D600 și legislația

S-a scris și, cel mai probabil, se va mai scrie despre D600 în această perioadă. Cred că despre D600 s-au dat toate explicațiile posibile și imposibile. Despre ea și în legătură cu ea s-au postat mii de mesaje pe facebook sau forumuri de discuții mai mult sau mai puțin specializate, s-au pus întrebări peste întrebări, unele repetate la nesfârșit și s-au dat răspunsuri peste răspunsuri.

A ajuns atât de celebră încât în media a fost sau este încă subiect de discuție. Nu cred să existe vreun post de știri care să nu fi discutat despre ea, nu există ziar care să nu o fi pomenit. Nu există comentatori, invitați permanenți sau cvasi permanenți ai unor posturi TV care să nu fi discutat despre ea sau să nu-și fi dat cu părerea despre ea.

Cu mici excepții, acestea provenind în general din media de specialitate, toți au prezentat această declarație ca fiind una nouă.

În realitate însă declarația 600 este veche în România. Această declarație trebuia depusă de către unele persoane ce obțineau venituri din activități independente, în funcție de anumite criterii, încă din anul 2012 și se depunea exclusiv pentru plata CAS.

Abia acum însă, în 2018, odată cu comasarea în declarația 600 a două obligații: CAS (contribuția de asigurări sociale – cea pentru pensii) și CASS (contribuția de asigurări sociale de sănătate – cea pentru sănătate) și cu mărirea numărului de persoane ce trebuie să depună această declarație, au apărut în spațiul public discuțiile despre care am amintit anterior.

Și au apărut perfect justificat. Unii se întreabă de ce trebuie să plătească CASS de exemplu în 2018 doar pentru că a obținut venituri în 2017 și poate în 2018 nu le mai obțin. Alții se întreabă de ce sunt puși pe drumuri, alții au neclarități la ce înseamnă de exemplu proporțional cu perioada de activitate.

Eu nu vreau să reiau aici toate discuțiile tehnice legate de această declarație. Dar vreau să discut despre altceva în schimb:

În principal despre legislația din România, dar nu numai despre asta. Despre birocratizarea statului Român.

Am văzut, auzit sau citit tot felul de discuții legate de această declarație. Știți ce este frapant în toate discuțiile? Foarte mulți habar nu au despre ce discută. Nu știu exact legea care a generat această declarație sau dacă știu despre ce discută și au citit legea, pur și simplu, nu o înțeleg sau au neclarități generate de citirea textelor legale, de interpretarea lor. Și nu este vina lor neapărat. Defel. Că unii nu pricep un simplu text scris în limba română e adevărat, dar marea majoritate nu au probleme de acest fel, explicația este mult mai simplă – textul legii e unul alambicat și lipsit de o motivare logică.

În România legislația fiscală este scrisă, în opinia mea, extrem de prost. Bine nu doar cea fiscală, însă pentru că vorbim aici despre ea: legislația fiscală este greoaie, cu exprimări alambicate, cu multe ambiguități, cu trimiteri la viitoare norme sau ordine de aplicare a legii. Cu trimiteri încrucișate la articole precedente sau ulterioare care, spre exemplu, pentru a înțelege ce scrie la art.170, te fac să sari de la art.170 la art.140, iar de la acesta la art.180 și asta doar pentru a înțelege ce s-a dorit să se reglementeze la art.170. Să nu vorbim despre situațiile în care simplul text de lege nu este suficient ci e necesar să citești norma de aplicare a legii și eventual vreo două, trei ordine date în aplicarea unui text sau cazurile în care aplicarea unei legi e transferată la normele de aplicare a alteia (de exemplu legea salarizării zilierilor).

Dacă la impozit pe profit, la TVA, accize, este firesc să utilizezi termeni tehnici care sunt înțeleși mai bine de către experții fiscali sau contabili, în cazul legislației aplicabilă persoanelor fizice – impozit pe venit, impozite și taxe locale, este normal ca aceasta să fie scrisă de așa manieră încât orice persoană ce este obligată la plată să poată înțelege clar:

1. ce trebuie să plătească.
2. de ce trebuie să plătească.
3. ce trebuie să facă pentru a respecta legea.

