Home > Declarații > D112–reducerea timpului de muncă–OUG 132/2020

D112–reducerea timpului de muncă–OUG 132/2020

November 16th, 2020 Leave a comment Go to comments

ANAFimg1În formularul pdf al D112 disponibil pe site-ul ANAF există o eroare la validarea situațiilor în care reducerea timpului de muncă este cu mai puțin de 50% din timpul normal de muncă. De asemenea, validarea din pdf are și o atenționare absurdă “ATENTIE – suma(VB_A-tichete_A + VB_B-tichete_B) diferita de suma(E3_8-E3_10-E3_43-E3_44)”. Atenționarea nu rezistă la o verificare a formulei pe datele ce sunt vizibile în pdf și este evident că este o atenționare generată eronat.

De aceea recomandarea noastră este să generați XML pentru aceste situații și să validați XML cu DUK integrator sau folosind programul “Declarații ANAF” caz în care validarea se poate face pentru mai multe fișiere XML simultan. O astfel de abordare va duce la obținerea unei declarații ce se va depune la ANAF fără erori și fără avertizări.

Întrucât cazurile de reducere cu mai puțin de 50% sunt mai puține decât cele în care reducerea este de 50%, situațiile respective, în program, se rezolvă prin operarea manuală a orelor lucrate și a indemnizației cuvenite pentru timpul redus.

De exemplu: o persoană cu salariul de bază de 2500 lei are timp redus întreaga lună octombrie de la 8 ore/zi la 6 ore/zi. Asta înseamnă că are lucrate 22 zile x 6 ore = 132 ore, are suspendate 22 zile x 2 ore = 44 ore și are o salariul realizat de 1875 lei (2500 lei / 176 ore * 132 ore), iar indemnizația pentru perioada redusă va fi în sumă de 469 lei ((2500 lei / 176 ore * 44 ore) x 75%).

În imaginea de mai jos aveți exemplificat modul de operare a situației acesteia și veți vedea că generarea XML se va face fără eroare, iar depunerea la ANAF va genera o recipisă asemenea. Generarea PDF cu aceleași date din program cu care se generează XML duce însă la o eroare, eroare ce ține efectiv de PDF.

Pentru a vedea imaginea corectă, dați click dreapta și alegeți opțiunea “Deschideți imaginea în filă nouă” dacă folosiți browser bazat pe chromium ori “Vezi imaginea” dacă folosiți Firefox.

Exemplu completare stat si generare D112 la reducere a timpului lucrat cu 2 ore/zi

Categories: Declarații Tags: ,
  1. spalatelui
    November 16th, 2020 at 20:34 | #1

    Buna seara, ma confrunt cu următoarea problema: am o angajata cu functie de baza la o societate si cu contract de munca la societatea mea cu norma partiala de 1 h / sapt cu un salatiu brut de 300 lei si plata contributiilor pentru cel de-al doilea contract la valoarea salariului brut (venit net de 175 lei)
    de la 1 octombrie la 31 octombrie are concediu de risc maternal , situatia ei pe ultimele 6 luni este urmatoarea: luna aprilie 4 ore lucrate – cate 1 ora in 4 zile diferite; mai – 2 ore lucrate in 2 zile diferite si 2 zile de co, iunie: 3 ore lucrate in 3 zile diferite si 1 zi de co, iulie – 4 ore lucrate in zile diferite, august- 2 ore lucrate in 2 zile diferite si 2 zile de co, septembrie – 1 ora lucrata, 3 zile de co.
    intrebarea mea este pentru societatea la care are contract de 1h/sapt se mai depune la CAS medicalul?
    daca da, ca si perioada, pe ce perioada il inregistrez? Tinand cont de faptul sa e risc maternal, plata este toata suportata din FNUAS.

    • Cristi
      November 20th, 2020 at 16:52 | #2

      Da, poate depune dacă dorește. O copie autentificată a concediului medical.
      Se înregistrează pe perioada pentru care a fost emis. Adică toată luna. Indemnizația se calculează după aceleași reguli. Veniturile bază de calcul sunt date de suma veniturilor realizate în ultimele 6 luni, iar zilele sunt suma zilelor lucrătoare din ultimele 6 luni.

  2. Florina Candea
    November 17th, 2020 at 10:26 | #3

    Buna ziua,
    Reprezint firma White Jaguar SRL.
    Mai avem o problema cu acesta declaratie (pag.3 si 4).
    Pozitia C.2. Indemnizaţii sănătate cf. OUG 158/2005 ( aprobata prin L399/2006).
    La linia 6 nu face totalul ( nu insumeaza tipurile de indemnizatii).

    Imi pare rau dar nu inteleg cum putem rezolva cu atentionarea “ATENTIE – suma(VB_A-tichete_A + VB_B-tichete_B) diferita de suma(E3_8-E3_10-E3_43-E3_44)”.

    O zi buna.

    • Cristi
      November 20th, 2020 at 16:53 | #4

      Ba face. Probabil generați pdf. Acolo secțiunile din anexa 1.1 se completează automat de către pdf la apăsarea butonului “Actualizare angajator”.
      Ce nu ați înțeles? Că trebuie să generați XML nu PDF?

  3. Irimia Maria
    November 19th, 2020 at 20:33 | #5

    E: asigurat (9) [idAsig = 9] sectiune asiguratC (1)
    eroare atribut: C_1: valoarea ’18’ nu se afla in lista
    E: asigurat (9) [idAsig = 9] sectiune asiguratE3 (1)
    Tipul asiguratului nu corespunde cu sectiunea
    eroare regula: S123: Pentru E3_1 (C), nu se admite E3_2=18

    La arendatori imi ies aceste erori si am introdus ca si in celelalte luni. Ce nu e bine? asta dupa ce am actulizat saga 528 . Va rog sa ma ajutati. Eroare atribut pana acum era 26???

    • Cristi
      November 20th, 2020 at 16:57 | #6

      Nu există nici o problemă în program legată de arendă din testele mele. Cred că v-am răspuns și pe forum la această problemă.
      Așadar:
      – refaceți actualizarea la versiunea 528, pentru orice eventualitate.
      – apăsați butonul “Actualizare date” în ecranul din care se generează D112 înainte de a o re-genera.

  4. Luminita Gita
    November 22nd, 2020 at 12:37 | #7

    Buna ziua.
    Eroare la D112 pt luna oct pt o angajata cu CM carantina la o firma de constructii :
    12 zile lucrate :sal.brut=3000*12/22=1637
    10 zile CM :indemniz =1336 suportat din integral fnuass
    Total brut = 2973
    eroare regula: S9bbb: asigScu=7 daca per>=07.2019 si A_1 sau B1_1 = 25 si bifa_CAM = 1 si salbr>=3000
    Eroarea apare doar la transmitere(ca de obice nu la validarea dinaintea transmiterii) si nu inteleg de ce ? Va rog sa-mi spuneti opinia dvoastra.
    Cu stima,Luminita Gita

    • Cristi
      November 23rd, 2020 at 12:25 | #8

      V-am răspuns deja la un mesaj similar.

  5. Savu Lucian
    November 23rd, 2020 at 11:52 | #9

    Buna ziua,

    Am instalata versiunea 3.0.528, azi am dat inca o data actualizare.
    La generarea D112 – xml, si rularea pe DUK integrator vers.1.4.17.3.3, versiune validator J12.1.1/P3.0.0, apar erori:
    E: asigurat (96) [idAsig = 96] sectiune asiguratD (1)
    Concediul medical eliberat pentru incapacitate temporara de munca de catre medicul de familie nu poate depasi 10 zile
    eroare regula: S96.1: D_6 (08.10.2020) si D_7 (21.10.2020) nu respecta regula
    E: asigurat (96) [idAsig = 96] sectiune asiguratD (1)
    eroare regula: S101.1: daca D_9 = ’51’ atunci D_12 (35) trebuie sa aiba o valoare din nomenclatorul de boli infecto-contagioase pt care se instituie masura izolarii
    A: asigurat (96) [idAsig = 96] sectiune asiguratD (1)
    daca D_3 = D_4 = null si D_5 > D_6 + 1: Data acordarii unui certificat medical initial trebuie sa fie aceeasi cu data de inceput a perioadei de valabilitate sau mai mare cu cel mult o zi cu urmatoarele exceptii: – pentru perioada de internare – pentru sarcina si lauzie (numai concediu medical pentru maternitate) – situatii pentru care este necesar avizul medicului expert al asigurarilor sociale peste 90 de zile – in caz de carantina
    atentionare regula: S95.2: daca D_3 sau D_4 nu sunt completate atunci D_5 (10.11.2020), D_6 (08.10.2020) nu respecta regula

    In principiu este un CM eliberat de medic familie cod 51, 14 zile, emis ulterior incetarii starii de izolare, identic cu codurile 5 si 7, unde nu apar erori.

    Va rog sa ma ajutati urgent cu o solutie.
    Multumesc.

    • Cristi
      November 23rd, 2020 at 12:27 | #10

      Ați introdus eronat acel concediu. Nu poate fi selectată opțiunea “Boală obișnuită” la acest tip de concediu.

  6. rodica tatu
    November 23rd, 2020 at 13:56 | #11

    Buna ziua, o intrebare..pentru ca mi-am “prins urechile”: daca reducerea timpului de lucru conform oug 132/2020 este de 25%, adica de la 8 ore la 6 ore, aceasta modificare nu se opereaza si in “salariati- norma- 6 ore si sal. brut ..de ex 1673 lei ( 2230/8*6 ore)” ca la exemplul oferit in reducerea cu 50%? Sau in cazul reducerii cu mai putin de 50% se intervine doar manual in stat asupra orelor lucrate si a indemnizatiei fara a se mai transmite in revisal, conform exemplului oferit de dvs ? Va multumesc anticipat.

    • Cristi
      November 23rd, 2020 at 14:03 | #12

      Reducerea se operează și în REVISAL.
      Dar în statul de salarii pentru un calcul corect și o declarare corectă este necesară menținerea normei nereduse precum și a salariului neredus.

  7. TEO
    November 23rd, 2020 at 21:20 | #13

    Buna,
    Spuneti-mi , va rog: salariu inainte de aplicare oug 132 2230 lei. Aplicare OUG 132 de la data de 19.10.2020 . In stat am salariul de 2230, am introdus in macheta de concedii de la data de 19.10.2020 pana la 31.10.2020 aplicare oug 132, 50%. Au rezultat urmatoarele : indemnizatie oug 132 380 lei ( trecuta la alte drepturi in stat ) dar in anexa pentru depunere la ajofm imi trece salariu de baza prevazut in contractul de munca suma de 1014 lei, salariul de baza brut aferent orelor de munca efectiv prestate suma de 507 lei si suma solicitata 380 lei. Nu inteleg de unde rezulta sumele de 1014 lei si 507 lei. Multumesc frumos ,

    • Cristi
      November 24th, 2020 at 14:27 | #14

      Comentariile apar numai după aprobarea lor. Asta pentru că, din păcate, unii au ales să comenteze cu injurii, insulte și remarci total nepotrivite așa că, orice comentariu este supus moderării.
      Salariul de bază de 1014 lei – este dat de calculul următor – 2230 lei / 22 zile * 10 zile (perioada de reducere a timpului de muncă)
      Suma de 507 lei reprezintă 50% din salariul de bază aferent perioadei de reducere = 1014 lei x 50%
      Suma solicitată – 380 lei reprezintă 75% din cei salariul corespunzător timpului de muncă redus = 507 lei x 75%

  1. No trackbacks yet.