Home > De contabilitate, Legislatie > Început de an. 2021.

Început de an. 2021.

newstress_year1_thumb1_thumb

Ca în fiecare început de an, odată cu primele zile din 2021, vă doresc și eu un an mai bun ca cel care tocmai a trecut și, sper eu, cu mai puține modificări legislative și fără probleme de sănătate. Anul 2020 a fost unul plin de provocări nu doar din punct de vedere al sănătății, dar și din punct de vedere legislativ, modificările impuse de problemele generate de restricțiile din perioada aceasta fiind foarte multe și  cu o succesiune extrem de rapidă. Unele din ele anunțate și aplicate mai stângaci la început, cu bâlbâieli, cu sincope, dar una peste alta puse la punct din mers într-un termen relativ scurt. A fost un an ce a adus, pe finalul său, modificări/clarificări la codul fiscal și la codul de procedură fiscală, a fost un an ce a crescut gradul de interacțiune on-line a statului cu contribuabilii, pașii mici în direcția aceasta arătând clar că este posibil și că e loc de mult mai bine, a fost un an în care munca de acasă a devenit, mai ales în domeniul nostru, o chestiune mult mai pregnantă.

Declarațiile oficiale sunt că se dorește mărirea gradului de informatizare al ANAF și de reducere al declarațiilor fiscale. Că se introduce e-factura. Că se va standardiza conținutul facturii în așa fel să se poată genera într-un formal electronic ce să permită schimbul de date. Sună prea frumos pentru a fi adevărat, dar adevărul e că nu necesită decât puțină voință și determinare din  partea statului. La fel cum pentru standardizarea documentelor și transmiterea/prelucrarea lor electronică e necesară doar determinarea în impunerea unui astfel de standard. Mai ales că există și o directivă UE privind un standard așa numit “Open data” privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public.

Cum până acolo mai este și cum de câțiva ani de zile încoace declarațiile au rămas la stadiu de declarații, iar modificările au fost făcute doar de nevoie și doar în situații de criză cam în ultimul moment, eu am devenit reticent cam demult. M-aș bucura să se întâmple, dar rămâne să vedem practic. Va fi un an interesant pentru că am trecut de alegeri și suntem în fața unei provocări mai degrabă în plan economic decât în plan financiar din câte se pare. Provocarea va fi repornirea economiei pentru că, aparent, bani sunt în piață.

De aceea, vă propun să reluăm puțin datele despre începutul de an așa cum suntem obișnuiți noi, contabilii.


Înregistrarea vectorului fiscal
Din ianuarie orice modificare în vectorul fiscal se poate face on-line, prin formularul 700 aprobat prin OPANAF 3725/2017. Sunt unele excepții legate de TVA, dar în rest modificarea vectorului se poate face prin formularul 700.
Verificați-vă cifra de afaceri pentru TVA pentru a vedea dacă perioada fiscală pentru dvs este trimestrul sau luna. Dacă ați avut AIC în anul 2020, atunci în 2021 indiferent de cifra de afaceri pentru TVA, perioada fiscală va fi luna.
De asemenea, dacă sunteți plătitor de impozit pe profit și aveți cifră de afaceri contabilă de peste 100.000 EUR nu puteți avea perioadă fiscală trimestrul pentru depunerea D112 chiar dacă aveți 1-2 salariați.
Trecerea la profit sau la micro de la 1 ianuarie se face prin D700 până la 31 martie. Schimbarea perioadei fiscale la TVA de la lună la trimestru sau de la trimestru la lună, conform legii, se va face în primele zile din ianuarie, până la 15 ianuarie.
Este posibil, conform profit.ro, ca formularul 700 să fie modificat în așa fel încât orice modificare ulterioară înregistrării fiscale să poată fi efectuată prin acest formular.
Mulțumită domnului Gheorghe Ion care m-a atenționat că proiectul a fost deja aprobat: proiectul a fost concretizat în OPANAF 4136/2020. Acest ordin se va aplica abia din data de 30 martie 2021.
Când noul formular va intra în vigoare, prin acesta se va putea declara:

– înregistrarea/modificarea domiciliului fiscal al contribuabililor, cu excepția cazului în care contribuabilii își modifică domiciliul sau sediul social care reprezintă și domiciliu fiscal, precum și cu excepția contribuabililor nerezidenți care desfășoară activitate în România prin unul sau mai multe sedii permanente, care nominalizează, ulterior înregistrării fiscale, un alt sediu permanent desemnat;

– înregistrarea în vectorul fiscal a unor noi categorii de obligații fiscale sau modificarea categoriilor de obligații fiscale declarative înscrise inițial în vectorul fiscal;

– modificarea sistemului anual/trimestrial de declarare și plată a impozitului pe profit de către contribuabilii plătitori de impozit pe profit;

– exercitarea opțiunii de modificare a anului fiscal;

– declararea sediilor secundare care nu au obligația înregistrării fiscale;

– înregistrarea în scopuri de TVA a persoanelor impozabile care solicită, ulterior înregistrării fiscale, înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 316 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;

– efectuarea de mențiuni referitoare la vectorul fiscal privind TVA, ulterior înregistrării în scopuri de TVA;

– exercitarea opțiunii privind aplicarea/încetarea aplicării prevederilor art. 278 alin. (5) lit. h) din Codul fiscal, cu privire la locul prestării către persoane neimpozabile a serviciilor de telecomunicații, radiodifuziune și televiziune sau a serviciilor furnizate pe cale electronică;

– efectuarea de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară de bunuri taxabilă în România;

– efectuarea de mențiuni privind cifra de afaceri în cazul persoanelor impozabile pentru care perioada fiscală este trimestrul calendaristic și care nu au efectuat achiziții intracomunitare de bunuri în anul precedent;

– efectuarea de mențiuni privind aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare.

În esență va fi un formular care preia funcțiile formularelor 010, 013, 015, 016, 020, 030, 040 și 070, 092, precum și a notificării legate de TVA la încasare 097.
De asemenea este de menționat că formularul 092 – cel utilizat la schimbarea perioadei fiscale la lună în cazul plătitorilor de TVA trimestrial și care au realizat AIC se poate depune și acum în format electronic încă din noiembrie 2020.


Cursul EUR la 31 decembrie 2020 a fost 4,8694 lei/EUR.

Acesta este cursul:
– la care se vor reevalua creanțele și obligațiile exprimate în valută, ce au rămas în sold la finele anului
– cursul ce se va utiliza pentru încadrarea ca plătitor de impozit pe veniturile microîntreprinderilor sau de impozit pe profit în anul 2021.
– cursul pentru stabilirea perioadei fiscale la lună sau la trimestru este cursul stabilit pentru data de 31/12 adică 4,8744 lei/EUR în acest an – 487440 lei fiind plafonul

Pentru persoane fizice cursul la care se calculează echivalentul în lei al plafonului de 100,000 EUR în funcție de care cei care au venituri din activități independente trec la sistem real de la normă de venit sau dimpotrivă de la sistem real la impunerea la normă de venit, este cursul mediu anual stabilit de BNR. Acesta a fost stabilit de BNR la 4,8371 lei/EUR așadar plafonul pentru trecere la sistem real sau revenire la impunere la normă de venit este 483.710 lei.


Și în acest an declarațiile fiscale depuse de către persoane juridice și fizice se vor depune doar on-line. Teoretic și anul trecut a fost la fel, dar când a venit vorba despre declarația unică s-a revenit asupra deciziei de depunere a acesteia exclusiv on-line dându-se, persoanelor fizice, posibilitatea de a o depune și în format fizic, listată, la ghișeele ANAF.

Persoanele fizice pot depune declarații și fără a deține certificat fiscal valabil, direct pe siteul ANAF.


