Archive

Posts Tagged ‘șomaj tehnic’

Nedumeririle legate de șomajul tehnic. Partea I.

March 31st, 2020 No comments

Citeam, ieri seară, ordonanța 32/2020, cea care modifică OUG 30/2020 și nu mă pot opri să nu constat că încă mai sunt neclarități. Dar neclarități, induse și de declarațiile publice, au nu doar angajatorii ci, din discuțiile și mesajele pe care le-am văzut, le au și salariații. Neclarități e puțin spus în ceea ce-i privește pe salariați. Unii dintre aceștia cred că angajatorul este obligat să îi trimită în șomaj tehnic, alții cred că dacă ei cer angajatorului să-i trimită în șomaj tehnic, angajatorul este obligat să facă asta. Ambele categorii au unele neclarități legate de banii pe care statul declară public prin autoritățile sale că-i va plăti.

Aș dori să clarificăm puțin nebunia asta cu șomajul tehnic. O să încerc să explic, așa cum mă pricep eu, ce e cu acest șomaj tehnic. În mod cert nu o voi face la fel de bine ca un specialist în HR sau un avocat specializat în dreptul muncii, dar am să încerc să clarific pe cât se poate, într-un mod cât mai simplu, ce este cu acest șomaj tehnic. Explicațiile de mai jos sunt exclusiv pentru venituri din salarii obținute din contracte de muncă, nu pentru alte cazuri.

Citiți mai departe…

Categories: Diverse, Legislatie Tags: ,

Șomaj tehnic–Modificarea OUG 30/2020

March 30th, 2020 7 comments

A fost nevoie de câteva zile pentru ca de la declarații la ceva concret, publicat în monitorul oficial, să apară și OUG 32/2020, ordonanță care modifică OUG 30/2020.

Ce este nou? O listă a noutăților, legate exclusiv de indemnizații de șomaj tehnic pentru salariați, de sume plătite altor profesioniști.

Read more…

Categories: Legislatie Tags:

Șomaj tehnic. Măsuri de sprijin?

March 21st, 2020 104 comments

bani1Aș vrea să spun de la bun început că deși este o idee bună și chiar normală ca atunci când statul închide o afacere din cauza stării de urgență, modalitatea concretă de rambursare a sumelor și mai ales partea de taxare, de declarare, este făcută cu picioarele, de oameni care nu doar că nu gândesc logic, dar este evident că nu au lucrat în viața lor în mod practic cu ceea ce au legiferat.

De ce spun asta? Să vedem. A fost publicată OUG 30/2020 în data de 21 martie 2020, ordonanță despre care, public s-au tot făcut declarații de vreo 3-4 zile, dar al cărui text final nu l-a văzut nimeni. Și în noaptea de 20 spre 21 martie a apărut în monitorul oficial.

Read more…

Categories: Legislatie Tags: ,