Bacșiș. Încercarea #2

28 Dec 2022 | Contabilitate, Legislatie | 23 comentarii5981 vizualizari

A doua încercare de legiferare a bacșișului după cea, nereușită, din 2015, a apărut zilele acestea. Concret, ieri a fost publicată Legea 376/2022, care modifică OUG 28/1999 și care introduce o reglementare specifică pentru bacșiș.

Legea se va aplica de la data de 1 ianuarie 2023 și atenție – aplicarea prevederilor referitoare la bacșiș este obligatorie în caz contrar amenda aplicată este de la 2.000 lei la 4.000 lei.

Definiția bacșișului, potrivit legii, este: “orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client, în plus față de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de către operatorii economici care desfășoară activități corespunzătoare codurilor CAEN: 5610 – «Restaurante», 5630 – «Baruri şi alte activități de servire a băuturilor».

Așadar, conform legii, bacșișul apare, legal, doar în activități de alimentație publică.

Cum trebuie să procedeze firmele care au activitate în aceste domenii?

Atunci când clienții doresc să plătească, le vor prezenta acestora o notă de plată în care vor înscrie, separat, pentru bacșiș, două rubrici:

  • una pentru bacșiș exprimat procentual, caz în care procentul poate fi orice valoare între 0% și 15%
  • dar și una pentru înscrierea directă a sumei bacșișului dacă clientul vrea să treacă suma direct și nu procentul. În acest caz nu există limitare.

Deci clientul poate opta să dea bacșiș fie un procent din suma consumației, fie o sumă indicată explicit, chiar dacă suma respectivă raportată la consumație depășește limita de 15% din valoarea acesteia.

Acordarea de bacșiș este opțională, fiind opțiunea personală a clientului, motiv pentru care firmelor li se interzice explicit să condiționeze sub o formă sau alta livrarea de bunuri sau prestarea de servicii de acordare a bacșișului.

Spre exemplu:

  • clientul X primește o notă de plată în valoare de 100 lei. Nota are tipărite rubricile pentru bacșiș și clientul fiind nemulțumit de servicii decide să nu acorde bacșiș. Va înscrie 0% la procentul pentru bacșiș sau valoarea zero la bacșiș valoric.
  • clientul Y primește o notă de plată în valoare de 150 lei. Nota are tipărite rubricile pentru bacșiș și clientul decide să plătească un bacșiș de 10% din valoarea ei așa că va înscrie la rubrica de bacșiș procentual 10%. Valoare totală de plată va fi 165 lei.
  • clientul Z primește o notă de plată de 8 lei și mulțumit de servicii decide să lase bacșiș 2 lei pentru a achita 10 lei total așa că va înscrie 2 lei la rubrica de bacșiș valoric. După cum vedeți procentual 2 lei este mai mult de 15% (reprezintă 25% din consumație în acest caz), dar legea permite așa ceva.

Iată textul legii:

Operatorii economici prevăzuți la alin. (1) au obligația de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal, în care sunt prevăzute rubrici destinate alegerii de către client a nivelului bacșișului oferit, între 0% și 15% din valoarea consumației. Nota de plată trebuie să conțină și o altă rubrică în care clientul să poată înscrie suma oferită drept bacșiș, în valoare absolută, dacă acesta optează pentru acest mod de stabilire a valorii bacșișului acordat.

După ce clientul alege să acorde sau nu bacșiș înscriind procentul sau suma (doar una din ele se poate lua în considerare) se va putea emite bonul fiscal către client.

Bacșișul se va înscrie distinct pe bonul fiscal ce va fi predat clientului, pe bon fiind apariția obligatorie a cuvântului “Bacșiș” (poate fi scris oricum, cu majuscule sau nu cu diacritice sau nu).

Lipsa lui de pe bon înseamnă că nu există bacșiș, clientul luând decizia de a nu acorda bacșiș. În acest caz nu este necesar să se înscrie în bonul fiscal cu valoare zero.

Când nu aveți obligația de a înscrie bacșișul separat pe bon? Dacă aveți activitate în cele două domenii și efectuați livrări la domiciliu.

Ce obligații mai au firmele care încasează bacșiș?

Să distribuie integral bacșișul încasat salariaților săi (atenție – doar persoanelor ce au calitate de salariat) pe baza unei evidențe nominale a acestora.

Modul de distribuire a sumelor încasate din bacșiș și procedura de distribuire către salariați este obligatoriu să fie stabilite prin regulament intern. Deci veți avea obligația de a redacta un astfel de regulament.

Regulamentul trebuie să stabilească, în opinia mea, cel puțin: periodicitatea distribuirii și criteriile de distribuire, cum se distribuie bacșișul în cazul angajaților a căror CIM se termină sau începe în cursul lunii.

Din motive lesne de înțeles, repartizarea zilnică a bacșișului va fi greu de gestionat pentru că implică unele proceduri birocratice și costuri pentru firmă așa că optim ar fi de maxim 2 ori pe lună, ideal lunar.

Este necesar să vă actualizați aplicațiile utilizate în activitatea curentă ori dacă nu folosiți o aplicație dedicată să vă programați în casa de marcat, distinct, articol numit “Bacșiș” la care să i se asocieze cota 0 de TVA.

Ca o mențiune: în Publine se va implementa zilele acestea suport pentru bacșiș și va apărea pe site o versiune nouă a aplicației, versiune care să permită ceea ce scrie mai sus.

Suport pentru distribuire, în SAGA, se va introduce ulterior.

Fiscal și contabil, bacșișul:

  • nu intră în sfera TVA, deci niciodată nu se va aplica TVA la acesta,
  • nu este tratat ca un venit firma care îl încasează și nu se va contabiliza pe venituri,
  • se va contabiliza pe un analitic distinct pe un cont de datorii – eu sugerez aici un analitic al contului 462 “Creditori diverși”,
  • dacă clientul solicită și emiterea de factură în baza unui bon fiscal în care este înscris și bacșiș – în factură va fi obligatoriu ca acesta să fie înscris distinct și se va înregistra în contabilitatea clientului pe seama cheltuielilor de protocol.
  • este tratat ca un venit din alte surse pentru salariații care îl vor încasa, de aceea va fi impus cu impozit de 10% impozit cu reținere la sursă, venitul fiind final. Venitul realizat din bacșiș nu este supus contribuțiilor sociale și nu poate fi reclasificat ca venit de natură salarial.
  • distribuirea sumelor nu se va contabiliza pe cont de cheltuială ci ca o diminuare a contului de datorii pe seama căruia s-a înregistrat la emiterea bonului.
  • sumele reținute cu titlu de impozit se vor declara de către firmă prin D100 depusă pentru luna în care s-au reținut și se vor achita la bugetul de stat până la 25 a lunii următoare.
  • aproape sigur sumele cumulate pe persoană beneficiară a veniturilor din bacșiș (salariații) se vor declara prin D205 la finele anului pentru anul precedent

Exemplu:

Firma RESTAURANTUL SRL are 5 salariați și în decursul unei luni încasează 3.000 lei bacșiș conform evidenței contabile. Modul de repartizare este stabilit ca fiind cote egale către salariați, în ultima zi din lună, zi în care se și fac calculele și se distribuie sumele respective.

Asta înseamnă că fiecărui salariat i se va distribui suma de 600 lei (3000 lei : 5 salariați). În baza listei de distribuire societatea va avea obligația ca fiecărui salariat să-i calculeze și să-i rețină 10% impozit pe venit. Așadar va reține 60 lei cu titlu de impozit din suma distribuită și va achita salariatului suma de 540 lei.

O monografie orientativă:

ExplicațieCont debitorCont creditor
Vânzare marfă – valori fără TVA4111 Clienți=707 (7015) cont de venituri pentru marfă sau produse finite
TVA colectat4111 Clienți=4427 TVA colectată
Bacșiș înscris pe bonuri4111 Clienți=462.Bacșiș
Încasare numerar a bonurilor fiscale5311 Casa în lei=4111 Clienți
Încasarea cu card5125 Sume în curs de decontare (analitic)=4111 Clienți
Distribuirea sumelor

3000 lei : 5 salariați înseamnă 600 lei/persoană, impozitul reținut 60 lei/persoană

462.Bacșiș=446.Impozit pe venitul din bacșiș
Plata sumelor nete de 590 lei462.Bacșiș=5311 casa în lei sau 5121 conturi la bănci în lei, în funcție de modalitatea de plată

Puteți înregistra și 462.Bacșiș = 462. Salariați și apoi 462.salariați = 446.impozit, dacă doriți, dar eu zic că nu e necesar.


Până aici totul e clar și limpede, dar să vedem și din problemele legii:

  1. PFA fără salariați, Întreprinderile individuale fără salariați sau Întreprinderile familiale – NU pot aplica textul legii sau pur și simplu nu pot încasa bacșiș. Motivul – sumele reprezentând bacșiș nu are cui să le distribuie – fapt obligatoriu conform legii.
  2. Chiar dacă ar încasa acele sume și le-ar evidenția pe bon acceptându-se în mod tacit că îi rămân lui, tratamentul fiscal ar fi neclar.
  3. Va fi o problemă la nivel de salariați, a gestionării relațiilor cu aceștia. De ce? Pentru că acum bacșișul îl bagă în buzunar direct și netaxat.
    Acum nu se va mai putea face asta și salariații, cel puțin unii din ei, vor fi tentați să procedeze ca până acum, respectiv să bage banii în buzunar.
    Asta va fi o problemă pentru firmă, pentru că în cazul unui control nu salariatul este cel care răspunde, ci firma. Iar recuperarea amenzii de la salariați va fi…hai să zicem că va fi cel puțin dificilă.
  4. Momentul publicării și a datei de aplicare. S-a publicat în 27 decembrie cu aplicare de la 1 ianuarie. Este imposibil ca oamenii să poată actualiza toți, în termen, aplicațiile utilizate ori să-și programeze în casa de marcat articolele. Ba chiar să întocmească acel regulament. E o perioadă de vacanțe, libere, oamenilor le stă gândul la cu totul și cu totul altceva acum.
    Dar având experiența anilor anteriori și a anului acesta, prevăd controale, mai ales Antifraudă, pe această temă încă de prin 5 ianuarie, de prin 8 ianuarie sigur.

23 comentarii

  1. Referitor: Până aici totul e clar și limpede, dar să vedem și din problemele legii:
    Norme metodologice – Legea nr.227/20515
    34. (1) În aplicarea art. 114 din Codul fiscal, în această categorie se includ, pe lângă veniturile enumerate la art. 114 alin. (2) din Codul fiscal, de exemplu, și următoarele venituri realizate de persoanele fizice:
    ……
    i) veniturile obținute de persoanele fizice sub forma bacșișului, potrivit prevederilor legale.
    Apoi, aceste sume nu pot fi reîncadrate fiscal ca venituri salariale sau asimilate salariilor, conform cu noua reglementare. Prin regulament, se stabileste ca distribuirea sa fie efectuata catre titular II, PFA, IF, fiecare fiind agenti economic – utilizator de AMEF.

    1. Nu e același lucru. La PFA, II, IF chiar nu se pot repartiza aceste sume. Textul de lege e limitativ – permite distribuirea doar către salariați. Alineatele 8 și 10 sunt cele mai relevante în acest sens. Referirea este exclusiv la salariați.

      1. Si dacă e SRL fără angajați_cod caen-Baruri_, nefiind incadrat la impozit specific, este platitor de.imp pe profit..
        Unde distribuie bacșișul?

  2. “Nu intra in sfera TVA”
    Ar fi posibile doua variante ptr casa de marcat:
    Cota tva setat pe 0
    Cota tva scutit (folosirea acesteia la casele de marcat care o au si este neprogramabila)
    Care ar fi corect de folosit?
    Multumesc,

      1. Multumesc,
        Mi-ar fi placut un raspuns, putin mai tehnic (de ce e corect – si nu suficient, zero la TVA)
        Asta ptr ca la anumit model de casa de marcat ni s-a recomandat sa folosim cota TVA Scutit. De aici ceva confuzii, mai ales cand nu suntem neaparat specialisti, ci doar utilizatori, dar ne straduim sa si intelegem.
        Toate cele bune, An Nou cu bucurii si sanatate!
        La multi ani !

        1. Nu știu dacă realizați – eu sunt contabil. Din punctul meu de vedere este cotă zero. Este irelevant că unele case au scutit sau nu. Scutit poate însemna că intră în sfera TVA, dar e operațiune scutită. Pe când doar cotă zero înseamnă doar “fără TVA” în traducere liberă. Poate însemna atât că nu intră în sfera TVA cât și că e scutit.

    1. Asa zic si eu ! Un lucru nu-mi e clar deloc. Adica se face mai întâi o Nota cu pixu’ si cu Abacul pe care o prezinti clientului dupa care bati in Casa de marcat si ar dupa care duci Bonul fiscal clientului ?

      1. Da.
        Adică se face notă de plată, pe care clientul va avea posibilitatea de a înscrie DACĂ DOREȘTE fie procentul bacșișului acordat, fie valoarea acestuia. Dacă clientul alege să plătească nota și un bacșiș, pe bonul fiscal va fi necesar să apară și bacșișul, altfel pe bonul fiscal nu va apărea bacșișul.
        Logic vor exista atâtea note de plată câte bonuri.

  3. Lucrez ca manager in domeniul Horeca. Deja am fiscalizat ieri bacsisul, insa apar unele situatii in care nu stiu ce avem de facut. Poate ma ajutati cu o sugestie ?

    Clientul A primeste nota de 100 lei si bifeaza un bacsis de 10% si achita cu cardul 110 lei. Dupa ce pleaca, mai gasesc in nota 10 lei numerar. Ce fac cu banii astia ? Nu mai pot sa ii adaug pe nota, pentru ca deja am inchis bonul, iar bacsisul nu poate fi marcat pe un bon fiscal separat (trebuie asociat unei note de plata, nici nu pot fizic sa il pun singur pe nota, nu ma lasa softul, pentru ca asa cere legea).

    Clientul B primeste nota de 200 de lei si alege un bacsis de 30 de lei. Achita 200 lei cu cardul iar bacsisul il lasa numerar. Eu cum inchid acea nota, card sau numerar ? Nu exista posibilitatea ca un bon fiscal sa aibe doua optiuni de incasare. Aleg sa inchid card. Dar daca imi cere factura si vrea ca pe factura sa fie specificat ca s-a incasat 200 lei card si 30 numerar ? Factura se genereaza dupa bon, va scrie pe ea ca a fost incasata card.

    Se lucreaza in ture, asa ca vom distribui bacsisul zilnic. Bacsisul se incaseaza si card si numerar, insa eu am nevoie de toti banii numerar sa il pot distribui. E legal sa scot toata suma numerar din sertar si sa o scad pe registru de casa ca Distribuire bacsis ?

    Va multumesc in avans pentru raspunsuri.

    1. 1. E o speță la care nu am răspuns. Asta e o metodă prin care chiar un organ de control poate face rău. Adică i se aduce nota de plată, pune zero la bacșiș și când pleacă lasă 3 lei pe masă și apoi așteaptă să-i ia ospătarul și cere să se facă X.

      2. Nu este adevărat. Orice casă de marcat sau imprimantă fiscală știe să închidă bonul cu modalități multiple de încasate.

      3. Da, puteți distribui zilnic. Dar va fi jale. Pentru că zilnic va fi necesar să aveți tabel cu salariații, cu suma brută, impozitul reținut și suma netă. Logistic va fi jale. Regulamentul de distribuire va fi obligatoriu. Și da, este legal să-l distribuiți numerar, chiar dacă el nu a fost încasat numerar. Legea nu interzice așa ceva și nici nu obligă la o modalitate anume de plată efectivă a acestuia către salariați.

      1. Multumesc pentru raspunsuri.
        La pctul 1 am ales sa adaug cei 3 lei pe urmatoarea nota de plata. Nu am alta solutie.
        La pctul 2 voi discuta cu cei de la Expressoft, softul lor chiar nu permite emiterea bonului fiscal cu modalitati multiple de incasare.
        Distribuirea zilnica a bacsisului va fi facuta de foarte multi. Asa se lucreaza de ani de zile, toti angajatii sunt invatati sa plece cu bani acasa.

  4. Pentru evidentierea bacsisului, cred ca ar fi mai potrivit contul 4281, in locul lui 462.
    Asa cum avansurile de trezorerie din 542 nedecontate la data bilantului se evidentiaza conform Reglementarilor contabile in 461 daca e vorba de terti sau in 4282 daca e vorba de personalul societatii, similar ar trebui si bacsisul sa fie evidentiat in soldul lui 4281/analitic distinct, pana la distribuire.

  5. Buna ziua
    Daca un salariat lipseste 2-3 zile (nemotivat) probabil ca nu i se va repartiza aceeasi suma din bacsis la fel ca celorlalti care nu au absente,

  6. Buna ziua,
    “operatorii economici stabilesc, printr-un regulament intern, procedura și modalitatea de distribuire către salariați a sumelor provenite din încasarea bacșișului.”
    Nu este insa mentionat daca se distribuie tuturor angajatilor sau doar unora. La acest moment, in soc noastra salariile celor din bucatarie sunt mai mari fata de cele ale angajatilor din bar tocmai pentru a suplini aceasta diferenta a bacsisului si ne dorim ca sa ramana asa.
    Pentru a pastra aceasta regula ar fi suficient sa mentionam in acel reg intern de distribuire a bacsisului un articol care sa indice faptul ca bacsisul se distribuie doar barmanilor si ospatarilor?
    Multumesc!

    1. Legea nu obligă la o modalitate sau alta de distribuire. Legea obligă la distribuirea integrală a bacșișului către salariați. Cum se face asta, când și către cine, se stabilește la nivelul fiecărui angajator în parte.

  7. Ar fi ok daca in publine s-ar asocia catre fiecare ospatar (user) cateun cont (la furnizori) 462.1, 2 etc, ca in momentul logarii sa putem evidentia cine si cat a luat, la sfarsitul zilei sau dupa sincronizari.

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *