E o adevărată aventură cu D112 în acest an. Acum OUG 8/2018 produce efecte și în ceea ce privește generarea și validarea D112 pentru perioada următoare.
În data de 26 iunie, ANAF, a actualizat declarația 112 și tot atunci a fost introdusă în program. De fapt rezolva problema CAS de la concedii medicale, acolo unde PDF-ul punea zero implicit, ignorând datele trimise din SAGA și mai și valida acel PDF cu zero la CAS în secțiunea B.4. a salariatului cu concedii medicale, iar la validarea pe site genera eroare.
Acum, din iulie, apar iarăși probleme la validarea în pdf. De ce apar acestea și în ce situații? Ei bine apar la acele situații în care prin excepție de la regula generală, CAS în situația concediilor medicale se calculează și în iulie în același fel ca anul trecut și în primele 6 luni ale acestui an.
Atenție! Nu discutăm aici despre stagiul de cotizare. Nu discutăm dacă are sau nu stagiu de cotizare. Discutăm despre modul de calcul a CAS și problemele legate de acesta la generarea D112. Iar aceste probleme nu au nici cea mai mică legătură cu stagiul de cotizare.
Adică:
– dacă aveți concedii medicale date în continuarea unora inițiale – pentru concedii medicale și indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obișnuite sau de accidente în afara muncii sau concedii medicale și indemnizații pentru prevenirea îmbolnăvirilor și recuperarea capacității de muncă, exclusiv pentru situațiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale – eliberate pentru continuarea unor concedii dintr-o perioadă anterioară zilei de 1 iulie 2018
– dacă aveți concedii medicale pentru: concedii medicale și indemnizații pentru maternitate, concedii medicale și indemnizații pentru îngrijirea copilului bolnav sau concedii medicale și indemnizații de risc maternal date ca inițiale pentru perioade de până la 30 septembrie, iar ulterior lui 30 septembrie date ca fiind în continuarea unora acordate pentru perioade de până la 30 septembrie
atunci, pentru aceste situații, CAS se va calcula prin aplicarea 10,5% la 35% din salariul mediu brut pentru 2017 (3131 lei).
Exemple:
– un salariat primește în iunie 2018 concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă pentru toată luna iunie. I se va calcula CAS 115 lei pentru iunie. În iulie primește mai departe, în continuarea celui din iunie, concediu medical “în continuare”. În acest caz, CAS se va calcula la fel ca în iunie.
– un salariat primește în iunie 2018 concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă pentru toată luna iunie. I se va calcula CAS 115 lei pentru iunie. În iulie nu primește medical și revine la muncă în primele 20 de zile. Din 21 iulie intră într-un alt concediu medical de tip “inițial”. În acest caz i se va calcula CAS prin aplicarea procentului de 25% asupra venitului realizat, inclusiv asupra indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă.
– o salariată primește în iulie concediu pentru îngrijirea copilului bolnav – intră la excepții și până la 30 septembrie, pentru acest tip de concediu, CAS se va calcula prin aplicarea formulei 10,5% x (35% x 3131 lei)/(nr.zile total lucrătoare în lună x nr.zile lucrătoare din perioada de CM).
– o salariată primește în 3 octombrie un concediu medical, în continuarea unuia acordat inițial în 15 septembrie pentru sarcină și lăuzie – caz în care și aici se va aplica, în continuare, formula din exemplul anterior (adică 10,5% x 35% x 3131 lei)
– o salariată primește în 3 octombrie un concediu medical inițial pentru îngrijirea copilului bolnav – caz în care i se va calcula CAS prin aplicarea procentului de 25% asupra venitului realizat inclusiv asupra indemnizației de concediu medical.
În SAGA toate aceste spețe sunt implementate și calculul se va efectua corect. Dacă nu vă calculează corect:
– verificați să aveți introdus concediu medical inițial. De exemplu: ați preluat datele în SAGA în ianuarie. Ați operat concedii medicale doar din ianuarie, dar concediul medical inițial a fost acordat anterior în noiembrie. Introduceți în ecranul de concedii și linia cu acel concediu din noiembrie chiar dacă la fiecare line de concediu medical în continuare ați introdus seria și numărul celui inițial. De ce? Pentru că în program se verifică existența celui inițial prin prezența liniei respective.
– verificați cu atenție seria și/sau numărul concediului medical operat la concediile medicale “în continuare”. De exemplu aveți un inițial în iunie cu seria CCMAK și numărul 434583 și unul în continuare în iulie cu seria CCMAK și numărul 112233 . Pentru a vă calcula corect este necesar să operați aceiași serie și număr inițial ca cel din iunie.
Operarea eronată a numărului la inițial
În acest caz, operarea unui număr eronat de concediu inițial, care nu există introdus anterior, va face programul să calculeze CAS incorect prin aplicarea procentului de 25% asupra indemnizației de concediu.
Modul corect de introducere a concediului medical
– verificați să aveți introdus tipul corect de concediu medical. Adică dacă aveți concediu cod 09 acordat pentru îngrijire copil bolnav să fie introdus ca atare nu pe alt cod care nu s-ar încadra la calcul CAS pe formula din primele 6 luni.
De ce sunt probleme la D112?
Pentru simplu motiv că pdf-ul ignoră valoarea trimisă în secțiunea B.4. la rândul 6 de către program și calculează 25% asupra valorii stabilite ca bază de calcul a CAS chiar dacă e un concediu medical în continuare sau unul inițial, dar din cele care, prin excepție, din iulie nu se calculează CAS prin aplicarea procentului de 25% asupra indemnizației brute.
Să exemplificăm:
Pentru concediul din cea de-a doua imagine de mai sus, avem exemplu mai jos statul de salarii și ecranul din care se generează D112
După cum vedeți, CAS e calculat corect de către program 115 lei – adică (3131 lei x 35%) x 10,5%, pentru că este un concediu medical pentru iulie, dar în continuarea unuia din iunie.
Iată însă cum se generează pdf-ul la D112
Nu este corectă valoarea de la rândul 6 din secțiunea B.4. De ce? Pentru că pdf-ul aplică 25% la valoarea din rândul 5 și pune rezultatul direct pe rândul 6. ANAF aplică o politică prudentă aici obligând contribuabilii să corecteze manual valoarea de la rândul 6 dacă se încadrează la excepții.
Dacă aș valida acum pdf-ul mi s-ar genera eroare de tip “EROARE – Creanța 02 – Contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați (115) mai mica decât suma calculată (294) !”.
Ce trebuie să fac pentru a nu mi se valida cu erori?
1. Să mă asigur că am ultima versiune de pdf. În SAGA soluția este să refaceți actualizarea ultimei versiuni pentru că este actualizat și pdf-ul pentru D112
2. Să mă asigur că datele despre concedii medicale sunt introduse corect. Fac verificările despre care am discutat mai sus.
3. Dacă am concedii medicale inițiale, acordate în iulie, pentru incapacitate temporară de muncă, adică nu intră la excepții – nu am nimic de făcut special pe mai departe pentru că nu ar trebui să am diferențe.
4. Dacă am excepții de la calculul CAS – adică se încadrează la formula de calcul din primele 6 luni din acest an, atunci dacă vreau să generez PDF pentru a mi se valida corect este necesar ca la fiecare salariat la care am o astfel de situație să corectez, manual, direct în pdf după generarea lui însă înainte de a-l valida, valoarea de la rândul 6 din secțiunea B.6. introducând acolo valoarea calculată de program în statul de salarii și confirmând mesajul de corecție.
O a doua metodă este de a genera din SAGA fișier XML nu pdf.
ATENȚIE! nu generați PDF și xml-ul atașat să-l salvați. NU!. Generați XML și-l validați cu DUKIntegrator.
Validarea, de fapt, se face instant la apăsarea butonului de generare XML.
Am mai scris despre asta aici și e același lucru. De fapt preluați soluția 2 din articolul anterior pentru XML.
Și nu în ultimul rând, dacă erorile pe care le aveți sunt:
Au fost identificate următoarele ERORI:
E: angajator (1) sectiune angajatorA (1)
eroare atribut: A_codBugetar: cod bugetar (20470101XX) incorect asociat cu cod obligatie (602)
E: angajator (1) sectiune angajatorA (2)
eroare atribut: A_codBugetar: cod bugetar (5502XXXXXX) incorect asociat cu cod obligatie (412)
E: angajator (1) sectiune angajatorA (3)
eroare atribut: A_codBugetar: cod bugetar (5502XXXXXX) incorect asociat cu cod obligatie (432)
Atunci este suficient să refaceți actualizarea programului și înainte de a genera iarăși pdf-ul pentru D112 să apăsați butonul “Actualizare date” în ecranul din care se generează acel pdf.
Multumim mult pentru toate aceste informatii. Sunt de un real folos in acest haos legislativ.Nu stim ce ne-am face fara o solutie de contabilitate, gestiune si salarizare actualizata in acest mod. Multumim inca o data.
Fara cuvinte! Multumim.
La un concediu medical in continuare, dupa ce am modificat manual asa cum se prezenta mai sus, mie acum imi da eroare la campul B3_7 : E: asigurat (52) [idAsig = 52] sectiune asiguratB3 (1)
eroare regula: S60.1: B3_7 (249) = B3_7 calculat conform regulii (1035)
D112 calculeaza baza CAS pentru medical, indemnizatia de cm si nu cu formula veche. Ce este de facut ?
Nu calculează PDF-ul baza de calcul, ci contribuția.
Multumim frumos pentru explicatii!
Din pacate pentru ultimul set de erori :
Au fost identificate următoarele ERORI:
E: angajator (1) sectiune angajatorA (1)
eroare atribut: A_codBugetar: cod bugetar (20470101XX) incorect asociat cu cod obligatie (602)
E: angajator (1) sectiune angajatorA (2)
eroare atribut: A_codBugetar: cod bugetar (5502XXXXXX) incorect asociat cu cod obligatie (412)
E: angajator (1) sectiune angajatorA (3)
eroare atribut: A_codBugetar: cod bugetar (5502XXXXXX) incorect asociat cu cod obligatie (432)”
problema nu se rezolva dand actualizare program si apoi actualizare date. Eroarea continua.
Nu cred. Mai încercați.
la persoane fizice nu este actualizat programul
Ba da, este. Și vi-o spune unul care a depus deja D112 pentru cabinetul său de contabilitate.
Buna ziua, modificarile au fost facute conform celor de mai sus . Mesajul primit este : “Au fost identificate urmatoarele ERORI:
E: asigurat (4) [idAsig = 4] sectiune asiguratB3 (1)
eroare regula: S60.1: B3_7 (1096) = B3_7 calculat conform regulii (1070)”. Este un concediu medical pentru sarcina si lauzie , initial in iunie. Nici in iunie nu a functionat. Cum putem rezolva ? Multumesc.
Eroarea nu are nimic de-a face cu ceea ce e scris aici în articol. Este o altă eroare și este legată de baza de calcul a CAS. Este posibil să aveți timp lucrat zero și venituri supuse impozitului (sporuri de exemplu, pe lângă indemnizația de concediu) ori să fi modificat manual indemnizația calculată de program în ecranul de concedii.
@Cristi
Este vorba despre o salariata care are cm de sarcina si lauzie incepand cu iunie 2018. Venit 1070 lei , cas retinut 115 lei, fara alte retineri. 1096 lei este baza de calcul pentru cas. Am modificat asa cum este mai sus exemplificat si eroarea obtinuta este cea de mai sus. Fara modificari am obtinut urmatoerele erori “E: asigurat (4) [idAsig = 4]
eroare regula: RasigB4_8: B4_8 (0) nu poate fi mai mic decat valoarea calculata (115) -5
E: validari globale
Creanta 02. Contributia individula de asigurari sociale retinuta de la asigurati diferita de suma calculata
eroare regula: A21.2: (pt. codOblig=412) suma introdusa (1171) = suma calculata conform regulii (1056)”. Cum putem rezolva? Multumesc.
Cel mai probabil nu este introdus corect concediul medical.
Eventual trimiteți o salvare a bazei de date la SAGA pentru a primi o soluție concretă, pentru că din ce scrieți aici eu nu-mi dau seama exact ce ați greșit la introducerea datelor.
Buna ziua, am actualizat statul pe iulie si apoi am generat pdf ul insa erorile sunt aceleasi:
E: angajator (1) sectiune angajatorA (1)
eroare atribut: A_codBugetar: cod bugetar (20470101XX) incorect asociat cu cod obligatie (602)
E: angajator (1) sectiune angajatorA (2)
eroare atribut: A_codBugetar: cod bugetar (5502XXXXXX) incorect asociat cu cod obligatie (412)
E: angajator (1) sectiune angajatorA (3)
eroare atribut: A_codBugetar: cod bugetar (5502XXXXXX) incorect asociat cu cod obligatie (432)”
Observ ca pe site ul ANAF au actualizat D112 in 26.07.2018, o fi vreo eroare de structura?
Am descris problema la finalul articolului. Da, ANAF a modificat în 26 iulie declarația 112. În aceiași zi a fost introdus în program noul fișier. De aceea este necesar să refaceți actualizarea chiar dacă deja aveți instalată ultima versiune. Și după ce refaceți actualizarea să apăsați butonul “Actualizare date” în ecranul din care se generează fișierul pdf pentru 112 înainte de a-l genera iarăși.
Multumim din suflet! Intrasem in panica de la mesajul acela de eroare cu codul bugetar gresit, care mi- a aparut si mie la depunere. :)
Buna ziua,
Imi apare atentionare : Creanta 07 – contributia de sanatate datorata de asigurati ( 7494) diferita de suma calculata (7483) . Cum pot verifica de unde provine aceasta diferenta . Am verificat si calculat tot ce putea da diferente …concediile medicale, salariatii nou intrati in luna, incetarile, cim-urile cu timp partial. E adevarat ca e o atentionare cu o diferenta de 11 lei, dar totusi as vrea sa stiu cum sa depistez de unde provine… exista o cheie de verificare, va rog? Multumesc
Nu știu cum calculează pdf-ul acea sumă.
Buna ziua,
Un salariat are CO pentru intreaga luna iulie 2018.
Programul calculeaza la 1900 incadrare,
venit brut realizat = 2090 lei (coloana CM suportat CCi) ? Se poate afla din Saga fomula bazei de dupa care programul calculeaza CO ? Multumesc.
Da, este cea de la art.150 din codul muncii.
eu am probleme cu drepturi de autor nu stiu daca completez corect declaratia 112 , am si sume mari pe luna injur de 40000 lei ,pt ca am contract sa temine o pictura si cand este gata platesc valoarea din contrac t (picteaza biserici )
Ce probleme mai exact?
A trebuit sa actualizez saga de 10 ori pana acum ca sa reusesc sa trabnsmit o declaratie la o firma si la alta nu merge, iar dau actualizare. Serios, nu se poate face o alta versiune de saga actualizata ca sa nu se chinuie lumea asa??
Nu cred așa ceva! Vi-o spune unul care chiar generează pdf-urile sau xml-uri și care le validează și le depune la ANAF.
Actualizarea era necesară după data de 26 iulie când ANAF a publicat noul pdf. Ulterior, în 9 august, l-au schimbat iarăși și tot atunci a fost introdus în program.
Dacă aveați concedii medicale soluția era cea din articol. Dacă ați fi procedat așa cum este descris aici nu ați fi avut probleme.
Dacă eroarea era legată de codurile bugetare atunci dacă ați fi actualizat oricând după 26 iulie și dacă în ecranul din care se generează PDF pentru 112 ați fi apăsatu butonul “Actualizare date” înainte de a genera pdf, la fel, nu ați fi avut probleme. Doar că unii apasă actualizare date în stat nu în ecranul din care se generează declarația sau apasă “actualizare creanțe” direct în fișierul pdf chiar dacă nimeni nu le spune să facă asta.
@Mihaela
Si eu am aceeasi eroare.
Ati aflat cum se rezolva?
Buna ziua!
Pe un stat aferent lunii august, am CM sarcina si lauzie (initial) in perioada 01.08.2018-31.08.2018. CAS calculat este tot 115 desi am versiunea Saga C.3.0.504. Nu ar trebui sa se calculeze 25%?
Nu, pentru astfel de concedii nu ar trebui. Doar de la 1 octombrie pentru inițiale acordate începând cu 1 octombrie pentru astfel de concedii.
@bianca
Nu ați introdus corect concediul medical.
@Cristi
Va multumesc pentru raspunsul prompt!
BUNA ZIUA!
O angajata cu salariu brut de 1.919 lei
Am un CM din 03.07 pana la 31.07(sarcina si lauzie)pentru care se calculeaza CAS plafonat(109 lei), si am si o zi lucrata 02.07(pentru care se calculeaza CAS 25%=22lei). Total 22+109=131.
Erori la 112:
– eroare regula B4_8(22) nu poate fi mai mic de valoarea calculata(131)
– eroare regula A21.2: (cod oblig=412) suma introdusa (4941)=suma calculata comnform regulii(4832)-diferenta este de 109
Intrebare: daca modific la angajata Cas, in loc de 22, trebuia trecut 131, imi dispare si cealalta eroare de la cod obligatie 412? Multumesc.
Dacă modificați rândul 8 din secțiunea B.4. așa cum am arătat aici, problema se rezolvă.
@Cristi
Multumesc, Cristi.
Asa se explica diferenta.
(acum multi ani formula era cu ultimele 6 luni, uitasem sa mai …..actualizez …:) ).
Zi buna !
Buna seara!
Pentru un contract part-time, suma contractelor mai mare decat salariul minim, in cazul CM sarcina si lauzie imi calculeaza CAS mai mic de 115 lei. La fel imi apare si in statul de plata. Unde poate fi gresit? CM este introdus corect – initial din 01.07.2018. Multumesc!
CAS se calculează proporțional cu perioada de concediu. Este aproape imposibil ca pentru o persoană care e toată luna în medical să i se calculeze CAS mai mic de 115 lei de către program dacă date sunt introduse corect.
Nu vă pot oferi un răspuns concret, dar un astfel de răspuns primiți dacă trimiteți o salvare a bazei de date la SAGA.
Au fost identificate urmatoarele ERORI:
E: asigurat (9) [idAsig = 9]
eroare regula: RasigB4_8: B4_8 (153) nu poate fi mai mic decat valoarea calculata (231) -5
E: validari globale
Creanta 02. Contributia individula de asigurari sociale retinuta de la asigurati diferita de suma calculata
eroare regula: A21.2: (pt. codOblig=412) suma introdusa (17895) = suma calculata conform regulii (17600) CUM POT REMEDIA
Aveți soluția și explicația aici. Dacă nu doriți corectarea manuală, generați XML și validați XML cu DUKIntegrator.
@Cristi: trebuie acceptat ca inca nu este gasita solutia generala. Raspunsuri de genul “nu cred, mai incercati” ar trebui evitat, pentru ca problemele chiar persista.
Ex: am un salariat cu doua CM-uri in iulie, ambele initiale, si program de 4 ore. Verificate toate informatiile legate de CM, imi da eroarea:
E: asigurat (6) [idAsig = 6] sectiune asiguratB4 (1)
Baza Contributie Individuala ASIGURARI SOCIALE – mod de calcul eronat
eroare regula: S73: B4_7 (1730) = B4_7 calculat cf. regulii (1794)
E: asigurat (6) [idAsig = 6]
eroare regula: RasigB4_8: B4_8 (499) diferit de valoarea calculata (449) +-5
Corectez linia 6 de la B4 conform instructiunilor de mai sus si surpriza: eroarea se transforma
E: asigurat (6) [idAsig = 6]
eroare regula: RasigB4_8: B4_8 (433) diferit de valoarea calculata (449) +-5
E: validari globale
Creanta 02. Contributia individula de asigurari sociale retinuta de la asigurati diferita de suma calculata
eroare regula: A21.2: (pt. codOblig=412) suma introdusa (42922) = suma calculata conform regulii (44107)
Parerea mea de “profan” cu 25 ani de contabilitate este ca formularul D112 actualizat nu se completeaza bine de SAGA! Si argumentez asta cu situatia de luna trecuta, cand am modificat D112 de 5 ori!! Inclusiv cu actualizare de pe 26. Pana nu am introdus cu mana datele de pe declaratia eronata in formularul gol de la ANAF, nu am reusit sa o depun fara erori. Am sperat sa nu completez manual si luna asta 67 de pagini, dar se pare ca nu scap.
Eu sunt la fel de profan ca dvs.
Răspunsul meu e perfect valabil pentru speța pe care l-am oferit și e un răspuns pe care mi-l mențin.
Legat de problema dvs.:
– am explicat în altă parte că din SAGA datele pleacă corect, doar că la încărcarea în PDF acesta le recalculează. Pot să fac oricând această demonstrație. Oricând. Aici https://www.sagasoftware.ro/?p=2046 am arătat cum pleacă date corecte din SAGA, iar acestea sunt ignorate de către PDF.
– dacă aveți inițiale din iulie și acestea sunt introduse corect și nu se regăsesc în excepții – concediu pentru sarcină și lăuzie, concediu pentru risc maternal sau concediu pentru îngrijirea copilului bolnav, atunci în D112 nu aveți nimic de corectat pentru că se aplică 25% la indemnizația brută. Dacă e un concediu care se încadrează la excepții probabil nu e corect introdus.
– dacă nu doriți să corectați manual pdf-ul oricând există soluția generării unui fișier XML și validarea lui cu DUKINtegrator, deși chiar și aici pot exista probleme dacă versiunea DUKIntegrator nu este actualizată.
Pentru un răspuns concret oricând aveți posibilitatea de a trimite o salvare a bazei de date la SAGA indicând problema întâmpinată precum și eroarea generată de validarea D112. Doar pe date concrete vi se poate oferi un răspuns concret.
Însă, așa cum v-am spus, și eu am o experiență similară cu a dvs, și eu lucrez efectiv în domeniul acesta, și eu mă lovesc de astfel de probleme și nu-mi permit să dau rezolvări sau răspunsuri fără să pricep despre ce e vorba.
PS: D112 din program da eroare de validare, dar daca am transpus manual in D112 gol de la ANAF aceleasi informatii s-a validat.
@ALEX
Si eu am aceeasi problema ca dvs. Ati descoperit intre timp care era problema?
Eroarea provine de la modul eronat în care tratează pdf-ul sumele. Generați XML și validați-l cu DUKIntegrator și nu veți mai avea probleme.
Salut,
Asi vrea sa stiu daca sa schimbat ceva, in legatura cu calcularea concediu de odihna.
Eu am avut eroarea cu contrurile 5503xx am facut update, iar acum la un angajat se calculeaza diferit concediu de odihna. Am asteptat depunerea declaratie de la 06.07.2018 (can am facut stat de plata) pana la 27.08.2018 pentru luna iulie (cand depun declaratie). Si am avut probleme cu calculatea conceiu de odihna. Noul update calculeaza mai putin pentru acela nr de ore.
Am testat cu un salariat, si la versiunea 3.0.502 am dat concediu de odihna de la 01.07.2018 pana la 31.07.2018. Salariat estel a salar minim. deci saga a calculat Salariu total 2090 lei wow am zis. Pentru luna iunie nu am am avut probleme la depunere declaratie Acum am facut update, am testat si calculeaza bine salariul. Exact 1900 lei total. A fost ceva bug sau eroare in programul saga mai vechi ?
Nu e nici o eroare. Sunt luni în care indemnizația de CO poate fi mai mare decât salariul de încadrare.
buna ziua in luna 4 am avut concedii medicale cu 06 si 03 (dosarul cu accident de munca depus la casa de pensii) la casa de sanatate nu pot recupera banii de pe cm cod 06 pt ca imi apare salariatul cu accident de munca cu valoarea 0 ; cei de acolo au spus ca nu tb sa apara deloc. cum sa procedez,
Să schimbe ei în D112 dacă pot.
E: asigurat (36) [idAsig = 36] sectiune asiguratB3 (1)
Zile total indemnizatii=Zile PPCAS si baza de calcul CAS ptr indemnizatii OUG 158=0
eroare regula: V52: B3_1 + B3_2 + B3_3 (7) = B3_6 (7) daca B3_7=0 si B3_6 0
salariatul nu are 6 luni lucrate ,concediu medical zero dar imi da eroare la d112 ce nu fac bine?
În D112 nu se pot declara CM cu zero la bază de calcul sau indemnizație zilnică.
Se declară normal în secțiunea A cu timp suspendat.
buna ziua in luna IULIE , un angajat nou (2 ore/zi) dupa 2 zile a intrat concediiu medical. In august are concediu medical toate luna. La baza de calcul treb. sa trec salariul de baza aferent celei 2 zile in care a lucrat? Multumesc
Da, dacă are stagiu de cotizare și dacă se încadrează la plata indemnizației de concediu medical.
Buna seara!Am un salariat caruia i s-a desfacut CIM la jumatatea lunii august, fiind absent nemotivat de la 1 august pana la desfacerea CIM, nefiind inregistrate absentele nemotivate in Revisal,iar salariul pentru luna august este zero.La depunerea D112 pe site-ul Anaf imi genereaza urmatoarea eroare:
Au fost identificate urmatoarele ERORI:
E: asigurat (7) [idAsig = 7] sectiune asiguratA (1)
eroare regula: S18: Daca datCAM = 1 si A_1 not in (3, 4, 5, 6, 7, 15, 17, 20, 23) atunci A_5>0
ATENÞIONARI:
A: asigurat (7) [idAsig = 7] sectiune asiguratA (1)
nu exista venit pt. conditii normale de munca
atentionare regula: V62.1: daca A_13 = 0 atunci A_8 (12) = 0
Mentionez ca am selectat 2-la salariatul respectiv -neasigurat în sistemul de asigurari pentru şomaj, am instalat ultima versiune si am apasat butonul actualizare din ecranul de generare a decl. 112 dar eroarea persista. Va rog sa ma ajutati cu o solutie. Multumesc frumos!
Am incercat si cu Dukintegrator si eroarea e la fel. Solutii?
Puneți zero la zile/ore lucrate în secțiunea A.
Completați orele suspendate.
Puneți neasigurat la șomaj.
Baza CAM să fie pusă zero.
Buna ziua,
pe drepturile de autor asupra carora se retin contributii sociale au aparut erori in 112 de tipul anexat mai jos. Cum se pot remedia?
E: asigurat (50) [idAsig = 50] sectiune asiguratC (1)
Contributie Individuala ASIGURARI SOCIALE diferita de suma calculata +-2
eroare regula: S86: C_11 (475) = C_11 calculat cf. regulii (0)
E o problema la ANAF. Acum, nu se pot declara veniturile din drepturi de autor cu contributii la CAS.
Buna seara. sunt in concediu medical din data de 20
iunie 2018 si la ora actuala (octombrie 2018) sunt in concediul medical. Angajatorul Mi-a calculat CAS plafonat la 115 lei pentru iunie, apoi a calculat CAS 25 % incepand cu luna iulie. Concediul medical este in continuarea celui acordat initial in data de 20 iunie !Este corect calculul ????
Unde se greseste cu introducrerea datelor ????
Dacă este în continuare atunci da, se calculează CAS pe aceleași reguli ca în 2017.
Dacă utilizează SAGA este posibil fie să nu fie operat concediul inițial, fie ca, la concediul “în continuare” să fie introduse eronat datele concediului medical inițial.
Buna ziua,
Am un salariat care a lucrat in luna septembrie 32 ore din cele 40(e cu timp partial). I-a incetat contractul de munca.
Cand generez D112 la nr.ore lucrate se preiau 40 ore. Ce trebuie sa fac sa mi se preia corect si in D112?
Va multumesc.
Corectați orele lucrate în 112. Spre deosebire de cazurile în care există o normă/zi aici este imposibil de determinat dacă a lucrat sau nu întreg timpul prevăzut de contract.
Buna, o intrebare in afara subiectului: cu 01.11.2018 se modifica TVA la restaurante. Bauturile non alcoolice vor intra in gestiune cu TVA 9% si vor iesi cu 5%. As dori sa stiu daca Saga ne va ajuta cumva cu gestiunile. Gestiunea va ramane cu 9% sau 5%? O idee despre ce va fi?
Cu ce să vă ajute SAGA mai exact? Este irelevant că se schimbă cota de TVA.
Programul gestionează fără probleme o astfel de situație.
Dacă aveți gestiuni global-valorice, adăugați unele noi pentru cota de 5%. Faceți transfer prin articole contabile din analiticele celor cu 9% în cele cu 5%.
Dacă aveți gestiuni cantitativ-valorice, la acele produse/mărfuri ce se vor vinde cu 5% schimbați procentul în ecranul articole cu ajutorul butonului “TVA”.
Am corectat orele in pdf -ul “inteligent” 112. Dar cum fac cu diferentele care imi apar intre statul de salarii si sumele pe care le transmite saga in 112 pentru cas si cass? Le corectez si pe acelea sa fie exact sumele de pe stat ?
Da.
Sau generați XML pe care validându-l cu DUKIntegrator obțineți un pdf ce se trimite la ANAF.
PDF-ul de pe site, este destinat completării manuale – cel puțin așa sună un răspuns al ANAF către mine, nu completării automate. La completarea automată, deși din SAGA pleacă date exact ca în stat sunt unele rubrici în care pdf-ul ignoră valorile trimise și le recalculează.
Buna ziua,
ce se intampla la luna septembrie?CAS pt concedii medicale este calculat corect, cu 25% din sal. brut realizat pt concediu initial, la incarcare pe site-ul ANAF da eroare “Creanta 02. Contributia individula de asigurari sociale retinuta de la asigurati diferita de suma calculata
eroare regula: A21.2: (pt. codOblig=412)” Diferenta este exact suma din concedii medicale.
Problema ține de pdf. Acesta rotunjește eronat sumele pentru anumite situații și de aici pot apărea astfel de erori, dar care, culmea, nu apar la validarea pdf-ului așa cum ar fi normal ci doar la validarea de pe site.
Soluția cea mai simplă este să generați XML și să-l validați cu DUKIntegrator.
@ALEX
Aceeasi eroare o am si eu pentru lunile Iulie si August doar.
Am un singur angajat cu norma de 4 ore pe zi.
Generați XML. Sau corectați suma contribuției la sănătate direct în pdf, la secțiunea cu salariatul, pentru acel salariat. Problema vine de la rotunjirea sumelor de către PDF în mod eronat.
Generați XML și validați-l cu DUKIntegrator.
Am urmatoarea situatie privind calculul concediilor medicale
1) la o societate, o angajata, ( cu stagiu de cotizare indeplinit, cim cu 8 ore) a beneficiat de concediu medical astfel:
– in perioada 27.08.2018-22.11.2018 boala obisnuita (cim initial august , restul in continuare)
– in perioada 23.11.2018-31.12.2018 sarcina si lahuzie (cim initial noiembrie, decembrie in continuare)
la calculul contributiei cas datorate, programul calculeaza 25% din brut pentru toate cim-urile mentionate mai sus din perioada 27.08.2018-31.12.2018. Intrebarea mea este daca programul calculeaza corect?
2) la o alta societate, o alta angajata (functie de baza, cim cu timp partial 4 ore perioada pana la 31.07.2018, cim cu 8 ore incepand cu 01.08.2018, venituri brute: pana la 31.06.2018-950 lei, incepand cu 01.07.2018 s-a majorat la 1900 lei) a beneficiat de concediu medical astfel:
– in perioada 03.09.2018-07.09.2018 urgenta medico-chirurgicala (cim initial)
– in perioada 10.09.2018-31.12.2018 sarcina si lahuzie (cim initial din 10.09.2018, restul in continuare)
La calcului cas datorata pentru cim-uri, programul calculeaza 115 lei pentru fiecare luna. Intrebarea mea este daca programul calculeaza corect cas-ul in acest caz?
Multumesc anticipat!
1. Da. Excepție de la calcul cu 25% făceau CM acordate pentru boală în perioada 01/01/2018-30/06/2018 sau CM acordate pentru boală, date în continuarea celor inițiale acordate anterior lunii iulie 2018. Sau pentru orice CM pentru sarcină și lăuzie acordat până în septembrie 2018 ori ulterior lunii septembrie dacă este dat în continuare la un inițial acordat înainte de 1 octombrie. Pe cazul dvs. inițial de boală a fost acordat în august – în acest caz se aplică 25% CAS la indemnizația de boală la acel inițial și la orice CM “în continuare” acordat în prelungirea acelui inițial. Inițial pentru sarcină și lăuzie a fost acordat ulterior datei pentru care a existat excepție la calcul CAS cu 25% așadar și pentru acesta și orice CM ce-i urmează se va calcula 25% CAS.
2. Da. Explicația o aveți anterior. A avut CIM acordat în septembrie pentru sarcină și lăuzie. Dar pentru septembrie sunt sigur că nu a calculat 115 lei CAS.
Asa e in cazul 2, pt septembrie a calculat cas 162 lei: 25% pentru cim-ul de urgenta, si proportional din 115 lei pentru zilele de sarcina si lauzie. Multumesc mult pentru clarificari!!
Bună seara.Am un singur salariat angajat cu normă întreagă care începând cu luna septembrie a beneficiat de două concedii medicale.Cm initial 03.09.18 -10.09.18 cod 06, iar din 11.09.18 – 30.09.18 al doilea cm in continuarea celui initial.Îmi calculează cas 373 ron si nu 115 ron (in statul de plata).In luna octombrie am 3 cm in continuarea celui inițial din septembrie si anume :
1. 01.10.18-01.10.18
2. 02.10.18-22.10.18
3. 23.10.18-31.10.18
In luna octombrie îmi calculează cas in statul de plată 390 ron si nu 115 ron.In luna noiembrie am 2 cm tot in continuarea celui din septembrie si anume:
1. 01.11.18-12.11.18
2. 13.12.18-30.11.18
Îmi calculează cas in valoare de 356 ron si nu 115 ron(tot în statul de plată ).
Versiunea in care lucrez e C.3.0.505. Unde gresesc?Vă rog să mă ajutați. Mulțumesc
Consultați legislația în vigoare, pentru că programul procedează corect. Am explicat și pe blog în alt articol ce și cum e cu calculul CAS. Cei 115 lei au fost limitați în timp.
buna ziua
am un medical initial din 2017 cu cod de cancer
la declaratia de la noiembrie saga imi calculeaza cu 25% iar pdf-ul intelligent cu 115 si nici nu ma mai lasa sa modific suma Nu stiu cum sa procedez pentru ca imi da eroare de la diferenta de cas
V-aș ruga să trimiteți o salvare a bazei de date la SAGA pentru a se putea verifica situația indicată.
Înainte de aceasta, v-aș ruga totuși să verificați:
– dacă datele despre CM inițial sunt introduse corect
– dacă datele despre CM inițial există în SAGA
Buna ziua,
In luna ianuarie 2019 am un salariat al carui contract de munca a incetat in 04.01 iar ziua de 03.01 apare ca zi nemotivata.
Venitul brut este 0 dar firma datoreaza CAS si CASS. Nu datoreaza CAM.
In Saga, in statul de plata, apare bine dar in D112 apare eroarea:
EROARE – (datCAM=D si A_8>0 si A_5=0 ) Datoreaza CAM si A.12.Baza de calcul CAM=0 (S18)!
Va rog sa ma ajutati cu o solutie.
Multumesc.
Bifați, “Fără CAM” în fișiere-salariați la acesta. Apoi actualizați datele în stat și în ecranul din care se generează declarația.
Bună ziua
Am o problemă dacă puteţi sa-mi ajutaţi avem un salariată care de la data de 11.01.2018-12.11.2019 este în concediu creştere copil pănă la doi ani. Greşeala mea este că de la data de februarie 2018 nu apare nici în stat cu 0, şi nici în declaratia 112. În program saga la Concedii am scris această dată, apare cu suspendare dar nu pot să-mi validez declaraţia pentru luna iulie apare diferite erori, am crezut că fac rectificative pentru perioada anterioare dar nu apare în declaratia 112 cu suma 0.Nu stiu ce să fac, cum să corectez.Vă rog să-mi ajutaţi !
Eroare dat CAM=D si A_8>0 si A_5=0 In declaratia lunii iulie 2019 apare aceste erori.
Dacă nu vă apare în 112 cel mai probabil ați completat ultima zi de lucru, ceea ce nu trebuia.
Ștergeți ultima zi de lucru și operați în ecranul de concedii concediul pentru creșterea copilului.
Pe stat de plată nevalidat este necesar să apăsați actualizare date ulterior acestei modificări.