Contracte de închiriere între firme și persoane fizice. Impozit pe venitul din chirii – 2024.

29 Dec 2023 | Contabilitate, Declarații | 293 comentarii157116 vizualizari
Începând cu anul 2024 toți cei care au firme și folosesc bunuri sau spații închiriate de la proprietari persoane fizice vor avea obligația de a calcula, reține, declara și plăti impozitul pe chirii. Persoanele fizice vor avea astfel impozitul reținut – care va fi impozit final – din chiria stabilită prin contract și vor depune declarație unică pentru venituri din chirii doar în unele situații.
Ce înseamnă cele de mai sus pentru firmele sau asociațiile (SRL, ONG, PFA, II, liber-profesioniști, etc) ce sunt chiriași într-un spațiu proprietate a unei persoane fizice?
1. La data plății chiriei, chiriașul (firma) va calcula impozitul pe chirii
2. Îi va achita proprietarului, persoană fizică, chiria lunară stabilită prin contract, dar diminuată cu impozitul calculat,  întocmind pentru plata chiriei o dispoziție de plată pe care proprietarul o va semna obligatoriu.
3. La finele lunii respective, firma va înscrie impozitul pe chirii, calculat și reținut de la proprietar, într-o declarație fiscală (D100) pe care o va depune la ANAF și va achita acel impozit până la data de 25  a lunii următoare.
De asemenea, firma va depune, până la data de 28 februarie a anului următor celui în care a plătit chiriile, o declarație informativă cu chiriile plătite și impozitul reținut, cumulate pe proprietari și an.
 
Crește așadar sarcina administrativă a firmelor ce folosesc bunuri închiriate de la persoane fizice.
 
În situația în care bunul închiriat este în proprietatea a două sau mai multor persoane – impozitul se calculează și se declară pe chiria ce revine fiecărui proprietar în parte!
Formula de calcul pentru impozitul pe venitul din chirii este aceasta:
Impozit pe chirii = (Chirie lunară –  20% cheltuieli forfetare) x 10% cotă de impozit
Exemplu
O societate comercială închiriază un spațiu pentru afacerea sa de la o persoană fizică A, proprietar al acelui spațiu, iar de la o altă persoană fizică, B, închiriază, un spațiu mult mai mare pe care-l utilizează tot pentru afacerea sa.
Chiria lunară este stabilită în lei prin contractul încheiat cu A,  valoarea ei fiind stabilită la 1000 lei/lună,  iar în cazul contractului de închiriere cu proprietarul B, chiria lunară este stabilită în valută, mai exact în EUR, valoarea ei fiind stabilită la 500 EUR/lună.
Chiria se plătește proprietarilor, lunar, la început de lună, pentru luna în curs, plata fiind făcută în lei. Pentru proprietarul B echivalentul în lei al  chiriei se determină în funcție de cursul BNR din data plății.
Societatea, în ziua plății chiriei, va trebui să calculeze impozitul, pentru fiecare contract/proprietar în parte.
Pentru contractul cu A
Impozit pe chirii = (1000 lei -20%) x 10% = 80 lei
Suma netă pe care o va achita efectiv proprietarului va fi de 920 lei. Suma achitată este rezultată din diminuarea chiriei brute, stabilită conform contractului la 1000 lei/lună, cu impozitul calculat și reținut.
Pentru suma achitată proprietarului, 920 lei, se va întocmi o dispoziție de plată pe care acesta să o semneze, documentul fiind justificarea firmei pentru plata efectuată.
Pentru contractul cu B
Prima dată va determina cuantumul în lei a chiriei, determinând cursul euro din ziua plății. Să presupunem că, la data plății, cursul EUR va fi de 5 lei/EUR.
Calcul de impozit  pe chirii = ((500 EUR x 5 lei/eur) – 20%) x 10% = (2500 lei – 20%) x 10% = 200 lei
Suma netă pe care o va achita efectiv proprietarului va fi de 2300 lei. Suma achitată este rezultată din diminuarea chiriei brute, stabilită conform contractului la 500 EUR/lună echivalent în lei la cursul BNR al zilei, cu impozitul calculat și reținut.
Pentru suma achitată proprietarului, de 2300 lei, se va întocmi o dispoziție de plată pe care acesta să o semneze, documentul fiind justificarea firmei pentru plata efectuată.
Impozitul cumulat ar fi de 280 lei – 80 lei determinat pentru contractul cu A și 200 lei determinat pentru contractul cu B.
Suma de 280 lei, reprezentând impozit pe chirii se va declara de către firmă, la ANAF prin declarația 100 ce se va depune până la 25 a lunii următoare celei în care s-a reținut impozitul, și se va achita la ANAF tot până la acea dată.

Dacă folosiți SAGA pentru evidența contabilă iată ce trebuie să faceți:
1. În Fișiere – Furnizori creați un furnizor cu numele persoanei fizice, proprietar al bunului închiriat, punând CNP-ul acestuia la rubrica de cod fiscal, modificați la cont analitic din 401 în 462 dacă doriți și apăsați butonul de detalii și la rubrica tip impozit alegeți “Venituri din chirii”
2. în ecranul intrări, la data plății chiriei, adăugați o intrare, pe tip “n – Operațiuni neimpozabile”, la număr document treceți contractul, la furnizor alegeți furnizorul creat la pasul 1, operați chiria în detalii, fără TVA evident, puneți la cont 6123 și validați.
3. Pentru operarea plății apăsați butonul plată din ecranul intrări – și dacă e achitat numerar folosiți contul 5311 (ori analitic al acestuia dacă aveți casierii distincte). Dispoziția de plată o puteți lista din ecranul registru de casă dacă intrați în ziua plății pe linia cu plata operată.

293 comentarii

  1. Buna seara,
    Referitor la contractele de închiriere incheiate între o persoana juridica și o persoana fizica, in contractul de inchiriere se prevede ca plata utilitatilor sa fie facuta de catre chirias, contractele pt utilități fiind pe numele proprietarului.
    Total valoare utilități se aduna cu valoarea chiriei lunare la care se aplica formula de calcul pt impozit?

      1. Impozitul pe chirie reținut se declară in D100, la 690 — Impozit pe veniturile din alte surse, apoi anual în D205, nominal?

        1. Probabil ca exista o modificare a declarației 100 și o poziție distinctă. La fel la 205. Să avem răbdare. Prima declarație 100 cu acest impozit se va depune cel mai devreme în februarie 2024, iar D205 care să conțină informațiile despre aceste venituri abia în 2025.

        2. Buna ziua!
          Nimeni nu a sesizat aici o chestiune dedubla impunere
          Daca firma retine la sursa impozitul pe chirii, eu ca proprietar ce mai declara în declarația unica?
          Că doar trebuie declarat ca sa plătesc CAS.

        3. Bună ziua.

          Nu este nicio dublă impunere. Declarația unică se va depune doar pentru CASS dacă există obligația plății acestei contribuții și chiria este în lei ori pentru regularizarea impozitului dacă e chirie în valută(caz în care impoziul reținut de firmă este plată anticipată pentru proprietar).

        4. Buna ziua! Am si eu o intrebare, proprietarul (persoana fizica) ce indatoriri are? Ce declaratiie trebuie sa depuna la anaf?

      2. Deci, daca eu sunt proprietara, facutrile utilitatilor sunt pe numele meu iar in contract este stipulat ca firma care a inchiriat va plati cheluieliile aferente facturilor, cine va plati impozitul pentru aceste facturi, eu (persoana fizica/proprietara sau firma (chiriasul) ? Va rog sa imi raspundeti, nu am cunostiinte in acest domeniu si nu prea inteleg. Multumesc

        1. Daca in contract scrie ca firma suporta cheltuielile cu utilitatile, la valoarea chiriei lunare se aduna aceste cheltuieli si se calculeaza impozitul pe care firma il retine si il vireaza la buget. Aceste cheluieli cu utilitatile se aduna la impozitare pentru ca ele reprezinta tot un venit al dumneavoastra si trebuie luat in calcul la impozitul ce se retine deoarece dumneavoastra nu suportati utilitatile din valoarea chiriei din contract. In varianta in care in contract ar scrie ca, cheltuielile cu utilitatile sunt suportate de dumneavoastra, din chiria lunara firma va scadea 20% (ca sa va platiti utilitatile) si pe diferenta va calcula impozitul 10% ce il retine si il plateste la buget o data cu plata catre dumneavoastra a diferentei de chirii ramase dupa ce a scazut impozitul. Sper ca m-am facut inteleasa.

      3. Cheltuielie de intretinere ( apa, gaz curent) prevazute in contractul de inchiriere intre persoana juridica si cea fizica, NU se aduna la chiria pe care o plateste persoana juridica. Acestea NU sunt un venit al persoanei fizice, (logic), doar chiria este venit, deci ea este impozitata.
        Am vorbit chiar acum la ‘Asistenta Contribuabil”, si mi-au confirmat.

    1. Nu. Au apărut pe site-ul ANAF modificările. Este vorba de cheltuielile cu reparațiile și întreținerea în bune condiții a spațiului închiriat, obligații care intră în grija proprietarului. La mine în contract scrie clar că utilitățile sunt responsabilitatea chiriașului.
      Problema este că PJ, chiriaș, nu poate deduce TVA-ul în momentul în care utilitățile sunt pe numele propietarului. Citiți în Codul fiscal cu normele de aplicare la art. 84.

      1. La un contract de comodat intre PF (proprietar) si PJ, daca este specificat in contract, PJ poate deduce cheltuielile cu utilitati pe baza facturilor emise de firmele de utilitati catre PF? Mentionez ca imobilul dat in comodat este folosit exclusiv de PJ.

      1. Cum poate plăti o persoană juridică chiria diminuată cu impozitul unei persoane fizice prin casă cu dispoziție de plată? Dacă chiria este o sumă mai mare? Nu poate plăti prin bancă?

        1. Poate plăti cum vrea. Eu am spus că în cazul plății numerar e necesară acea dispoziție de plată.

    2. In nota contabila chirii platite proprietarului persoana fizica nu apare nrandul 2. ..impozitul retinut.Deasemenea la Detalii nu am Tip impozit. Asa cum se vede in demonstratie.Unde gresesc ?,

    1. Cu tot respectul. Dar cum sa impoziteze ceva ce consum eu? Dacă eu gondum energie el și plătesc factura cum sa rețin 10% pt acea factura?

      1. Pentru ca asa spune codul fiscal. Dacă nu vrea, transferați utilitățile pe numele dvs și vi se vor factura de către furnizori.
        Pentru a înțelege de ce cheltuielile sunt parte a venitului brut din chirii trebuie aa consultați art. 84 din codul fiscal și normele de aplicare a acestui articol.

        1. Si eu consider ca daca contractele cu utilitatile sunt pe numele proprietarului acestea trebuie adaugate la chirie si impozitate. Daca nu sunt incluse in chirie, cheltuielile respetive ar fi nedeductibile fiscal deoarece facturile respective nu sunt emise prin e-factura. Dar probabil ca chiriasi nu doresc sa incheie contracte cu furnizori de utilitati, mai ales in cazul Termoenergetica (cu toate ca sunt obligati), deoarece pretul pe gigacaloria este mai mare (nu mai beneficiaza de subventie), la furnizorii de energie electrica nu mai beneficiaza de tarife plafonate, etc.

        2. Dacă are contract de închiriere încheiat cu o persoană fizică da cu condiția ca acel PFA să fie impus în sistem real conducând evidență contabilă.

      1. Pentru ca asa spune codul fiscal. Dacă nu vrea, transferați utilitățile pe numele dvs și vi se vor factura de către furnizori.
        Pentru a înțelege de ce cheltuielile sunt parte a venitului brut din chirii trebuie să consultați art. 84 din codul fiscal și normele de aplicare a acestui articol.

        1. Nici în art. 84 și nici în normele de aplicare aferente (pe care le-am consultat!) nu apar cheltuielile cu utilitățile, ci doar obligația proprietarului de a efectua cheltuielile de întreținere și reparații ale bunului închiriat. Utilitățile nu se încadrează aici, deci nu văd de ce ar trebui impozitate!

