Conform știrii publicate de Digi 24 “Antreprenorii își doresc ca măsura privind introducerea unui cont separat de TVA (split TVA) să-i încurce cât mai puțin, iar Guvernul lucrează la o soluție de simplificare a procedurii.”
Această știre arată cât de rupți de realitate sunt cei care ne conduc, modul haotic de elaborare și publicare a actelor normative.
Adică – pun în discuție publică plata defalcată a TVA, nu o susține nimeni în afara Guvernului, dar nimeni – nici mediul de afaceri, nici profesioniștii contabili și fiscali care vin cu argumente și puncte de vedere pertinente. Și tu, Guvern, ignori toate acele puncte de vedere făcând niște concesii mai mult decât minore – 7 zile în loc de 3 zile pentru depunerea în cont a TVA și opțional 3 luni după care obligatoriu toată lumea. Și până nici măcar nu a aplicat nimeni acest sistem vii cu idei de genul “să găsim soluții de simplificare”? Nu e posibil așa ceva.
Nimeni nu a criticat acest sistem pentru că l-ar considera ilegal, nimeni. Criticile aduse lui sunt datorită blocajelor evidente, nedreptăților provocate și birocratizării excesive indusă de el și pentru faptul că există costuri de implementare.
Ați văzut vreo reacție din partea mediului de afaceri a CECCAR ori CCF sau a celor ce au participat la consultări? Sau ceva public legat de eventuale propuneri de simplificare? Încă nu pentru că e prea devreme sau nici măcar nu le-a cerut cineva punctul de vedere.
Stați pe-aproape. Urmează să vedeți ce presupune procedura propusă pentru restituirile din conturile de TVA.
Pentru că există un proiect de ordin în sensul ăsta. Azi sau mâine vedem exact despre ce e vorba.
Aflăm și noi, mulțumind prietenilor noștri din București, că ANAF sau MFP cer funcționarilor din ANAF din București și probabil din țară, să facă propuneri legate de procedura de la art.12 din ordonanță. Până acum forma propusă e interesantă
O sa fie o veselie maxima pentru toate partile implicate.
Cea mai buna propunere: abrogati ordonanta!