Home > Legislatie > Două precizări.

Două precizări.

DureridecapVenite de la ANOFM și de la ANAF. Despre ce este vorba? Prin prisma OUG 132/2020, au existat multe discuții despre cum se declară în REVISAL reducerea timpului de muncă în baza acestei ordonanțe. Era una din neclaritățile aplicării ordonanței respective.

După cum știți, OUG 132/2020 permite ca angajatorul, în mod unilateral, să decidă pe o perioadă limitată de timp, nu mai puțin de 5 zile lucrătoare, reducerea timpului de muncă a salariaților săi cu maxim 50%, dacă îndeplinește, cumulativ, două condiții:

a) reducerea să fie aplicată la minim 10% din numărul de salariați ai unității; și

b) reducerea activității să fie justificată de o diminuare a cifrei de afaceri din luna anterioară aplicării măsurii sau, cel mult, din luna dinaintea lunii anterioare acesteia cu cel puțin 10% față de luna similară din anul anterior. În cazul organizațiilor neguvernamentale, precum și al angajatorilor din categoria reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, diminuarea se raportează la veniturile realizate.

Aici există o categorie de persoane ce nu vor putea aplica această măsură: persoane fizice impuse la norma de venit. În cazul acestora, deși este posibil să aibă salariați, nu pot demonstra situația de la punctul b.

Salariații cărora li se aplică acea reducere, nu pot avea ore suplimentare. Pentru timpul nelucrat, pe durata reducerii timpului de muncă în condițiile prevăzute de ordonanță salariații afectați de măsură beneficiază de o indemnizație de 75% din diferența dintre salariul de bază brut prevăzut în contractul individual de muncă și salariul de bază brut aferent orelor de muncă efectiv prestate ca urmare a reducerii timpului de muncă, în completarea drepturilor salariale cuvenite, calculate la timpul efectiv lucrat.  Angajatorii nu pot angaja persoane cu atribuții similare celor ce le-au redus timpul de muncă și nici nu pot iniția concedieri colective pe durata aplicării măsurii de reducere a timpului de muncă.

Reducerea timpului de muncă se va declara în REVISAL anterior aplicării efective a reducerii. Această prevedere a generat întrebări despre cum se declară. Au fost opinii care spuneau că se lasă normă întreagă și la durată timp muncă se alege “Normă întreagă legi speciale”, dar o astfel de abordare genera semne suplimentare de întrebare legate de D112 și reflectarea în state a timpului efectiv lucrat, iar alte opinii spuneau că se reduce norma zilnică cu până la 50% aplicându-se procedura obișnuită de reducere a normei.

Ați crede că ITM sau Ministerul Muncii, dar mai degrabă ITM, să iasă cu precizări, cu clarificări despre cum se procedează cu declararea în REVISAL a situațiilor generate de reducerea timpului de muncă în baza OUG 132/2020. Ei bine…nu. De acolo e liniște totală. Personal, am trimis un mail la ITM Bihor în care le-am solicitat clarificări, ITM fiind instituția care verifică dacă operarea datelor în REVISAL este corectă sau nu. Cum existau neclarități le-am solicitat un punct de vedere. Întrebarea mea:

OUTLOOK_nr94Hu5tcJ

Așadar întrebarea era: cum se operează corect în REVISAL reducerea timpului de muncă?

Răspunsul, trimis către mine la 9 octombrie, a fost unul care cita legile în vigoare. Adică cita legea la care aveam neclarități. A fost un non-răspuns.

image

Ei bine, ANOFM este cel care a clarificat problema, deși, repet, era obligația ITM în primul rând, cel puțin în opinia mea, de a clarifica acest aspect legat de REVISAL.

ANOFM a publicat, acum 2 zile, un ghid privind operarea în REVISAL a reducerii timpului de muncă.

Din acesta rezultă clar că se va opera o reducere a normei zilnice de muncă precum și a salariului de încadrare, corespunzător normei.

Ce sare în ochi în ceea ce scrie în acest ghid este mențiunea din el, conform căreia “veți explicita modificările de contract operate, prin completarea textului “REDUCERE TIMP MUNCA OUG 132/2020” în câmpul Alte detalii.”.

Adică? Lipsa acelei mențiuni face lipsită de legalitate reducerea? Sau duce la refuzul decontării indemnizației, și dacă da, de ce, în baza cărui act normativ? În plus, până la apariția acestui gig au fost unii angajatori care au declarat deja în REVISAL acea reducere. Lor ce li se întâmplă dacă nu au acea mențiune la “Alte detalii”?

Iarăși avem o neclaritate, iarăși sunt necesare precizări, iarăși vor fi discuții cu unii funcționari pentru că avem o lege cu text neclar, cu precizări incomplete….


A doua precizare vine de la ANAF.

Și este legată de bonificațiile la impozitul pe profit în baza OUG 33/2020. Mai exact, prin OUG 153/2020, art.1 din ordonanță a fost modificat, introducându-se alineatele 7-10. Dintre acestea alin.10 este interesant pentru că, în sfârșit face dreptate, în sensul în care impozitul achitat în plus rezultat la regularizarea anuală a impozitului pe profit este luat în considerare la aplicarea reducerii și dă posibilitatea contribuabililor ce nu au aplicat bonificația la trimestrele I și II să o poată face dacă se regăsesc în situația în care aveau declarat impozit pe profit, dar având plata în plus rezultată din D101 nu au efectuat plata efectivă a impozitului pe aceste trimestre.

Textul alin. 10 este acesta:

În sensul prevederilor prezentului articol, bonificația se acordă și pentru impozitul pe profit datorat trimestrial/plata anticipată trimestrială, care se stinge cu impozitul pe profit de recuperat din anii fiscali precedenți. Aceste prevederi se aplică și pentru stingerile efectuate pentru impozitul pe profit datorat trimestrial/plata anticipată trimestrială aferente trimestrelor I și II ale anului 2020, respectiv pentru cele aferente perioadelor scadente prevăzute la alin. (2) pentru contribuabilii cu anul fiscal modificat, cu impozitul pe profit de recuperat din anii fiscali precedenți. De aceste prevederi pot beneficia și contribuabilii care au depus declarația privind impozitul pe profit datorat trimestrial/plata anticipată trimestrială aferentă trimestrelor I și/sau II ale anului 2020, respectiv pentru perioadele scadente prevăzute la alin. (2) pentru contribuabilii cu anul fiscal modificat, fără aplicarea bonificațiilor prevăzute la alin. (1)-(3), prin depunerea unei declarații rectificative și cu respectarea condițiilor prevăzute în cadrul acestor alineate.

Legat de acest alineat, ANAF are și niște precizări.

image

Și o precizare suplimentară: urmează modificarea D112 de către ANAF zilele acestea, modificare în care să apară și reflectarea situațiilor din ultima perioadă – concediu pentru părinți, reducerea timpului de muncă, etc. Așadar dacă aveți astfel de situații, aveți puțină răbdare cu D112. SAGA se va actualiza odată cu publicarea noului D112.

Categories: Legislatie Tags:
  1. Sorina
    October 16th, 2020 at 08:10 | #1

    Multumim frumos!

  2. dragomirt
    October 16th, 2020 at 09:52 | #2

    Ca o gluma, mai si glumim, Unui paznic nu poti sa ii reduci timpul de lucru. Ai 3 paznici care lucreaza in ture de 8 ore. daca le reduci timpul de lucru ramaii cu 12 ore neacoperit. ce faci pui afis. Nu intrati ca nu este niciun paznic.

    • Cristi
      October 16th, 2020 at 11:27 | #3

      Ați zice că e de râs, dar prin 1999 am lucrat undeva unde când au făcut reduceri au început cu paznicii 🙂

  3. Liliana
    October 16th, 2020 at 21:49 | #4

    Multumesc mult!

  4. elene.lea
    October 19th, 2020 at 17:49 | #5

    Buna seara! Eu am trimis Revisalul din Saga si acolo nu este rublica ”alte detalii”. Sau exista si nu stiu eu?

    • Cristi
      October 19th, 2020 at 18:54 | #6

      În versiunea actuală nu există, pentru că nu avea nici o relevanță fiind o simplă rubrică de mențiuni. Legal lipsa sau prezența acelei mențiuni nu are nici o relevanță în contextul OUG 132/2020. Nici una.

  5. ELENA
    October 20th, 2020 at 17:20 | #7

    Buna seara! Multumim de clarificari, dar sa stiti ca sustin si eu colega “elene.lea” cu rubrica “alte detalii” din Revisal. Am si scris pe forum, chiar am si rugat sa se introduca si in Saga aceasta optiune (chiar daca nu este scris in lege) pt ca atunci cand incarcam un revisal in Reges si apoi verificam daca s-a preluat, acolo exista rubrica de “alte detalii” si pt cine vrea sa scrie ce a operat in revisal ar putea sa si vada. La momentul actual din putinele informatii pe care le putem vedea noi in Reges e pacat sa putem vedea o coloana care este goala si care ar putea fii cu informatii.
    Eu totusi cred ca nu este un efort imens in a se introduce o coloana in plus la Revisaluyl din Saga!
    Numai bine!

    • Cristi
      October 21st, 2020 at 13:41 | #8

      Probabil nu m-am făcut bine înțeles: am spus că până acum acea rubrică nu avea nici o relevanță din punct de vedere legal. Practic nici acum nu are, legal vorbind, vreo relevanță. Nu am spus altceva. Și nici nu am spus că nu se va introduce 🙂

  6. Ana
    October 22nd, 2020 at 07:26 | #9

    Buna ziua.In luna octombrie am salariati care sunt cu reducere timp munca si salariati care nu sunt. Nu prea stiu cum sa generez statul de plata din saga sa acopere cele 2 categorii de salariati. Va intreb daca se va face o actualizare a programului si pentru generarea corecta a declaratie 112.Multumesc

    • Cristi
      October 31st, 2020 at 14:01 | #10

      Va exista o actualizare.

  7. ana
    October 23rd, 2020 at 09:45 | #11

    Buna ziua,
    in luna oct am aplicat art.1 di OUG 132/2020. Am salariati care au timpul de munca redus si altii nu. Nu prea stiu cum sa procedez cu statele de plata, unii avand 128 ore lucratoare altii 176. Va intreb daca va fii o actualizare pentru program, mai ales ca D112 va suferi si ea modificari.
    Multumesc

    • Cristi
      October 31st, 2020 at 13:27 | #12

      Da, va exista o modificare.

  8. Maria Negoita
    October 23rd, 2020 at 13:29 | #13

    Buna ziua! Exista rubrica de detalii in REVISAL, unde se pot completa anumite date ale CIM? Multumesc!

    • Cristi
      October 31st, 2020 at 13:25 | #14

      Da, există – se numește detalii contract.

  9. Petre
    October 26th, 2020 at 12:17 | #15

    Buna ziua,
    Mai sunt sanse sa aflam azi cum se depune corect D112 pentru firmele care au redus timpul de lucru conform OUG 132/2020?

    • Cristi
      October 31st, 2020 at 13:15 | #16

      De la 1 noiembrie intră în vigoare noua D112. Problema este cu cei care au aplicat pentru septembrie prevederile OUG 132/2020.

  10. FLORIAN
    October 27th, 2020 at 08:23 | #17

    Pana la urma de cand se aplica, daca nici acum nu a aparut hotararea guvernului (sau ordin) de aplicare a OUG-urilor ? Ati vazut PDF-ul prin care se solicita sumele. Daca faci doar diferenta intre salarul de baza brut (care banuiesc ca e cel dinaintea reducerii, desi e foarte neclar in legenda lor) si salarul de baza brut aferent orelor efectiv prestate, te trezesti ca ceri si eventuale zile libere,nemotivate,boala…
    Sau in perioada asta de reducere nu pot avea asa ceva 🙂

    • Cristi
      October 31st, 2020 at 13:14 | #18

      Teoretic se aplică de la data publicării în monitorul oficial, practic nu se poate aplica din mai multe considerente.
      Eu zic că se poate solicita proporțional cu drepturile cuvenite pentru perioadă, așadar nu pentru nemotivate, dar pentru boală da.

  1. No trackbacks yet.