        2. Nu l-ați citit cu atenție. Vă recomand să-l mai citiți încă o dată.
          Repet: dacă factura de utilități este emisă pe numele proprietarului și acesta nu o plătește el ci o plătește chiriașul în numele lui, suma respectivă este asimilată venitului brut din cedarea folosinței bunurilor.
          Dacă dumneavoastră considerați că răspunsul meu este incorect, vă invit să apelați la serviciul de asistență al ANAF.

        3. Adică chiria e 500€ și plătești un impozit și Cass pt această chirie. Utilitățile sunt vara 50 de € și deci plătești impozit pt 550€. Dar iarna vine factura de gaze 600€ și vei plăti impozit pt 1100€ ? Care e logica, cum poți să plătești un impozit comparabil cu profitul net din chirie? Mai ales că chiriașul vede asta și nu face economie nici la căldură și nici la electricitate. Nu e TVA la căldură și electricitate? De ce mai e încă o penalizare, adică încă un impozit. Și culmea e că cu facturile de utilități adunate ajungi să plătești și CASS, pe care altfel nu l-ai plăti.

        4. Dacă dumneavoastră considerați că răspunsul meu este incorect, vă invit să apelați la serviciul de asistență al ANAF.Și să le expuneți problema așa:
          – am un spațiu închiriat pentru care factura vine pe numele meu, dar plata o face chiriașul
          – în acest caz, suma plătită de chiriaș este considerată venit pentru mine, sau nu?

        5. Am consultat astăzi un expert contabil și mi-a comunicat că utilitățile nu se adună la chirie.

        6. Nu, nu se aduna utilitățile decât dacă utilitățile scluse în plata chiriei.
          De ex polițaii își decontează chiria și se înțelege cu proprietarul sa ii includă utilitățile în pretul chiriei, caz în care statul ii plătește politaiului și chiria și utilitățile.

        7. Doar investitiile la imobil efectuate de chirias reprezinta venit brut pentru proprietar, nu si cheltuielile cu utilitatile, eu asa inteleg la pct. 20 alin. (2) din Normele metodologice date in aplicarea art. 84 din Codul fiscal.

    2. Am închiriat un garaj unui ONG cu 450 RON, bani pe care îi primesc. Contractul se va încheia cu valoarea de 450+impozitul, sau doar pe 450. Mulțumesc

      1. Dacă nu ar retine acel ONG impozitul ați primi 450, dar din ei dvs ați plăti la ANAF impozitul.
        Dar ONG are obligația de a va retine impozit așadar veți încasa mai puțin de 450 lei dar nici nu veți mai plăti dvs impozitul.

        1. Buna ziua,
          Eu, impreuna cu sotia suntem coproprietari in parti egale ai unui apartament, pe care l-am inchiriat unei firme.
          In schimb am depus declaratia 212 pe toata suma numai pe numele meu. In plus am depus o declaratie inregistrata la Anaf ca eu sunt beneficiarul real al banilor proveniti din chirie.
          Titularul contului in care sunt virati banii sunt eu, dar sotia este si ea imputernicita.
          Este legal sa fac o singura declaratie pe toata suma pe numele meu?
          Eu am considerat ca este, ca si lucratorii de la finante care m-au sfatuit cum sa fac declaratia, dar acum am mici indoieli.
          Dvs. ce parere aveti?
          Va multumesc anticipat.

        2. Este legal dacă prin act autentificat soția cedează în favoarea dvs dreptul dânsei de a încasa chirie. Altfel, în lipsa acestui act, venitul este proporțional cu cota de deținere a proprietății și obligația de declarare apare pentru ambele persoane ce obțin venituri.
          De ce este important să fie declarate distinct în lipsa acelei cesiuni? Pentru că e posibil ca venitul aferent unei persoane să poată duce la excluderea de la CASS a acelor venituri ele fiind sub plafon sau să ducă la încadrarea într-un plafon mai mic.

  2. Buna seara
    In cazul unui aparthotel, proprietarul PF a dat apartamentul cu contract de comodat firme, iar utilitatile sunt pe numele proprietarului, pentru valoarea utilitatilor achitate de firma direct la furnizorul de utilitati sau la proprietar, se va calcula impozit la fel ca la chirie?

    1. Consultați un jurist. Nu se pot plăti utilitățile de către firmă in acest caz. Contractul de comodat este o cedare a folosinței bunurilor cu titlu gratuit.

      1. Cum este posibil ca pentru o firma sa se deducă cheltuielile cu utilitati.Iar pentru persoane fizice sa fie considetate venituri.Cred ca undeva este o greșeală in lege sau in interpretare ei
        De exemplu dacă spatiul este închiriat de la persoană juridică plata utilităților nu
        sunt considerate venituri ,si nu se impozitează. La persoane fizice de ce ar trebui sa fie altfel

        1. Încă o dată – sunt venit al persoanei fizice dacă i le plătește chiriașul și obligația plății de către chiriaș e asumată prin contractul de închiriere! Firma nu poate deduce acele cheltuieli dacă nu are factură emisă pe numele firmei, ori nu e prevăzut de contractul de închiriere că i le plătește.

      2. … pentru Contractul de Comodat este o cedare a folosintei bunurilor cu titlu gratuit, .. DAR … contractul are drepturi si obligatii privind intretinerea, utilizare, modernizarea, mentenanta, predarea imobil in stare preluata, etc. …. pe toata perioada contractuala si care intra in sarcina utilizatorului (Comodatarului) – adica nu platesti chirie dar intretii si platesti ce consumi.

      1. Buna ziua! Referitor la dispoziția de plata, daca plata chiriei se face prin banca, mai este necesara? Inteleg ca are rolul de a informa proprietarul asupra sumei plătite si impozitului reținut. Cand se face acea dispoziție, înainte de plata efectivă? Mulțumesc

      2. Lucrurile au devenit complicate. Foarte multi proprietari,persoane fizice mai in vârstă ( și nu numai) nu înțeleg ce reprezintă impozit pe venit reținut la sursă, consideră că impozitul pe venitul din chirie e obligația chiriașului (cnf Legii 115/2023) și plata chiriei efective rămâne suma totală stipulată in contractul de închiriere.
        2. Ce se întâmplă când cheltuielile cu spațiul închiriat sunt mai mari decât chiria propriu-zisă și în urma platii impozitului, diferența devine o sumă modică sau chiar negativă la restul platii chiriei?
        3. Există riscul efectiv ca și chiriașul, proprietarul spațiului, sa nu își încaseze chiria?

        1. Aici e o chestiune pe care chiriașul trebuie să știe să o explice chiriașului. Chiria din contract e brută cu excepția cazului în care este menționată expres a fi netă ceea ce eu nu am văzut nicăieri pentru că ar fi absurd. Cum au procedat chiriașii până acum? Că și până acum aveau fix aceeași problemă. Doar că o declarau ei.

  3. Si daca exista de la notar un document in care sotia renunta la partea lui in favoarea sotului, ajunge un singur document, d100 + dp.

      1. Buna ziua. Lămuriți mă și pe mine va rog referito la noua lege a chiriilor.
        Sunt proprietar al unui spațiu , l am închiriat cu 800 € pe luna ,lunar primeam chiria echivalent în lei. In luna ian 2024 am primit cu 300 lei mai puțin. Mi s a spus că din chiria de 800 chiriașul trebuie să plătească lansat acest impozit cf legii emise în dec 2023. Eu la ANAF plătesc același impozit că și anul trecut plus asig de sănătate undeva la 41 milioane. Deci eu ca și proprietar odată plătesc aceleași taxe la ANAF plus mi s a diminuat și chiria cu 300 lei..
        Mi se pare puțin cam necorect
        Mulțumesc pentru raspuns.

        1. Pentru veniturile anului 2024 dumneavoastră, proprietar, nu veți mai plăti impozitul la ANAF! Nu veți mai depune declarație unică pentru impozit. Doar pentru CASS dacă depășiți plafonul pentru care acesta se datorează.
          Nu pierdeți nimic. E mutată sarcina declarării la chiriaș și plata o va face tot el în numele dumneavoastră.

        2. Bună ziua, care este plafonul pentru cass. Detin un spatiu comercial PF inchiriat către PJ, am inteles ca acum nu voi mai plati 10% imp pe venit, consent va retine de către chirias PJ. Insa ce reprezinta CASS inca 10% la ce flagon va referiti? și cum se platesc de către PF proprietarul spatiului prin ce declaratie si la ce termen? Pana acum nu am depus, se aplica și in cazul nerezidentilor? Nu sunt angajata nu am rezidenta in Romania. Multumim pentru suport si pentru raspunsuri

        3. Dacă nu aveți rezidență în România cum ați declarat impozitul pe venit? Prin împuternicit fiscal? Sau cum? În situația în care sunteți cetățean român, dar fără domiciliu sau reședință în România – nu sunteți subiect al CASS.
          Potrivit art.153 din codul fiscal
          “(1) Următoarele persoane au calitatea de contribuabili/plătitori de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și ale acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, după caz:

          a) cetățenii români cu domiciliul sau reședința în România;”

    1. Din contră, cf Articolul 2.151
      ” Cheltuielile făcute cu bunul
      (1) Comodatarul suportă cheltuielile pe care le-a făcut pentru a folosi bunul.”.

      1. Din punct de vedere fiscal le poate suporta doar dacă sunt facturate către comodatar. Altfel, dacă sunt facturi emise pe numele proprietarului și le suportă comodatarul fiscal vorbim de un venit mascat obținut de acesta.
        În opinia mea în cazul unui contract de comodat este o problemă plata de către comodatar a utilităților dacă factura pentru ele este emisă pe numele proprietarului.

  4. Daca plata chiriei se face prin banca? Cum se procedeaza?Mai este nevoie de alt document justificativ? Multumesc!

    1. Bună ziua! Dacă inchei un contract de închiriere a locuintei cu o persoana juridica și aparte de chiria lunara trec ca primesc pt utilități lunar o suma fixa, dar firma plăteste exact cât sunt facturile(o suma mult mai mica) se consideră venit pt mine? Mulțumesc!

  5. Buna ziua.
    Deci chiria e 1000 sa spunem.utilitatile 300 sau 400.eu ca si proprietar le platesc.dvs spuneti ca veniturile sunt 1400-20% adica 1120 si din asta se plateste impozit?adica 112 ron/luna?pai cum adica, platesc impozit din factura la gaz si la curent?mi se pare complet aberant

    1. Vă repet: dacă factura de utilități este emisă pe numele proprietarului, dar este plătită de chiriaș atunci acea plată este venit pentru proprietarul respectiv.
      Dacă factura se emite pe numele chiriașului atunci evidentă ca nu este un venit al proprietarului.
      Gândiți logic – dacă dvs plătiți o obligație ce îmi revine mie, banii respectivi sunt economisiți de mine și eu rămân cu ei deși eu aș fi avut obligația plății lor.

      1. Cum sa fie o obligatie care va revine? Utilitatile sunt costuri legate de utilizarea unui spatiu. Nu utilizez, nu consum. Proprietarul nu are niciun profit daca chiriasul achita apa, energie electrica sau gaze. Este inca o aburditate care dovedeste incompetenta celor care fac legile. Sunt convinsa ca orice proces intentat statului pe aceasta speta va fi castigat de proprietar. Bunul imobil se inchiriaza si aduce profit. Utilitatile sunt utilitati. Cum ar fi azi ai un chirias, maine altul, ii lasi sa isi faca contracte iar ei nu achita? Va spun eu ce: furnizorul de utilitati intrerupe furnizarea si vei fi obligat ca proprietar sa le achiti. Eu am fost si proprietar, sunt si chirias. Utilitatile sunt doar batai de cap pt proprietari, asa ca terminati cu sustinerea unei absurditati, gandindu-va logic.