Dacă la 31/12/2020 veți avea o cifră de afaceri, din punct de vedere al TVA, de până la 487.440 lei și nu ați efectuat nici o achiziție intracomunitară de bunuri în anul 2020, atunci perioada fiscală pentru TVA, în 2021, va fi trimestrul. Dacă depuneați decont de TVA trimestrial veți depune în continuare la fel, altfel, dacă depuneați lunar, va trebui să depuneți 700, pentru actualizarea vectorului fiscal.

Nu uitați de formularul 094. Acesta se va depune de către toți cei care sunt înregistrați în scopuri de TVA în România, depun decont trimestrial, au cifră de afaceri pentru TVA de până la 100.000 EUR și nu au realizat AIC de bunuri în anul încheiat. Nu mă satur să repet: un formular mai inutil nu am văzut – fiscul nu are o evidență clară a acestuia, nu poate să spună dacă a fost depus sau nu de către o firmă și pur și simplu nu înțeleg, sincer, de ce îl mai cer! Pur și simplu nu pricep.

Atenție! Când vine vorba de TVA, cifra de afaceri nu este cea contabilă, deși sunt cazuri în care cele două coincid. E vorba de cifra de afaceri de la art.310 CF (în noul cod fiscal).


În anul 2018 s-a modificat plafonul de înregistrare în scopuri de TVA de la 220.000 lei la 300.000 lei pentru că România a obținut o derogare în acest sens de la UE. Așadar dacă sunteți persoană impozabilă neînregistrată în scopuri de TVA și desfășurați activități care nu sunt considerate scutite fără drept de deducere dpvd al TVA și în 2020 nu ați depășit acest plafon, dar ajungeți să-l depășiți în 2021, va trebuie să vă înregistrați ca plătitor de TVA. Plafonul acesta este dat de cifra de afaceri pentru TVA – nu cea contabilă.
Pentru înregistrarea ca plătitor de TVA veți depune 010. Nu on-line, deocamdată. Aveți obligația de a solicita înregistrarea ca plătitor de TVA în termen de 10 zile de la terminarea lunii în care ați atins sau depășit plafonul de 300.000 lei.


Țineți minte discuțiile despre cote de TVA de genul 18% sau chiar 16%? Nu? Atunci e bine. Înseamnă că nu credeți în povești. Că doar așa ceva s-au putut numi acele discuții.

Un lucru bun a fost dispariția split TVA.


Dacă sunteți plătitor de impozit pe profit și în evidența dumneavoastră contabilă sumele ce compun baza de calcul pentru impozitul pe venitul microîntreprinderilor sunt, la data de 31/12/2020, mai mici de 1.000.000 EUR, adică 4.869.400 lei și dacă nici nu vă încadrați la excepții, veți trece, în 2021 de la 1 ianuarie, la impozit pe venit microîntreprinderi.

Cum calculați? Foarte pe scurt cam așa:

Adunați veniturile anuale înregistrate în 701,702,…708, scădeți reducerile înregistrate în 709, adăugați reducerile primite din 609, adăugați veniturile din 754, 758 (mai puțin cele din 758 ce reprezintă subvenții, restituiri sau anulări de dobânzi și/sau penalități de întârziere care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil sau despăgubiri de la societățile de asigurare/reasigurare pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii), adăugați 761,762,763,764, 766, 767 și 768 (mai puțin sumele din 768 prin care ați înregistrat diferențe de curs aferente creanțelor în lei decontate la un curs valutar diferit de cel inițial) și adăugați numai diferența favorabilă dintre 765 și 665, respectiv 768 și 668 (pentru diferențe de curs aferente creanțelor în lei decontate la un curs valutar diferit de cel inițial). Așa obțineți baza de calcul, plafonul pentru încadrarea ca plătitori de impozit pe venit.

Iar dacă sunteți plătitor de impozit pe venit și în anul 2021 veți depăși acest plafon, veți trece la impozit pe profit începând cu data de 1 a primei luni din trimestrul în care depășiți plafonul acesta.

Începând cu 24 decembrie 2020, nu se vor cuprinde dividendele primite de la o persoană juridică română în baza de impozitare pentru acest impozit.


În cazul în care cifra de afaceri contabilă este mai mică de același plafon de 1.000.000 EUR echivalent în lei – 4.8694.000 lei, la data de 31/12/2020, atunci, la 30 iunie 2021, nu veți avea obligația de a întocmi și depune raportare semestrială.

Eu speram anul trecut ca plafonul de 220000 lei să se modifice la 300000 lei. Iată însă că datorită unei inițiative legislative a actualului ministru al economiei, dl. Claudiu Năsui, a fost promulgată o modificare a legii contabilității ce modifică plafonul de la 220.000 lei la 1.000.000 EUR.


Dacă cifra de afaceri din punct de vedere al TVA este mai mică de 4.500.000 lei și în 2021 veți putea opta pentru intrarea sau ieșirea din sistemul de TVA la încasare. Când vine vorba de cifra de afaceri pentru acest plafon, pentru calculul acestei cifre se iau în considerare operațiunile din decontul de TVA, inclusiv rândurile de regularizări, de la partea de TVA colectat – mai puțin rândurile specifice achizițiilor intracomunitare. Plafonul a fost majorat de la 2.250.000 lei la 4.500.000 lei, în decembrie 2020, prin legea 296/2020 și se aplică de la data de 1 ianuarie 2021.

Iar dacă această cifră de afaceri din punct de vedere al TVA este mai mică de 300.000 lei veți putea ieși de la TVA. Dar în această situație nu trebuie să uitați de ajustările necesare la TVA. Atenție la ajustări. Prin OUG 84/2016 s-a schimbat modul de calcul al ajustării TVA în unele situații.


Începând cu 2017 dacă sunteți înregistrat în scopuri de TVA nu mai este necesară înscrierea în ROI pentru a efectua achiziții intracomunitare de bunuri sau pentru a efectua/primi servicii pentru care anterior era necesară înregistrarea.

Dacă sunteți neînregistrat în scopuri de TVA în România și doriți sau sunteți obligați să vă înregistrați pentru AIC, va fi suficient să obțineți codul de TVA special fără a solicita și înscrierea în ROI.

Scriu asta pentru că este incredibil faptul că încă mai sunt oameni care nu știu că acel ROI nu mai există.


Începând cu anul 2017 nu se mai depune, temporar, D392 sau 393. Depunerea acestora este suspendată până în 2022 inclusiv. Inițial a fost suspendată depunerea până la data de 31 decembrie 2020, dar în primele zile din 2020 s-a prelungit această suspendare.

Să sperăm că, într-un final, se va renunța la ele.


Începând cu ianuarie 2021 tranzacțiile cu entități din Marea Britanie vor urma regula tranzacțiilor extracomunitare, d.p.d.v. al TVA. 

Vedeți precizări din partea Comisiei Europene, referitoare la regimul TVA, pentru bunuri aici și pentru servicii aici.

Tot din ianuarie pentru Irlanda codul de TVA va fi precedat de sufixul XI.


D112 se va modifica mai mult ca sigur la finele lunii ianuarie, începutul lunii februarie așadar nu vă grăbiți în februarie cu depunerea acesteia.


Impozitul pe dividendele distribuie și plătite începând cu 1 ianuarie va fi tot 5% și în 2021.

Legat de CASS pentru veniturile din dividende:

Dacă în anul 2021 veți avea venituri cumulate din dividende plătite, dobânzi bancare, plasamente financiare, activități independente – în sumă mai mare de echivalentul a 12 salarii minime – adică 27600 lei, atunci, ca persoană (nu firma, nu plătitorul de dividende, dobânzi sau mai știu eu cine) – ca persoană ce a beneficiat de acele venituri aveți obligația de a depune la fisc declarația unică și veți achita CASS de 10% din plafonul de 27600 lei. Adică veți achita 2760 lei cu titlu de CASS.

