Home > Legislatie > Modificări legislative–final de 2018.

Modificări legislative–final de 2018.

December 22nd, 2018 Leave a comment Go to comments

bani1După cum știți deja, Guvernul României a adoptat, ieri, o ordonanță de urgență care modifică, la grămadă, o serie de acte normative, introduce reguli noi de taxare, unele discutate și răs-discutate, mai ales în domeniile producției de gaze naturale, bănci, telecom și jocuri de noroc. Și încearcă să justifice, populist, măsurile luate folosind unele explicații care în esență nu arată decât o incapacitate a statului. Nu arată nimic din ceea ce vor guvernații să arate. Arată, repet, incapacitatea statului. Nu poți să vii, tu, stat român, să spui că unii din anumite domenii sunt șmecheri, că plătesc niște procente infime de impozit, insinuând că asta ar fi ceva ilegal, fără să demonstrezi punctual ce legi au încălcat, ce anume e ilegal, etc. Dacă nu faci asta înseamnă că și dacă ar fi plătit 0,0000001% ar fi făcut-o legal. Și nu este normal să acuzi că, procedând legal, o firmă a plătit exact cât îl obligă legea. Restul e cancan, sunt explicații care pentru nespecialiști, pentru comentatorii, partizani, de serviciu, sunt sursă de speculații și aruncare cu noroi în stânga și-n dreapta. Spre deosebire de prima variantă a ordonanței, din textul adoptat a dispărut expresia “taxa pe lăcomie”, expresie care, pur și simplu, nu are ce căuta în textul vreunei legi.

Dar nu despre asta vreau să vorbesc aici. Nu acesta este scopul acestui articol.

Să vedem ce anume s-a modificat prin acest act normativ, în alte domenii decât cele pentru care s-a ajuns la taxa pe lăcomie și o suprataxă pe cifra de afaceri.

UPDATE: Actul normativ a fost publicat în M.Of.1116 și este OUG 114/2018.


Legea zilierilor.

Legea 52/2011 – legea zilierilor,  a fost modificată. Modificările aduse acestei legi sunt:

– perioada pentru o persoană poate lucra ca zilier, într-un an, indiferent la câți beneficiari, a crescut de la 90 de zile la 120 de zile într-un an pentru alte activități decât cele de creștere a animalelor în sistem extensiv prin pășunatul sezonier al ovinelor, bovinelor, cabalinelor, activități sezoniere în cadrul grădinilor botanice aflate în subordinea universităților acreditate, precum și în domeniul viticol unde durata de utilizare a zilierilor s-a menținut la 180 de zile.
– dacă un zilier este folosit fără întrerupere pentru mai mult de 25 de zile calendaristice, atunci beneficiarul muncii lui este obligat să-l angajeze cu contract de muncă pe perioadă determinată. Aici, legea este neclară – când anume se întocmește CIM? În cea de-a 26-a zi? Cu începere de când? Din cea de-a 27-a zi? E o prevedere care va putea fi ocolită simplu, le acorzi o zi liberă în primele 25 de zile.
din 23 de domenii de activitate în care se puteau utiliza zilieri, au rămas acum doar 3:

  • agricultură, vânătoare și servicii anexe – diviziunea 01
  • silvicultură, cu excepția exploatări forestiere – diviziunea 02
  • pescuit și acvacultură – diviziunea 03

– restul domeniilor de activitate vor fi obligați să angajeze persoane cu contract de muncă pe perioadă determinată sau nedeterminată.
– culmea este că pentru nerespectarea obligației de a-i întocmi CIM nu există amendă contravențională, dar pentru nerespectarea timpului anual de muncă prestată ca zilier, acesta poate fi amendat. ATENȚIE! Obligația respectării celor 120 zile sau 180 de zile, după caz, este în sarcina zilierului, nu a beneficiarului.


Codul fiscal – s-a modificat și el prin această ordonanță. Dintre modificări:


Impozitul pe venit.

Impozitul pe venituri din salarii.

Una din modificările efectuate este legată de domeniul construcțiilor. Pentru salariații angajatorilor care:

1. desfășoară activitatea în sectorul construcțiilor – activitățile cu cod CAEN în secțiunea “F – Construcții” – adică acele coduri CAEN care încep cu 41, 42 sau 43 sau

2. își desfășoară activitatea în domeniile de producere a materialelor de construcții, definite de următoarele coduri CAEN:

2312- Prelucrarea și fasonarea sticlei plate
2331- Fabricarea plăcilor si dalelor din ceramic
2332- Fabricarea cărămizilor, țiglelor și altor produse pentru construcții din argila arsă
2361- Fabricarea produselor din beton pentru construcții
2362- Fabricarea produselor din ipsos pentru construcții
2363- Fabricarea betonului
2364- Fabricarea mortarului
2369- Fabricarea altor articole din beton, ciment și ipsos
2370- Tăierea, fasonarea și finisarea pietrei
2223- Fabricarea articolelor din material plastic pentru construcții
1623- Fabricarea altor elemente de dulgherie și tâmplărie pentru construcții
2512- Fabricarea de uși și ferestre din metal
2511- Fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice
0811- Extracția pietrei ornamentale și a pietrei pentru construcții, extracția pietrei calcaroase, ghipsului, cretei și a ardeziei
0812- Extracția pietrișului și nisipului
711- Activități de arhitectură, inginerie și servicii de consultanță tehnică

3. desfășoară mai multe activități, dar 80% din cifra de afaceri este obținută din activitățile de la punctele 1 și 2 de mai sus.

se va acorda scutire pentru impozitul pe venituri din salarii….dar atenție: numai pentru venituri BRUTE din salarii și asimilate salariilor care sunt cuprinse între 3.000 lei minim și 30.000 lei maxim.

Scutirea se va aplica în baza unor instrucțiuni emise în acest sens. Mă aștept ca ordinul să aducă nuanțări la textul actului normativ sau chiar să-l completeze (nu ar fi prima dată). Scutirea este limitată în timp – din 2019 până în 2028.

Observații:

nu se modifică salariul de încadrare la aceste persoane, prin aceste modificări legislative.
nu se impune un salariu minim de încadrare pentru acești salariați. Ei pot avea salarii minime la fel cu restul salariaților din alte domenii de activitate 
– prin excepție de la HG 937/2018 se introduce pentru acești salariați un minim obligatoriu de 3000 lei.   
– scutirea nu depinde de norma de muncă sau de timpul lucrat
acordarea unui venit minim brut de 3000 lei nu este obligatorie. Venitul de minim 3000 lei este necesar pentru a se aplica scutirea.
– contractele de muncă pot fi pe perioadă determinată sau nedeterminată – nu contează perioada lor.
– nu se precizează dacă scutirea se acordă și în cazul în care timpul lucrat de o astfel de persoană este mai mic de o lună și venitul pentru perioada lucrată este stabilit proporțional cu salariul pentru care s-ar acorda scutire.


Spre exemplu:

Dacă un salariat este angajat la o firmă de construcții cu un salariu lunar de încadrare de 3000 lei și începe activitatea în 17 ianuarie 2019 și lucrează 10 zile (adică jumătate din zilele lucrătoare) în ianuarie 2019, va avea un salariu lunar brut de 1500 lei – jumătate din salariul lunar cuvenit. Se pune întrebarea dacă salariatul beneficiază de scutirile prevăzute de codul fiscal.

La fel, dacă un salariat angajat pleacă în cursul lunii și salariul realizat este mai mic de 3000 lei, rezultă că pentru el nu s-ar aplica scutirea.

Legat de exemplele de mai sus, este posibil ca prin ordinul în baza căruia se va acorda scutirea să se precizeze că dacă salariul corespunzător perioadei din lună în care salariatul a lucrat este cel puțin egal cu plafonul de scutire recalculat pe aceiași perioadă, să i se acorde în continuare scutire. În lipsa precizării însă, indiferent de cât a lucrat dacă venitul brut este în afara plafonului pentru care se acordă scutirea, venitul se va taxa în continuare pentru un salariat care nu e angajat în aceste domenii de activitate.


Știți că unul din punctele pozitive a fost prezentarea faptului că personalului bugetar i se vor acorda indemnizații de hrană și de vacanță? Ok, ce nu s-a spus este faptul că din 2019 acestea vor fi cuprinse în venitul brut din salarii și vor fi și taxate. Așadar cei care lucrează în instituții publice să nu se aștepte să primească sumele brute fără a fi impozitate (cu impozit, CAS și CASS).


Impozitul pe venitul agricol

Sunt excluse de la impozitare acele suprafețe de teren cultivate cu soiuri de plante pentru producția de furaje necesare furajării animalelor deținute de contribuabilii respectivi pentru care venitul se determină pe baza normelor de venit.

Scutirea se aplică prin ordin al Ministerului Agriculturii care va trebui vizat de către Ministerul Finanțelor.


Declarația unică

Nu se va depune până la 15 martie 2019, cu venitul realizat în 2018 de către contribuabilii prevăzuți la art.122 alin.4 din codul fiscal.

S-a modificat textul art.122 aducându-se precizări despre cei impuși la normă sau care obțin venituri din arendă cu impozit final, sau obțin venituri ÎN LEI din cedarea folosinței bunurilor.

Asocierile, cu excepția celor care realizează venituri din activități agricole impuse pe baza normelor de venit, au obligația să depună la organul fiscal competent, până la data de 15 februarie a anului următor, declarații anuale de venit, conform modelului stabilit prin ordin al președintelui A.N.A.F., care vor cuprinde și distribuția venitului net/pierderii aferent asociaților. Așadar nu mai este 15 martie termenul pentru aceste declarații.

Bonificația de 5% pentru depunerea on-line se va acorda de către ANAF, printr-o procedură stabilită prin ordin ANAF.


TVA

Se prelungește până la 30 iunie 2022 taxarea inversă pentru livrare de cereale și plante tehnice, transfer de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, livrare de energie electrică către o altă persoană impozabilă revânzătoare, transfer de certificate verzi, livrări de componente pentru PC și similare sau de console.

Restul operațiunilor pentru care se aplică taxarea inversă rămân pe mai departe în codul fiscal și nu sunt limitate ca timp. Cel puțin deocamdată.


Contribuții sociale

Cota de CAS pentru cei la care se aplică scutirea de impozit pe venituri din salarii, pentru că au activitate în domeniul construcțiilor sau producției de materiale de construcții, se va reduce cu 3,75% așadar la cei la care se aplică scutire de impozit se va aplica un CAS de 21,25%. De asemenea aceștia nu vor achita CASS și vor fi asigurați la sănătate, fără plata contribuției.

Taxarea celor ce au venituri sub salariul minim cu contribuții sociale la nivelul salariului minim va continua și în 2019, cu mențiunea că se va taxa la salariul minim corespunzător. Adică dacă e persoană angajată pe post de muncitor necalificat, se va taxa la minim de 2080 lei, dar dacă e persoană angajată pe post pentru care salariul minim este stabilit la 2350 lei atunci taxarea va fi la acel nivel.

Contribuția asiguratorie pentru muncă – pentru cei din domeniul construcțiilor care utilizează salariați și care se încadrează în condițiile pentru care se acordă scutiri, se va reduce de la 2,25% la 0.3375% (15% din 2,25%). Textul art.2203 va fi modificat prin introducerea alin.2

Prin excepție de la prevederile alin. (1), în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2028, inclusiv, cota contribuției asiguratorie pentru muncă se reduce la nivelul cotei care se face venit la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale constituit în baza Legii nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, cu modificările ulterioare, în cazul angajatorilor care desfășoară activități în sectorul construcții și care se încadrează în condițiile prevăzute la art.60 pct. 5


Impozite și taxe locale

S-au adus modificări legate de indexarea acestora. Astfel dacă un consiliul local nu adoptă o hotărâre de indexare a acestora cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de expirarea exercițiului bugetar, în anul fiscal următor, în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei ori se determină prin aplicarea unei cote procentuale, se aplică de către compartimentul de resort din aparatul de specialitate al primarului, nivelurile maxime prevăzute de codul fiscal, indexate potrivit prevederilor alin. (1) al art.491.


Codul de procedură fiscală

Cei care efectuează raportări cu privire la operațiuni care intră sub incidența prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului vor pun la dispoziția organului fiscal central, la cerere, în cadrul termenului de păstrare prevăzut de lege, informații și documente legate de:

a) mecanismele și procedurile în baza cărora aplică măsurile de precauție privind clientela;
b) identificare clientului și a beneficiarului real;
c) evaluarea scopului și naturii dorite a relației de afaceri;
d) monitorizarea relației de afaceri;
e) evidențele tranzacțiilor

Se modifică și condițiile de menținere a eșalonării la plată, de la art.194,


  1. Cosmin
    December 23rd, 2018 at 18:47 | #1

    legat de salariul minim incepand cu 2019
    Am un angajat pe postul de economist – cu diploma de ecoomist
    trebuie sa ii stabilesc salariul de 2350 ron?

    • Cristi
      December 28th, 2018 at 12:48 | #2

      Da, dacă are vechime de cel puțin 1 an pe acea funcție.

  2. Cosmin
    December 23rd, 2018 at 18:49 | #3

    Pentru lucrator comercial banuiesc ca va trebui sa ii stabilesc salariul de 2080.

  3. Ana
    December 24th, 2018 at 09:47 | #5

    Multumim frumos d-le Toma pentru acest material!Si multumim frumos pentru toate materialele utile de care am avut parte in tot cursul anului, prin amabilitatea dvs.Sa aveti parte de sanatate si multe bucurii alaturi de familie!Craciun fericit!

    • Cristi
      December 28th, 2018 at 12:48 | #6

      Vă mulțumesc!

  4. Niko21
    December 28th, 2018 at 19:31 | #7

    Multumim frumos pentru tot! Multa sanatate si numai bine!

  5. tatum
    December 28th, 2018 at 22:16 | #8

    Va multumim domnule Toma.
    Sa aveti parte de bucurii si un an nou fericit !

  6. ANISOARA
    December 29th, 2018 at 19:22 | #9

    Oare si in 2019 mai trebuie platit impozitul pentru exploatarea forestiera? acel 0.5%?

    • Cristi
      December 31st, 2018 at 10:20 | #10

      Da, s-a prelungit iarăși termenul.

  7. miha
    January 1st, 2019 at 14:10 | #11

    La multi ani! a aparut varianta de saga cu noile modificari pt domeniul costructiilor!

    • Cristi
      January 1st, 2019 at 19:15 | #12

      Când credeți că ar fi putut sa apară când ordonanța a fost publicată abia de vreo două zile, iar pentru scutiri e necesar să apară un ordin specific conform ordonanței? Va apărea după ce se publică ordinul respectiv.

  8. Ion
    January 3rd, 2019 at 17:06 | #13

    Buna ziua si La multi ani !
    am o intrebare legata de noile modificari pt domeniul costructiilor.
    nu inteleg, este obligatoriu sa se mareasca salariile la 3000lei brut in acest domeniu?
    si chiar si la personalul TESA sau doar la cei care efectiv lucreaza pe codul caen constructii + …?
    sau asteptam sa se publice acel ordin specific ?
    multumesc anticipat pentru raspuns.

    • Cristi
      January 3rd, 2019 at 17:18 | #14

      La cum este formulat textul legii se înțelege că acel minim este obligatoriu pentru toți angajații unei astfel de firme, indiferent de funcția și nivelul de studii al acestora.
      Însă cum în România nu ar fi prima dată când un ordin ar modifica sau completa legislația primară, eu recomand așteptarea publicării ordinului legat de scutirile respective.
      Asta pentru că mai sunt și alte neclarități legate de aceste scutiri. Spre exemplu, realizarea unui brut mai mic ca acel minim din cauza unor absențe pentru care nu s-a suspendat CIM. Sau cum se taxează sumele ce depășesc plafonul maxim. Ori când de ia în considerare plafonul de 80% din CA la cei cu activitate mixtă.

  9. Ion
    January 4th, 2019 at 15:03 | #15

    @Cristi
    corect ce spuneti dvs.
    sa asteptam sa publice acel ordin specific.
    speram sa nu fie publicat dupa 29.01.2019 🙂
    o zi placuta.

  10. Man
    January 4th, 2019 at 19:42 | #16

    Sigur prevederile OUG privind scutirile pentru constructori vor fi nuantate printr-un ordin al MF.
    Intrebarea este, daca aceste scutiri vor fi aplicate tuturor angatilor unei firme de constructii ce are CA de 80% din codurile Caen enumerate in OUG. Problema este ca daca se vor acorda numai pentru constructori, atunci inginerii mecanici, economistii, juristii, tehnicienii si restul de personal ce isi aduc aportul in realizarea lucrarilor de constructii ce vor face? Muncitorul necalificat va primi 2300 lei iar inginerul sau celelalte categorii enumerate vor primi 2000- 2500 lei? Este total gresit si contraproductiv.

    • Cristi
      January 4th, 2019 at 19:46 | #17

      Așa cum este formulat textul legii acum, nu se face nicio departajare între salariații unei firme ce s-ar încadra în criteriile respective. Nici pe criterii legate de funcție, vechime sau nivel de studii. Textul face referire la toți salariații, indiferent că sunt portari, economiști, șoferi sau femei de serviciu ai acelei firme.

  11. Man
    January 4th, 2019 at 19:53 | #18

    Atunci sa asteptam Ordinul MF si sa speram ca va clarifica aceste aspecte.Mutumesc pentru promptitudine.

  12. Ovidiu
    January 6th, 2019 at 14:53 | #19

    Am doua firme (CAEN 2312 si 4311) – pe 27.12.2018 am facut acte aditionale si am depus revisal-ul pentru majorarea salariului la 2.080 lei. Sa inteleg ca zilele astea trebuie sa le modific salariile obligatoriu la 3.000 lei angajatilor acestor firme ? Multumesc si un an nou linistit va doresc !

    • Cristi
      January 6th, 2019 at 20:47 | #20

      Da dacă respectați criteriile din ordonanță.

  13. mirela2000
    January 6th, 2019 at 22:49 | #21

    Buna seara,
    Va multumim pentru informatii. Va doresc un An nou plin de realizari!
    Inteleg ca angajarile pentru cei din constructii le facem cu salariul minim de 3000 lei in Revisal de la 01 ianuarie? Ce facem la cei care am transmis deja Revisalul in decembrie cu 2080 si 2350? Facem corectie sau asteptam? Iar angajarile viitoare le facem cu 3000?
    Multumesc

    • Cristi
      January 7th, 2019 at 13:56 | #22

      Se face corecție. Eu vă recomand însă așteptarea ordinului mai ales dacă aveți activitate mixtă. Dacă nu aveți activitate mixtă și singura activitate este de construcții, atunci se pot corecta de pe acum.

  14. Dumitrescul Paul
    January 7th, 2019 at 17:28 | #23

    Buna ziua,

    Avem o firma cu activitate CAEN 711- Activități de arhitectură, inginerie și servicii de consultanță tehnică.
    Ea nu va avea nici un venit pe anul 2019, dar are un angajat pe cod COR de muncitor necalificat pe care il va tine in continuare pe firma.
    Daca nu are venit deloc pe 2019 atunci mai este nevoie sa aiba 3000 lei minim brut? sau ramane la 2080?
    Ma gandesc ca nu se mai aplica regula de 80% din cifra de afaceri fiind zero venit.

    Multumesc!

    • Cristi
      January 8th, 2019 at 21:30 | #24

      Momentan aceste modificări sunt neclare.
      Așa cum este acum textul de lege, angajatorii respectivi se pare că trebuie să majoreze la 3000 lei salariul angajaților indiferent de nivelul de studii sau de funcție. Scutirea se acordă condiționat.
      Eu aș aștepta momentan publicarea instrucțiunilor legate de scutire și eventuale norme de aplicare.

  15. simona
    January 10th, 2019 at 07:52 | #25

    buna ziua
    am o firma cu cod caen principal 43 dar are autorizate si alt cod caen pt care desfasoara activitate -mentionez ca pe cod 43 nu mai desfasoara activitare , ce salar minim trebuie sa aiba salatiatii

    • Cristi
      January 10th, 2019 at 15:43 | #26

      Dacă nu are defel activitate de construcții, eu zic că 2080, altfel e cam discutabil. În opinia mea salariul de 3000 lei s-ar acorda exclusiv celor ce ar beneficia de prevederile speciale de scutire, acesta fiind de fapt spiritul legii, dar modul de formulare este ambiguu și deși la emiterea ordonanței s-au grăbit și au prezentat-o ca o mare realizare acum nu vine nimeni la fel de rapid cu clarificări.

  16. Barbu Catalin
    January 15th, 2019 at 09:22 | #27

    Buna ziua, imi puteti spune cand se vor face modificari in program avand in vedere OUG 125/2018? Multumesc, o zi frumoasa!

    • Cristi
      January 15th, 2019 at 21:46 | #28

      Nu există o astfel de ordonanță. La ce modificări vă referiți mai exact?

  17. Barbu Catalin
    January 16th, 2019 at 09:53 | #29

    Ma scuzati, OUG 114/2018.

    • Cristi
      January 16th, 2019 at 14:28 | #30

      O parte din ele sunt deja implementate. Dar dacă vă referiți la modificările legate de firmele de construcții, momentan se așteaptă clarificări. Sunt foarte multe neclarități legate de aceste modificări. Atunci când se va cunoaște cu certitudine cum se procedează în anumite situații se va da drumul la versiunea care conține și aceste modificări.

  18. Barbu Catalin
    January 17th, 2019 at 09:45 | #31

    Multumesc!

  19. zaha
    January 17th, 2019 at 13:01 | #32

    Buna ziua
    am o firma cu cod caen principal 5610 Restaurante dar are autorizat la beneficiar si coduri caen 43,aceste coduri au fost autorizate deoarece au renovat in urma cu ceva ani un spatiu restaurant, cu zugravi angajati atunci pe firma si atat. Firma obtine venituri exclusiv din activitati de restaurant.In cazul acesta, salariu minim este de 2080? Mai trebuie sa asteptam clarificari?

    • Cristi
      January 17th, 2019 at 18:32 | #33

      Eu zic că este 2080 lei. Nu avea nevoie să introducă un cod CAEN dacă a efectuat pentru sine reparații.

  20. elena
    January 17th, 2019 at 13:03 | #34

    Buna ziua, va rog daca se poate sa ma ajutati cu o mografie contabila pentru o subventie primita de la amofm nu am mai avut pana acum si nu stiu cum sa procedez, se declara si D112. Va multumesc

  21. zaha
    January 17th, 2019 at 19:00 | #36

    Au introdus acele coduri in urma unui control de la protectia muncii care au sustinut ca nu aveam voie sa facem lucrari fara sa avem coduri autorizate(zugravit,tamplarie), si asa le-au introdus.Mai bine o sa le sugerez sa renunte la ele,pentru a evita orice confuzie
    Multumesc

    • Cristi
      January 18th, 2019 at 16:08 | #37

      V-au pus să faceți asta în mod absolut gratuit. Este o prostie ceea ce v-au pus să faceți, că nu am cum să o numesc altfel. Codurile CAEN se autorizează dacă intenționez să desfășor activitate economică, producătoare de venituri, având terțe persoane clienți. Pentru reparații în regie proprie nu e necesar.

  22. neagu elena
    January 18th, 2019 at 10:08 | #38

    multumim pentru toate clarificarile care ni le aduceti de fiecare data
    am vrea sa ne informati rapid imediat ce vin completarile si clarificarile la oug 114/2018

    • Cristi
      January 18th, 2019 at 16:11 | #39

      Dacă vor veni astfel de completări/clarificări…

  23. geta
    January 18th, 2019 at 17:45 | #40

    Buna ziua. Un I.I. are cod caen 7112, dar angajatii sunt tamplari si se fac lucrari de tamplarie, atunci ce sarar minim se va lua in considerare?

    • Cristi
      January 25th, 2019 at 19:26 | #41

      Eu zic că, în spiritul legii, dacă nu are activitate pe acel cod CAEN eu zic că 2080 și că nu i se aplică regimul special de construcții, dar așa cum e formulată legea acum ar trebui să acorde tuturor 3000 lei salariu și să nu aplice prevederile legate de regimul construcțiilor pentru că nu are cum în condițiile date. Eu aș anula acel cod CAEN dacă tot nu realizează activitate pe el.

  24. Marius
    January 21st, 2019 at 14:53 | #42

    Pentru lucrator comercial cod Caen 4673 se aplica 3000 lei ? Multumesc

  25. February 4th, 2019 at 17:32 | #44

    Buna ziua. Am o firma in care codul principal CAEN este comertul; totodata am si coduri secundare CAEN care incep cu 4.3, deoarece am beneficiari care doresc o lucrare la cheie. Cifra de afacere este realizata in proportie de peste 80% din comercializarea echipamentelor si restul de cca 20% din lucrari apartinand codului 4.3. (aceste lucrari le subcontractez)
    In acest caz, salariul brut trebuie sa fie de 3000 ron?
    Va multumesc

    • Cristi
      February 4th, 2019 at 19:36 | #45

      Salariul de încadrare trebuie să fie minim 3000 lei. La toți salariații firmei.

  26. ANGELA
    February 5th, 2019 at 13:41 | #46

    ma puteti ajuta, va rog. La depunerea Bilantului 2018 imi apare urmatoarea eroare:
    “Au fost identificate următoarele ERORI:
    E: validari globale
    eroare regula: F10_F30_1: Daca F20_0082 (194456)>0 atunci F30_0011(1)=1,
    F30_0012(194456)=F10_0082(194456), F30_0021(‘lipsa’)=0, F30_0022(‘lipsa’)=0, F30_0031(‘lipsa’)=0,
    F30_0032(‘lipsa’)=0 ”
    Am verificat si in formular este corect.
    Multumesc.

    • Cristi
      February 5th, 2019 at 15:44 | #47

      Da, vă pot ajuta cu un sfat: semnalați problema la ANAF. Fie au o problemă la generarea XML atașat pdf-ului, atunci când se validează pdf-ul, fie e o problemă cu validatorul de pe site.

  27. Mihaela
    February 21st, 2019 at 15:42 | #48

    Buna ziua. Am o societate comerciala in care codul principal CAEN este 2511- Fabricarea de constructii metalice si parti componente ale structurilor metalice;totodata am si coduri secundare CAEN 2562 – Operatiuni de mecanica generala. Cifra de afacere este realizata in proportie de peste 80% din Operatiuni de mecanica generala CAEN 2562.
    In acest caz, salariul brut trebuie sa fie de 3000 ron?
    Va multumesc.

    • Cristi
      February 22nd, 2019 at 09:37 | #49

      Cred că vă referiți la cel de încadrare.
      Dacă aveți activitate ce se poate încadra pe cod CAEN 2511 chiar dacă este cu ponderea cea mai mică, din păcate, da, salariul de încadrare trebuie să fie 3000 lei la toți salariații.

  28. Marieta
    February 26th, 2019 at 20:28 | #50

    Buna seara.Am o societate de constructii caen 4210, am majorat salariile la 3000 lei brut, iar in luna ianuarie prin casa constructorilor se plateste 75 % din salar si prezenta 75% din 160 ore, adica 120 ore pe luna ianuarie 2019, este normal sa nu se aplice reducerile in saga la cas,cass si cam ?
    Multumesc.

    • Cristi
      February 27th, 2019 at 15:14 | #51

      Da, este normal. Condiția acordării de facilități este ca salariatul să realizeze un venit brut de minim 3000 lei și maxim 30000 lei. Iar societatea să aibă cifră de afaceri de minim 80% din activitatea de construcții.

  1. No trackbacks yet.