        1. Repet: dacă factura de utilități este emisă pe numele proprietarului și acesta nu o plătește el ci o plătește chiriașul în numele lui, suma respectivă este asimilată venitului brut din cedarea folosinței bunurilor.
          Dacă dumneavoastră considerați că răspunsul meu este incorect, vă invit să apelați la serviciul de asistență al ANAF.

      2. Sincer chiar nu va inteleg. Nu economiseste nimeni nimic. Electricitatea a fost folosita de firma si nu de proprietar chiar daca factura este pe proprietar, la fel si gazul sau alte utilitati. Au fost consumate de firma in interesul firmei. Care este castigul proprietarului? Factura pentru curentul consumat de firma o plateste proprietarul si apoi recupereaza de la firma eventual prin dispozitie de plata. Care este castigul proprietarului ca sa plateasca impozit pe venit din factura de curent?

      3. Dacă chiria e 5000 lei și factura de utilități e de 6500, având în vedere gazul,apa,electricitate,proprietarul de unde plătește? Dacă in contract scrie ca ,chiriașul raspunde de plata utilităților, consuma, plătește, nu suportă proprietarul.

        1. Deci declaratia unica nu se mai depune de catre pers.fizice care n au de platit CAS sau CASS ?

        2. CAS nu s-a plătit niciodată pentru venituri din cedarea folosinței bunurilor.
          Și da, dacă nu există obligația plății CASS nu va depune declarația unică acel proprietar, persoană fizică, ce realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor pentru care impozitul se reține de către plătitorul chiriei.

      4. Cheltuiala chiriasului ,nu este venitul meu.Deci nu
        ii platesc cheltuielile pe spatiu,chiar daca vin pe numele proprietarului.Daca in ctr.sunt prevazute interventii la spatiul ocupat ,expl.repararea unui zid(care nu este din vina sau interventia chiriasului),da este chelt.proprietarului,dar nu sunt cheltuieli curente.Unde apare atunci conformitatea contractului de inchiriere (chirie lunara 1500 lei).De unde stiu cat crt.el.si gaz -incalzire va folosi chiriasul.???Dati un art.din CF si norme.

  6. Ce se intampla in cazul unui contract de inchiriere cu plata in avans pe 1 an de zile? Plata s-a facut in 2023 pentru 01.07.2023-30.06.2024. Cum se retine si declara impozitul pentru 2024?

    1. Nu se reține nimic în acest caz.
      Reținerea se face la plata. Se va regulariza impozitul de către proprietar prin declarația unică.

  7. In acest caz proprietarul nu mai declara venitul in declaratia unica? Sau daca il declara nu mai plateste impozit pentru venitul din inchirierea imobilului respectiv? Nu inteleg de ce au facut aceasta modificare, ca imi pare a fi dubla taxare.

    1. Proprietarul va depune DU numai pentru CASS dacă este cazul, ori dacă există contracte în valută caz în care face regularizarea prin DU.

      1. Buna seara,
        In cazul in care persoana fizica este roman cu domiciliul în străinătate (nu datorează CASS in România), trebuie sa mai depună DU pentru veniturile din chirie in Romania?
        Mulțumesc!

      2. Bună ziua, multumim pentru suport, va rog lamurire, proprietarul va depune pentru CASS și I se va retine 10% pe lângă 10% Impozit retinut la sursa ( chirias) doar dacă totalul chirie depaseste suma a 6 venturi minime
        brute intr un an? Sau care este mai exact plafonul. Va multumesc,

        1. Da, plafonul este de 6 salarii minime și maxim 24 de salarii minime în cazul acestor venituri.

      3. Eu nu inteleg acest punct. Atunci cand completez declaratia unica, nu exista nici un camp care sa defineasca chiriasul ca fiind o entitate juridica. Formularul calculeaza automat impozitul pe venit si CASS-ul pentru toate proprietatile (indiferent de tipul de chirias). Daca depun declaratia unica in aceasta forma, voi primi automat o decizie de impunere si pentru impozit nu doar pentru CASS. Cum stie ANAF sa coreleze plata impozitului facuta de chirias cu proprietarul? Formularul 100 nu face nici o referire la proprietar.

        1. Plătitorul chiriei, cel care calculează și reține impozitul pentru persoana fizică, are obligația de a transmite la ANAF, anual, o decalrație informativă în care indică, fiecare persoană beneficiară a veniturilor respective, cu nume, prenume și CNP, indicând de asemenea venitul brut, impozitul reținut și venitul net achitat acestora.

    2. Extras din Codul Fiscal cu normele metodologice de aplicare
      „Începând cu data de 01.01.2024, potrivit OUG nr. 115/2023, alin. (1) se se modifică şi va avea următorul cuprins:
      (1) Venitul brut din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile plătite de persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă, din arendarea bunurilor agricole, precum şi din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală, reprezintă totalitatea sumelor în bani şi/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură stabilite potrivit contractului încheiat între părţi, pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul încasării acestora. Venitul brut se majorează cu valoarea cheltuielilor ce cad, conform dispoziţiilor legale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deţinător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă.”

      „(2) În situaţia în care chiria reprezintă echivalentul în lei al unei valute, venitul brut se determină pe baza cursului de schimb comunicat de Banca Naţională a României, din ziua precedentă celei în care se efectuează plata.
      ……………………………………………………….
      (6) Impozitul calculat şi reţinut reprezintă impozit final şi se plăteşte la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut.”
      Deci, în DU pe care îl depunem în 2024 se va completa estimatul pentru anul următor impozit și CASS. Pentru anul precedent nu se mai completează nimic, dacă nu a intervenit vreo modificare.

  8. Factura la utilități este emisă pe numele proprietarului pentru consumurile făcute de chiriaș. Chiriașul îi plătește proprietarului ceea ce a consumat el, efectiv, conform facturilor emise pe numele proprietarului. Acest aspect este astfel prevăzut în contractul de inchiriere, deci este evident că nu este un venit al proprietarului.
    Nu este normal ca de fiecare dată când se schimbă chiriașul să se schimbe și titularul la furnizorii de utilități.

    1. Vorbiți cu ministerul de finanțe și cu ANAF să schimbe codul fiscal. Ca e normal sau nu, nu aici este locul în care să discutați asta. Legea prevede ce va spun eu aici legat de cheltuielile respective, de ani de zile deja.
      Nu e ca și cum ar fi ceva nou și nici nu este ceva ilogic din punct de vedere financiar.
      Este similar cu veniturile în natură ce se asimilează salariilor.

      1. Este curat aberatie! Nu doar ilogic. Pai daca proprietarul inchiriaza un apartament de doua camere cu 2.000 de lei unui restaurant si se gateste si se consuma gaze de 3.000 de lei pe luna. Pentru gatit mancarea pe care o comercializeaza chiriasul. O fi logic sa se calculeze impozitul la 5000 de lei!? Inclusiv pe gazele din găteală, nu!? Curat logica. Unde scrie de criteriul „pe cine este emisa factura”!? Codul fiscal vorbeste de
        „Valoarea cheltuielilor ce cad, conform dispoziţiilor legale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deţinător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă”. Se interpreteaza logic asa: gaze, energie electrica consumate de chirias nu au cum sa fie avantajul proprietarului si deci nu au cum sa fie impozitabil. Caci nu a consumat proprietarul! Intretinerea la asociatia de proprietari la fel! Ca de curatenia aia de pe holul blocului nu a beneficiat proprietarul. Ci chiriasul. Doar partea din intretinere care revine ca si datorie proprietarului = fond de reparatii trebuie impozitata, daca este platita de chirias. Asa ca, pentru a nu avea batai de cap, proprietarii nu au decat sa plateasca direct catre asociatia de proprietari fondul de reparatii.

  9. Care e soluția legala în cazul clădirilor mixte – comercil și rezidential- cu un singur proprietar și un singur contor se apa rece? Sa trec apa pe firma și sa plătesc și consumul proprietarului, ca apoi ce? Mereu legi fără posibilitate de aplicare în practica.

    1. Salut. In cazul utilitatior, acestea se adauga proprietarului PF si la baza de calcul CASS pentru veniturile din chirii care sunt cuprinse si impozitate prin DU? Multumesc.

      1. Stabilirea obligației de plată a CASS se face în funcție de veniul impozabil realizat din cedarea folosinței bunurilor.

        1. Prin bunuri și spațiu de lucru se înțelege și apartament pentru locuit unui angajat al firmei?

    2. Eu sunt în această situație și am pus un pasant la apă și la curent electric. La gaze am 2 contracte. Eu plătesc utilitățile și ei îmi trimit în cont banii.

  10. Buna seara,

    Cum inregistram in contul 462.xxxx, daca avem deja definit cu acelasi nume la dividende ca si asociat deja acea persoana, sa nu dublam ca si furnizor, si sa avem si la chirie? Pt ca la noi exisa astfel de situatie. Din ceea ce este prezentat mai sus am dubla numele persoanei fizice in SAGA avand acelasi CNP, nume, prenume. Cum sa procedam in aceasta situatie?

  11. Cred ca interpretarea legislativa a dlui Cristi legata de impozitarea inclusiv a utilitatilor pe care le plateste chiriasul, este eronata.
    Intr-adevar, la art 84 din codul fiscal se face referire la chelt ce cad, cf disp legale, in sarcina proprietarului, dar la normele de aplicare ale aceluiasi art 84, se mentioneaza chiar….”cf disp legale sau a intelegerii contractuale, in sarcina proprietarului”.
    Eu, mai degraba, vad urmatoarea interpretare, mentionata si in normele de apli a art 84:
    – proprietarul are obligatia de a efectua cheltuielile referitoare la intretinerea si reparatia locuintei inchiriate…………………deci, eu ca proprietar, am obligatia sa inlocuiesc centrala termica, geamurile, etc, de ex……..dar primesc acesti bani, totusi de la chirias, ca poate eu nu imi permit sa fac acele cheltuieli, atunci, DA…..sa fie impozitate, pentru ca primesc o suma suplimentara chiriei
    – proprietarul are obligatia de a plati impozitul la primarie pt acea locuinta…….si daca primesc acea suma de la chirias, atunci, DA….este veniti suplimentar si sa fie impozitat
    – alt ex: plata PAD – asigurarea obligatorie …este tot obligatia proprietarului.
    Dar, de la aceste exemple, pana la a fi impozitate sumele pe care le plateste chiriasul pe utilitatile consumate de el…..e cale lunga……….ca sa nu mai spun, ca, de cele mai multe ori, chiriasul achita direct suma in contul furnizorilor de utilitati, nici macar nu trec banii prin contul proprietarului.
    Ducand putin la extrema o situatie legat de impozitarea utilitatilor….eu proprietar, am o hala mica, pe care o inchiriez cu 1.000 lei/luna, iar chiriasul desfasoara o activitate care presupune un consum mare de energie electrica (confectii metalice, de ex), care consuma aprox 10.000 lei/luna……….asta ce ar insemna, nu numai ca nu incasez nimic, dar mai am si de plata in plus, la buget? Totusi……..
    Plus, pana in urma cu cativa ani, pana cand sa apara decl unice, cand ANAF primea ctr de inchiriere si emiteau deciziile de impunere….nu am auzit de impozitarea utilitatilor….si totusi, codul fiscal, impreuna cu art 84 sunt din 2015…..
    Daca exista cineva caruia i-au fost impozitate aceste utilitati, rog sa spuna, ca tare as fi curios cum a procedat.
    O situatie similara care imi vine acum in minte ar fi, de ex, si agentiile de turism, care, desi incaseaza pentru un pachet turistic, de ex 100 lei, din care agentia plateste la pensiune 90 lei, profitul agentiei fiind de 10 lei…………….in contab agentiei nu se inregistreaza pe venit decat suma de 10 lei (cei 90 lei se inreg doar prin contul 462).

    1. Eu am spus și de norme de aplicare pe care se pare ca nu le-ați văzut.
      Sunt foarte multe cazuri în care aceste utilități sunt trecute în venitul brut dacă sunt plătite de către chiriaș.
      Câtă vreme ele sunt facturate pe numele proprietarului ele cad legal în sarcina lui. Și dacă sunt plătite de către chiriaș pentru proprietar sunt venit pentru proprietar.
      Pe exemplul dvs cu siguranță chiriașul va avea interesul sa i se factureze lui consumul de energie.
      Sunt extrem de uimit de câtă lume pare acum asa mirată de faptul ca utilitățile facturate proprietarului, dar plătite de chiriaș sunt un venit al proprietarului.
      Vă invit să consultați și codul fiscal de dinainte de cel din 2015.

      1. Astăzi am sunat în call center la ANAF și mi-au confirmat că utilitățile, chiar dacă sunt pe numele propietarului NU SE IMPOZITEAZĂ. Chiar m-a întrebat unde am auzit așa ceva. Eu închiriez de 17 ani un spațiu unei PJ și niciodată nu am auzit de așa ceva. Am pus aici ca răspuns cu copy-paste fragmentele din codul fiscal cu normele metodologice actualizat cu ultima modificare. Este vorba de cheltuieli care intră în obligația propietarului. Eu am în contract la obigațiile chiriașului-plata utilităților.
        Si cu cheltuielile este o chestie. Exemplu: chiriașul a distrus un perete. Eu nu-s obligată să îl repar. Chiriașul îl repară pe cheltuiala lui. Valoarea reparației nu se adună la chirie. Culpa a fost a lui. În contractul meu scrie clar că trebuie să îmi predea spațiul în starea în care i l-am dat, iar distrugerile din culpa lui, trebuie să le remedieze. În niciun articol din cod nu scrie despre utilități. Scrie despre reparații de întreținere.

      2. Nu știu cum a gandit legiuitorul dar firmele de distribuție a en. electrice/gaz încheie contracte cu chiriașii? Eu știam ca numai cu proprietarii.

      3. Bună ziua , persoana fizica pensionar , închiriez unei firme un spatiu comercial , ce obligați am de Anu acesta de plata impozit , cass , când a intrat chiria a fost mai mică decât trebuia, nu înțeleg nimic ?

        1. Vi s-a reținut impozitul de către firmă. Practic acum firma plătește impozitul pe chirii în numele dvs.

  12. Art 25, lit K Cod Fiscal : cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii aferente unui sediu aflat în locuinţa proprietate personală a unei persoane fizice, folosită şi în scop personal, deductibile în limita corespunzătoare suprafeţelor puse la dispoziţia societăţii în baza contractelor încheiate între părţi, în acest scop.
    Mergand pe interpretarea dlui Cristi, daca factura de utilitati este emisa doar pe proprietar (ca doar Enel, Engie, sau alti fz nu o sa faca 2 ctr de fz pe acelasi pct de consum, cu cate un singur contor), atunci eu, ca proprietar imi impozitez sumele platite ca utilitati de PFA, II, etc?
    Deci, inca un aspect in sustinerea celor mentionate de mine anterior……nu se impoziteaza sumele platite de chiriasi la utilitati, chiar daca e factura emisa pe proprietar……..si, de altfel, eu pers fizica (proprietar) inchiriez catre alta pers fizica….cum poate verifica ANAF ce sume a platit chiriasul la utilitati, daca nici macar nu trec sumele achitate prin contul proprietarului?

    1. Articolul respectiv se referă la plătitorii de impozit pe profit și nu are nicio legătură cu impunerea veniturilor la persoane fizice.
      Va rog eu, nu mai trolați.

  13. Neața și La mulți ani
    Nu știu cu ce va ocupați d-le Cristi dar sunteți intr-o mare confuzie pe care o transmiteți și altor persoane care iau de bun ce spuneți dvs, deci
    “Art.84.al.1 Venitul brut din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendarea bunurilor agricole, reprezintă totalitatea sumelor în bani și/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură stabilite potrivit contractului încheiat între părți, pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul încasării acestora. Venitul brut se majorează cu valoarea cheltuielilor ce cad, conform dispozițiilor legale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deținător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă.”
    Și norme
    . (1) În aplicarea art. 84 din Codul fiscal, în vederea determinării venitului brut, la sumele reprezentând chiria sau arenda în bani și/sau la echivalentul în lei al veniturilor în natură se adaugă, dacă este cazul, și valoarea cheltuielilor ce sunt, conform dispozițiilor legale sau înțelegerii contractuale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deținător legal, dar sunt efectuate de cealaltă parte contractantă.
    Și acum sa comentăm
    Nici nu știu ce sa comentez, este foarte clar, dacă ne referim doar la cheltuielile cu utilitățile
    ” se adaugă,dacă este cazul, și valoarea cheltuielilor ce sunt, conform dispozițiilor legale sau înțelegerii contractuale, în sarcina proprietarului… dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă.”
    Cum ar putea sa fie în sarcina proprietarului cheltuielile cu utilitatile efectuate de cealaltă parte contractantă?
    În care contract cheltuielile cu utilitățile efectuate de mine ar putea fi achitate de proprietar? Este aberant!
    Dacă discutăm de cheltuieli cu investiții în bunul imobil atunci da, acestea trebuie impozitate , dar este alta discuție.
    Expert contabil și consultant fiscal

    1. Bună ziua,

      Nici eu nu știu cu ce vă ocupați dumneavoastră. Dacă dumneavoastră considerați că răspunsul meu este incorect, vă invit să apelați la serviciul de asistență al ANAF.
      Ca idee însă, chiar textul de lege citat de dumneavoastră spune așa: “în vederea determinării venitului brut, la sumele reprezentând chiria sau arenda în bani și/sau la echivalentul în lei al veniturilor în natură se adaugă, dacă este cazul, și valoarea cheltuielilor ce sunt, conform dispozițiilor legale sau înțelegerii contractuale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deținător legal, dar sunt efectuate de cealaltă parte contractantă”
      Acum să comentăm, cum spuneți:
      – dacă factura este emisă de furnizorul de utilități pe numele proprieatarului, cine are obligația legală a plății? În sarcina cui cade plata acelei facturi de utilități, conform legii? În sarcina chiriașului? În caz de neplată, cine este executat și răspunde în fața legii? Proprietarul sau chiriașul?
      – dacă veți răspunde că obligația legală a plății revine proprietarului,să mergem mai departe și să vedem: plata de către chiriaș a unei astfel de facturi, intră la cheltuieli efectuate de cealaltă parte? Dumneavoastră spuneți că nu, eu spun că da. Și spunând că da, acestea se consideră venit al proprietarului.

      1. Dar daca plata este efectuata de catre proprietar si apoi acesta recupereaza luna urmatoare banii de la chirias pentru ca asa scrie in contract, vointa partilor?

      2. Din punctul meu de vedere plata utilitatilor nu este o obligatie legala a proprietarului, spre deosebire de impozitul pe proprietate, ci este o obligatie contractuala intre furnizorul de utilitati si cel care a contractat serviciul, adica proprietarul in acest caz. Aceasta obligatie contractuala, in baza contractului de inchiriere, daca asa este stipulat in acesta, este transmisa chiriasului. In caz de neplata a utilitatilor fata de furnizor raspunde proprietarul dar fata de proprietar raspunde chiriasul.
        In interpretarea dumneavoastra daca, prin absurd, un imobil e inchiriat de o persoana fizica altei persoane fizice care subinchiriaza unei persoane juridice ambele persoane fizice trebuie sa plateasca impozit pe utilitatile recuperate de la chiriasul utilizator al bunului? Nici chiar in Romania nu cred ca putem ajunge la asemenea situatie.

      3. Nu exista dispozitii legale care sa spuna: cheltuielile cu utilitatile cad in sarcina proprietarului. Si desigur, nu prea exista nici intelegeri contractuale care sa zica acelasi lucru. Dar exista dispozitii legale care spun de alte cheltuieli ca virgula cad in sarcina proprietarului.

      4. Intentia legiuitorului este de a impozita orice venit ori beneficiu suplimentar de care profita proprietarul. Ori efectuarea platii utilitatiilor chiriasului de catre proprietar nu este un venit suplimentar al acestuia ci o cheltuiala suplimentara, care-i scade venitul brut. Se poate aplica acest impozit suplimentar in eventualitatea in care proprietarul imparte spatiul cu chiriasul iar acesta din urma plateste toate cheltuielile cu utilitatiile. In acest caz vorbim de un beneficiu al proprietarului, care urmeaza a fi impozitat. Binenteles prin raportare la cota parte din utilitati care i-a fost achitata de chirias. Si chiar daca factura pe utilitati este emisa pe numele proprietarului, prin contractul de inchiriere este stabilita obligatia de plata a utilitatiilor in sarcina chiriasului, obligatie care poate fi valorificata de proprietar in instanta in caz de neindeplinire a ei de catre chirias. Prin urmare vorbim de o obligatie a chiriasului, cum este si normal, el fiind cele care consuma, fiind si obligat, urmare a acestui consum, la plata .

  14. Pentru un contract de inchiriere pt perioada 01.01-31.12.2024 ce il voi incasa in dec 2024 cum procedez ? O singura D100 in dec2024 sau ian2025 urmata de plata impozitului ?

  15. In cazul in care exista un contract de inchiriere in trei parti, in care avem chiriasul PJ, proprietarul PF si o a treia parte, firma proprietarului pe numele caruia vin facturile de utilitati, cum se procedeaza cu impozitul?
    Eu sunt chiriasul, platesc chiria catre proprietar PF, iar facturile de utilitati sunt refacturate catre firma mea de catre firma proprietarului, in care el nu este asociat unic.
    Multumesc!

    1. Rețineți impozitul din chiria plătită propriatarului persoană fizică.
      Dar ca idee între persoana juridică ce vă facturează utilitățile și firma dvs trebuie să existe un contract cu privire la acelea.

  16. La multi ani!
    Astazi am achitat prima chirie catre pf, am urmarit pasii de mai sus (cum e si in tutorial), dar nu mi-a generat acea NC. Am facut si analitic 446.
    Dupa ce introduc contractul, nu imi da atentionare (cum e in tutorial), iar nc generata e 462.00086=6123…nu 446, nu nimic.
    Ce pas am omis?

    1. Dacă vi s-a generat notă de tip 462=6123 ați făcut complet incorect față de cum este prezentat.
      Reluați pașii din articol.

    2. Buna ziua,
      Am urmat pasii din tutorial, nu imi genereaza nota de retinere a impozitului. ( i-am si repetat)
      Se creeaza doar 6123=462 dar la neachitat diminueaza cu valoarea impozitului
      Trebuie sa creez eu 446.CHIRII?
      Trebuie sa actualizez Saga? Am versiunea 567.
      Multmesc

      1. Nu ați procedat corect. Nu este configurat corect furnizorul ori nu ați ales corect tipul de venit. CNP este obligatoriu la crearea furnizorului.

        1. !!! Bună seara,
          În Saga PS, pentru plata chirie catre proprietar pf , nu exista căsuță pentru cont 6123 ca in Saga C. Cum se procedează ?
          Nu mai da voie sa merg mai departe….

          Mulțumesc

        2. Nu înțeleg ce ați dori să faceți cu contul aici?
          Alegeți la detalii servicii achiziționate și este suficient. Plata se face prin casă sau bancă.

  17. buna seara,

    va rog sa ma lamuriti, daca sunteti amabil :

    – eu am luat o chirie de 1000 de lei cash pe luna de la un chirias in 2023 si am declarat prin Declaratia Unica 12 x 1000 lei venit ,

    – in 2024 , voi lua de la acelasi chirias lunar, 920 lei cash . Prin Declaratia Unica din 2024 , voi declara 12 x 920 lei ? sau tot 12 x 1000 lei ?

    va multumesc pentru raspuns si rabdare. numai bine.

    1. Depinde. Dacă e chiriaș vreo firmă ce trebuie să conducă evidență contabilă, da, veți lua 920 lei numerar. Prin declarația unică nu veți mai declara impozitul ci doar CASS dacă venitul realizat impune plata CASS.
      Dacă chiriașul este tot persoană fizică, atunci procedați la fel ca acum. Încasați de la el 1000 lei, dar depuneți declarația unică prin care veți declara nu doar impozitul ci și CASS dacă se impune plata CASS.

      1. Bună seara,

        Revin cu precizări:

        1. Firma juridică chiriașă conduce evidență contabilă.

        2. Sunt pensionar, nu plătesc CASS.

        3. Datorită modificării cuantumului chiriei,

        Această modificare nu ar trebui raportată cu C168 ( trimis act adițional de modificare a chiriei conf. noilor legi ) ?

        4. Deci raportez pe D.U. 12 x 920 ?

        Vă mulțumesc pentru răbdare.

  18. Buna ziua ! Daca in luna dec 2023 a fost platita chiria integral pentru ian 2024 ( pentru ca nu am stiut de aceasta modificare legata de impozitul pe chirii intre pers fizica, ca proprietar si firma, ca si chirias ), cum si cand se regleaza situatia ? Chiriasul plateste mai putin cand achita chiria in luna ian 2024 pentru febr 2024 ?Multumesc !

  19. buna dimineata,

    va multumesc frumos pentru raspuns.

    revin cu clarificari :

    – chiriasul este persoana juridica, care conduce evidenta contabila.

    – eu sunt Pensionar si nu platesc CASS prin declaratia unica, doar impozit.

    deci , ce declar prin D.U. ? 920 x 12 ?

    totodata, datorita modificarii cuantumului chiriei, trebuie sa mai depun si o declaratie C168, avand in vedere diminuarea sumei incasate ?

    va multumesc pentru atentie si rabdare.

    numai bine

  20. Buna ziua. Am 5 contracte de inchiriere incheiate cu OMV Petrom pentru 5 terenuri pe care firma respectiva are deschise obiective petroliere. Pana acum am intocmit anual Declaratia 212 si am platit impozitul aferent veniturilor incasate. Precizez ca cuantumul chiriei si plata este stabilita cu frecventa anuala nu lunara.Sa inteleg ca incepand cu 2024, stabilirea si plata impozitului aferent chiriei va fi in sarcina chiriasului(OMV Petrom ) ? Pe de alta parte avand in vedere ca cuantumul chiriei aferent tuturor celor 5 contracte este sub nivelul echivalentului a 6 salarii minime lunare nu va mai fi necesar sa completez deloc Declaratia 212 ? Va multumesc anticipat pentru raspunsul dvs !

    1. Da. Impozitul va fi reținut la sursă de către chiriaș.
      Legat de CASS este discutabil. În unele condiții și cei care au venit.sub 6 salarii minime datorează CASS.

  21. Buna ziua
    Imi puteti zice si mie prin ce OG/OUG sunt reglementate cele de mai sus?
    Nu vad cum utilitatile ar putea fi asimilate unui venit pentru proprietar si de ce nu pot fi deduse de chirias(chiar daca nu exista factura pe numele chiriasului). Cum chiria se poate deduce in baza contractului si a unei dispozitii de plata(in cazul platilor in numerar), tot asa pot fi deduse si utilitatile – in baza clauzei din contract prin care utilitatile sunt in sarcina chiriasului + a dispozitiei de plata pentru acestea.
    Multumesc

  22. Buna ziua daca se modifica contractul de inchiriere la ANAF si se stipuleaza ca plata chiriei se face in luna decembrie pentru chiriile aferente anului respectiv se va depune o singur declaratie D100 in ianuarie anul viitor ?

  23. Dl.Cristi va rog frumos,sa ma lamuriti si pe mine:o persoana fizica,inchiriaza unui SRL,un spatiu.Chiria este 300 lei/lunax12 luni=3600 lei.Persoana fizica datoreaza cass?Daca nu datoreaza,mai face dcl unica,sau toate demersurile le face SRL.ul?Va multumesc!Si intrebarea nr.2:O pers.fizica inchiriaza un spatiu unui PFA.PFA ce obligatii are?

    1. Da. în anumite condiții datorează CASS. Depinde ce venituri a avut în 2023 și din ce surse.
      Dacă pfa este unul ce are, potrivit legii, obligația de a conduce contabilitate atunci și acel pfa va proceda la fel. Va calcula reține și plăti impozitul pentru acea chirie.

      1. Sunt în aceeași situație.
        Închiriez către PFA. Care sunt condițiile pentru care ar trebui sa plătesc și Cass?
        Menționez că sunt pensionar și încă lucrez deci am venituri și din aceste surse plus din această chirie. Ea fiind 1000 lei pe lună ( sau 920 cat voi încasa acum)

        1. Daca venitul net din chirii va depăși 6 salariu minime veți datora CASS.
          Dacă venitul net este între 6 și 12 salarii minime veți datora CASS la 6 salarii minime.

  24. In actele de vc a spatiului, doi proprietari, sot si sotie.
    Ei incheie un singur contract de inchiriere in 2023, cu o firma, presupanand ca sunt despartiti in fapt nu si juridic.
    Ei inregistreaza la anaf, fiecare, acelasi contract, primind lunar, in conturi bancare diferite, cv chiriei prevazute in contractul de inchiriere, plati d individual sumele rezultate din DU.

    Intrebarea: pentru chiria aferenta lunii decembrie 2024, platita in 5 ian 2024, venit pentru care s a platit catre stat imp pe venit, se retine impozitul de 10% dupa dedecerea celor 20%, de catre firma chiriasa?

  25. Bună ziua,
    În cazul unui contract de închiriere cu o persoană juridică – în calitate de chiriaș, există sanctiuni pentru proprietar- persoană fizică sau pentru chiriaș- pj, dacă chiriașul-pj nu va retine lunar în cursul anului 2024, impozitul pe venitul din chirie pentru a îl vira la buget?
    Proprietarul va putea rezolva situația prin a plăti impozitul anual ca și până acum, respectiv până la 25 mai 2025?
    Multumesc!

    1. Reținerea la sursă nu este ceva opțional. Este obligatoriu. Neretinerea și virarea obligațiilor cu reținere la sursă este considerată, în general, faptă de evaziune fiscală.

  26. Daca inchiriez cu 1.000 lei pe luna la PJ si facturile de utilitati consumate de PJ care sunt pe numele proprietarului insumeaza 20.000 lei, inseamna ca proprietarul datoreaza 10% impozit si 10% CASS. 21.000*20%=4200 lei. Adica eu incasez 1000 lei si platesc la stat 4200 lei. Am calculat bine Domnule Cristi? Chiar si in Romania credeti ca poate exista asa ceva?

    1. Este posibil ca asta să fie dorința guvernanților, dar dacă e așa, este vădit neconstituțională. Orice impozit presupune o sursă idenficabilă din care să fie plătiă. În acest caz, proprietarul persoană fizică este doar un ”pass-through” și nu face niciun profit, deci nu are sursă din care să plătească acest ”venit”. Din păcate nu toți fiscaliștii încep cursurile cu pricipiile impozitării. De la contabilitate mai țin minte ceva cu prevalența economicului asupra juridicului. Cum să fie cheltuială nedeductibilă din moment ce pe partea cealaltă furnizorul de electricitate declară venituri impozabile? Principii, principii, principii

  27. Art. 122 Începând cu data de 01.01.2024, potrivit OUG nr. 115/2023, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    c)venituri din cedarea folosinţei bunurilor sub formă de arendă, venituri din cedarea folosinţei bunurilor plătite de persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă, a căror impunere este finală potrivit prevederilor art. 84 alin. (8), respectiv art. 841 alin. (6), precum şi venituri din cedarea folosinţei bunurilor prevăzute la art. 84 alin. (1) pentru care chiria este exprimată în lei.

    Din aceasta prevedere rezulta ca si la contractele in valuta platite de catre persoane juridice impunerea este finala si nu se mai face nicio regularizare. Mentiune de chirie in lei se refera strict la cazul in care contractul de inchiriere este cu alta persoana fizica – art. 84 simplu.

  28. Ce se intampla daca in cazul unui contract de chirie 2023-2024, incasez contravaloarea chiriei anticipat in anul 2023?
    Mentioneaz ca proprietarul e persoana fizica pe real (peste 5 contracte) si chiriasul persoana juridica.

    1. Ar trebui să întrebați la ANAF.
      E interesant aici. Eu cred că ar fi necesar să aveți prevăzut asta în contracte.

    2. Am prevazut asta expres in aditionalele trimise azi.
      Am vorbit.
      Nu au avut nimic de zis la faptul ca chiria din 2024 vine conform legislatiei din 2023 fiindca atunci s-a incasat.
      O investitie imobiliara poate avea si 20 ani grad de amortizare. Pe real ar fi trecut ceva bani pana si-ar fi vazut impozite.

      1. Buna ziua,
        nu stiu de ce o companie v-ar plati chiria in avans pe un an de zile in conditiile in care, in final, impozitarea este aceeasi. Ca se retine la sursa sau ca platea proprietarul prin declaratia unica, sumele erau aceleasi. Doar ca acea companie renunta la un disponibil financiar pe care ar putea sa il utilizeze in alt scop de dezvoltare.

  29. Buna ziua si multumiri pt. rabdare si competenta.
    In cazul nostru, 3 persoane detin, in cote egale, un imobil, care este inchiriat unei PJ. Contractul de inchiriere este semnat de toti cei 3 co-proprietari si inregistrat ca atare la ANAF. Chiriasul plateste lunar suma totala a chiriei (evaluata in EUR) unuia dintre cei 3 co-proprietari, care vireaza ulterior sumele cuvenite celorlalti 2. Incepand cu 2024, plata impozitului retinut la sursa de catre PJ va trebui facuta pentru fiecare co-proprietar (adica, 3 ordine/dispozitii de plata distincte, cu CNP-urile respective)? Este obligatorie avizarea acestor documente de plata de catre co-proprietari? Va multumesc.

    1. Da, se va reține la fiecare în parte.
      Nu este obligatorie avizarea acelor OP. Semnarea unei dispoziții de plată se face doar dacă plata se face în numerar.

  30. Daca sunt persona juridica si am inchiriat spatiul de la persoana fizica dar as vrea sa platesc la ANAF si la proprietar in avans pe 3luni sa zicem. Declaratia D100 se poate depune doar la 3 luni sau trebuie depusa lunar? Chiria este in euro- impozitul calculat este la cursul BNR din ziua in care se face plata sau se va regulariza in cazul in care cursul BNR va creste in lunile urmatoare?

    1. Din art.84^1 așa rezultă că la fiecare plată se va reține:
      “Plătitorii veniturilor, persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă au şi obligaţia de a calcula, reţine, declara şi plăti impozitul corespunzător sumelor plătite.”
      La plata în funcție de cursul valutar se va proceda la fel. Impozitul e final indiferent că e chiria stabilită în lei sau în funcție de cursul valutar.

  31. Deci ce spune domnul Cristi peste tot este un artificiu al statului prin care constrange proprietarul sa dea chiriasului voie sa-si treaca utilitatile pe numele firmei chiriase. Astfel proprietarul nu mai are considerat ca si venit facturile platite de chirias(impozitate) iar chiriasul firma va plati costuri mai ridicate pentru ca utilitatile pe firma au alte preturi decat pe persoana fizica. Dpdv al Statului este WIN-WIN castiga pe toate partile si firmele lor de casa(energie, gaz, termoenergetica etc). Dpdv al cetateanului este o nenorocire. Cum sa lasi utilitatile sa fie trecute pe numele chiriasului. Si daca-ti pleaca chiriasul incearca sa vezi cum le poti trece inapoi pe numele tau. Dar la baza domnul Cristi explica exact ce v-am spus mai sus dar cu alte cuvinte.