Altfel ajungem la discuții ca cele legate de declarația 600. Știți de ce s-a ajuns la aceste discuții? Pentru că oamenii nu înțeleg de ce trebuie să plătească statului anumite sume de bani. Pur și simplu nu li s-a explicat nimic, nu există o motivație clară pentru care statul pune la plată anumite persoane. De exemplu: ai luat dividende în 2017, aveai și salarii și nu datorai CASS, dar vine statul și-ți cere în 2018 o sumă cu titlu de CASS. De ce? Nu explică nimeni de ce. Răspunsul e simplu: pentru că statul poate cere. Pentru că putem. Sau se obțin venituri din drepturi de autor în 3 luni din 2017 și în 2018 nu le mai obții, dar trebuie să plătești. De ce? La fel, pentru că…. de ce nu?

Statul român are în ADN tendința de a-și umili contribuabilii. Observați câte declarații trebuie depuse la ANAF. Culmea este că multe din ele conțin informații redundante. În unele situații s-a renunțat la a cere date redundante: de exemplu introducerea detaliilor despre impozitul lunar în D112 a dus la eliminarea logică a fișelor fiscale. De asemenea la un moment dat elimina din D205 capitolul legat de veniturile din salarii.

Revenind însă la D600, putea statul să evite depunerea acestei declarații? Să vedem: această declarație se depune în funcție de venituri obținute în anii anteriori. Ei bine, deja știm că toate acele venituri au fost sau vor fi declarate fiscului până cel târziu în 25 mai. Dar dacă este așa și ANAF are deja o mare parte din date știind cine este obligat la plata acelor sume, de ce să mai depunem o declarație? Răspunsul e unul constant: pentru că este necesar ca un contribuabil să conștientizeze că trebuie să plătească acele sume. Ei bine nu este un răspuns corect. Răspunsul corect este: pentru că statului i se pare normal să pună pe drumuri mii de oameni, să-i facă să piardă timp pentru a înțelege, în primul rând, de ce trebuie să depună acea declarație și apoi pentru a plăti.

Un stat civilizat trimitea la începutul anului o scrisoare celor ce, potrivit legii, erau obligați să plătească sumele respective și le explica frumos: care este legea, ce prevede ea, de ce au primit scrisoarea, de ce trebuie să plătească, când și prin ce modalitate vor primi declarația de impunere și modalitățile și termenele de plată.

Însă un stat ca România nu face asta. Probabil motivează că e greu, că asta costă. Da, dar titlurile executorii emise pentru dobânzi și penalități de 1 leu sau chiar câțiva bani nu costă?

Ați încercat să plătiți ceva, numerar, la Trezoreria Statului? Dacă nu, v-aș recomanda să o faceți doar dacă aveți chef să vedeți birocrația românească în acțiune. La un ghișeu vi se întocmește foaia de vărsământ, la altul vi se vizează și la casierie dați banii. Cum ar veni puteți plăti numerar la Trezorerie doar după ce treceți de 3 persoane. Trezoreria nu e legată la baza de date a ANAF așa că nu știe ce debite ați avea de plată, ca urmare fie vă duceți de acasă datele necesare plății, fie veți constata la ghișeu că înainte de a trece de cele 3 persoane ar trebui să mergeți la o alta care să vă dea o notă de plată a obligațiilor fiscale.

Sigur există mai nou posibilitatea de a plăti cu card. Asta dacă știu funcționarele de la Trezorerie cum se folosește ATM-ul. Unele nu se ating de el de teamă să nu greșească ceva. Dar tot la minim 2 persoane trebuie mers.

Cea mai simplă modalitate este plata prin ghișeul.ro, dar sunt persoane atehnice care nu știu folosi cardurile pentru altceva decât retragerea de numerar, nu știu face plăți on-line, nu au noțiuni minime de securitate on-line și atunci preferă să nu o facă. Însă și plata pe ghișeul.ro nu este posibilă oricum. Ar fi prea simplu, nu? De ce asta? Pentru că procedura e cam așa: ANAF emite o decizie de impunere și o trimite contribuabilului fie în format fizic fie on-line prin SPV. Acesta de bună credință, după ce o primește, vrea să achite on-line. Și constată că…nu poate. De ce? Pentru că nu e așa simplu. Primirea deciziei trebuie confirmată manual la ANAF. Și abia după confirmarea ANAF debitele pot deveni vizibile pe ghișeul.ro. Doar atunci. Asta în secolul 21 într-o țară lăudată în Europa pentru accesul la internet.

Revenind la legislație. ANAF sau Ministerul Finanțelor, prin serviciile de asistență contribuabili, nu explică motivația pentru care pune la plată o categorie sau alta de persoane. Asta deși modificările legislative prin ordonanță de urgență sunt inițiate de….Ministerul Finanțelor și ar fi normal să existe o motivare în acest sens. Ar fi logic ca un funcționar să poată explica logic de ce un contribuabil trebuie să depună o declarație și de ce trebuie să plătească o taxă sau alta și explicația să fie una coerentă nu prin enumerarea articolelor de lege ci prin expunerea logică a motivelor ce au dus la introducerea acestei obligații în textele legale.

De multe ori răspunsul ANAF e o simplă înșiruire de articole legale. Eu contribuabil întreb cum aplic legea și ANAF îmi răspunde citând articolul care m-a făcut să apelez la serviciul de asistență. Păi dacă eu nu l-am înțeles de ce mi l-ai cita în loc de a mi-l explica? Pentru că nu poate? Pentru că nu-l înțelege? Pentru că nu vrea să-și asume vreo răspundere?. Pentru că…

ANAF are campanii de informare legate de plata taxelor. Foarte bine. Este ceva normal să-ți plătești taxele. Este normal ca statul să perceapă taxe. Este normal ca legislația să introducă sisteme de taxare. Eu de exemplu nu pot pricepe îndemnurile la grevă fiscală sau la neplata taxelor. Ar însemna să-i condamni pe copii la lipsa educației pentru că școlile trăiesc din banii plătiți la buget, ar însemna să condamni bolnavii la moarte sau la accentuarea bolii lor pentru că și spitalele funcționează din bani publici, ar însemna să te condamni pe tine și cei dragi la nesiguranță pentru că și Poliția funcționează tot cu bani publici.

Însă la fel de normal ar fi și următoarele chestiuni:

• legislația să fie predictibilă
• legislația să fie schimbată doar în cazuri excepționale și motivat
• legislația să fie ușor de înțeles de către toată lumea. Să fie clar cine datorează taxe, de ce datorează taxe, ce trebuie să facă pentru a respecta condițiile impuse de stat și ce pățește dacă nu le plătește
• legislația să nu fie interpretabilă, iar cei care o aplică să o aplice unitar. Acum vă pot da multe exemple unde ANAF în Bihor spune una, în Ilfov, pe aceiași speță, altceva, iar în Bacău are o cu totul altă opinie, sau chiar cazuri în care inspectori ANAF din aceiași regiune au opinii contrare – toate pe același text de lege.
• ANAF să aibă baze de date comune și un sistem informatic ce să permită comasarea informațiilor
• Să nu ți se ceară hârtii pentru informații deja existente în baza de date a ANAF.

Lista de mai sus e una scurtă și are elemente enumerate așa la prima vedere. Ea poate continua, dar am pus aici elementele minime ale normalității.

Legislația în România nu este una predictibilă. Codul fiscal s-a schimbat prin ordonanțe de urgență și în 2017, în cursul anului introducându-se, de exemplu, taxarea muncii la o bază egală cu salariul minim pe economie dând peste cap orice calcule făcute la început de an. S-a schimbat la început de 2018 după publicarea la finalul lui 2017 a unei ordonanțe de modificare, ordonanță care propunea una în fază de proiect, dar reglementând alta, având o formă finală publicată diferită de cea din proiectul suspus dezbaterii. De ce forma finală a eliminat anumite texte din proiect? Nu explică nimeni. Dezbaterea publică, o glumă! De multe ori este de formă. Nu se ține seama de nici un argument logic, schimbările aduse proiectului inițial în urma dezbaterii publice sunt unele minore în multe cazuri. Dezbaterile în comisii? Te ia amețeala! Sunt unii prin comisiile parlamentare ce dezbat texte de legi sau chestiuni tehnice pe care pur și simplu nu le înțeleg. Și asta este evident. Dar ei sunt cei care, din păcate, trebuie și pot reglementa în România. Se ajunge la situații precum cea din legea impozitului specific unde în 14 articole au reușit să introducă cel puțin 2-3 prevederi confuze, să nu spun contrare și unde norma de aplicare spune altceva decât lasă textul legii să se înțeleagă. Legea cu privire la split TVA are niște virgule puse pe acolo încât trebuie să apelezi la profesori de limba română pentru a înțelege ce reglementează textul acela.

Motivarea schimbării legislative este de cele mai multe ori una formală, nu una de substanță. Motivele sunt exprimate într-o frumoasă limbă de lemn care spune multe, dar nu explică nimic.

Legislația este greu de înțeles și de către cei care o aplică, dovadă fiind nenumăratele spețe în care ANAF are opinii contrare – de exemplu, una spune inspecția fiscală și alta spune asistență contribuabili sau una spune cel de la ANAF Cluj față de ce spune cel de la ANAF Iași pe același text de lege. Este greu de înțeles și de către contribuabili, fie datorită exprimării alambicate, fie datorită faptului că doar citirea codului fiscal nu este suficientă, fiind nevoie de citirea a încă vreo două, trei reglementări de ordin secundar. Se ajunge așadar la situația în care legislația greu de înțeles devine și foarte ușor interpretabilă.

Legislația impune taxe și prin alte legi decât prin codul fiscal – de exemplu impozitul pe veniturile din exploatările resurselor naturale sau impozitul specific unor activități, când, dacă tot avem un cod fiscal, ar fi normal să fie legiferate integral prin codul fiscal.

ANAF nu are baze de date interoperabile, nu are baze de date comune, operează cu sisteme vechi uzate moral, cu tehnologii depășite în unele cazuri. Din informațiile mele în direcția IT a ANAF sau a MF sunt destul de puține persoane. Fiind puțini nu au cum lucra altfel decât sub presiune și la câte schimbări legislative sunt făcute și la modul în care acestea sunt făcute nu este de mirare că actualizarea siteului sau programelor nu se poate face peste noapte – nu ai cum, pur și simplu e imposibil. De aceea apar și amânări uneori pentru că este imposibil ca două persoane, de exemplu, să dezvolte soft ce să genereze decizii de impunere la persoane fizice – soft ce trebuie să țină seama de zeci de constrângeri și să asigure compatibilitatea cu trecutul. Vă spuneam că dacă vrei să plătești on-line nu poți pentru că e necesar ca în prealabil funcționari ai ANAF trebuie să confirme debitul sau că la trezorerie dacă nu ai la tine hârtii nu au cum să încaseze pentru că informația este în altă bază de date și cei de acolo nu o văd. Preluarea de declarații nu se poate face dacă nu se actualizează baza de date cu coduri fiscale bază care este separată de cea a declarațiilor. Și exemplele de acest fel pot continua. Toate acestea sunt exemple ale fragmentării datelor și implicit a informației disponibilă pentru cei de la ANAF.

Să nu ți se ceară hârtii pentru informații deja existente în baza date a ANAF. E de bun simț și ar reduce birocrația și numărul oamenilor ce sunt purtați pe la ghișee. Să exemplificăm:

• Statul cere depunerea formularului 600 dacă în anul anterior ai avut venituri, din diverse surse altele decât salarii, cel puțin egale cu echivalentul a 12 salarii minime pe economie. Ok, dar ANAF: are informații despre veniturile din activități independente fie din D200, fie din D112 pentru venituri din drepturi de autor, fie din D205 pentru venituri din dividende, dobânzi sau contracte civile, fie din D220 pentru anul curent. În aceste condiții când știe nominal cine și cât a câștigat, nu era mai simplu să spună că va emite o decizie de impunere pentru ceea ce datorează? Ba da, dar obiceiul de a pune oamenii pe drumuri pentru nimic e unul ce va piere greu în țara asta.
• Statul cere plătitorilor de TVA să depună 097 dacă aplică sistemul de TVA la încasare și depășesc plafonul de 2,250,000 lei, dar tot statul știe exact când ai depășit acel plafon din deconturile de TVA depuse de către aceștia. De ce ar mai cere o hârtie? Pentru că…de ce nu.
• Statul cere unor plătitori de TVA să depună 094 deși informațiile din această declarație inutilă sunt deja la fisc.
• Statul cere medicilor să transmită electronic la casa de asigurări datele despre consultații și despre concediile medicale. Indiferent că medicul scrie de mână un concediu medical el tot va ajunge introdus în sistem. Angajatorii persoanelor ce beneficiază de concedii medicale declară acele concedii la rândul lor prin D112 de data aceasta cu sume și calcule efectuate, date care ajung la casa de asigurări. Ok, dar dacă eu angajator vreau să-mi recuperez banii de la stat pentru acele concedii medicale trebuie să duc la casa de asigurări în format hârtie – formularul de concediu medical scris de medic, deși el există deja trimis electronic de către medic și de către firmă, trebuie să duc extras din D112 pe care deși o depun on-line trebuie să o listez și să o dau funcționarului de acolo deși informațiile de acolo există deja la casă și mai trebuie să duc un extras din fișa de rol de la ANAF pentru că deși reținerea CASS din salariu este o plată a acesteia la casa de asigurări trebuie să faci dovada plății chiar dacă ei nu mai colectează direct CASS. Și trebuie să fac și o cerere de restituire. Asta în condițiile în care de exemplu pentru rambursarea de TVA pun o bifă în decont. Nu există posibilitatea depunerii cererii on-line. Și ajungi să pui un județ pe drumuri pentru a depune cereri de restituire la ghișeul caselor de asigurări împreună cu documente ce există deja în baza lor de date pentru a-și cere drepturile ce li se cuvin. Normal?
• ANAF e sufocat în unele perioade de cozile ce se formează pentru eliberarea adeverințelor de venit pentru cei care fie cer ajutor social, fie ajutor de încălzire, fie tot felul de ajutoare, când ar putea permite primăriilor să acceseze limitat și securizat acele informații. Se pare că vor face asta din acest an, dar mă îndoiesc. De ce mă îndoiesc? Pentru că a dat dovadă de multe ori de faptul că a subapreciat resursele de care are nevoie – de exemplu sistemul FOREXEBUG a fost aproape de colaps în decembrie, preluarea declarațiilor în anumite luni este cu problemă.

Siteul ANAF ar trebui șters și construit de la zero. La capitolul funcționalitate are 0 din 10, la structurarea informației la fel. Eu dacă aș fi în locul celor de la ANAF aș cere să se genereze din oficiu fiecărui contribuabil un nume de utilizator și o parolă de acces pe siteul ANAF. Adică le-aș crea din oficiu conturi de utilizatori. Și le-aș trimite acestora în plic securizat. Și aș cere să activeze acel cont fie printr-o deplasare la ANAF fie prin introducerea mai multor elemente de siguranță ce ar da certitudinea că doar contribuabilul respectiv ar activa contul. Dar m-aș asigura că atunci când acesta are contul activat:

• Poate să depună orice declarație on-line
• Poate face plăți on-line
• Poate obține orice informație despre situația sa fiscală, direct din contul său disponibil pe siteul ANAF
• Poate obține asistență direct de pe site prin implementarea unui sistem de suport on-line

Acum prin SPV doar contribuabilii persoane fizice pot depune declarații și doar unele din ele. Pot obține anumite informații, dar oarecum limitat. Nu pot obține asistență decât prin completarea unui formular cu răspuns ulterior sau telefonic.

• opinii