Ca în fiecare început de an, acum odată cu primele zile din 2017, vă doresc și eu un an mai bun ca cel care tocmai a trecut și, sper eu, cu mai puține modificări legislative. În 2015 a fost adoptat codul fiscal într-o formă rescrisă, precum și codul de procedură fiscală. Ambele au suferit modificări […]
Categoria: Contabilitate
Contabilitate – aici abordăm spețe din domeniul contabil, împărtășim, între noi contabilii, soluții contabile practice, proceduri contabile, inclusiv modul practic de operare ori aplicare în programele de contabilitate produse de SAGA Software a spețelor discutate.
Evidențele firmelor
Scriu acest articol provocat fiind de Cornel Grama printr-un comentariu postat la articolul precedent legat de partida simplă. În fapt e o dezvoltare a unor comentarii postate anterior, însă merită postat un articol aici pentru a se clarifica lucrurile. E scris și urmare a faptului că am văzut că există o confuzie în rândul contabililor […]
Partidă simplă. Norme vs. cutume.
Am tot scris despre partida simplă de ceva timp. Am scris și înainte de apariția OMFP 170/2015 și după. Am pus recent un mic test, un chestionar legat de trei situații ipotetice. Spuneam acolo că două persoane fizice din trei nu întocmesc NIR și nici raport de gestiune. Doar unul din cei trei are așa […]
Despre contabilitatea în partidă simplă…
Am un mic test. Se dă următoarea situație: trei persoane fizice autorizate, una impusă la normă de venit, celelalte două impuse în sistem real. Toate au activitate de comerț cu amănuntul. Să le numim A, B și C. A impus la normă de venit, B o PFA și C a doua PFA, ambii impuși în […]
Început de an. 2016.
Ca de fiecare început de an, acum odată cu primele zile din 2016, vă doresc și eu un an mai bun ca cel care tocmai a trecut și, sper eu, cu mai puține modificări legislative. În 2015 a fost adoptat codul fiscal într-o formă rescrisă, precum și codul de procedură fiscală. Ambele au suferit modificări […]
Norme cod fiscal. Plus alte mici chestiuni…
Dacă sunteți curioși, le puteți vedea pe site la Ministerul Finanțelor în secțiunea de transparență decizională. Ca idee – la alte venituri se cuprind și veniturile obţinute de persoanele fizice sub forma bacşişului, potrivit prevederilor legale, prevederi legale care sunt abrogate. Asta așa să ne distrăm. Veniturile din convenții civile sunt venituri din activități independente […]
Proiect raportări semestriale 2015
Ministerul Finanțelor a publicat proiectul de ordin pentru aprobarea raportărilor semestriale. Ordinul modifică și OMFP 1802/2014 – modifică încadrarea entităților în microentități, întreprinderi mici, mijlocii și mari. Noua încadrare, propusă prin ordin:
TVA redus la alimente.
După cum știți deja Guvernul României a modificat TVA de la 24% la 9% pentru alimente, inclusiv băuturi, cu excepţia băuturilor alcoolice, destinate consumului uman şi animal, animale şi păsări vii din specii domestice, seminţe, plante şi ingrediente utilizate în prepararea alimentelor, produse utilizate pentru a completa sau înlocui alimentele, precum şi pentru serviciile de […]
TVA. Reduceri?
Azi a apărut știrea potrivit căreia Guvernul va propune reducerea TVA la toate produsele agroalimentare de la 24% la 9% inclusiv pentru băuturi non-alcoolice. Domnul Ponta, prim-ministrul României, a afirmat că reducerea va opera și în cazul serviciilor de alimentație publică argumentând că Pentru a păstra o coerenţă, am introdus în această dimineaţă ca această […]
Partidă simplă. În sfârșit.
Proiectul despre care scriam cu ceva timp în urmă, ultimul proiect de fapt, s-a concretizat în Ordinul 170/2015 ce se aplică de la 1 martie 2015. Spre deosebire de proiect, forma finală are și prevederi legate de preluarea soldurilor contabile pentru cazurile în care se optează pentru conducerea evidenței în partidă dublă: