Archive

Archive for April, 2020

Șomaj tehnic. Modificări noi pentru PFA și nu numai.

April 22nd, 2020 37 comments

Saga modificărilor la ordonanța 30/2020 și 32/2020 nu s-a încheiat. Continuă. De la vorbă la faptă e cale lungă. Lipsa transparenței legată de proiectele de modificare face ca una să fie în declarațiile publice ale oficialilor și alta în ceea ce apare publicat în monitorul oficial.

Acum câteva zile erau declarații publice ale ministrului muncii referitoare la includerea în categoriile celor care vor putea beneficia de șomaj tehnic a avocaților, notarilor și executorilor judecătorești.

Read more…

Pe scurt. Mici modificări, actualizări, etc.

April 17th, 2020 10 comments

A apărut ieri OUG 48/2020. Dintre modificările pe care le aduce:

1. microîntreprinderile pot efectua sponsorizări, deductibile din impozit, și către instituțiile și autoritățile publice, inclusiv organele de specialitate ale administrației publice fără ca acestea să fie înscrise în registrul ANAF special. Este necesar, bineînțeles, contract de sponsorizare încheiat conform legii, precum și o dovadă a plății sponsorizării. Aceste sponsorizări se vor putea deduce doar din trimestrul II al anului 2020.

Până acum microîntreprinderile puteau deduce doar sponsorizările efectuate către entități înscrise în registrul ANAF. Această prevedere vine, cam târziu, să egalizeze situația pentru că cei care plăteau impozit pe profit puteau efectua și până acum sponsorizări deductibile către instituții publice.

Citiți mai departe…

Bonificații impozit venit microîntreprinderi și impozit pe profit

April 15th, 2020 60 comments

Scriam zilele trecute despre OUG 33/2020 care reglementa acordarea de bonificații de 5% la impozitul pe profit datorat de contribuabilii mari, respectiv de 10% contribuabililor mici și mijlocii pentru impozitul pe profit sau impozitul pe venit, după caz, datorat pentru trimestrul I al anului 2020.

Bonificația se acordă dacă se achită integral, până la data de 25 aprilie 2020, suma corespunzătoare primului trimestru.

Sunt câteva mențiuni de făcut aici:

Citiți mai departe…

Nedumeriri șomaj tehnic. Azi partea a II-a, pentru PFA, II, IF, profesii liberale

April 2nd, 2020 152 comments

Acest articol conține informații relevante exclusiv pentru PFA, Întreprinderi Individuale, Întreprinderi Familiale, liber-profesioniști, beneficiari ai contractelor de mandat sau de administrare.

Pașii sunt similari și în cazul persoanelor fizice care obțin exclusiv venituri din drepturi de autor cu mențiunea că în cazul lor documentele care se întocmesc și se depun se regăsesc ca model în alt ordin pe care, dacă sunteți o astfel de persoană, îl puteți consulta aici. În același ordin regăsiți și ce anume trebuie anexat la cererea și declarația pe proprie răspundere.

Salariaților dvs care au contract de muncă suspendat în baza art.52 alin.1 litera c din codul muncii, statul, în anumite condiții, plătește acestora niște sume de bani cu titlul de indemnizație de șomaj. Modul de decontare a acelor sume destinate salariaților dvs NU face obiectul acestui articol.

Citiți mai departe…