Ministerul de Finanțe e mai harnic ca niciodată. Deja are postat de vreo 3 zile proiectul de ordin pentru întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale pentru anul 2013.
Cine trebuie să întocmească și să depună bilanț contabil (situații anuale)?
– societăți comerciale cărora le sunt incidente Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin OMFP nr. 3055/2009,
– societățile comerciale care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat cifra de afaceri netă sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro şi totalul activelor sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro pot opta pentru sistemul simplificat de contabilitate, caz în care au obligaţia să întocmească şi să depună situaţii financiare anuale simplificate
– societăţile care aplică Reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, aplicabile societăţilor comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, aprobate prin Ordinul1286/2012. E vorba de acele societăți ce aplică IFRS.
– depun situații financiare și sediile permanente din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate reprezintă subunităţi fără personalitate juridică ce aparţin acestor persoane juridice şi au obligaţia întocmirii situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile cerute de Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În situaţia în care persoana juridică cu sediul în străinătate îşi desfăşoară activitatea în România prin mai multe sedii permanente, situaţiile financiare anuale şi aportările contabile cerute de legea contabilităţii se întocmesc de sediul permanent desemnat să îndeplinească obligaţiile fiscale, acestea reflectând activitatea tuturor sediilor permanente.
– societățile aflate în lichidare depun o raportare anuală cu o structură distinctă.
– Entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Banca Naţională a României, respectiv Autoritatea de Supraveghere Financiară, întocmesc situaţii financiare anuale la 31 decembrie având în vedere pe lângă reglementările aplicabile acestora şi prevederile generale cuprinse la pct. I.1.5 şi la pct. I.1.6 din Anexa nr. 1 a ordinului.
- Persoanele juridice fără scop patrimonial întocmesc situaţii financiare anuale încheiate la 31 decembrie având în vedere, pe lângă reglementările aplicabile acestora OMFP 1969/2007, şi prevederile generale cuprinse la pct. I.1.4 din Anexa nr. 1 a ordinului.
Societățile care, de la înființare și până la 31/12/2013 nu au desfășurat activitate, nu depun bilanț, ci vor întocmi și depune o declarație pe proprie răspundere din care să reiasă că nu au desfășurat activitate.
Care sunt termenele de depunere?
– pentru societăți comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare subunităţile din România, care aparţin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul în străinătate, în termen 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar – adică cel târziu 30 mai 2014;
– pentru celelalte persoane prevăzute la art. 1 din legea contabilităţii, în termen de 120 de zile de la încheierea exerciţiului financiar – adică cel târziu 30 aprilie 2014.
– societățile aflate în lichidare depun raportarea financiară în maxim 90 de zile de la încheierea exercițiului financiar – adică cel târziu 31 martie 2014
– societățile ce nu au desfășurat activitate depun declarația de inactivitate în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului financiar – adică cel târziu 1 martie 2014. De fapt, 3 martie 2014, data de 1 martie fiind zi nelucrătoare.
În ce constau situațiile financiare?
Ca și până acum: bilanț – formularul 10, contul de profit și pierdere – formularul 20, date informative – formularul 30 și situația activelor – formularul 40. Bineînțeles că la acestea se vor anexa declarația administratorului precum și: notele explicative la bilanț, hotărârea AGA de aprobare a situațiilor financiare și propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii.
Cum se întocmesc și cum se pot depune?
Se întocmesc cu ajutorul programului de asistență pus la dispoziție de ANAF, clasicul de acum fișier pdf inteligent. Se vor depune fie listate și pe suport magnetic direct la ghișeele ANAF, fie on-line cu semnătură digitală.
La fișierul ce se va transmite la ANAF indiferent că e pe suport magnetic sau că este transmis on-line, se va atașa la validare un fișier XML ce se generează automat de program în cazul validării corecte dar se va atașa și o arhivă zip ce va conține documentele legale – ce se depun împreună cu situațiile financiare, scanate. Arhiva trebuie să aibă maxim 10 MB, respectiv 9,5 MB pentru societățile ce aplică IFRS acestea din urmă trebuind să includă în arhiva zip și situațiile financiare.
Nu trebuie să mai amintesc că: completarea de date incorecte sau utilizarea unor date incomplete nu este permisă. De asemenea, nedepunerea situațiilor financiare în forma și termenul stabilit duce la sancționarea contravențională a entității respective conform art.42 din Legea 82/1991 – legea contabilității.
am firma suspendata de 3 ani dar depun bilant anual; ce instructiune sa folosesc pentru a atasa anexela la bilant ( balanta, raport etc. care le scanez si fac un fisier), va rog sa ma lamuriti ca sa nu mai am probleme la depunere – de punerea cu CD si pe hartie; in final le-a fost mila pt 2012 si mi la corectat dlor MULTUMESC.
Documentele scanate se arhivează. Cel mai simplu e să folosiți Windows pentru a crea arhiva selectând fișierele și dând click dreapta, iar apoi din meniul contextual alegând send to.. compressed folders. Arhiva astfel creată se atașează la bilanț la validarea acestuia.
Balanța nu se scanează, nu s-a scanat niciodată și nu face parte din documentele ce se depun odată cu bilanțul.
Buna ziua,
Imi puteti spune va rog unde mai exact(linkul) se poate vedea pe site-ul anaf banuiesc starea proiectului, as dori sa stiu cand apare acel formular sau macar cand sa ma astept, eu inca sper ca in luna ianuarie.
Nicăieri. Nici pe ANAF și nici pe MF. Pe ANAF se va vedea rezultatul – fișierul PDF necesar întocmirii bilanțului. Acesta va apărea în secțiunea de declarații electronice.
Așa cum am mai spus însă, după apariția lui va exista o diferență de una sau mai multe zile până la implementarea lui în program.
Nelu
Buna ziua
Va rog sa-mi spuneti Societatile care nu au desfasurat activiate de mai mult de trei ani,declaratia de inactivitate ce contine sau sunt declarati cu continut obligatoriu si de unde se iau
Va multumesc
Dacă o societate a avut activitate după înființarea sa şi ulterior nu, va depune bilanț întotdeauna. Acea declaraţie de inactivitate se depune de către cei care, de la înființare şi până la 31 decembrie a anului anterior nu au desfășurat vreo activitate. Declarația nu este una standard, tipizată, ci trebuie să conțină datele societății și mențiunea, declarația administratorului, din care să reiasă clar că de la înființare și până la 31 decembrie, societatea nu a desfășurat activitate.
@Cristi
Buna seara,
Inteleg acest lucru ca va aparea acel fisier PDF insa speram ca imi puteti spune, din experienta dvs. daca credeti ca va aparea in luna ianuarie sau daca poate aparea mai tarziu de februarie, anul trecut am inteles ca a aparut in ianuarie.
Urmaresc site-ul anaf dar nu am observat nici o stire legat de acest lucru :(.
Multumesc anticipat pentru raspuns.
Anul trecut a apărut în primele zile din ianuarie. Anul ăsta nici ordinul de aprobare a lui nu a apărut încă.
Probabil va apărea cel târziu în februarie.
Din cate am inteles ( sper sa nu gresesc) a aparut deja formularul 010 (Bilant) ? acum am citit online dar nu sunt sigur.
Aoleuuu! Faceți o confuzie cât China. Formularul despre care ați citit și am scris și pe blog e “010 Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică “
@Cristi
Am inteles :) , multumesc..nu lucrez in domeniu, doar sunt intresat de cand apare formularul pentru bilant si din cate am inteles de la dvs. cel tarziu in Februarie, multumesc pentru raspuns !
eu am trimis 100 bilanturi la 2012, toate validandu-se si nu am scanat nicio anexa,
Probabil ați atașat o arhivă aiurea, pentru că altfel nu cred că ați trimis on-line bilanțuri simplificate și s-au validat. Pur și simplu nu cred. Nu se permitea validarea fără atașarea unei arhive ce trebuia să conțină documentele solicitate.
V-ați verificat recipisele?
transmise online si fara a scana nimic
Buna ziua
As dori sa stiu daca a aparut la anaf programul pentru bilantul la 31 Decembrie 2013;daca da comunicati link-ul.
Multu7mesc anticipat
Cu stima si
La Multi Ai!
Niculescu Alexandru
A apărut și pe ANAF și în program. Pe ANAF vedeți la declarații electronice.
Buna.
stiu ca bilantul trebuie semnat de un contabil angajat pe firma sau de cineva autorizat.
firma noastra nu are contabil.
as vrea sa stiu daca exista ceva exceptii cand bilantul se poate semna doar de administrator?
va multumesc
Nu, nu există excepții.