ATENȚIE! CASS nu se reține la sursă pentru aceste venituri.


D100 o veți depune până pe 25 ianuarie pentru decembrie sau trimestrul 4 al anului 2020, numai dacă aveți de declarat altceva decât impozit pe profit. În niciun caz nu declarați impozit pe profit în D100 acum. Vă va da eroare în recipisa generată de ANAF.

Update: D100 se va modifica în până în 10 ianuarie 2021, iar momentan, chiar la data de 6 ianuarie 2021 depunerea unei D100 nu este posibilă.


Plătitorii de impozit pe profit vor depune D101 pentru acest impozit până la 25 februarie în cazul ONG-urilor, celor ce obțin venituri majoritare din cultivarea cerealelor și/sau plantelor tehnice și până la 25 martie cel târziu de către ceilalți.

Dacă sunteți ONG, modul de calcul al impozitului pe profit îl găsiți aici. Atenție! Declararea impozitului pe profit este obligatorie pentru aceste entități. Ele nu sunt scutite, ca entități, de acest impozit, ci doar unele din veniturile obținute de aceste entități sunt scutite.

Termenele de declarare și plată au derogare în cazul celor cu capitaluri pozitive – conform OUG 153/2020 – până la 25 iunie. Derogarea se aplică și pentru plătitori de impozit pe profit și pentru cei cu micro sau impozit specific.

Mai am o remarcă legată de declararea de către asociațiile non-profit a impozitului pe profit, de fapt, mai corect spus, e legată de depunerea D101 – această declarație se va depune de către toate asociațiile non-profit, indiferent de modul de ținere a contabilității – în partidă simplă sau dublă. Deci vor depune și asociațiile de proprietari care obțin venituri din exploatarea părților comune, de exemplu, ce conduc evidența în partidă simplă, dar și ONG-urile ce conduc evidență în partidă dublă.

În D101 veniturile aferente activității non-profit se înscriu la venituri neimpozabile, iar cheltuielile aferente se înscriu la cheltuieli aferente veniturilor neimpozabile.

Legat de ONG-uri – începând cu 2018 avem reglementări contabile OMFP 3103/2017 ce înlocuiește OMPF 1969/2007, reglementări noi, aplicabile de la 01/01/2018.


Dacă ați efectuat sponsorizări deductibile din impozitul pe profit/impozitul pe venitul microîntreprinderilor, în anul 2020, către entități înscrise în registrul ANAF special înființat, atunci veți avea obligația depunerii D107 astfel:

– până la 25 februarie sau 25 martie, după caz, pentru plătitori de impozit pe profit. Adică la același termen cu depunerea D101.
– până la 25 ianuarie pentru plătitorii de impozit pe venitul microîntreprinderilor

Sponsorizări deductibile se pot efectua și către entități care nu au obligația înregistrării în acel registru: de exemplu școli sau spitale.


Atenție – dacă aveți achiziționate case de marcat ce au fost puse în funcțiune și a căror valoare se deduce din impozitul pe profit, iar acestea sunt încadrate ca fiind mijloace fixe, amortizarea lor va fi considerată amortizare contabilă nu fiscală devenind o cheltuială nedeductibilă fiscal.

Cei care,  la determinarea impozitului pe profit pentru anul 2020 scad costul de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale achiziționate și puse în funcțiune în anii 2018 și 2019, potrivit Legii nr. 153/2020, pentru care au aplicat în anii respectivi prevederile art. 22 , adaugă la impozitul datorat și valoarea impozitului pe profit scutit aferent acestor aparate.

Va apărea tot ca o cheltuială nedeductibilă – cheltuiala efectuată din tranzacții cu o persoană situată într-un stat care, la data înregistrării cheltuielilor, este inclus în Anexa I și/sau Anexa II din Lista UE a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.


D101 urmează să fie introdusă în formatul nou în program în perioada următoare dacă se va modifica și se va modifica.

Legat de 101 – sumele noi ce se deduc din impozit – sunt cheltuieli nedeductibile la calculul impozitului. Așadar aveți grijă la acel calcul.


Începând cu acest an capitalurile pozitive din situațiile financiare se reflectă și în bonificații la impozite – la impozitul pe profit și impozitul pe venitul microîntreprinderilor, bonificații acordate cu respectarea unor condiții.

Detalii despre aceste reduceri găsiți în articolul postat pe blog în 2020.


Pentru indemnizațiile pentru reducerea timpului de muncă prevăzute de OUG 132/2020 și pentru indemnizațiile de concediu pentru părinți plătite în baza OUG 147/2020, sume ce se decontează de către stat, nu se aplică facilități fiscale. Acum există explicit o astfel de reglementare în OUG 226/2020.


Bilanțul este momentan în fază de proiect. Probabil va apărea în forma lui finală pe la finele lui ianuarie, începutul lui februarie. Dacă încă nu aveți scaner, ar fi recomandat să vă achiziționați de pe acum, pentru că se menține obligația scanării documentelor anexă la acesta. Nu uitați să verificați recipisa rezultată după depunerea bilanțului, indiferent că e depunere on-line sau la ghișeu, pentru a evita orice surprize neplăcute legate de o eventuală nevalidare a acestuia din varii motive.

ATENȚIE! Pe lângă documentele solicitate până acum a fi atașate la bilanț în acea arhivă zip (după caz: declarația administratorului, hotărârea AGA de aprobare a profitului, propunere de repartizare a profitului ori de acoperire a pierderii, note explicative, cash-flow, etc.) din acest an se va anexa și prima pagină a bilanțului după ce o listați, semnați și apoi o scanați.

NU se cere și nu se anexează balanță de verificare. Nu s-a solicitat așa ceva niciodată de când se depun on-line, dar cu toate acestea sunt foarte mulți cei care încă întreabă dacă se anexează sau nu acest document. NU, nu se anexează!

Sfaturile legate de raportarea semestrială, postate aici sunt valabile și pentru bilanțul anual.
Nu uitați: începând cu acest an dacă depuneți mai multe seturi de situații financiare riscați o amendă contravențională, de aceea atenție la completarea lor și la ceea ce depuneți.

Termenul de depunere – 31 mai 2021. Dacă nu ați avut activitate de la înființare și până la 31/12/2020, depuneți declarația de inactivitate până la data de 01 martie 2021 inclusiv. Declarația de inactivitate e tot una ce se completează și se depune on-line. ONG depun bilanț în termen de 120 zile de la terminarea exercițiului financiar adică până la 30 aprilie 2020.

Proiectul de ordin modifică și planul de conturi, eliminând din acesta conturile legate de split TVA.

Atenție! Pentru unele cazuri există și obligația auditării situațiilor financiare. Vedeți criteriile din ordin.

Dacă societatea comercială are ca acționar majoritar statul trebuie să depună situații financiare similar entităților mari indiferent în ce criteriu de mărime s-ar încadra și să le și auditeze indiferent de criteriile de mărime aplicabile lor.

Ca o remarcă legat de bilanț: am văzut multe adrese de la ANAF legate de corelații la bilanț, unele aberante de-a dreptul. Spre exemplu deși formularul 30 nu solicita înscrierea la datorii a creditelor pe termen mediu/lung sau a celor pe termen scurt, dar în formularul 10 se înscriu – iar ANAF întreabă de ce nu există corelații între ele. Sper să dispară aceste aberații în 2021. Sper.

