Recent am trimis o serie de întrebări către ANAF, prin SPV, întrebări referitoare la următoarele domenii: e-factura, SAFT, e-transport. Toate aceste întrebări au fost puse urmare a studierii legislației actuale în vederea clarificării unor aspecte neclare din punctul meu de vedere.
ANAF este cel care sancționează contribuabilii în caz de neaplicare corectă a legii, dar și cel care are rol de îndrumare a contribuabililor. Din păcate însă, în practică, nu odată s-a demonstrat că rolul de îndrumare este exercitat de ANAF fie într-un mod alamabicat, fie într-un mod care lasă de dorit. Sau că, pur și simplu, caracterul de îndrumare lipsește cu desăvârșire uneori.
Fără a lungi prea mult vorba, iată ce neclarități am avut eu și ce mi-a răspuns ANAF. Documentul trimis la ANAF îl veți găsi în link la finalul acestui articol împreună cu răspunsul ANAF, într-un singur fișier PDF.
E-Factura
După cum știți de la 1 ianuarie 2024 s-a modificat art.319 din codul fiscal, în speță alineatul 2 al acestuia. Textul alineatelor 1 și 2 ale articolului 319 sunt:
(1) În înțelesul prezentului titlu sunt considerate facturi documentele sau mesajele pe suport hârtie ori în format electronic, dacă acestea îndeplinesc condițiile stabilite în prezentul articol.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru operațiunile realizate între persoane impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2), sunt considerate facturi numai facturile care îndeplinesc condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2021
Pornind de la textul art.319 întrebarea mea a fost aceasta:
În acest context vă rog să precizați care sunt condițiile stabilite de OUG 120/2021 pe care o factură trebuie să le îndeplinească așa cum face referire art.319 cod fiscal și la ce articol exact din OUG 120/2021 sunt ele enumerate.
Teoretic, potrivit codului fiscal, în OUG 120/2021 ar trebui să avem enumerate undeva condițiile pe care o factură trebuie să le îndeplinească. Cum eu nu am găsit nicăieri așa ceva în conținutul OUG 120/2021, am rugat ANAF, cel pus să verifice modul de întocmire a facturilor, care sunt condițiile pe care acestea trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi considerate facturi.
Pentru cei care vor spune că textul de la art.319 ar fi despre de respectarea standardului vin să vă fac următoarea precizare – OUG 120/2021 stabilește eventuale elemente pe care să le conțină factura, la fel și standardul, adică stabilește conținutul elementelor ce compun factura și nu condițiile pe care o factură trebuie să le îndeplinească. De aceea nedumerirea mea.
Ce răspuns am primit la această întrebare?
Dorim să facem următoarele precizări:
Referitor la emiterea facturilor, la art. 319 alin. (20) în Codul fiscal, sunt enumerate informațiile pe care o factură trebuie să le conțină în mod obligatoriu. Ordonanța de urgență nr. 120 nu prevede elemente suplimentare în acest sens sau ,,condiții pe care o factură trebuie să le îndeplinească”.
Obiecțiunile mele legat de răspuns, corect în sine:
Ok, atunci, dacă OUG 120/2021 nu stabilește condiții pe care o factură trebuie să le îndeplinească, ce sens, ce înțeles și ce logică mai are alin.2 al art.319 din codul fiscal? Pentru că pe logica asta, niciun document electronic trimis prin sistemul e-Factura nu poate fi factură pentru că nu se știe dacă îndeplinește sau nu condiții care…nu există reglementate nicăieri.
De asemenea, veți vedea că este extrem de important acest răspuns la întrebările care urmează.
Că reglementarea din codul fiscal nu este cea mai fericită și că este incorectă sunt de acord. Corect ar fi fost să scrie că “sunt considerate facturi numai facturile care conțin elementele minim necesare stabilite de acest articol, au o structură minim necesară ca cea stabilită prin OUG nr. 120/2021 și se transmit conform regulilor stabilite prin OUG 120/2021“. Atunci textul de lege era clar. Așa însă, când spune că factura trebuie să îndeplinească niște condiții care nu există începi să te întrebi cât de valid este textul legii.
Următoarele întrebări au pornit de la nenumăratele discuții din spațiul public și au la bază și afirmații ale lectorilor ANAF în cadrul webinariilor organizate de această instituție pe tema e-factura, discuții legate de tipurile documentului ce se trimite prin e-Factura.
