A apărut și codul fiscal pentru 2016. De ceva timp e foarte adevărat. De la apariția Legii 227/2015, au mai fost modificări aduse unele chiar acum câteva zile. Că e normal ca un cod fiscal stabil și predictibil să fie modificat de două ori în 2 luni de la publicare. Altfel nu ar mai fi “predictibil”.
Mai mult ca sigur că de la publicarea lui sau chiar anterior publicării ați citit și probabil veți mai citi multe articole legate de acesta.
Încerc și eu cu mijloacele mele modeste să vă ofer aici, treptat, o sinteză a acestui cod, dar scrisă din punctul meu de vedere. Poate pe alocuri mai simplă, pe alocuri mai alambicată, dar de asta sunt comentariile și de asta blogul permite interacțiunea. De aceea vă invit să contribuiți la articolele legate de codul fiscal semnalând eventuale erori sau completând informațiile oferite.
Să vedem așadar ce ne propune acest nou, vechi, cod fiscal:
Impozitele, taxele și contribuțiile sociale reglementate de codul fiscal sunt cele de la art.2 din codul fiscal: impozitul pe profit, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, impozitul pe venit, impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți, impozitul pe reprezentanțe, taxa pe valoarea adăugată, accizele, impozitele și taxele locale, impozitul pe construcții, contribuțiile de asigurări sociale, contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, contribuția pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, contribuțiile asigurărilor pentru șomaj, contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale și contribuția la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale.
Însă nu mă pot abține să nu încep cu art.4 al acestui cod. Iată-l:
Modificarea și completarea Codului fiscal
(1) Prezentul cod se modifică și se completează prin lege, care intră în vigoare în termen de minimum 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) În cazul în care prin lege se introduc impozite, taxe sau contribuții obligatorii noi, se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilități existente, acestea vor intra în vigoare cu data de 1 ianuarie a fiecărui an și vor rămâne nemodificate cel puțin pe parcursul acelui an.
(3) În situația în care modificările și/sau completările se adoptă prin ordonanțe, se pot prevedea termene mai scurte de intrare în vigoare, dar nu mai puțin de 15 zile de la data publicării, cu excepția situațiilor prevăzute la alin. (2).
(4) Fac excepție de la prevederile alin. (1) și (2) modificările care decurg din angajamentele internaționale ale României.
A dispărut sintagma “de regulă”. Un lucru bun. Dar modificările la acest articol sunt ceva mai subtile.
Conform art.4 alin.2, orice introducere de impozite și taxe ori a contribuțiilor sociale noi, la fel orice majorare a celor existente se poate face oricând și orice modificare a facilităților fiscale dacă se face prin lege în cursul unui an modificările intră în vigoare de la 1 ianuarie a anului următor.
Dar atenție! Alineatul 2 se referă exclusiv la introducerea de impozite noi (adică altele decât cele reglementate de codul fiscal) – lucru puțin probabil să se întâmple (din 2003 și până în prezent au fost introduse în codul fiscal doar impozitul pe construcții și contribuțiile sociale au fost mutate din legile speciale în codul fiscal) și se mai referă la modificarea prin majorare a celor existente în codul fiscal (dar majorare în sensul cotei de impunere) precum și la facilități fiscale. Nu se referă însă la reduceri de impozite și taxe ori de contribuții sociale și nici la modificarea regulilor de impunere ori a bazei impozabile. Așadar orice modificare a codului fiscal efectuată prin lege intră în vigoare abia după 6 luni de la publicarea ei, iar dacă legea stabilește introducere de impozite și taxe noi sau majorarea celor existente ori modificarea facilităților fiscale din codul fiscal impozitele noi sau majorate ori schimbarea facilităților vor fi făcute abia din anul următor.
Cu toate astea modificările la codul fiscal se vor putea face și prin ordonanțe de guvern (simple sau de urgență). În acest caz modificările intră în vigoare în termen de 15 zile cel puțin de la data publicării. Ei și despre ce modificări vorbim aici? Despre reduceri de impozite, taxe sau contribuții sociale, dar și despre modificări ce pot avea impact asupra acestora în sensul majorării sumelor datorate. Să vă dau un exemplu: nu se modifică nici o cotă de TVA, dar Guvernul decide limitarea deducerii TVA pentru anumite achiziții – e o situație în care nu există creștere de taxă, procentual, dar suma efectiv achitată poate crește pentru că firmele nu îndeplinesc condițiile de deducere integrală a taxei.
Deși codul fiscal este cel pe prevalează în materie de impozite și taxe, prevalează numai în ce privește impozitele reglementate de el. Altfel prin orice alt act – lege sau ordonanță se pot introduce impozite noi, altele decât cele reglementate de codul fiscal, impozite care să nu fie reglementate de acesta, fără nici o problemă (un exemplu este OUG 6/2013).
Chiar dacă există o decizie a Curții de Justiție a UE (C-277/14) legată de contribuabili inactivi, prin care se explică foarte clar că dreptul de deducere nu poate fi limitat și nici condiționat de existența furnizorului bunurilor sau a dreptului acestuia de a emite facturi, legiuitorul român menține în codul fiscal art.11, fără modificări, limitând dreptul de deducere a beneficiarilor achizițiilor prezumând prin lege faptul că beneficiarul ar fi trebuit să știe că furnizorul este unul inexistent sau fără drept de emitere a facturilor, chiar dacă curtea europeană de justiție este foarte clară în concluzia trasă: “dispozițiile celei de A șasea directive 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2002/38/CE a Consiliului din 7 mai 2002, trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale, precum cea în discuție în litigiul principal, prin care nu i se recunoaște unei persoane impozabile dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată datorate sau achitate pentru bunuri care i‑au fost livrate pentru motivele că factura a fost emisă de un operator care trebuie considerat, având în vedere criteriile prevăzute de această reglementare, drept un operator inexistent și că este imposibil să se stabilească identitatea adevăratului furnizor al bunurilor, cu excepția cazului în care se stabilește, în raport cu elemente obiective și fără a se solicita din partea persoanei impozabile verificări a căror sarcină nu îi revine, că această persoană impozabilă știa sau ar fi trebuit să știe că livrarea menționată era implicată într‑o fraudă privind taxa pe valoarea adăugată, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.”
Tot legat de hotărâri ale instanțelor știți că am pus și aici un articol legat de legea evaziunii fiscale, de fapt, de o decizie a Curții Constituționale prin care un articol din legea respectivă a fost declarat neconstituțional pe motiv că nu există o definiție concretă a noțiunii de reținere la sursă. În noul cod fiscal aceasta a fost introdusă. Reținerea la sursă numită și reținere prin stopaj la sursă – reprezintă o metodă de colectare a impozitelor și contribuțiilor sociale obligatorii prin care plătitorii de venituri au obligația, potrivit legii, de a le calcula, reține, declara și plăti.
Vedeți și:
Pentru o societate care practica comert en gros de produse energetice, mai precis carburant GPL, si care a obtinut autorizatia de comercializare, avand in vedere ca pe factura de la furnizor are precizare ” acciza platita”, are vreo obligatie declarativa in ceea ce priveste acciza?
As fi avut nevoie de o alta parere. Va multumesc mult!
Nu. Doar producătorii sau importatorii de produse accizabile sunt obligați la plata accizelor.
Asa am considerat si eu. Va multumesc mult!