Într-o notă mai umoristică – anul 2020, în ceea ce privește întrebările despre bilanțul anul din programul SAGAC, a bătut recordul. Prima întrebare despre situațiile financiare pentru 2020 a ajuns în…2020. Altădată prima întrebare despre bilanțul unui an încheiat era în primele zile din ianuarie a anului următor. Acum însă…

Prima persoană care avea nevoie de bilanț la 31 decembrie 2020 a fost o persoană ce a dorit să le genereze în… 28 noiembrie 2020

Bilant-2020-prima-intrebare

A fost depășit, între timp, la 31 decembrie, de un altul:

bilant-31-decembrie-2020 - bl

Ca idee: bilanț pe 2021 va apărea în 2022. Bilanț pe 2020 apare după ce se publică ordinul finanțelor cu privire la acesta, ordin despre care scriam că este încă în proiect.

O firmă cu activitate este aproape imposibil să poată închide exercițiul financiar în primele 5 zile din an și să și respecte prevederile legale legate de convocarea AGA, întocmirea și aprobarea situațiilor financiare, etc.

Iar corecții nu se mai pot face ulterior depunerii decât în anumite situații bine stabilite. Ori ce sens are să întocmești bilanț doar de dragul de al întocmi și cu ce anume te-ar putea ajuta un astfel de bilanț?


La persoane juridice impozitul pe clădiri se va determina prin aplicarea unei cote de 5% asupra valorii impozabile a acesteia dacă valoarea ei nu a fost actualizată o dată la 5 ani pe baza unui raport de evaluare a clădirii întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referință. În situația depunerii raportului de evaluare după primul termen de plată din anul de referință acesta produce efecte începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor.

Anterior termenul era de 3 ani. Acum s-a actualizat acest termen de re-evaluare fiind similar pentru persoane juridice și persoane fizice ce au clădiri utilizate în scop nerezidențial.


Impozitul pe venit aplicat asupra diverselor venituri realizate de persoanele fizice este de 10%, dar doar acela.

De la 1 ianuarie sunt venituri neimpozabile și aceste sume:

Sumele acordate angajaților care desfășoară activități în regim de telemuncă pentru susținerea cheltuielilor cu utilitățile la locul în care angajații își desfășoară activitatea, precum electricitate, încălzire, apă și abonamentul de date, și achiziția mobilierului și a echipamentelor de birou, în limitele stabilite de angajator prin contractul de muncă sau regulamentul intern, în limita unui plafon lunar de 400 lei corespunzător numărului de zile din luna în care persoana fizică desfășoară activitate în regim de telemuncă. Sumele vor fi acordate fără necesitatea de prezentare a documentelor justificative.

Sumele decontate de angajator angajaților pentru acoperirea costurilor cu testarea epidemiologică și/sau vaccinarea angajaților pentru împiedicarea răspândirii bolilor care pun în pericol sănătatea angajaților și cea publică.


Dacă sunteți PFA și dacă venitul impozabil estimat în 2021 raportat la numărul de luni ale anului, ori la numărul de luni de când v-ați înființat în cursul lui, este cel puțin egal cu un salariu minim, adică 2300 lei/lună*, aveți obligația plății în 2021 atât a CAS cât și a CASS.

*Salariul minim de 2300 lei este cel estimat a fi aprobat prin hotărâre de guvern, hotărâre care încă se află în proiect nefiind adoptată de către guvern în primele 6 zile din 2021. Toate calculele generate în baza acestui salariu minim sunt estimări în acest moment.

Veți fi obligați la plata CAS și CASS la o bază de calcul lunară minimă echivalentă cu salariul minim.

Cotele de impunere vor fi 25% pentru CAS și 10% pentru CASS. Așadar veți datora lunar 575 lei CAS și 230 lei CASS asta însemnând 805 lei/lună contribuții sociale, deci 9660 lei/an.

Dacă doriți puteți opta să plătiți CAS și la o sumă mai mare de 2300 lei/lună.

Dacă venitul estimat pentru 2021, raportat la numărul de luni de activitate, este mai mic de 2300 lei lunar, nu datorați nici CAS și nici CASS, dar totuși, dacă doriți, veți putea opta pentru plata acestor contribuții sociale.

Nu va mai exista regularizare la CAS. Începând cu 2018 suma datorată e sumă finală.

Legea 296/2020 a modificat și termenul de depunere și plată a sumelor din declarația unică, acesta fiind 25 mai în loc de 15 martie. Termenul de 15 martie ca termen de depunere era un termen extrem de scurt și practica a dovedit că nu se poate respecta, anual existând prorogări ale acestui termen.

Nu uitați că data de 25 mai 2021 este data până la care aveți obligația de a achita integral sumele stabilite prin declarația unică, data până la care veți depune declarația unică cu venitul realizat efectiv pe 2020 și estimatul pe 2021.

Dacă ați încasat ca PFA, indemnizații în baza OUG 30/2020 și OUG 92/2020, trebuie să aveți în vedere că acestea se vor declara prin declarația unică în 2021. Vor fi declarate sumele lunare ce se vor impune similar unor venituri din salarii obținute în afara funcției de bază cu CAS, CASS și impozit pe venit. Sumele nu vor fi parte a venitului impozabil ca PFA ci se vor taxa separat.

Dacă venitul impozabil realizat în 2020 este mai mare decât echivalentul a 12 salarii minime pe economie, valabil pentru 2020, adică mai mare decât suma de 26760 lei, la regularizarea anului 2020, veți avea obligația plății CAS dacă nu ați optat deja pentru plata acestuia sau dacă nu ați fost obligat la plata CAS urmare faptului că venitul estimat la început de an a fost mai mare sau egal cu acest plafon.

De asemenea, dacă în 2020 suma veniturilor din orice sursă – activități independente, chirii, dobânzi, alte investiții și alte venituri, depășește plafonul de 26760 lei (echivalentul a 12 salarii minime) atunci , pentru 2020 – la regularizarea anuală, aveți și obligația de a plăti CASS aplicat asupra întregului plafon chiar dacă inițial, estimând venituri mai mici ca plafonul, nu ați datorat defel sau ați ales să datorați la echivalentul a șase salarii minime.

Costul caselor de marcat achiziționate și puse în funcțiune în 2020 se va deduce din impozitul datorat în 2020, ceea ce înseamnă că ele sunt cheltuieli nedeductibile la calculul impozitului pe venit datorat.

Dacă pentru 2020 ați estimat venituri mai mari decât echivalentul a 12 salarii minime, dar venitul realizat este inferior acestui plafon va fi necesar să rectificați declarația pentru CASS până la 25 mai 2021, dacă nu doriți să achitați CASS la acel plafon.

Rectificarea sumelor de la CAS și CASS se va face pe declarația unică valabilă pentru 2020, nu pe cea care urmează să apară.


Pentru veniturile din cedarea folosinței bunurilor obținute de persoane fizice:

Pentru contractele în care chiria reprezintă echivalentul în lei al unei sume în valută, determinarea venitului net anual se efectuează pe baza cursului de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României, din ziua precedentă celei în care se depune declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice. Înainte nu exista precizarea legată de ce curs se va utiliza.

De asemenea, în situația în care chiria reprezintă echivalentul în lei al unei valute, venitul brut anual se determină pe baza chiriei lunare evaluate la cursul de schimb mediu anual al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României, din anul de realizare a venitului.

Anterior se utiliza cursul din ultima zi a fiecărei luni de realizare a venitului.


Legat de salarii, salariul minim brut garantat în plată, pe economie, se va modifica în 2021, după cum declară oficialii, la valoarea 2300 lei. Momentan nu există vreo hotărâre de guvern în acest sens. Azi, prin excepție  de la regula generală, pentru cei care sunt angajați pe posturi pentru care sunt necesare studii superioare și au cel puțin un an vechime cu studii superioare, salariul minim este 2350 lei cum a fost din 2019. Nu este clar dacă acest salariu se va modifica sau se va menține. Aparent, conform proiectului de hotărâre de guvern, salariul minim pentru studii superioare se va menține la valoarea actuală.

În cazul construcțiilor, angajatorii care se încadrează în categoriile introduse prin OUG 114/2018, salariul minim va fi 3000 lei pentru toți angajații. Obligația de a impune un salariu minim e introdusă direct în codul muncii prin OUG 114/2018. Aceștia vor beneficia de anumite scutiri. Nu vor plăti impozit pe venit din salarii și CASS, iar CAS și CAM vor fi reduse. Am explicat aici mai detaliat despre modificările acestea.

Așa că pregătiți-vă pentru întocmirea actelor adiționale și transmiterea lor în REVISAL. Din 2017 la REVISAL avem o hotărâre nouă – 905/2017 care abrogă celebra deja HG 500/2011.

Regulile de trimitere a datelor în registrul de evidență a salariaților:

– orice încheiere sau încetare de contract de muncă, se transmite în registru cel târziu în ziua anterioară începerii sau cel târziu la data încetării activității, după caz.

– orice modificare a CIM, exceptând cele care privesc modificarea datelor angajatorului, angajatului sau a salariului de bază se trimit în registru cel târziu în ziua anterioară datei de la care apar modificările.

– modificarea datelor angajatorului sau angajatului se trimit în 3 zile de la data la care acestea se modifică.

– modificările de salariu se trimit în termen de 20 de zile lucrătoare de la data la care acesta se modifică

– în cazul funcționarilor publici, transferurile se trimit în registru în termen de 5 zile lucrătoare

– orice detașare în țară sau străinătate se va trimite în registru cel târziu în ziua anterioară datei de începere a detașării sau a celei de încetare a acesteia.

– orice suspendare a CIM, cu excepția suspendării pentru absențe nemotivate, se va trimite în registru cel târziu în ziua anterioară datei de începere a suspendării sau a celei de încetare a acesteia, iar în cazul suspendării pentru absențe nemotivate când trimiterea datelor se va face în 3 zile lucrătoare de la data suspendării.

Așadar majorarea de salariu la salariu minim de 2300 lei se va putea transmite în REVISAL până la data de 29 ianuarie 2020 cel târziu.

Nu uitați că aplicația REVISAL a fost actualizată la versiunea 6.0.8 versiune ce include suport pentru norma redusă conform OUG 132/2020. Aplicația poate fi descărcată de aici.


Nu uitați că, din 2017, zilele de 24 ianuarie și 1 iunie sunt zile libere legale, iar începând cu 2019 și ziua de vineri dinaintea zilei de Paște – zi cunoscută sub numele de Vinerea Mare, codul muncii fiind modificat în acest sens.

Zilele libere legale sunt:

– 1 și 2 ianuarie;
– 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române;
– Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paștelui;
– prima și a doua zi de Paști;
– 1 mai;
– 1 iunie;
– prima și a doua zi de Rusalii;
– Adormirea Maicii Domnului;
– 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României;
– 1 decembrie;
– prima și a doua zi de Crăciun;
– două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora.

Vă reamintesc că în aceste zile nu se lucrează. Pot lucra doar cei din unități sanitare sau de alimentație publică. Restul nu pot lucra decât dacă au o activitate care nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității.

Vă reamintesc totodată că pentru cazul în care specificul unității este de așa natură încât e necesar să se lucreze în aceste zile, zilele respective se plătesc salariaților ce au lucrat în acele zile, iar salariații beneficiază în compensație de zile libere plătite și numai dacă din motive bine justificate nu se pot acorda zilele libere li se acordă o compensație de 100% pe lângă plata zilelor respective.


D205 are termen de depunere 28 februarie 2021 pentru anul 2020. S-a revenit la data reprezentând termen de depunere, acesta fiind stabilit ca fiind ultima zi din februarie, asta după ce în 2020 termenul a fost ultima zi din ianuarie.

Din 2018, D205, nu mai conține informațiile despre veniturile din salarii. Ci pentru venituri din alte surse – dividende de exemplu sau din vânzarea de deșeuri.


Noile tipuri de casă de marcat au apărut pe piață de ceva timp și continuă să apară, dar implementarea trimiterii de date la ANAF e…on-line dar nu în timp real. În aceste condiții discuții despre noțiuni cum sunt factura electronică și alte măsuri de combatere pro-activă a evaziunii fiscale și de direcționare a controalelor fiscale doar în zonele sau la contribuabilii cu risc fiscal ridicat sunt doar la stadiul de speranță și de declarații.

Există discuții publice despre o posibilă integrare și trimitere efectiv în timp real a bonurilor, on-line, direct la ANAF. Caz în care sper ca A4200 să dispară.

Legat de A4200 declarația ce se trimite acum la ANAF, am descris aici pe blog, cum se generează. Nu uitați că datele generate din case de marcat pot fi importate direct în SAGA.


Am scris la finele lui 2016 despre cei care au comerț cu amănuntul și sunt persoane juridice că dacă au o cifră de afaceri mai mare de 10.000 EUR sunt obligați să folosească POS-uri. Au crescut cifra de afaceri la 50.000 EUR în iulie 2018. Și au fost cuprinși și cei care efectuează comerț cu ridicata ori au activitate de servicii.

Și scriam acolo că e imposibil să dai bani înapoi de la magazin și să emiți bon fiscal pentru asta. Așa că au și modificat lege, tot în iulie 2018, eliminând obligația – imposibil de pus în practică – de a evidenția pe bonul fiscal o astfel de restituire. Drept urmare suma restituită se va evidenția pe chitanța emisă de POS. Eu rămân la părerea mea: restituirea banilor la cererea clienților este destul de greu de pus în practică și este costisitoare pentru firmele mici.

Normele de aplicare a acestei ordonanțe au fost publicate în ianuarie 2018.


Impozitul specific. Reglementat printr-o lege plină de ambiguități și de contradicții, despre care am scris aici, se aplică din 2017.

Dacă aveți unul din codurile CAEN CAEN 5510 – "Hoteluri și alte facilități de cazare similare", 5520 – "Facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată", 5530 – "Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere", 5590 – "Alte servicii de cazare", 5610 – "Restaurante", 5621 – "Activităţi de alimentație (catering) pentru evenimente", 5629 – "Alte servicii de alimentație n.c.a.", 5630 – "Baruri și alte activități de servire a băuturilor" și sunteți plătitori de impozit pe profit, e foarte posibil să datorați în 2019 impozit specific.

Veți aplica acest impozit și în 2021 numai dacă la 31/12/2020 sunteți plătitor de impozit pe profit sau de impozit specific și nu îndepliniți condițiile de trecere la micro în 2021.

Pentru 2020 există scutire la plata impozitului specific din cauza pandemiei sectoarele în care acesta se aplică fiind unele afectate grav, iar scutirea vine ca o facilitate suplimentară pentru aceste domenii.

Scutirea a fost prelungită până la 31 martie 2021.


Taxa pentru exploatări forestiere, exploatarea resurselor naturale, instituită pe termen limitat în 2013 prin OUG 6/2013 rămâne în vigoare, termenul limită de aplicare a ei fiind prelungit prin celebra OUG 114/2018 până la 31/12/2021. Deja e hilar. În loc să fim ipocriți și să o prelungim ba pe un an ba pe doi, mai bine constatăm că deja este în vigoare de câțiva ani buni și o instituim permanent. Măcar știm una și bună. Ori renunțăm să o mai prelungim, nu de alta, dar dacă inițial scopul a fost să fie instituită pentru un singur an și apoi au mai fost necesari încă 6-7 ani înseamnă că nu și-a atins scopul.


