Șomaj tehnic. Modificări noi pentru PFA și nu numai.

April 22nd, 2020 39 comments

Saga modificărilor la ordonanța 30/2020 și 32/2020 nu s-a încheiat. Continuă. De la vorbă la faptă e cale lungă. Lipsa transparenței legată de proiectele de modificare face ca una să fie în declarațiile publice ale oficialilor și alta în ceea ce apare publicat în monitorul oficial.

Acum câteva zile erau declarații publice ale ministrului muncii referitoare la includerea în categoriile celor care vor putea beneficia de șomaj tehnic a avocaților, notarilor și executorilor judecătorești.

Read more…

Pe scurt. Mici modificări, actualizări, etc.

April 17th, 2020 10 comments

A apărut ieri OUG 48/2020. Dintre modificările pe care le aduce:

1. microîntreprinderile pot efectua sponsorizări, deductibile din impozit, și către instituțiile și autoritățile publice, inclusiv organele de specialitate ale administrației publice fără ca acestea să fie înscrise în registrul ANAF special. Este necesar, bineînțeles, contract de sponsorizare încheiat conform legii, precum și o dovadă a plății sponsorizării. Aceste sponsorizări se vor putea deduce doar din trimestrul II al anului 2020.

Până acum microîntreprinderile puteau deduce doar sponsorizările efectuate către entități înscrise în registrul ANAF. Această prevedere vine, cam târziu, să egalizeze situația pentru că cei care plăteau impozit pe profit puteau efectua și până acum sponsorizări deductibile către instituții publice.

Citiți mai departe…

Bonificații impozit venit microîntreprinderi și impozit pe profit

April 15th, 2020 60 comments

Scriam zilele trecute despre OUG 33/2020 care reglementa acordarea de bonificații de 5% la impozitul pe profit datorat de contribuabilii mari, respectiv de 10% contribuabililor mici și mijlocii pentru impozitul pe profit sau impozitul pe venit, după caz, datorat pentru trimestrul I al anului 2020.

Bonificația se acordă dacă se achită integral, până la data de 25 aprilie 2020, suma corespunzătoare primului trimestru.

Sunt câteva mențiuni de făcut aici:

Citiți mai departe…

Nedumeriri șomaj tehnic. Azi partea a II-a, pentru PFA, II, IF, profesii liberale

April 2nd, 2020 152 comments

Acest articol conține informații relevante exclusiv pentru PFA, Întreprinderi Individuale, Întreprinderi Familiale, liber-profesioniști, beneficiari ai contractelor de mandat sau de administrare.

Pașii sunt similari și în cazul persoanelor fizice care obțin exclusiv venituri din drepturi de autor cu mențiunea că în cazul lor documentele care se întocmesc și se depun se regăsesc ca model în alt ordin pe care, dacă sunteți o astfel de persoană, îl puteți consulta aici. În același ordin regăsiți și ce anume trebuie anexat la cererea și declarația pe proprie răspundere.

Salariaților dvs care au contract de muncă suspendat în baza art.52 alin.1 litera c din codul muncii, statul, în anumite condiții, plătește acestora niște sume de bani cu titlul de indemnizație de șomaj. Modul de decontare a acelor sume destinate salariaților dvs NU face obiectul acestui articol.

Citiți mai departe…

Nedumeririle legate de șomajul tehnic. Partea I-a.

March 31st, 2020 182 comments

Citeam, ieri seară, ordonanța 32/2020, cea care modifică OUG 30/2020 și nu mă pot opri să nu constat că încă mai sunt neclarități. Dar neclarități, induse și de declarațiile publice, au nu doar angajatorii ci, din discuțiile și mesajele pe care le-am văzut, le au și salariații. Neclarități e puțin spus în ceea ce-i privește pe salariați. Unii dintre aceștia cred că angajatorul este obligat să îi trimită în șomaj tehnic, alții cred că dacă ei cer angajatorului să-i trimită în șomaj tehnic, angajatorul este obligat să facă asta. Ambele categorii au unele neclarități legate de banii pe care statul declară public prin autoritățile sale că-i va plăti.

Aș dori să clarificăm puțin nebunia asta cu șomajul tehnic. O să încerc să explic, așa cum mă pricep eu, ce e cu acest șomaj tehnic. În mod cert nu o voi face la fel de bine ca un specialist în HR sau un avocat specializat în dreptul muncii, dar am să încerc să clarific pe cât se poate, într-un mod cât mai simplu, ce este cu acest șomaj tehnic. Explicațiile de mai jos sunt exclusiv pentru venituri din salarii obținute din contracte de muncă, nu pentru alte cazuri.

Read more…

Categories: Diverse, Legislatie Tags: ,

OUG 33/2020–măsuri noi de stimulare

March 30th, 2020 36 comments

În monitorul oficial 260 din 30 martie 2020, pe lângă OUG 32/2020 care modifică OUG 30/2020, a fost publicată și OUG 33/2020.

Aceasta vine cu unele stimulente fiscale pentru anumite categorii de contribuabili, prin acordarea unor bonificații sau scutiri.

Să vedem despre ce este vorba:

Citiți mai departe…

Șomaj tehnic–Modificarea OUG 30/2020

March 30th, 2020 221 comments

A fost nevoie de câteva zile pentru ca de la declarații la ceva concret, publicat în monitorul oficial, să apară și OUG 32/2020, ordonanță care modifică OUG 30/2020.

Ce este nou? O listă a noutăților, legate exclusiv de indemnizații de șomaj tehnic pentru salariați, de sume plătite altor profesioniști.

Read more…

Categories: Legislatie Tags:

Statul român.Lege și neputință.

March 27th, 2020 22 comments

Mențiune: articolul de mai jos este o opinie personală, care nu angajează SAGA Software în nici un fel, o opinie care îmi aparține în totalitate și pentru care îmi asum întreaga responsabilitate.

Indecision-copy3Azi, la amiază, am avut parte de o conferință de presă în care s-au anunțat noi măsuri legate de măsuri de ajutorare a salariaților din mediul privat. Până aici toate bune și frumoase. Declarații articulate, speechuri pline de mesaje pozitive, de mesaje de genul “ajutăm”, “plătim”, etc.

Dar vorbim, totuși, despre autorități ale statului român. Stat care, de-a lungul timpului, tocmai din cauza “competenței” majorității funcționarilor săi, a crescut gradul de încredere în declarațiile oficiale cam până la nivelul genunchilor broaștei. Și acolo s-a oprit. Indiferent cine a fost conducătorul său sau cum s-a numit partidul care a dat guvernul său.

Recapitulând puțin situația actuală:

Read more…

Categories: Diverse Tags:

Șomaj tehnic. Măsuri de sprijin?

March 21st, 2020 139 comments

bani1Aș vrea să spun de la bun început că deși este o idee bună și chiar normală ca atunci când statul închide o afacere din cauza stării de urgență, modalitatea concretă de rambursare a sumelor și mai ales partea de taxare, de declarare, este făcută cu picioarele, de oameni care nu doar că nu gândesc logic, dar este evident că nu au lucrat în viața lor în mod practic cu ceea ce au legiferat.

De ce spun asta? Să vedem. A fost publicată OUG 30/2020 în data de 21 martie 2020, ordonanță despre care, public s-au tot făcut declarații de vreo 3-4 zile, dar al cărui text final nu l-a văzut nimeni. Și în noaptea de 20 spre 21 martie a apărut în monitorul oficial.

Read more…

Categories: Legislatie Tags: ,

Concediul pentru părinți. Norme de aplicare.

March 21st, 2020 20 comments

balansoarAu apărut și normele de aplicare a legii 19/2020. Acestea au fost publicate în M.Of. 230/21 martie 2020. Normele intră în vigoare de la data publicării lor.

Normele au fost stabilite prin HG 217/2020.

Ce înseamnă zile libere plătite?

Art.1 din HG 217/2020 definește, ca fiind zi liberă plătită în baza legii 19/2020, orice zi lucrătoare până la încetarea situației de urgență decretată, cu excepția zilelor lucrătoare din perioada vacanțelor școlare. Deci, dacă în cadrul zilelor lucrătoare din perioada de urgență se va declara o perioadă ca vacanță școlară, zilele lucrătoare din acele zile declarate ca fiind vacanță – nu se vor plăti salariaților!

Citiți mai departe…