După cum deja știți, unul din elementele facturii electronice, potrivit standardului internațional folosit pentru e-factura, este tipul facturii, iar acesta poate fi:
- Factură
- Factură corectată
- Factură pentru informații contabile
- Notă de creditare
Așa cum rezultă și din răspunsul ANAF menționat mai sus, în România, facturarea se face conform art.319 cod fiscal. De asemenea în OUG 120/2021 la art.17 se spune:
Fără a aduce atingere prevederilor art. 1-16, pentru facturile electronice transmise în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura se aplică în mod corespunzător prevederile art. 319 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal
Întrebarea mea a fost:
Vă rog să precizați unde, în legislația din România, mai exact, unde în cadrul art.319 cod fiscal, sunt reglementate noțiunile de: „Factură corectată”, „Factură pentru informații contabile”, „Notă de creditare”.
Dacă ele sunt reglementate ca tip și mod de utilizare vă rog să-mi indicați actul normativ care le reglementează precum și situațiile în care acestea se utilizează conform acelor prevederi legale.
Răspuns nu am primit defel la această întrebare. De fapt, aparent, această întrebare, se pare că “excede sferei de îndrumare și asistență în domeniul fiscal”.
Atunci când ceri ca un document sau altul să fie întocmit, conform legii române, de un operator economic în relația sa cu alt operator economic, atunci acel document trebuie să fie prevăzut de legislație. Simplul fapt că în standard există aceste noțiuni și tipuri posibile de document nu le transformă în mod automat în document întocmit potrivit legii.
Art.319 vorbește peste tot despre factură. Nu factură pentru informații contabile, nu notă de credit, nu factură corectată ci factură.
ANAF susține că în cazul facturilor emise în baza bonului fiscal se va trimite în sistemul e-factura un document de tip “Factură pentru informații contabile”. Pe ce text de lege își bazează aceste afirmații am vrut să verific punând întrebările următoare.
La art.1 din OG 28/1999 – „Operatorii economici care încasează, integral sau parțial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar contravaloarea bunurilor livrate cu amănuntul, precum și a prestărilor de servicii efectuate direct către populație sunt obligați să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale.’
Iar potrivit art.2 din normele de aplicare a OG 28/1999:
„Utilizatorii, cu excepțiile prevăzute de ordonanță de urgență, au obligația să elibereze clienților bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate cu amănuntul și/sau serviciile prestate, iar la solicitarea acestora, să elibereze și factură, conform Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, la data eliberării bonului fiscal.
În contextul celor de mai sus și a aplicării art.319 alin.10 – în situația în care cumpărătorul solicită emiterea facturii în baza bonului fiscal, vă rog să precizați următoarele:
Emiterea unei facturi al cărui tip de document este „Factură”, conform specificațiilor e-factura, este corectă din punct de vedere legal? Dacă nu, vă rog să indicați temeiul legal al interzicerii emiterii documentului cu tip „Factură”.
Cu alte cuvinte dacă eu emit un bon fiscal și emit o factură, conform legii, și așa o trimit în sistemul e-factura, încalc vreo lege? Dacă da, care? Care lege mă obligă să emit un document, nu factură conform prevederilor legale ci numit “Factură pentru informații contabile”?
Răspuns ANAF: …
La această întrebare nu am primit vreun răspuns. Ba mai mult ANAF spune că eu fac referire la art.1 și 2 din OG 28/1999, ceea ce este fals, eu am făcut referire la art.1 din ordonanță și la art.2 din normele de aplicare a acesteia.
Am vrut să văd și cum se asigură ANAF că aceste facturi nu dublează informațiile din casele de marcat. Și am întrebat și asta.
Cum anume se asigură ANAF că aceste date nu se vor dubla în decontul pre-completat de TVA pentru a nu emite notificări eronate contribuabililor ce se află într-o astfel de situație?
Răspuns ANAF: …
Nici la această întrebare nu am primit vreun răspuns.
Aș dori să fiu bine înțeles. Înțeleg logica utilizării mai multor tipuri de documente pentru situații diferite, dar oameni buni noi am pus carul înaintea boilor. Deși legea vorbește doar de factură și numai de factură și nu pomenește nicăieri și nu reglementează noțiunile de mai sus, este inadmisibil ca tu, instituție ce veghezi la respectarea legii, să mă îndemni să trimit partenerului un document a cărui condiții de întocmire lipsesc, un document ce nu există în legea română, un document despre care nu se știe în ce situații se întocmește, etc.
Repet aici întrebarea: dacă un operator economic emite o factură în baza unui bon fiscal și o trimite cu tip “Factură” în sistemul e-factura, încalcă el vreo lege? Răspunsul evident este că nu. Poate ANAF să-l întrebe de ce nu a folosit alt tip de document? Poate, dar ce răspunde ANAF când este întrebat în baza cărei prevederi legale trebuie să emită alt tip de document decât factură? Păi după cum vedeți răspunde că întrebare excede sferei de îndrumare.
Cum ar veni, eu te îndrum cât îmi convine, iar dacă e ceva neclar… mai vedem noi când ai control cum ți se aplică legea aia neclară pe care ai vrea să o aplici și întrebi cum.
SAFT
Unul din miturile vehiculate on-line despre SAFT este și azi că, vezi doamne, când apare acest SAFT nu vei mai putea conduce o evidență global-valorică a stocurilor, pe motiv că fiscul poate să solicite prin acest fișier de control fiscal o secțiune distinctă numită stocuri și care să indice mișcările de stoc.
De aceea am întrebat următoarele:
Întrucât prin OMFP 1802/2014 este reglementată utilizarea metodei global-valorice a stocurilor, iar prin Codul de procedură fiscală – mai exact art.59^1 – contribuabilii sunt obligați la depunerea unui fișier standard de control fiscal în condițiile stabilite prin OPANAF 1783/2021, am constatat că
- În cadrul ordinului respectiv se face mențiunea că acesta se trimite conform procedurilor și condițiilor din anexa 3 la acest ordin, la termenele stabilite prin anexa 4 la ordinul ANAF
- Potrivit punctului 9 din anexa 4 – „9. Informațiile privind “stocurile de produse” şi “producție în curs” sunt transmise pe baza unei solicitări specifice din partea organelor fiscale centrale.
- În anexa 3 punctul 29 scrie că „Informații detaliate referitoare la procedura de depunere a Declarației informative D406 se publică pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin intermediul “Ghidului contribuabilului pentru pregătirea şi transmiterea Declarației informative D406 – Fișierul standard de control fiscal (SAF-T)”.
- Ghidul publicat de ANAF nu menționează explicit că în situația utilizării metodei global-valorice nu se trimite acest fișier standard de control fiscal pentru partea de stocuri în condițiile pct.9 din anexa 4.
- există disponibil un PDF cu răspunsuri ale ANAF Întrebări frecvente și răspunsuri specifice SAF-T_v.1.2 (anaf.ro) în care se menționează explicit că informațiile din secțiunea stocuri nu se trimit în situația utilizării metodei global-valorice, dar acesta este un fișier cu întrebări și răspunsuri nu un ghid ANAF.
Motiv pentru care am cerut clarificări legate de aceste aspecte punând următoarele întrebări:
- Organele fiscale pot solicita furnizarea secțiunii „Stocuri” din fișierul standard de control fiscal unui contribuabil ce are o evidență a stocurilor pentru care utilizează metoda global-valorice de evaluare a acestora? Dacă da, vă rog să indicați temeiul legal în baza cărora organele de control fiscal pot solicita raportarea acestei secțiuni.
- Contribuabilul care utilizează pentru evaluarea stocurilor metoda global-valorică, în condițiile legii, este obligat să renunțe la ea și să treacă la utilizarea unei metode cantitativ-valorice în vederea raportării secțiunii de stocuri din fișierul standard de control fiscal? Dacă da, vă rog să indicați temeiul legal al acestei obligații.
- Contribuabilul care utilizează metoda global-valorică de evaluare a stocurilor are obligația legală de a raporta această secțiune din fișierul standard de control fiscal în cazul în care i se solicită? Dacă da, vă rog să indicați temeiul legal al acestei obligații stabilite în sarcina contribuabilului.
Răspunsul primit de la ANAF:
Referitor la SAFT, în Anexa nr. 4 la Ordinul nr. 1783/2021- Termenele de transmitere de către contribuabili/plătitori a fișierului standard de control fiscal (SAF-T) se prevăd următoarele:
,,1. Declarația informativă D406 se transmite în format electronic, data-limită de transmitere fiind:
– ultima zi calendaristică a lunii următoare perioadei de raportare, respectiv luna/trimestrul calendaristic, după caz, pentru alte informații decât cele privind secțiunile ,,Stocuri” și ,,Active”;
– la termenul de depunere a situațiilor financiare aferente exercițiului financiar, în cazul secțiunii ,,Active”;
– la termenul stabilit de organul fiscal central, care nu poate fi mai mic de 30 de zile calendaristice de la data solicitării, în cazul secțiunii ,,Stocuri”.
(···)
informațiile privind ,,stocurile de produse” și ,,producție în curs” sunt transmise pe baza unei solicitări specifice din partea organelor fiscale centrale.
In funcție de perioada pentru care se solicită furnizarea informațiilor privind stocurile prin fișierul standard de control fiscal (SAF-T), contribuabili furnizează una sau mai multe declarații informative cuprinzând subsecțiunile din fișierul SAF-T relevante pentru ,,Stocuri”, separate pentru fiecare dintre lunile/trimestrele calendaristice cuprinse în perioada pentru care a fost trimisă solicitarea din partea organelor fiscale centrale.
Declarațiile informative D406 pentru ,,Stocuri” se depun în termenul stabilit de organul fiscal central, ce nu poate fi mai mic de 30 de zile calendaristice de la data solicitării”
Am primit un non-răspuns. După cum vedeți, nicio întrebare de-a mea nu a primit răspuns. Mi s-a citat textul normelor legale invocate de mine în preambul și am rămas cu aceleași neclarități.
E-Transport
Potrivit noțiunilor din OUG 41/2022 și Regulamentul CE 1072/0009 transport internațional de bunuri înseamnă “o deplasare cu încărcătură” și presupune să existe un furnizor al bunurilor, un beneficiar al lor, un mijloc de transport ce să transporte bunurile de la furnizor la beneficiar bunurile fiind încărcate acolo unde este definit locul de încărcare și descărcate acolo unde este stabilit locul de descărcare.
Și acum întrebarea:
În situația în care o societate din România achiziționează un vehicul perfect funcțional (un cap tractor de exemplu – cu o greutate de 15 tone și o valoare de 30.000 EUR) dintr-o țară a UE și îl aduce în țară pe roțile proprii, adică autopropulsat, fără a-l încărca pe o platformă tractată de un alt mijloc de transport, intră acest transport prin care un vehicul autopropulsat este adus în România dintr-o altă țară UE, urmare a unei achiziții intracomunitare, în categoria transporturilor monitorizare conform OUG 41/2022 și există obligația obținerii unui cod UIT pentru acesta?
Dacă da, vă rog să-mi indicați baza legală a încadrării acestuia în categoria transporturilor monitorizare și să precizați care ar fi vehiculul transportator, care ar fi încărcătura și care ar fi locul de descărcare a încărcăturii – în conformitate cu prevederile legale enumerate anterior.
Dar în situația achiziției unui autoturism – cu o greutate de 2,6 tone și o valoare de 17000 EUR – prin achiziție intracomunitară, adus în România, tot așa, autopropulsat, fără a fi încărcat pe o platformă sau într-un alt mijloc de transport? Este necesară obținerea unui cod UIT care să fie prezentat în situația acestei achiziții, iar situația achiziției intracomunitare a unui autoturism adus în țară autopropulsat, reprezintă, în condițiile expuse mai sus, un transport supus monitorizării?
Care ar fi locul de încărcare pentru cele două situații? Care ar fi bunul transportat și care ar fi vehiculul rutier ce-l transportă? Pentru că evident că aici nu vorbim despre o deplasare cu încărcătură. Un vehicul ce se deplasează pe propriile sale roți nu poate fi și mijloc de transport și încărcătură simultan că nu are cum.
Răspunsul ANAF este..
Referitor la sistemul național RO e-Transport, facem precizarea că potrivit art. 1 alin. (4) din Ordinul nr. nr. 1337/2024, ,,categoriile de vehicule rutiere care fac obiectul monitorizării în Sistemul RO e-Transport sunt cele care au o masă maximă tehnic admisibilă de minimum 2,5 tone, încărcate cu bunuri cu o masă brută totală mai mare de 500 kg, sau o valoare totală mai mare de 10.000 de lei, aferente cel puțin unei partide de bunuri care face obiectul transportului.”
Potrivit prevederilor art.1 alin.(2) din OUG nr.41/2022, ,,prin Sistemul RO e-Transport sunt monitorizate transporturile rutiere pe teritoriul național ale bunurilor cu risc fiscal ridicat și transporturile rutiere internaționale de bunuri.
De asemenea, la art.2 alin.(9), lit. a) din ordonanța de urgenta, este definit transportul care face obiectul monitorizării pe teritoriul național ca fiind ,,transportul bunurilor provenite din achiziții intracomunitare de la punctul rutier de trecere a frontierei la intrarea în România până la locul de descărcare situat pe teritoriul național”.
Ca atare, potrivit celor de mai sus, la data prezentei considerăm că orice transport de bunuri (inclusiv vehiculul care se deplasează pe roți) care îndeplinește condițiile de mai sus face obiectul declarării în sistemul național RO e-Transport.
Obiecțiunile mele: dacă la cap tractor să zicem că acest răspuns ar fi, cum ar fi, mai mult sau mai puțin valabil, la autoturism însă pentru că greutatea lui nu este similară cu capacitatea de transport, răspunsul ocolește întrebarea.
Adică masa bunului în sine nu este aceeași cu masa bunurilor transportate. Sunt noțiuni distincte. Atunci de ce s-ar aplica prevederile din OUG 41/2022? Care ar fi mijlocul de transport cu masă maximă tehnic admisibilă de minim 2,5 tone ce l-ar transporta?
În concluzie: când ai de întrebat ceva la ANAF, mai ales pe chestiuni neclare ale legislației așteaptă-te să afli că nu ai întrebat unde trebuie.
În loc ca această instituție să asigure clarificările legilor pe care este pusă să le aplice în raport cu contribuabilii, preferă să stea pasivă și să lase lucrurile neclare, cel puțin din punctul meu de vedere de pseudo specialist.
Eu, un pseudo specialist, mă gândesc că ANAF ar trebui să aibă o procedură pentru aceste cazuri. Când primești de la contribuabili întrebări legate de prevederi legislative neclare ori incomplete, nu mai bine apelezi la comisia centrală fiscală sau la direcția de legislație de la MF pentru a încerca să ai un răspuns unitar care să arate că tu chiar vrei să limpezești neclaritățile existente.
ANAF în loc să recunoască lacunele legislative ori carențele legii care pot apărea și să propună clarificarea lor, preferă să spună că întrebarea contribuabilului excede sferei de îndrumare. Așa să fie oare?
Un răspuns de genul: întrucât aceste întrebări necesită clarificări legislative și le-am transmis mai departe, ar fi fost de 100 de ori mai cinstit și ar fi arătat că da, există probleme și da, încercăm să le rezolvăm.
Poate eu mă înșel, dar atunci trebuia să mi se spună clar ce articol de lege nu am înțeles eu bine, ce legi nu am citit corect. Dar nu mi s-a spus asta.
Modul în care funcționează asistența contribuabili este unul pe care eu în general îl apreciez chiar dacă-i aduc critici. În ciuda faptului că am avut parte de răspunsuri care m-au enervat, că am avut parte de răspunsuri profesioniste sau că am avut parte de o eschivare de la un răspuns clar, eu apreciez acest serviciu în sine. Știu că acolo sunt profesioniști a căror pregătire nu poate fi pusă la îndoială. Ce le reproșez și ce reproșez instituției este faptul că în loc să recunoască faptul că legea este neclară preferă să nu facă nimic în acest sens.
Cum poți modifica peste noapte codul fiscal și codul de procedură fiscală, fără dezbateri publice și fără a te interesa de opinia celor afectați, credeți că cineva s-ar supăra dacă s-ar da o ordonanță care să modifice și să clarifice aceste neclarități?
Și apropo de asistență pe partea tehnică. Poate nu știați, dar dacă faci sesizare pe chestiuni tehnice provocate de o speță neprevăzută de legislație, cei de la tehnic nu-ți răspund, ci direcționează la cei de la asistență contribuabili care nu pricep chestiunea tehnică și-ți dau un răspuns care nu are nicio treabă cu ce ai întrebat.
Vreți să verificați? O faceți simplu de tot: știați că într-o zi puteți depune o singură rectificativă la D112? Că dacă încercați să o depuneți pe a doua vă va da eroare? Că mesajul de eroare este descris în specificațiile tehnice ale validărilor la 112. Știți de vreo lege care să limiteze numărul de declarații rectificative la D112? Nu există. Atunci, dacă legea nu are vreo limitare și nu interzice explicit depunerea mai multor rectificative ale acestei declarații, de ce se limitează tehnic acest lucru? Nu ar fi logic să poată fi depuse oricâte rectificative într-o zi? Ia întrebați asta și pregătiți-vă să fiți uimiți.
De la răspuns că poate nu s-a salvat de prima dată, că poate a fost salvată în același timp, la unul de tip – întrebarea excede sfera de îndrumare veți avea parte de toate. De ce? Pentru că trebuie să vă răspundă, dar nu pot spune că limitarea tehnică duce la o limitare care nu este prevăzută de lege ori pentru că cei care vă răspund deși sunt foarte bine pregătiți pe legislație habar nu au cum este pe partea tehnică așa că răspunsul lor apărea ca fiind în afara întrebării.
Documentul pdf ce conține întrebările de mai sus și răspunsul complet al ANAF poate fi consultat aici.
Simplul fapt că aștepți răspunsuri coerente de la ANAF este utopic.
Sa aștepți de la ANAF un răspuns pertinent este utopie curată.