Se modifică și codul muncii. După un an în care suspendările pentru șomaj tehnic au fost regulă printre o mare parte a angajatorilor, iată că, la final de an, prevederi ale OUG 30/2020 au fost introduse în codul muncii prin legea 298/2020.
În esență:
– se introduce un temei nou de suspendare – art.52 alin.1 litera f – pe durata suspendării temporare a activității și/sau a reducerii acesteia ca urmare a decretării stării de asediu sau stării de urgență potrivit art. 93 alin. (1) din Constituția României, republicată.
Acest temei legal va fi utilizat pentru suspendările pentru șomaj tehnic începând cu data de 27 decembrie 2020.
Angajatorii nu pot desființa locurile de muncă ocupate de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost suspendate în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) sau f), pe o perioadă cel puțin egală cu perioada suspendării pentru care au beneficiat, pentru acești salariați, de plata indemnizațiilor prevăzute la alin. (1) din bugetul asigurărilor sociale pentru șomaj.
Măsurile pro-active de sprijin – șomaj tehnic suportat de stat, subvențiile de 50% pe OUG 92/2020, se prelungesc până la 30 iunie 2021.
Concediul pentru părinți – se va acorda pentru întreg anul școlar 2020-2021. Asta ridică niște semne de întrebare legate de prezența la școală a copiilor în 2021 și se pare că, educațional, acest an este ratat în foarte mare măsură.

Resurse utile pentru dumneavoastră:
– cod fiscal – la zi și o arhivă a acestuia
portal legislativ

VIES


A, da! Sperăm ca anul 2021 să vină și cu surprize plăcute din partea SAGA. Poate v-a scăpat de prin octombrie, ocupați cu declarații, efectuarea unor salvări…

IntretinereBD-SAGA-2020-12

  1. Gheorghe Ion
    January 1st, 2021 at 10:49 | #1

    Sanatate si bucurie! La multi ani!
    _________________________
    Ati scris: Pentru înregistrarea ca plătitor de TVA veți depune 010. Nu on-line, deocamdată – dacă se va concretiza proiectul despre care am scris la vectorul fiscal cel mai probabil se va depune on-line prin D700. Aveți obligația de a solicita înregistrarea ca plătitor de TVA în termen de 10 zile de la terminarea lunii în care ați atins sau depășit plafonul de 300.000 lei.
    Adaug, eu, cu permisiunea dumneavoastra, in sensul ca proiectul despre care ati scris la vectorul fiscal s-a materializat in Ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr.4.136/17 decembrie 2020 privind modificarea OPANAF Nr.3725/2017 publicat in MO I Nr.1311/30 decembrie 2020. Ordinul nr.4.136/17 decembrie 2020 intra in vigoare in 90 de zile de la data publicarii. Asadar, inregistrarea in scopuri de TVA – inregistrare fiscala – se face, acum si dupa intrarea in vigoare a Ordin nr.4.136/2020, prin completarea si depunerea 010. Nu on-line.

    • Cristi
      January 1st, 2021 at 12:17 | #2

      Mulțumesc. Am actualizat. Mi-a scăpat ieri să actualizez și aceste informații 🙂

  2. NISTOR ANA
    January 1st, 2021 at 11:50 | #3

    Cotele de impunere vor fi 25% pentru CAS și 10% pentru CASS. Așadar veți datora lunar 575 lei CAS și 276 lei CASS asta însemnând 851 lei/lună contribuții sociale, deci 10212 lei/an.

    CASS nu este 230 lei/luna? cas – 575 plus CASS 230= 805 leix12 luni = 9660 lei.

    • Cristi
      January 1st, 2021 at 11:57 | #4

      Ba da. Mulțumesc pentru atenționare. Am și corectat.

  3. sm_noname
    January 3rd, 2021 at 22:34 | #5

    Multumim frumos de articol, ne este foarte util.
    Multa sanatate si un an nou plin de bucurii.

  4. maria
    January 4th, 2021 at 10:56 | #6

    asa cu ne-ati obisnuit de atita timp,fff bine punctat fiecare aspect
    Un an nou plin de impliniri si realizari

  5. January 4th, 2021 at 14:54 | #7

    Buna ziua,

    In articol spuneti ca: “De asemenea, dacă aveți cifră de afaceri contabilă de peste 100.000 EUR nu puteți avea perioadă fiscală trimestrul pentru depunerea D112 chiar dacă aveți 1-2 salariați.”
    Dar in Codul Fiscal doar societatile platitoare de impozit pe profit sunt conditionate de cifra de afaceri. Daca am un micro nu mai conteaza cifra de afaceri.

    Art.80, alin. 2, litera:
    b) persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit care, în anul anterior, au înregistrat venituri totale de până la 100.000 euro și au avut un număr mediu de până la 3 salariați exclusiv;
    c) persoanele juridice plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor care, în anul anterior, au avut un număr mediu de până la 3 salariați exclusiv;

    • Cristi
      January 4th, 2021 at 15:51 | #8

      Așa este, doar la profit. Este o scăpare acolo și-ți mulțumesc de atenționare.

  6. Andrei
    January 4th, 2021 at 16:02 | #9

    Salut Crisiti!
    Ai scris asa: “De asemenea, dacă aveți cifră de afaceri contabilă de peste 100.000 EUR nu puteți avea perioadă fiscală trimestrul pentru depunerea D112 chiar dacă aveți 1-2 salariați.”

    Cred ca ai omsi sa faci precizarea ca CA de 100.000 este valabila doar pentru firmele platitoare de impozit pe profit.
    La micro, nu exista restrictie la CA.

    (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, calculat și reținut la data efectuării plății acestor venituri, se plătește, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului […]
    a) asociații, fundații sau alte entități fără scop patrimonial, persoane juridice;

    b) persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit care, în anul anterior, au înregistrat venituri totale de până la 100.000 euro și au avut un număr mediu de până la 3 salariați exclusiv;

    c) persoanele juridice plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor care, în anul anterior, au avut un număr mediu de până la 3 salariați exclusiv;

    d) persoanele fizice autorizate și întreprinderile individuale, precum și persoanele fizice care exercită profesii liberale și asocierile fără personalitate juridică constituite între persoane fizice, persoanele fizice care dețin capacitatea de a încheia contracte individuale de muncă în calitate de angajator, care au, potrivit legii, personal angajat pe bază de contract individual de muncă.

    • Cristi
      January 4th, 2021 at 16:28 | #10

      Știu. Am corectat.

  7. Cornel Grama
    January 4th, 2021 at 16:09 | #11

    Salut Cristi si La multi ani !

    Te rog corecteaza si informatia asta :

    ” Cursul EUR la 31 decembrie 2020 a fost 4,7793 lei/EUR.” Cursul comunicat de BNR la 31.12.2020 este 4.8694.

    Prin urmare de ex la micro plafonul de 1.000.000 euro este 4.869.400 lei dar se modifica si altele pe acolo prin text.

