SAGA – Taxarea la nivelul unui salariu minim din august 2022.

După cum știți deja, în cazul persoanelor care obțin venituri din salarii, în baza unui contract de muncă, al cărui nivel lunar, raportat la perioada în care contractul a fost activ, este situat sub salariul minim brut pe economie, contribuțiile sociale se vor calcula la echivalentul unui salariu minim. Diferența între contribuțiile sociale calculate la […]

e-Factura – ecran de transmitere în SAGA C

Ecranul e-Facturi

De la versiunea 3.0.551 în SAGA C a fost introdus un ecran special pentru trimiterea facturilor în sistemul e-Factura. Acesta permite și citirea răspunsurilor primite în acest sistem, dar nu numai. Permite și importul facturilor emise de către furnizorii societății către aceasta și transmise de către furnizori în sistemul e-Factura. De unde accesați ecranul cel […]

Producție generată din ieșiri

Într-un comentariu de la unul din articolele anterioare, postat pe Facebook, am fost întrebat despre producție. Și din cele ce au urmat comentariului respectiv mi-am dat seama că, deși există în program de foarte mult timp posibilitatea de a genera producție plecând de la vânzări, facilitate utilă doar în cazul producției bazată pe comenzi ce […]

Actualizare SAGA–3.0.534

25 Mar 2021 | Programe | 45 comentarii

Am decis să scriu puțin despre această actualizare pentru că este una care are un impact mai mare asupra modului de lucru cu programul SAGA pentru cei care lucrează în sistem client-server. Pentru a vizualiza corect imaginile animate din acest articol, apăsați clic dreapta pe imagine și alegeți opțiunea “Vezi imaginea” sau “Deschide linkul într-o […]

Reducere timp muncă OUG 132–Revisal versiune nouă

În octombrie 2020, scriam aici cum se proceda legat de reducerea timpului de muncă, conform OUG 132/2020, în SAGA, pornind de la ghidul ITM. Procedura, la acea vreme, pentru că aplicația REVISAL nu era adaptată defel înregistrării în registrul de evidență a salariaților a acestei reduceri a timpului de muncă, era aceasta: se reducea norma […]