  32. Sa zicem ca am un apartament pe care il inchiriez firmei propii cu 1000 lei pe luna (deci voi primi in mana 920 lei de la firma ..venit ce a fost deja impozitat doar ca acest impozit l-a achitat firma )si un altul la o persoana fizica de la care iau sa zic 1200 lei…Mai obtin si dividente de la firma…Deci ce se va trece in declaratia unica…caci daca voi trece si cei 920 lei ce au importanta in vederea stabilirii grilei ptr CASS (6-12-24 etc salarii minime )deci si a grilei la suma ptr plata CASS…nu mai imi ia 92 lei/luna impozit suplimentar ptr venitul de 920 lei ??Sau acum declaratia e facuta cu pozitii separate ptr inchirieri firme si persoane fizice iar cei 920 lei incasati vor conta doar la stabilirea CASS de plata ???

  33. Buna ziua ,
    In cazul in care proprietarul este PJ si inchiriaza un spatiu la PF , ce obligatii are proprietarul in calitate de SRL ( PJ ) chiriasul in calitate de PF, mentionez ca PJ emite lunar factura pentru chirie , plata se efectueaza prin virament bancar , se inregistreaza factura prin RO-efactura ? Utilitatile le achita chiriasul in numele proprietarului dar nu ca PJ , ci pe numele proprietarul ca PF , motiv pentru care nu se emite factura de utilitati. Ce trebuie declarat pentru PJ privind veniturile din chirii ( cota forfetara de 20 % ) se aplica ? Multumesc,

    1. Nu este nimic modificat în cazul dumneavoastră.
      Cota forfetară se acordă în cazul chiriilor încasate de persoane fizice.

  34. Buna ziua! Eu am in chirie pe PFA un apartament care are doi proprietari. Daca unul din ei isi face PFA, din ce inteleg, as putea deduce fara probleme chiria ca si pana acum (pe contract PFA cu PFA), in afara de cheltuielile cu utilitatile. Am inteles corect?

  35. Buna ziua
    Va rog sa ma lamuriti cu urmatoarele aspecte pentru anul 2024 :
    1. De la Primarie se elibereaza o chitanta pentru :
    Ex. “ Taxa salubrizare tonaj 0.1000 – S.C. ABC SRL“
    S.C. ABC SRL pentru Popescu , din localitatea X str. Y nr. 0
    Cod 510 – suma de 70 lei pentru luna ianuarie 2024.
    In acest caz firma ABC poate inregistra documentul in contabilitatea firmei ?

    2. Firma ABC poate inregistra in contabilitate : modificari,reparatii , amenajari etc., sa achite verificarea instalatiilor de gaz si a centralei termice , pentru spatiul inchiriat , daca facturile sunt emise pe firma (chirias )?

    3. Pentru consumul de apa , spatiul inchiriat fiind la parterul unui bloc , firma trebuie sa faca contract pentru furnizarea apei , cu Asociatia de Proprietari pt . a-si putea inregistra cheltuiala , sau este suficienta o chitanta emisa pe numele ei ?

    4. Se mai pot inregistra in contabilitate bonuri fiscale pana la 100 euro ?

    5. Pensionar are venituri din : arenda , chirie, dividende. Daca depaseste 6 salarii, CASS-ul se achita o singura data la veniturile cumulate ? Dar pentru o persoana fizica asociat intr-o firma ( nu este angajat )?

    Multumesc.

  36. Daca spatiul inchiriat de PFA este in coproprietate, plata se poate face unui dintre ei? Sau trebuie si plata sa fie jumate-jumate?

    1. Plata se face către fiecare proprietar. Se poate face plata către unul singur dacă există o prevedere clară în acest sens și ea este agreată de ambii proprietari.

      1. Multumesc pentru raspuns. Scrie in contractul de inchiriere contul in care se face plata chiriei. Este suficient, sau trebuie sa semnam ceva distinct?

        1. Trebuie menționat explicit că plata se face către un singur proprietar și acesta este responsabil de a plăti partea co-proprietarilor, iar restul să semneze și ei contractul de închiriere.

  37. buna ziua,
    In cazul in care utilitatile sunt platite direct furnizorului de utilitati-in numele proprietarului, cum procedam?
    factura trebuie achitata integral.
    multumesc
    MP

  38. Bine v-am regasit!La un contract de inchiriere intre doua pers.fizice[CNP]venitul din chirie se declara de proprietarul apart.prin dcl u,ca si pana acum,sau s-a modificat si aici regula?Se plateste 10%impozit din val.anuala a chiriei,sau se scad 20%chelt.forfetare?Va foarte multumesc!

  39. Buna seara, va rog sa ma ajutati, La depunere D 212 ptr 2023 am urmatorul mesajeroare regula R42.2 Dacea real venit net impozabil lipsa=real venit net lipsa-real cas lipsa atunci real venit net-real cass trebuie sa fie>o.Este vorba de venit din dividende ptr care persoana are obligatie ptr plata CASS. Am completat D 212 la fel ca anul trecut la validare nu am avut erori la transmitere am avut mesajul de mai sus. Multumesc.

    1. V-am scris și pe forum, unde v-am și rugat să nu mai postați în mai multe locuri: asigurați-vă că ați completat formularul corect.

  40. Buna seara.
    Cu contractele de chirie am inteles ….vrei nu vrei treci pe real.
    Aveam vre-o 5 contracte la sfarsit de 2022.
    Dar cu regimul hotelier cum e?
    Daca ma credeti cei de la Anaf o zi zic real o zi zic norma de venit.
    Mereu am fost pe real.

    2021 au fost 4 camere la sfatsit de an + 2 apartamente in cursul anului – sistem real
    2022 au fost 4 camere la sfatsit de an + 2 apartamente in cursul anului – sistem real
    2023 au fost 4 camere la sfatsit de an + 2 apartamente in cursul anului – sistem real
    Acum in 2024 cum voi fi?
    Mai pot fi pe sistem real?

  41. Confuzia cred ca este generata de termenul “intretinere”.
    Chelt intretinere care cad, conf legii in sarcina prop., nu sunt apa, curentul, gazul, tv etc ci acele chelt prilejuite de renovarea sau si mentenata curenta a unei locuinte… apt sau casa

    In plus, ganditi-va ca nu ai cum trece pe numele chiriasului chelt cu adm condominiala, la bloc.
    Ele conf legii sunt obligatia exclusiva a proprietarului sunt atribuite proprietatii

    Ganditi-va ce s-ar intampla aceste sa treaca pe numele chiriasului, sa nu fie achitate si prop executat de asociatie ptr ele…iar in anumite condominii din Bucuresti ele sunt materiale…1.500Ron pe luna la blocurile de lux noi sau condominii de case cu piscina.

    Oricum dezbaterea estr interesanta !

  42. Conform art 84 alin. (1) din Codul fiscal: Venitul brut din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendarea bunurilor agricole, reprezintă totalitatea sumelor în bani şi/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură stabilite potrivit contractului încheiat între părţi, pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul încasării acestora. Venitul brut se majorează cu valoarea cheltuielilor ce cad, conform dispoziţiilor legale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deţinător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă. Drept urmare, daca analizam ultima propozitie a aliniatului, venitul se majoreaza doar in cazul in care anumite cheltuieli, care sunt ale proprietarului, sunt efectuate de catre chirias. In cadrul acestor categorii de cheltuieli nu intra cele cu plata utilitatiilor, care sunt in sarcina chiriasului si a proprietarului. In cadrul cheltuielilor care cad in sarcina proprietarului sunt cele care tin de reparatiile, investitiile, in general cele necesare asigurarii folosintei utile a spatiului inchiriat. Doar in cazul in cazul in care aceste reparatii (cheltuieli) sunt efectuate de catre chirias, se poate considera ca si un venit suplimentar pentru proprietar, prin preluarea acestor cheltuieli de catre chirias, si sa se adauge la venitul brut in vederea impozitarii. Parerea mea.

  43. O indreptare la postare anterioara. In cadrul acestor categorii de cheltuieli nu intra cele cu plata utilitatiilor, care sunt in sarcina chiriasului si nu a proprietarului.

  44. Sunt persoana fizica si am 3(trei) contracte de inchiriere cu persoane juridice.Am inteles ca in 2024 ei platesc impozitul pentru mine, iar eu primesc de la ei ventul net(se aplica cota forfetara de 20%).
    Eu trebuie sa completez declaratia unica pentru plata CASS pana in 25.05.2024, pentru anul 2024.
    Intrebarea este daca pentru plata CASS trec in declaratie venitul brut (cel din contracte) sau venitul net(incasat de mine dupa aplicarea cotei forfetere) ?
    Multumesc,

    1. Bună întrebare :)
      Eu zic că venitul încasat dacă se face reținerea impozitului la sursă de către chiriaș.

  45. Buna ziua . Va rog , am si eu nevoie de un pic de ajutor . Eu fiind persoana juridica , inchiriez un spatiu comercial de la persoana fizica , care este inregistrat in scopuri TVA . In contract este mentionat proprietari 2 perosane (sot si sotie, cu cota de 50%-50%) cu CNP -persoane fizice , deci factura o primesc pe RO… cod fiscal (cu TVA inclus) , nu pe CNP . Programul nu ma lasa sa inregistrez pentru retinre la sursa impozit decat pe CNP , si mi se cere ca sa retin si inregistrez si sa virez pe ambele persoane (sot si sotie) in egala masura . Proprietarul emite factura doar pe RO…. de mentionat faptul ca in contract este specificat ca ambii sunt proprietari , dar codul de RO este atribuit doar unuia dintre ei .

    1. Întrebați la ANAF. Aici e o problemă delicată. Nu văd cum au obținut cod de TVA pe unul singur și nici de ce ar fi optat pentru colectare de TVA, dar na.

  46. Buna ziua.
    Am inchiriat unei firme casa pentru care incasez suma de 2000 lei asa este in contract.
    Acum dupa noile reglementari am vorbit cu chiriasul si am stabilit ca din suma inscrisa in contract sa scada impozitul si sa imi achite restul .Intrebarea mea este: eu in declaratia 212 ce suma scriu cea din contract 2000 sau cea incasata respectiv 1840lei, pentru ca daca o scriu pe cea incasata este o diferenta intre contract si incasat.
    Multumesc pentru un eventual raspuns.

    1. Dumneavoastră nu mai declarați în declarația unică veniturile obținute pentru a stabili impozitul. Veți depune declarația unică în care venitul net stabilit conform legii va constitui baza de calcul a CASS.

  47. O persoana fizica (CNP) detine un spatiu pe care il inchiriaza unei persoane juridice contra sumei de 1000 lei.
    1. Persoana fizica are obligatia de a emite factura si chitanta in fiecare luna?
    2. Daca da, atunci pe factura trebuie pusa o a doua pozitie, cu impozitul retinut (80 lei), pentru a diminua totalul facturii?

    Multumesc!

        1. Nu avea nicio obligație legală în acest sens. Poate doar dacă ar fi condus evidență în partidă simplă.

  48. Bună ziua
    Implementarea reținerii impozitului la sursă nu a fost făcută și pe ”Intrări – valută” ?
    În situația mea, contractul este în EUR, cu proprietar cu domiciliu în UE, și plata este prin bancă, în EUR.
    Personal, am forțat plata parțială a facturii pe contul 446.CHIRII, dar nu știu dacă va funcționa la declarația 100.
    Mulțumesc

  49. Bună seara, am închiriat de la o persoana fizica un spatiu comercial,dar toate cheltuielile sunt pe numele firmei și plătite de către firma. Care este formula de calcul pentru oprirea impozitului. Sa zicem ca plătesc chirie 2000 de lei. Cat impozit opresc proprietarului? Multumesc pentru răspuns!

    1. 8% din chiria brută.
      Sau 10% aplicat la venitul net ce se determină scăzând din chiria brută minus cota forfetară de cheltuieli de 20%.