    • Cristi
      January 4th, 2021 at 16:29 | #12

      Am dat publish la o versiune mai veche. Din eroare :))))))

  8. Cornel Grama
    January 4th, 2021 at 16:10 | #13

    Later edit : cred ca ai luat cursul din 31.12.2019 😀 4.7793

    • Cristi
      January 4th, 2021 at 16:37 | #14

      Am dat publish la o versiune ce o aveam salvată local înainte de a actualiza informațiile.
      Am repus versiunea corectă :))))
      Stăteam așa de liniștit…

  9. SZABO PETERFI KINGA
    January 5th, 2021 at 12:23 | #15

    La multi ani ! Studiez dar nu inteleg partea de tva cu Anglia. Suntem firma platitoare de tva , servicii creare website si avem clienti persoane juridice , platitoare de tva si neplatitoare de tva in Anglia. Cum intocmim facturile ? puteti sa ma ajutati. Multumesc

  10. Catalin
    January 5th, 2021 at 18:33 | #17

    Salut Cristi
    Ref opanaf acela cu noua D700 aplicabil din 30 martie
    partea cu “efectuarea de mențiuni privind cifra de afaceri în cazul persoanelor impozabile pentru care perioada fiscală este trimestrul calendaristic și care nu au efectuat achiziții intracomunitare de bunuri în anul precedent;”
    Este chiar faimoasa infama D094 ea insasi in persoana :)) pacat ca nu se poate online si anul aceasta

    • Cristi
      January 6th, 2021 at 15:28 | #18

      Corect. Ai dreptate. Nu au renunțat la ea, dar măcar se va putea depune on-line 🙂

  11. Simona
    January 6th, 2021 at 19:39 | #19

    Citisem mai demult că s-ar amâna termentul de plata al impozitului pe profit din D101 din 25.03.2021 în 25.06.2021, în contextul măsurilor covid. Exista asa ceva? Sau a rămas tot 25 martie termenul de plata?

    • Cristi
      January 6th, 2021 at 20:45 | #20

      Există o astfel de derogare, dar este derogare doar pentru cei care au capitaluri sociale pozitive și au reducerea de impozit prevăzută de OUG 153/2020 – detalii aici https://www.sagasoftware.ro/?p=2642
      Nu pentru toată lumea există această derogare.

  12. Thomas Teofil Pintea
    January 6th, 2021 at 20:28 | #21

    În cazul în care cifra de afaceri contabilă este mai mică de același plafon de 1.000.000 EUR echivalent în lei – 4.8694.000 lei, la data de 31/12/2020, atunci, la 30 iunie 2021, nu veți avea obligația de a întocmi și depune raportare semestrială. In articol este trecut 30 iunie 2020.

    • Cristi
      January 6th, 2021 at 20:30 | #22

      Mulțumesc 🙂

  13. Mirela Bejan
    January 6th, 2021 at 22:35 | #23

    Eu am o problema cu somajul tehnic la horeca… suspendarile dupa 27.12.2020 le facem pe lit.c) sau f) ?!?! …. ca nu suntem nici in stare de asediu, nici de urgenta, doar o stare de alerta ;

    • Cristi
      January 7th, 2021 at 11:04 | #24

      Pe litera f.

  14. Magdalena
    January 7th, 2021 at 10:54 | #25

    @Cristi
    Buna ziua!

    Multumim frumos pentru toate informatiile furnizate. V-ati referit ca declaratia 094 se va putea depune online – puteti va rog sa imi spuneti cum?
    Multumesc frumos.
    Zi buna!

    • Cristi
      January 7th, 2021 at 11:11 | #26

      Abia în 2022 se va putea depune online. Ordinul ce reglementează noul formular 700 nu se aplică momentan decât la 90 de zile de la publicare adică undeva prin martie.

  15. elene.lea
    January 7th, 2021 at 18:29 | #27

    litera f apare in revisal ? caci in saga nu este

    • Cristi
      January 16th, 2021 at 14:16 | #28

      Ați găsit-o în aplicația oficială?

  16. elena
    January 8th, 2021 at 11:43 | #29

    Buna ziua,
    Sunr SRL neplatitor de TVA in RO, dar cu cod special de TVA pt AIC.
    Am achizitii de servicii electronice din tari non-UE pt care trebuie sa fac decontul 301 pe CIF si sa platesc TVA in Romania. In Saga, ca sa imi faca D301 trebuie sa aleg la Intrari valuta Tip-T si face urmatoarele articole contabile :
    628=401
    635=4427
    Intrebarea mea este: de ce se inregistreaza prin 4427 (eu nu colectez TVA) si nu prin 446 analitic distinct ? Cum este corect ?
    De asemenea, pt AIC articolul contabil este 635=4423, e ok ? nu trebuia 635=446x ?

    • Cristi
      January 16th, 2021 at 14:15 | #30

      Alegeți E
      De ce să nu fie 4423 ok? Plăți altceva decât TVA?

  17. mihaela
    January 10th, 2021 at 15:52 | #31

    Buna ziua,
    societate activitate restaurant, a suspendat contractele cu art 52 alin 1 lit c din 01.12.2020-31.12.2020,apoi la o parte din salaritii a prelungit pana in 31.01.2021,iar la altii a incetat suspendarea. Am omis noul temei de supendare art 52 alin 1 lit f .Cum am putea corecta?
    1.salariati suspendati initial din 01.12.2020-31.12.2020,apoi in 30.12.2020 modificare data sfarsit suspendare 31.01.2021 cu art 52 alin 1 lit c;
    2.salariati supsendati 01.12.2020-31.12.2020 si care au reluat activitatea cu 01.01.2021 (in toata aceasta perioada au fost suspendati cu art 52 alin 1 lit c)
    3.Vor fi probleme la solicitatea somajului tehnic?

    • Cristi
      January 16th, 2021 at 12:31 | #32

      Nu puteți folosi noul temei legal în REVISAL pentru că aplicația oficială a fost actualizată înainte de a apărea legea care reglementează acest nou temei legal.

  18. MARIA
    January 11th, 2021 at 11:39 | #33

    Buna ziua, daca in luna decembrie am depasit plafonul pt tva la incasare 2.250.000, adica la 31.12.2020 am CA 2.251.000, mai trebuie sa ies in februarie de la tva la incasare sau tin cont de plafonul de 4.500.000?

    • Cristi
      January 16th, 2021 at 12:27 | #34

      Țineți seama de plafonul nou de 4.500.000 lei.

  19. STANEIU MIHAELA
    January 11th, 2021 at 14:37 | #35

    Buna ziua!
    Veniturile din vanzari de active corporale – autoturisme utilizate la scoala de soferi- sunt incluse in cifra de afaceri utilizata pentru stabilirea calitatii de platitor sau neplatitor de TVA? ( aceste vanzari sunt sau nu considerate operatiuni accesorii activitatii de baza).

    Mentionez obiectul de activitate al firmei: scoala de soferi.

    Va multumesc!

    • Cristi
      January 16th, 2021 at 12:26 | #36

      Eu zic că nu este accesorie pentru că trebuie respectate 3 condiții cumulative pentru a fi considerată accesorie:
      O operațiune este accesorie activității principale dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
      a) realizarea acestei operațiuni necesită resurse tehnice limitate privind echipamentele și utilizarea de personal;
      b) operațiunea nu este direct legată de activitatea principală a persoanei impozabile;
      c) suma achizițiilor efectuate în scopul operațiunii și suma taxei deductibile aferente operațiunii sunt nesemnificative.
      În cazul dvs, problema este la litera b – pentru că operațiunea de vânzare este legată de activitatea principală – dacă scopul este înlocuirea parcului auto, îmbunătățirea calității lui, limitarea costurilor cu reparații, etc.

  20. Gheorghe Ion
    January 14th, 2021 at 12:28 | #37

    Ati scris:
    _________________________________________________________________________
    La persoane juridice impozitul pe clădiri se va determina prin aplicarea unei cote de 5% asupra valorii impozabile a acesteia dacă valoarea ei nu a fost actualizată o dată la 5 ani pe baza unui raport de evaluare a clădirii întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referință. În situația depunerii raportului de evaluare după primul termen de plată din anul de referință acesta produce efecte începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor.

    Anterior termenul era de 3 ani. Acum s-a actualizat acest termen de re-evaluare fiind similar pentru persoane juridice și persoane fizice ce au clădiri utilizate în scop nerezidențial.
    _________________________________________________________________________
    Nu credeti ca ar fi fost necesara si o precizare referitoare la data intrarii in vigoare a prevederilor pct.197 al art.I. din Legea nr. 296 din 18 decembrie 2020 – MO I Nr.1269/21.XII.2020, respectiv data de 1 iulie 2021 cu aplicabilitate efectiva pentru anul fiscal 2022.

    Pct. 197
    La articolul 460, litera d) a alineatul (5) şi alineatele (6), (8) şi (9) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    “d) valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate. In situaţia în care nu este precizată valoarea în documentele care atestă proprietatea, se utilizează ultima valoare înregistrată în baza de date a organului fiscal;
    …………………………………………………
    (6) Valoarea impozabilă a clădirii se actualizează o dată la 5 ani pe baza unui raport de evaluare a clădirii întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referinţă. În situaţia depunerii raportului de evaluare după primul termen de plată din anul de referinţă acesta produce efecte începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor.
    (8) În cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, cota impozitului/taxei pe clădiri este de 5%.
    (9) În cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, diferenţa de taxă faţă de cea stabilită conform alin. (1) şi (2), după caz, va fi datorată de proprietarul clădirii.”
    Asadar, in anul fiscal 2021, cota impozitului/taxei pe clădiri de 5% se aplica in cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă în ultimii 3 ani anteriori acestuia.
    Exemplu: Daca raportul de evaluare este la 31.12.2017 si s-a transmis pana la primul termen de plata – martie 2018 ( ani de aplicare:2018,2019 si 2020) proprietarul cladirii are obligatia actualizarii valorii impozabile la 31.12.2020 si transmiterea declaratiei de impunere pana la primul termen de plata al anului de referinta -2021.

    • Cristi
      January 16th, 2021 at 12:14 | #38

      🙂
      Ați făcut-o dvs acum. Scopul articolului este să ofere informații generale legate de modificări sau noutăți. Cine are cazuri concrete nu trebuie să se bazeze exclusiv pe articole scrise pe net ci să consulte legislația.

  21. Staneiu Mihaela
    January 14th, 2021 at 14:56 | #39

    Buna ziua!

    Cum inregistram in declaratia 100 reducerile la impozitul pe microintreprinderi pentru cei care au capitaluri proprii pozitive- cf OUG 153/2020 ( la deduceri sau la bonificatii)?

    Multumesc!

    • Cristi
      January 16th, 2021 at 12:12 | #40

      Momentan nicicum. Probabil va apărea în martie-aprilie un formular nou.

  22. Eugenia Manea
    January 15th, 2021 at 23:54 | #41

    Buna ziua. Pentru schimbarea perioadei TVA de la lunar la trimestrial, pentru ca cifra de afaceri pentru 2020 este sub 100.000 si compania nu a avut AIC in 2020, nu am putut schimba perioada prin depunerea declaratiei 700. Mesajul de eroare primit in recipisa:

    eroare: 01-6-Codul fiscal este inregistrat cu oper.intracom. cu data 01.07.2019- nu se opereaza corectie TVA. Pentru situatia in care contribuabilul revine la trimestrul calendaristic ca perioada fiscala (potrivit art.322 alin.(8) teza a II-a din Codul fiscal), intrucat in anul precedent/anii precedenti nu a mai efectuat achiz. intracom. de bunuri si cifra de afaceri nu a depasit plafonul de 100.000 euro, NU se utilizeaza, in prezent, form.700, ci se utilizeaza form.094

    In aceasta situatia, se pare formularul 094 devine util. Dar se va schimba vectorul fiscal oare numai pe baza formularului 094? Multumesc!

    • Cristi
      January 16th, 2021 at 12:10 | #42

      Mesajul este o prostie în acest moment. De la data la care va intra în vigoare ordinul nou legat de formularul 700 va avea sens, dar nu acum. Ordinul intră în vigoare în martie.
      Dacă acum mergeți cu 094 pentru schimbarea perioadei fiscale nu o va face nimeni. Trebuie să trimiteți formularul 010 la ANAF.

  23. Mihaela Staneiu
    January 16th, 2021 at 23:02 | #43

    Dar aceste bonificatii la impozitul pe micro cuprinse in Oug 153/2020 legate de capitalurile proprii nu se inregistreaza si pentru trimestrul IV 2020?
    Multumesc!

    • Cristi
      January 17th, 2021 at 18:54 | #44

      Nu. Anul de bază pentru calculul capitalurilor proprii este anul 2020.

  24. Alina
    January 20th, 2021 at 23:06 | #45

    Bună seara,
    Vă deranjez cu o întrebare. Am depus D100 pentru două firme: una pe 0 și cealaltă nu a beneficiat de nicio reducere de impozit, fără erori de validare.
    Având in vedere că s-a actualizat formularul, credeți că ar trebui să o redepun?
    Mulțumesc anticipat pentru răspuns!

    • Cristi
      January 20th, 2021 at 23:18 | #46

      Nu.
      Aș recomanda o rectificare în cazul în care ar fi existat sumă dedusă din impozit declarată prin D100. Dar și atunci, doar așa, pentru acuratețe pentru că dacă am declarație depusă și recipisă validă, fără erori, nu aș fi neapărat obligat la asta.

  25. Ioana
    January 20th, 2021 at 23:40 | #47

    Pentru o societate platitoare de impozit pe venit, cu D112 lunar inca de la infiintare, din 2012, dar cu 2 salariati, cu tva lunar si AIC in fiecare an, inclusiv in 2020, trebuie sa mai depuna d010 doar pentru optiunea de a ramane in continuare cu declarare D112 lunar?

  26. ioana florina stef
    January 21st, 2021 at 00:31 | #49

    Multumesc foarte frumos

  27. Alina
    January 21st, 2021 at 13:44 | #50

    Vă mulțumesc frumos!

  28. marius
    February 3rd, 2021 at 20:22 | #51

    Buna seara,
    am primit in spatiu virtual somatie ptr o societate platitoare de impozit pe venit pe o suma reprezinta bonificatia acordata in trim III 2020. In extrasul de cont bancar al societatii data platii apare 26.10.2020 insa in fisa ANAF apare data platii 27.10.2020/data extras 28.10.2020. Ati mai intalnit astfel de cazuri? Cum as putea proceda in acest caz?Multumesc

    • Cristi
      February 4th, 2021 at 19:01 | #52

      Anularea bonificației presupunea ca ANAF să emită o decizie. Decizie ce putea fi contestată. Nu am avut astfel de cazuri, dar dacă în extras plata apare la data de 26/10, atunci eu aș face o copie a extrasului de cont și aș depune o cerere la ANAF prin care aș solicita verificarea situației și anularea deciziei de anulare a bonificației.

  29. daniela
    February 5th, 2021 at 20:23 | #53

    Buna seara, societate a avut in somaj tehnic salariati din 20.11.2020- 27.01.2020 inclusiv . La momentul incetarii suspendarii si reluarii activitatii am facut si modificarea salariului minim respectiv cu data de 28.01.2021 s-a modificat salariu la 2300 lei. Acum la depunerea actelor pentru somaj tehnic pentruu salariatii suspendati ma raportez la 2230 lei cat a fost salariu pe perioada suspendarii? Adica 2230*18/20=2007 lei*75%=1505lei,corect?Multumesc

  30. Silvia
    February 8th, 2021 at 23:45 | #55

    O societate care în 2019 a depășit plafonul de scutire și în anul 2020 realizează doar venituri d 5in închirieri, poate ieși de la tva în 2020?

  1. No trackbacks yet.