  50. Buna ziua,
    Am o intrebare, daca ma puteti lamuri.
    Eu PF vreau sa inchiriez unei PJ un apart cu 2 camere cu destinatie de locuinta de serviciu, deci nu cu scop comercial, astfel incat PJ sa-si poate deduce aceasta cheltuiala pe firma. Intrebarea mea, este care sunt pasii de urmat, cine plateste acel impozit + Cass? Doar el? Si eu si el? Doar eu? Nu-mi este foarte clar, sper sa ma puteti lamuri.
    Va multumesc

    1. Firma va retine și va plăti impozitul în numele dvs. Dumneavoastră veți plăti CASS dacă venitul realizat depășește pragul de 6 salarii minime.

  51. Bună seara! Eu ca și persoană juridica trebuie să înregistrez contractul de închiriere la ANAF? Sau doar persoana fizică trebuie să înregistreze contractul! Mulțumesc!

  52. Buna dimineata, cum se procedeaza daca proprietarul este cetatean israelian ? Nu are CNP doar NIF.Multumesc

      1. Buna ziua cum se procedeaza in SAGA inregistrarea pe NIF a nerezidentului proprietar de imobil inchiriat la o firma ? Multumesc

  53. buna ziua, va rog sa imi spuneti si mie daca am o garsoniera cu contract de comodat unei firme srl, fara punct de desfasurare la acea adresa, pot sa inchiriez garsoniera unei persoane fizice in timp ce este cu contract de comodat unei firme? Va multumesc frumos

  54. Chiria se poate deduce integral, sau fara suma ce se va vira la Stat. Firesc mi se pare sa pot deduce intreaga chirie, dar vad ca Saga PS deduce suma fara impozit doar. E corect asa?

    1. Se deduce integral. Vă induce în eroare faptul că ați dat în plată doa suma netă. Când veți plăti impozitul reținut, îl veți opera ca o plată deductibilă.

      1. Multumesc pentru raspuns. Deci cand achit impozitul retinut, inregistrez in Saga o tranzactie noua, deductibila? Asa ar avea sens. Ar fi fain daca ar inregistra Saga automat acea “achizitie” – e clar ca va trebui sa transfer suma retinuta catre ANAF – si sa ramana doar sa o marcam ca achitata in soft.

        1. Nu se poate înregistra automat plata impozitului. Niciun program nu ar face asta pentru că nu ar ști când se achită efectiv și cum sau din care bancă dacă sunt mai multe.

  55. Buna ziua, noi in calitate de persoana juridica am inchiriat un imobil de la o persoana fizica.
    Am stabilit ca pentru plata utilitatilor sa ii viram lunar proprietarului o suma estimata – 200 eur pentru plata utilitatilor, urmand ca la 4 luni sa facem o regularizare in functie de valoarea reala a facturilor. In acest caz venitul brut este chirie + 200 (suma data pentru utilitati)? Ce se va intampla la regularizare?

  56. Buna,
    Va rog mult, daca puteti sa ma lamuriti cum sa procedez in acest caz:
    Daca am 2 Apartamente, dintre care unul este inchiriat catre o firma, iar celelalte este inchiriat catre o Persiana fizica, cum completed Declaratia Unica.
    Se poate cumula venitul din chirii ale celor 2 Apartmente ? Cum calculez CASSul in DU?

    Multumesc frumos si astept raspunsul Dvs

    1. Firma va reține impozitul și contractul cu firma nu se va trece la partea de impozit a DU.
      Contracul cu persoana fizică se trece în DU la impozit.
      Suma cumulată se va lua în considerare la stabilirea CASS.

    1. Cum PFA la normă de venit nu are obligații contabile și nu conduce evidență contabilă, proprietarul va declara chiria prin DU declarând impozitul și CASS prin acea declarație.

  57. Buna ziua,
    1. De unde reiese ca proprietarul nu depune DU112 ptr 2024 daca chiriasul este PJ iar plafonul stabilit ptr CASS NU este realizat ( adica venitul brut din chirii nu depaseste 6 sal. minime pe economie.)?
    Este obligat sa depuna DU112 -trebuie sa declare datele ptr impozit pe veniturile realizate in 2023, platile anticipate realizate si rezulta eventuale diferente de plata sau de restituit.
    2. Trebuie sa completeze si sectiunea ref la veniturile estimate 2024 de unde rezulta un impozit estimat anual.
    3. pe care nu il mai plateste , impozitul fiind retinut la sursa si virat !!!
    Problemele vor apare in 2025, acum DU112 nu sesizeaza daca contractul de inchiriere este cu PF sau cu PJ. Ptr chiriile exprimate in valuta oricum trebuie facuta regularizarea 2025 in functie de cursul mediu anual 2024 al BNR. De unde va sti oficial chiriasul PJ ca mai are de platit catre ANAF o diferenta ptr 2024?

    1. Nu. Nu trebuie. Este impozit cu reținere la sursă și e impozit final. Vedeți art.120 alin.6 așa cum este el modificat începând cu data de 01/01/2024.
      Nu se mai face regularizare nici la cele în valută.

      1. Buna ziua!

        Am inteles de la dvs ca nu depun DU 2024, subsectiunea impozit pe venit din chirii, daca am un contract inchiriere cu o pj.
        Daca venitul anual net este de 14500 lei, mai este necesar sa depun o DU cu completarea subsectiunii CASS, eu fiind si salariat?

        Multumesc!
        Faceti o treaba buna, cu mult calm si profesionaism.

        1. Dacă din salarii obțineți venituri în valoare echivalentă a cel puțin 6 salarii minime, nu trebuie să plătiți CASS în acest caz și nici nu aveți obligația de a depune DU.

  58. Buna seara!
    Am un contract de inchiriere între mine PF si un SRL. Eu am depus Declaratia la finanțe in sistem REAL (imi tin contabilitatea). Platesc si CASS dar intrebarea mea este:

    Daca Declaratia este in sistem real cum se calculeaza plata impozitului pe care mi-l retine firma? Din Venitul Brut – 20% forfetar sau
    din Venitul Net, 10%?

    Va multumesc!

    1. Nu mai puteți merge pe sistem real. Se va reține impozit de 10% aplicat la o bază de calcul determinată ca diferență între chiria brută și cota forfetară de cheltuieli.

  59. Buna ziua,
    In D100 ce creanta fiscala se alege?
    De asemenea va rog raspuns si pentru creanta ce trebuie aleasa pentru declararea impozitului retinut la sursa in cadrul platilor de impozit final in relatia cu beneficiarii de venituri din proprietate intelectuala (experti judiciari)
    Multumesc

    1. Momentan niciuna – pentru impzoitul pe chirii. Urmează ca ANAF să actualizeze pdf cu noua creanță. Ordinul a fost deja publicat.
      La experți judiciari de ce ar fi impozit pe venit pentru drepturi de proprietate intelectuală?

      1. e trecut in contract ca opteaza pentru impozit final

        Art. 73. – Opţiunea pentru stabilirea impozitului final pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală (1) Contribuabilii care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală în condiţiile menţionate la art. 72 pot opta pentru stabilirea impozitului pe venit ca impozit final. Opţiunea de impunere a venitului brut se exercită în scris în momentul încheierii fiecărui raport juridic/contract şi este aplicabilă veniturilor realizate ca urmare a activităţii desfăşurate pe baza acestuia.
        (2) Impozitul pe venit se calculează prin reţinere la sursă la momentul plăţii veniturilor de către plătitorii veniturilor, persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă, prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului brut diminuat cu cheltuielile determinate prin aplicarea cotei forfetare de 40% asupra venitului brut.
        (3) Impozitul calculat şi reţinut reprezintă impozit final.

        1. Cred că nu înțelegeți nedumeririrea mea. Plata lucrările unui expert judiciar nu are cum să fie clasificată ca fiind plata unor drepturi de proprietate intelectuală!
          Dacă însă expertul judiciar este plătit în baza unui contract de drepturi de autor pentru eventuale articole ori lucrări publicate, atunci trebuie să aveți în vedere că impozitul se va declara prin D112 nu prin D100.

      2. Aveti dreptate, trebuia sa zic venituri din activitati independente. Deci daca s-a trecut in contract “Prestatorul declara in mod expres ca opteaza pentru impozitarea veniturilor sale cu impozit final” nu trebuie impozitul retinut si declarat in D100?
        Multumesc

        1. Nu se reține nimic în acest caz. Se plătește expertului suma stabilită, iar el, având evidență contabilă în partidă simplă își va determina venitul impozabil.

  60. Va rog daca se poate sa ma lamureasca cineva: pentru chiriile platite de catre PJ persoanelor fizice se retine si declara de catre acestea impozitul de 10%( dupa scaderea cotei forfetare). Se va emite pentru suma retinuta dispozitie de plata ceva fi semnata obligatoriu de proprietar. Dupa depunerea declaratiei D100 firma va mai plati INCA o data suma calculata si deja platita prin dispozitie de plata. Cred ca de fapt ar trebui sa se intocmeasca dispozitie de incasare?? Chiar daca proprietarul nu primeste suma respectiv, prin dispozitia de plata suma iese din casieria unitatii..

    1. Mai citiți încă o dată ce ați întrebat. Pentru suma reținută nu se emite nimic. Pentru suma plătită efectiv proprietarului, dacă se face plata numerar, se va întocmi dispoziție de plată.
      Suma reținută se va achita la stat.

  61. Buna, am un apart inchiriat unui PJ, 175 eur lunar, deci sub plafonul CASS. Intrebarea mea este: in DU care urmeaza sa o fac acum, trec veniturile realiz in 2023( regularizarea la curs mediu BNR) iar pt 2024 nu mai estimez nimic, pt ca e in sarcina PJ ului. Asa este??
    Va multumesc anticipat!

  62. Buna ziua. Va rog sa ma scuzati ca va deranjez, dar, s-au modificat atat de multe !!!!! va rog sa ma lamuriti cu urmatoarele :
    1. Persoana fizica asociat la o firma , nu este salariat. Obtine venituri din inchiriere + dividende. Are un contract de inchiriere cu o P.Juridica. Contractul a fost inregistrat la ANAF in 2023. Nu sunt modificari la acest contract, se deruleaza incontinuare.
    a.) mai trebuie sa depuna in 2024 D.U. ?
    b.) daca veniturile din inchiriere +dividende depasesc 6 salarii depune D.U. numai pentru CASS?

    2. Persoana fizica pensionar.
    a.) Are venituri din inchirieri din anul 2023 ( veniturile nu depasesc 6 salarii ) .Trebuie sa depuna D.U. pt.2024 daca nu sunt modificari ?
    b.) Daca incepand cu martie 2024 are si un contract de arendare trebuie sa depuna D.U. ?
    c.) Daca veniturile din inchiriere + cele din arendare depasesc 6 salarii depune declaratie pentru CASS si plateste ?

    Multumesc.

    1. 1.a. Da dacă veniturile din dividende și chirii sunt cel puțin egale cu plafonul de 6 salarii minime.
      1.b. Da, depune doar pentru a se stabili CASS

      2.a. Da, pentru CASS dacă nu cumva se trezesc legiuitorii și modifică prevderile codului fiscal.
      2.b. Depinde către cine arendează. Dacă este contract de arendă cu o firmă, aceasta va reține impozitul și nu va depune DU pentru impozit.
      2.c. Da, dacă depășește plafonul de 6 salarii datorează CASS și depune declarația unică.

  63. Buna ziua,
    Pentru chirie achitata in luna decembrie 2023, dar aferenta lunii ianuarie 2024, nu ar trebui sa i se retina proprietarului impozitul, intrucat proprietarul a luat deja in calcul incasarea lunii decembrie 2023 ptr DU 2023…zic bine?
    Multumesc!

    1. Da, așa este. Acela este un venit pentru care proprietarul datorează impozit în baza declarației depusă în sau pentru 2023.

  64. Buna ziua,

    Vreau sa închiriez un apartament (PF) cu 600 de euro unei firme. Sa înțeleg ca dânșii vor plăti 600-20% x 10%= 48Euro taxe; așadar ar trebui sa fac contractul pe 552 Euro?

    Pe lângă asta, eu ca si proprietar, mai platesc alte taxe? Mulțumesc!!

    1. Nu. Contractul va conține chiria BRUTĂ. Din acea chirie, firma va calcula și reține impozitul și-l va achita. Dvs ca proprietar nu veți mai declara veniturile la ANAF pentru a plăti impozit el fiind deja plătit de chiriaș în numele dvs. Veți depune declarație unică și veți plăti CASS în funcție de venitul net anual realizat.
      Dacă ați face contract pe suma de 552 EUR chiriașii vor calcula impozitul la acea sumă nu la suma de 600 EUR.

  65. Pentru Saga PS cum operam aceste contracte de inchiriere astfel incat sa fie preluate in declaratia 100?

  66. Bună ziua, mă numesc Lucian , sunt chiriaș PF iar apartamentul pe care l-am obținut prin contract de închiriere de la un proprietar PF pe nume Ion (care își calculează singur impozitul), doresc cu acordul lui, să îl subînchiriez în regim hotelier.

    Vă rog frumos, cum se calculează impozitul meu ? Eu trebuie să plătesc CASS sau altceva ?? Eu trebuie să mai completez vreo declarație ?

    A = chiria pe care o plătesc eu PF de = 500 euro
    B= chiria pe care anticipez că o voi obține din subanchirierea în regim hotelier = 600 euro
    C = 20% cheltuieli
    D = profit net
    E = impozit

    1. În cazul dvs nu se aplică acest calcul. Nu vi se aplică această modalitate de impunere.
      Contribuabilii care realizează venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, cuprinsă între una și 5 camere inclusiv, indiferent de numărul de locuințe în care sunt situate acestea, datorează un impozit pe venitul stabilit ca normă anuală de venit.
      Așadar dvs care închiriați în regim hotelier veți plăti impozit în funcție de norma de venit stabilită pentru județul dvs.
      Vedeți art.85 din codul fiscal https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/Cod_fiscal_norme_2023.htm#A85
      În funcție de norma de venit datorați și CASS.

  67. Buna ziua. Cum identificam corect care este contul bancar in care se vireaza suma retinuta? Din ce am inteles ar fi acelasi cont in care platim impozitul, sanatatea si pensia. Este corecta informatia? Acele plati se fac de pe persoana fizica, in timp ce acestea s-ar face de pe firma. Banuiesc ca aceste obligatii nu au cum sa apara pe contul din ghiseul.ro, ci se pot achita exclusiv prin virament bancar. Asa este?
    Multumesc anticipat pentru raspunsuri!

    1. Se plătesc în contul unic pentru buget de stat, cont în care s-ar vira și taxele pentru salarii. Nu în cel pentru care PFA își plătește taxele.
      Este contul de forma RO44TREZ0785503XXXXXXXXX

      1. Multumesc pentru raspuns. M-am uitat la conturile care apat la OP-ul generat de Saga si banuiesc ca e cel de la “Trezorerie operativa Municipiul x”, care pentru Timisoara este RO82TREZ6215503XXXXXXXXX. E corect?

  68. Buna ziua .Revin pentru o lamurire.
    Contract de arendă este incheiat cu o persoana fizica . Sunt doi proprietari ( P. Fizice ) de teren, care arendeaza. Am inteles ca acest contract de arendare se inregistreaza si la Primarie.
    Sumele nu depasesc 6 salarii.
    1. Cine are obligatia depunerii D.U. ?
    2. Impozitul se retine de catre arendas ( P.Fizica ) si se plateste la B.S. pe CNP.-ul celor doi proprietari ?

    Multumesc si scuze pt. deranj.

    1. Arendașul are o formă de organizare? Este PFA?
      Dacă da întotdeauna firmele ce iau în arendă au obligația de a calcula impozitul. Și până în acest an era așa.
      De asemenea în unele condiții acestea calculează și contribuții sociale. În acest caz proprietarul nu mai depune declarația unică.

  69. Buna. Mie nu-mi apare in fereastra de “Detalii“ pozitia “Tip impozit“ cand merg sa introduc proprietarul. Oare de ce ? Am ultima versiune de Saga si programul pentru contabilitate.
    Multumesc !

  70. buna seara ,plata impozitului se face de catre pj la bugetul statului.banii se trimit pe codul fiscal al pj sau pe cnp .ul proprietarului ?

    1. Dacă aplicați procedura din acest articol, SAGA o va genera automat la închiderere lună. Creanța are codul 628.

  71. Buna ziua, am sunat si eu azi la anaf si sa stiti ca dl Cristi are dreptate trebuie la venitul brut chirie adaugata si valoarea utilitatilor emise pe numele proprietarului spatiului inchiriat chiar daca sunt consumate de persoana juridica, acelasi minunat art.84 alin.1

  72. Buna ziua,
    Va rog frumos sa ma ajutati cu un raspuns. In situatia in care, firma care isi desfasoara activitatea intr-o locatie inchiriata de la o persoana fizica si societatea achita utilitatile , care sunt pe persoana fizica proprietar spatiu , prin transfer bancar, de exemplu 100 lei, in intrarea tin “n” pentru calculul aferent impozitului pentru plata acestora se va introduce suma 100 lei+ impozit? Pt ca utilitatile nu pot fi achitate mai putin cu valoarea impozitului si daca as introduce doar 100 lei si as achita tot 100 lei, nu se inchide contul 462, ci ar ramane cu minus exact valoarea impozitului retinut.
    Multumesc anticipat!

  73. Buna seara.
    In cazul in care nu exista impozit cu retinere la sursa, societatea suportand peste valoarea chiriei , si cheltuiala cu impozitul, inteleg ca aceasta se inregistreaza prin contul 635, va fi chelt neded la calcul. Intrebarea mea fiind..in saga aceasta monografie se inregistreaza in articole contabile sau exista posibilitatea prin intrari?

    1. Cum adică “nu există impozit cu reținere la sursă”? Adică să i se achite mai mult decât este în contract?!

      1. Chiria este 3000 lei/luna. Atat i se vireaza proprietarului. Nu 2.760 proprietarului si 240 impozit achitat catre stat. Suporta societatea impozitul de 10% , neretinand la sursa.

        1. În acest caz eu vă recomand să modificați contractul și pentru anul 2024 să faceți mențiunea ca suma de 3000 lei este suma netă a chiriei.
          Caz în care ați putea calcula brutul pornind de la net.
          Așa cum descrieți situația înseamnă ca proprietarului i se achită sume necuvenite prin contract și acestea ar fi un venit suplimentar. Mai mult pentru plătitorul chiriei suma achitată în plus este plată nejustificată.
          Nu există să nu se rețină impozitul la sursă obligația fiind clar stabilită prin lege în sarcina firmei ce plătește chiria.

  74. Buna, daca eu, PJ am luate in chirie 2 apartamente de la persoane fizice, am facut inregistrarile cum e mentionat mai sus pt inregistrare chirii, in D100 mi se cumuleaza impozitul de plata catre cele 2 apartamente (PROPRIETARI DIFERITI). Vrem sa facem dovada platii impozitului la proprietari, dar impozitul e cumulat…cum pot sa le dovedesc ca le-am achitat, nu vad undeva defalcat impozitul pe proprietari? Multumesc

  75. Buna seara , pj platesc chirie la pf si am urmat pasii dumneavostra privind contractul de chirie si nu apare in declaratia 100 impozitul pe chirie .

    1. Atunci nu i-ați urmat corect sau ați operat intrarea pe o altă lună decât cea pentru care verificați declarația din SAGA.

  76. Buna ziua!
    Am un PFA care are spatiu inchiriat de la o persoana fizica. In Saga PS nu ma descurc sa mi se calzuleze impozitul aferent chiriei platite. Am ales la proprietar tipul de venit din chirii, iar CNP-ul nu mi-l recunoaste daca ii dau verificare, Am cautat pe net dar nu am gasit nimic. Va multumesc!

    1. CNP nu se pot verifica așa cum se face în cazul codurilor fiscale și nu și ce cauta public pe internet.
      Programul poate determina dacă ceea ce este introdus respecta regulile de formare a unui CNP și detectează dacă acesta este unul corect sau nu, dar nu are cum verifica din surse externe cărei persoane i s-a alocat acel CNP.

  77. Buna ziua , chiria aferenta lunii ianuarie 2024 a fost achitata in 15.02.2024 si s-a retinut impozitul aferent achitandu-se doar diferenta , decl 100 se depune cu perioada de raportare 01.2024 si plata impozitului pana in 25.02.2024 sau perioada de raportare este luna 02 si termenul de plata va fi 25.03.2024 ?

    1. Se declară în D100 a lunii februarie. În luna în care s-a plătit chiria și s-a reținut impozitul. Scadență va fi data de 25.03

  78. Buna seara!
    In cazul in care societatea are sediul in Ilfov iar imobilul închiriat este in București unde se declară și achită impozitul pe chirie?
    Mulțumesc frumos!

  79. Buna ziua.
    In cazul in care o PJ inchiriaza un apartamnet de la o PF , persoana fizica mai are obligatia de a inregistra contractul la Anaf ?

  80. Daca fac plata chiriei prin banca cum ar arata notele contabile pentru chirie si pentru impozit?

  81. Buna ziua,
    Am si eu urmatoarea speta: contract de inchiriere intre persoana fizica si societate. Se doreste schimbarea usii de la imobil, iar valoarea ei este destul de mare. Proprietarul a convenit cu administratorul societatii sa nu achita chiria luna acesta in contul acestei modernizari. Mai retinem astfel impozit luna aceasta, daca nu se mai efectueaza viramentul catre proprietar? Multumesc pentru raspunsuri.

    1. Eu zic că se calculează și se reține la valoarea aceli uși, ea fiind de fapt o plată în natură a chiriei și un avantaj evident al proprietarului.

  82. Buna,
    Am si eu o intrebare:
    In cazul a unui ctr. de inchiriere intre doua pf si o pj, eu in saga impart ctr in jumate jumate sau? Ma puteti sfatui?

  83. Buna ziua,
    Va rog frumos sa ma lamuriti intr-o problema si anume in situatia in care chiria lunara este in valuta iar spatiul este inchiriat unei PJ, la dep. DU pe 2023 trebuie sa se completeze si sectiunea ref la veniturile estimate pe 2024 de unde rezulta un impozit estimat anual sau nu?

    1. Nu. Persoana juridică va avea obligația de a calcula și reține impozitul la fiecare plată a chiriei.

  84. Buna ziua,
    La un contract de inchiriere a unui apartament in regim hotelier incheiat pe o perioada de 5 zile intre o persoana fizica (proprietar) si o persoana juridica (chirias), persoana juridica, pe langa pretul chiriei mai are vreo obligatie fiscala?

    Apartamentul se afla intr-un resort hotelier.

    Multumesc frumos!

    1. Să emită factura. Închirierea în regim hotelier presupune impunerea venituri din chirii în baza unei evidențe în partidă simplă condusă de către proprietarul persoană fizică.

  85. Daca sunt in judete diferite impozitul din chirii se plateste in judetul unde se realizeaza venitul ?

    1. Impozitul se plătește de către firma ce este chiriaș la trezoreria la care acea firma este arondată indiferent unde este proprietarul.

  86. buna ziua! declaratia 100 trebuie depusa lunar chiar daca chiria se plateste la trimestru sau pot depune cand platesc? ultima declaratie din decembrie o sa fie cu diferenta de impozit si d205 cu toata suma de plata. multumesc

    1. Se depune pentru luna în care se face plata. Dacă achitați lunar, depuneți lunar. Dacă achitați trimestrial, așa depuneți.

  87. Bună ziua.Am un spațiu comercial construit pe bani noștri într-o asociație patronală,eu am închis societatea și am rămas cu spațiul pe care nu am reușit să îl vând dar președintele asociației mă obligă să plătească, apă,gunoi,salariu lui etc ,ce pot sa fac daca eu nu functionez și respectivul nu e de acord sa nu plătesc, există vreo lege ?

    1. Nu am înțeles exact ce se întâmplă dar vă recomand să apelați la serviciile unui avocat.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *