Home > Legislatie > Șomaj tehnic de la 1 iunie, subvenții.

Șomaj tehnic de la 1 iunie, subvenții.

Într-o bună tradiție a ultimelor trei luni,  cu o consecvență extraordinară în a adopta acte normative cu 1-2 zile înainte de aplicarea lor efectivă, continuând tradiția guvernelor din ultimii ani, guvernul a adoptat OUG 92/2020, ordonanță care a fost publicată în cursul serii de 29 mai 2020 în M.Of. 459.

Din punctul meu de vedere nu există nici cea mai mică scuză pentru întârzierea cu care se publică aceste măsuri. Declarațiile publice făcute acum câteva zile nu țin loc de lege și nici nu poți lua o decizie pe seama acelor declarații, mai ales că, după cum s-a și dovedit de-a lungul timpului, nu o dată între declarații și ceea ce a fost publicat a existat o mare diferență.

OUG 92/2020 reglementează trei măsuri de sprijin financiar a angajatorilor, la care aceștia POT apela nefiind însă obligați să și aplice pentru ele:

Prima – angajatorii și subliniez acest lucru, angajatorii, vor beneficia de o subvenție, decontarea unei părți din salariu, de 41,5% din salariul de bază brut, dar nu mai mult de 41,5% din salariul mediu brut pe economie.

Care angajatori pot beneficia de această subvenție?

Sunt două categorii de angajatori:

  • cei care au suspendat contractele de muncă a salariaților în baza art.52 alin.1 lit.c din codul muncii și au solicitat plata indemnizației de șomaj tehnic de către stat, în conformitate cu OUG 30/2020.
  • cei care au suspendat contractele de muncă a salariaților în baza art.52 alin.1 lit.c din codul muncii și NU au solicitat plata indemnizației de șomaj tehnic de către stat, în conformitate cu OUG 30/2020.

În cele două categorii sunt incluse și cei care au persoane angajate cu convenție individuală de muncă încheiată în baza legi cooperației, legea 1/2005.

A doua măsură constă în decontarea unei subvenții egale cu 50% din salariu (atenție  nu din salariul de încadrare ci din realizat, din brut), dar nu mai mult de 2500 lei dacă vor angaja în perioada 1 iunie – 31 decembrie 2020 următoarele categorii de persoane:

  • persoane în vârstă de peste 50 de ani a căror contract de muncă a încetat din motive neimputabile lor în timpul stării de urgență sau a celei de alertă și care sunt înregistrați ca șomeri în evidența ANOFM
  • persoane cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani înregistrați ca șomeri în evidența ANOFM

După cum se poate observa există o diferență între cele două categorii de angajați: în cazul celor de peste 50 de ani este necesar să fie înscriși în evidențele ANOFM, dar și condiția ca CIM să le fi încetat începând cu data de 16 martie 2020 și doar din motive neimputabile lor, iar în cazul celor de 16-29 de ani singura condiție este să fie înregistrați la ANOFM. Se creează astfel o mică discriminare între cele două categorii.

De ce pentru unul de peste 50 de ani ajuns șomer în 10 martie, de exemplu, nu se poate obține această subvenție, iar pentru unul de 25 de ani ajuns șomer în aceiași zi, se poate primi subvenție? Ce anume îi diferențiază aici?

A treia măsură.

Menținerea decontării indemnizațiilor de șomaj tehnic pe procedura valabilă și acum, conform OUG 30/2020, și după data de 31 mai 2020, pentru toate domeniile de activitate în care se mențin restricții în condițiile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, până la ridicarea acestor restricții.

De exemplu: pentru salariații sălilor de fitness, salariații restaurantelor – pentru că și dacă se deschid terasele vor veni probabil doar o parte înapoi la muncă, etc.

ATENȚIE! Dacă angajatorul are mai multe obiecte de activitate din care cel puțin o activitate este supusă restricțiilor, atunci nu poate solicita atât indemnizația de șomaj cât și subvenția de 41,5% și va trebui să aleagă doar una din măsuri.

Cine nu va putea solicita aceste subvenții – din prima și a doua măsură?

1. Instituții și autorități publice, astfel cum sunt acestea definite prin Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și prin Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

2. Angajatorii care la data solicitării acordării acestor sume se află în faliment, dizolvare, lichidare sau care au activitățile suspendate sau restricții asupra acestora din alte motive decât cele generate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 (adică cei care încă aplică OUG 30/2020 – cea de-a treia măsură).

3. Angajatorii nu vor putea solicita aceste sume nici în situația în care au persoane angajate, pentru care au deja convenție încheiată cu AJOFM în baza în baza art. 80, 85 și 93^4 din Legea nr. 76/2002.

Obligații și limitări impuse cu privire la aceste subvenții.

Pentru prima măsură – subvenția de 41,50% din salariul de încadrare.

1. Suma subvenției va fi limitată la maxim 41,50% din salariul mediu brut adică la 41,50% din 5429 lei.

2. Subvenția se acordă pe o perioadă de maxim 3 luni începând cu luna iunie.

3. Subvenția se acordă numai dacă salariații, pentru care se solicită, au avut CIM suspendat în perioada stării de urgență sau a celei de alertă pentru o perioadă de minim 15 zile. Atenție – legea nu face nici o referire la zile lucrătoare, așadar cele 15 zile sunt zile calendaristice. De asemenea dacă au existat persoane ce au avut suspendări multiple, în opinia mea, pe care mi-aș dori-o infirmată, ar trebui să aibă cel puțin una de minim 15 zile calendaristice pentru a se încadra în aceste cerințe.

4. Angajatorii care solicită subvenția trebuie să mențină raporturile de muncă cu salariații pentru care primesc această subvenție până la data de 31 decembrie 2020, cu două excepții:

  • dacă sunt salariați sezonieri contractele pot înceta și anterior datei de 31 decembrie 2020
  • dacă încetarea CIM intervine din motive neimputabile angajatorului – cum ar fi, de exemplu, demisia salariatului, pensionarea sau decesul acestuia.

Pentru cea de-a doua măsură – subvenția a 50% din salariul persoanei.

1. Suma subvenției este de 50% din salariul realizat de persoană, dar nu mai mult de maxim 2500 lei. Așadar la orice salariu brut mai mare 5000 lei, suma subvenției va fi limitată la 2500 lei.

2. Subvenția se acordă pentru maxim 12 luni de la data angajării

3. Plata subvenției se face proporțional cu timpul lucrat de salariat. Aici este necesară o mult mai mare clarificare – pentru că sunt cazuri în care persoanele care lucrează în ture și nu au ore lucrate efectiv câte ore lucrătoare sunt în lună, dar li se plătesc orele lucrătoare pentru că orele nelucrate sunt libere ce li se cuvin, iar ANOFM refuză plata subvenției pentru acele ore chiar dacă angajatorul i-a plătit.

4. CIM trebuie încheiat cu acele persoane pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, nu cu timp parțial și nu pe perioadă determinată.

Obligație comună în ambele situații

Angajatorii care încetează contractele de muncă a salariaților pentru care solicită plata acestor subvenții, nerespectând obligația de a-i menține angajați pentru perioadele prevăzute de lege (până la 31 decembrie 2020 în cazul celor ce aplică prima măsură, respectiv 24 de luni de la data angajării pentru cei ce aplică cea de-a doua măsură), vor fi nevoiți să restituie la buget sumele încasate pentru aceștia plus o dobândă stabilită la nivelul celei de referință a BNR, la data încetării contractului, dacă încetarea CIM are loc astfel:

  • cu acordul părților – în baza art.55 litera b din codul muncii;
  • ca urmare a constatării nulității absolute a contractului individual de muncă, de la data la care nulitatea a fost constatată prin acordul părților sau prin hotărâre judecătorească definitivă – art. 56 alin.1 litera d din codul muncii;
  • ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcția ocupată de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de reintegrare – art. 56 alin.1 litera d din codul muncii;
  • prin concediere la inițiativa angajatorului, desființarea postului, în baza art.65 din codul muncii.

Cum se va proceda pentru recuperarea sumelor?

Pentru subvenția de 41,50%:

Angajatorii vor întocmi statele de salarii normal. Vor plăti salariații, din resursele lor financiare, apoi în intervalul 1-25 a lunii următoare celei pentru care vor solicita plata sumelor respective vor depune la AJOFM (aici, acum, legea spune prin mijloace electronice, nu mai spune nimic de poștă electronică, așadar pentru aceste solicitări trimiterea documentelor prin aici.gov.ro are un suport legal) următoarele documente, pentru care își asumă răspunderea privind veridicitatea datelor și corectitudinea lor: o cerere, o declarație și o listă a persoanelor pentru care solicită plata acelor sume.

Bineînțeles că este necesar un ordin care să reglementeze modelul și conținutul acestor documente.

Pentru subvenția de 50% din salariul persoanei

Angajatorii vor întocmi statele de salarii normal. Vor plăti salariații, din resursele lor financiare, urmând ca ulterior lunii pentru care plătesc salariații să depună la ANOFM, prin mijloace electronice, o cerere de decontare a sumelor. Procedura efectivă de decontare va fi stabilită prin ordin ANOFM în termen de 5 zile de la data publicării ordonanței.

Termen de decontare a subvențiilor

Pentru cea de-a doua măsură – subvenționarea a 50% din salariul brut al persoanei – nu există stabilit prin ordonanță un termen de decontare. Este posibil să fie înscris unul în procedura ce va fi stabilită de ANOFM, dar în ordonanță nu există un termen anume.

În schimb pentru prima măsură – subvenționarea a 41,50% din salariul de încadrare – decontarea din bugetul asigurărilor pentru șomaj a sumelor se efectuează în termen de cel mult 10 zile de la data îndeplinirii de către angajatori, potrivit legii, a obligațiilor declarative și de plată aferente veniturilor din salarii și asimilate salariilor din perioada de raportare pentru care se face solicitarea.

Plata sumelor se face prin virament în conturile deschise de angajatori la instituțiile de credit, după verificarea de către agențiile ANOFM după ce verifică dacă angajatorii au depus declarația 112 și au plătit taxele pe salarii.

Legat de decontarea subvenției de 41,5% am niște observații

– deja în intervalul 1-25 iunie ar trebui să se poată depune primele cereri în acest sens.

– procentul de 41,5% reprezintă de fapt cuantumul taxelor ce se percep la venituri de natură salarială obținute în afara funcției de bază și e un procent care, în teorie, ar asigura recuperarea unor sume egale cu eventuale taxe plătite de angajatori salariaților pentru care solicită aceste subvenții.

– cei care depun aceste cereri, e clar că vor trebui să depună și să plătească cât mai rapid taxele pe salarii pentru a putea recupera banii de la ANOFM. Se va complica situația dacă, prin ordinul ce va apărea, se va solicita depunerea D112 sau indicarea numărului generat de ANAF prin recipisa de depunere, precum și copia documentelor de plată a taxelor.

– nu este clar ce se va întâmpla dacă stingerea se poate face prin compensare. De exemplu, companii care au de încasat TVA de la stat și care compensau din TVA taxele pentru salarii, vor fi nevoiți să achite efectiv taxele pentru a putea recupera această subvenție.

– cererea se va depune în intervalul 1-25 a lunii următoare celei pentru care se solicită subvenția. Nu confundați cu declarațiile fiscale – termenul de 25 aici este termen limitativ, nu contează că este zi nelucrătoare. Până la 25 a lunii va trebui să o depuneți obligatoriu dacă doriți să beneficiați de aplicarea ei.

– nu este clar dacă este obligatoriu ca cele trei luni pentru care se solicită recuperarea sumelor trebuie să fie consecutive. Adică dacă am început să solicit în iunie pentru mai, trebuie să continui lună de lună timp de 3 luni sau pot să solicit pentru mai în iunie și apoi doar în septembrie pentru august.

– nu este clar cum se determină valoarea subvenției dacă salariatul are parte din lună suspendată. De exemplu are 10 zile concediu fără plată și restul lucrate. Cum se determină subvenția de 41,50% din salariul de încadrare? Nu există, legal, un calcul proporțional cu timpul lucrat așa cum există la subvenția de 50%.

Înregistrarea în contabilitate

Salariile se vor înregistra normal, în schimb pentru sumele ce urmează să fie încasate de la stat, va trebui făcută înregistrarea contabilă

4451 = 7414 Cu suma subvenției solicitate de la stat, conform cererilor trimise către ANOFM

Mai detaliat despre înregistrările contabile legate de subvenții am scris mai demult aici.

Exemple:


Societatea A are un salariat, cu normă întreagă, cu un salariu de încadrare de 2500 lei,  care a avut contractul de muncă suspendat, în baza art.52 alin.1 lit.c din codul muncii, în intervalul 16 martie 2020 – 14 mai 2020. Din 15 mai 2020, salariatul redevine activ. Societatea a solicitat plata salariaților de către ANOFM conform OUG 30/2020.

Poate aplica societatea A pentru decontarea a 41,50% din salariu?

Da, poate, pentru că salariatul său a avut suspendat CIM în perioada stării de urgență, mai mult de 15 zile.

Care este cuantumul subvenției? 41,5% din suma de 2500 lei, adică 1038 lei.


Societatea B are doi salariați cu normă întreagă și salariu de încadrare de 2230 lei. Unul din salariați a avut CIM suspendat în perioada 01.04.2020-30.04.2020 și celălalt a avut CIM suspendat în perioada 01.05.-14.05.2020 în baza art.52 alin.1 litera c din codul muncii. Societatea a suportat ea plata indemnizației de șomaj.

Poate aplica societatea B pentru decontarea a 41,50% din salariu pentru ambii salariați?

Nu. Poate aplica doar pentru salariatul ce a avut CIM suspendat în perioada 01.04.2020-30.04.2020, dar nu și pentru cel suspendat în perioada 01.05.2020-14.05.2020.

De ce? Pentru că cel de-al doilea a avut doar 14 zile de suspendare a CIM și OUG 92/2020 stabilește minim 15 zile de suspendare pentru a se putea solicita decontarea acelor sume.

Care este cuantumul sumei pe care o va solicita? 2230 lei x 41,50% = 925 lei.


Societatea C are doi salariați a căror CIM a fost suspendat în luna aprilie, pentru toată luna, astfel: un salariat cu salariul de încadrare de 6000 lei cu CIM suspendat în baza art.52 alin.1 lit.c din codul muncii și un salariat cu salariul de încadrare de 7500 lei care a avut CIM suspendat în baza art.54 din codul muncii.

Poate aplica societatea C pentru decontarea a 41,50% din salariu pentru ambii salariați?

Nu. Poate aplica doar pentru salariatul ce a avut CIM suspendat în baza art.52 alin.1 lit.c – cel cu salariul de încadrare de 6000 lei nu și pentru celălalt, pentru că OUG 92/2020 cere ca suspendarea CIM să fi fost în baza art.52 alin.1 lit.c din codul muncii, iar cel de-al doilea are CIM suspendat în baza art.54.

Care este cuantumul sumei pe care o va solicita? Cum salariatul are un salariu de bază de 6000 lei, iar salariul mediu brut pe economie este de 5429 lei, societatea va putea solicita maxim 41,5% din salariul mediu brut pe economie, adică 5429 lei x 41,5% = 2253 lei.


Societatea A încetează în 30 noiembrie 2020 CIM pentru salariatul său. Încetarea se face cu acordul părților în baza art.55 litera b din codul muncii. Pentru el, societatea a încasat timp de 3 luni o subvenție de câte 1038 lei pe lună (41,5% din salariul de încadrare de 2500 lei.

În aceste condiții societatea A, va trebui să ramburseze statului român suma de 3114 lei reprezentând subvenția încasată (1038 lei x 3 luni) la care, statul, va calcula o dobândă egală cu dobânda de referință stabilită de BNR valabilă la 30 noiembrie 2020.

Dar dacă încetarea CIM avea loc urmare demisiei salariatului și CIM înceta în baza art.81 din codul muncii? Atunci fiind o încetare a contractului din motive ce nu țin de persoana angajatorului și nu i se poate imputa, angajatorul nu ar fi avut obligația de a rambursa sumele încasate.


O societate angajează în 31 iulie 2020 cinci persoane:

– o persoană în vârstă de 51 ani, înscrisă în evidențele ANOFM ca șomer, a cărui CIM a încetat la data de 29 februarie 2020.

– o persoană în vârstă de 50 ani, înscrisă în evidențele ANOFM ca șomer, a cărui CIM a încetat în 31 martie 2020.

– o persoană în vârstă de 23 ani, neînscrisă în evidențele ANOFM, absolvent al unei facultăți promoția 2020

– o persoană în vârstă de 27 ani, înscrisă în evidențele ANOFM, care a mai avut CIM și acesta a încetat urmare a demisiei sale în februarie 2020.

– o persoană de 25 ani, neînscrisă în evidențele ANOFM ca șomer, absolvent de liceu, promoția 2014, care nu a lucrat niciodată.

Poate solicita subvenție pentru aceștia? În baza OUG 92/2020 sau în baza Legii 76/2002 – art.80 sau art.85, după caz.

Să vedem:

Poate solicita subvenție în baza OUG 92/2020 pentru următoarele persoane:

– pentru cea în vârstă de 50 ani, înscrisă în evidențele ANOFM care are CIM încetat în 31 martie 2020, pentru că respectă toate condițiile puse de OUG 92.
– pentru cea în vârstă de 27 ani, înscrisă în evidențele ANOFM

Nu poate solicita subvenție în baza OUG 92/2020 pentru restul persoanelor din următoarele motive:

– pentru persoana în vârstă de 51 ani nu poate solicita subvenția pentru că deși respectă criteriul vârstei și cel al înscrierii la ANOFM, persoana a avut încetat CIM anterior perioadei de urgență/alertă.
– pentru persoana în vârstă de 23 ani, absolvent de facultate promoția 2020, nu poate solicita pentru că persoana nu era înscrisă în evidența ANOFM. Pentru aceasta ar putea solicita subvenție dacă persoana s-ar înscrie în evidența ANFOM anterior.
– la fel, nici pentru persoana în vârstă de 25 ani nu poate solicita decât dacă, la fel, aceasta s-ar înscrie în evidența ANOFM.

Poate solicita însă, dacă nu se află în situațiile de interdicție prevăzute de legea 76/2020,  subvenții conform Legii 76/2020 pentru persoanele de mai sus astfel: pentru primele 3 persoane cu condiția ca persoana de 23 ani să se înscrie în evidența ANOFM.

  1. adi
    May 30th, 2020 at 15:54 | #1

    La fix.Ms.

  2. Anca
    May 30th, 2020 at 17:19 | #2

    Mulțumim pentru lămuriri. Prompți, ca întotdeauna

  3. Corina
    May 31st, 2020 at 09:28 | #3

    Daca angajatorul are un singur obiect de activitate adica restaurant, dar nu are terasa si de la 01.06 are 5 salariati care lucreaza si 2 in somaj tehnic trebuie sa aleaga ca si angajatorul cu mai multe obiecte de activitate somaj tehnic sau masura cu 41.5 %?

    • Cristi
      June 1st, 2020 at 14:59 | #4

      Este discutabil, dar înclin să cred că da.

  4. Gheorghe Ion
    May 31st, 2020 at 11:41 | #5

    Cu permisiunea dumneavoastra, ingaduiti-mi, cateva observatii:

    a) angajatorii beneficiaza de decontarea unei părți din salariu, suportată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, reprezentând 41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020, cu modificările ulterioare, numai pentru persoanele care au avut o durată a suspendării a contractului individual de muncă de minimum 15 zile în perioada stării de urgență sau de alertă și au beneficiat fie de indemnizațiile prevăzute de art. XI și XV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, fie de prevederile art. 53 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Asadar, minimum de zile, de drept, se refera numai la zile lucratoare. In fapt, aferente acestora, a fost solicitata si platita indemnizatia prevazuta de art.XI si XV din OUG Nr.30/2020 respectiv, indemnizatia platita din fondul de salarii conform prevederilor art.53 din Legea nr.53/2003 – Codul muncii;

    b) pentru un plus de rigoare, in text si exemple, corectati referinta ” suspendat în baza art.54 din codul muncii “. Sigur, ati vrut sa fie ” art. 53 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii;

    c) ati, scris:
    Poate solicita subvenție în baza OUG 92/2020 pentru următoarele persoane:

    – pentru cea în vârstă de 50 ani, înscrisă în evidențele ANOFM care are CIM încetat în 31 martie 2020, pentru că respectă toate condițiile puse de OUG 92.

    Eu, spun ca nu.
    Pentru ca OUG Nr.92/2020 se aplica si persoanelor reangajate in perioada 1 iunie 2020 -31 decembrie 2020, in varsta de peste 50 ani, ale caror contracte individuale de munca au incetat pentru din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestora – concedierea reglementata de art.65 din Codul muncii – survenita in perioada starii de urgenta decretata prin Decret nr.195/2020 prelungita prin Decret nr.240/2020 sau in perioada starii de alerta instituita prin Hotararea Guvernului nr.394/2020, înregistrați ca șomeri în evidența agențiilor pentru ocuparea forței de muncă.

    • Cristi
      June 1st, 2020 at 15:06 | #6

      a. nu suntem de acord 🙂
      Textul legii nu spune că trebuie să fi fost plătită indemnizație pentru minim 15 zile, doar perioada de suspendare să fi fost de minim 15 zile.
      b. exemplul meu era pentru un salariat aflat în concediu fără plată, suspendat în baza art.54 din CM, nu pentru șomaj tehnic.
      c. și de ce nu? nu am scris nicăieri că a încetat din motive imputabile salariatului.

  5. Ana
    May 31st, 2020 at 12:21 | #7

    Mulțumim frumos, d-le Cristi!

  6. Daiana
    June 1st, 2020 at 06:52 | #8

    In cazul unei societăți cu mai multe puncte de lucru și mai multe obiecte de activitate (bar, florărie, fornetti), majoritatea angajaților au revenit la lucru după șomaj tehnic. Excepție fac angajații de la punctele de lucruri din mall-uri, care nu pot fi deschise. Alegerea între șomaj tehnic și facilitatea cu 41,5% se face doar in cazul acestor angajați care încă nu pot reveni la lucru? Sau pur și simplu, daca se cere șomaj tehnic pt ei, societatea pierde dreptul de a aplica facilitatea cu 41,5% pt toți angajații? Mi se pare că e cea din urmă varianta, totuși sper sa nu… In acest caz, se pot activa și contractele acestor salariati, chiar daca ei nu vor merge la munca până la deschiderea mall-urilor?

    • Cristi
      June 1st, 2020 at 15:09 | #9

      Este cea din urmă variantă. Pentru că cele două măsuri nu se pot cumula într-o societate.
      Da, se pot activa pentru că nu există nici o restricție în acest sens.

  7. Corina
    June 1st, 2020 at 07:49 | #10

    Daca incetez suspendarea dar modific contractul la 2 ore in loc de 8 pot beneficia de ajutorul de 41,5% aferent salariului?

    • Cristi
      June 1st, 2020 at 15:11 | #11

      Da. Dar atenție: modificarea CIM se face cu acordul ambelor părți.

  8. sophia
    June 1st, 2020 at 14:11 | #12

    Multumim. Firma are 2 angajati, ambele au 15 zile CIM suspendat în baza art.52 alin.1 lit.c . Putem solicita 41.5% dupa amele persoane?

    • Cristi
      June 1st, 2020 at 15:11 | #13

      Da, dacă a încetat suspendarea și persoanele și-au reluat activitatea.

  9. Elena
    June 1st, 2020 at 18:56 | #14

    Multumim! Pot solicita subventia de 41,5% in luna iunie(pt.luna mai), pt.2 salariati care au beneficiat de somaj tehnic OUG30 din 18.03-14.05.2020? Daca da,proc.de 41,5% se aplica la sal.de incadrare din mai 2020,sau la sal.brut realizat in mai 2020(brutul fiind mai mic din cauza somaj.tehnic OUG 30 pe perioada 1-15 mai 2020?S-au este mai bine sa aplic in iulie pentru luna iunie 2020,avand in vedere ca iunie 2020 va fi luna cu timp lucrat complet.

    • Cristi
      June 2nd, 2020 at 13:00 | #15

      Nu. Se poate solicita ori indemnizația de șomaj ori subvenția de 41,5%.

  10. Laura
    June 2nd, 2020 at 08:03 | #16

    Buna ziua

    ce parere aveti: zilele de somaj tehnic efectuate in iunie platite de firma, se pot lua in calcul pentru stabilirea celor 15 zile minim? Starea de alerta fiind pana in 13 iunie, iar cele 15 zile trebuiau efectuate in perioada starii de urgenta sau de alerta…

  11. D.B.Eva
    June 2nd, 2020 at 17:36 | #18

    Bună ziua.Noi avem un club sportiv, sport contact, Taekwondo, dar nu putem relua activitatea, pentru că nu putem să facem antrenamente în sala… avem 2 angajat, instructorii de sportiv, până la 31 mai erau la somaj tehnic.. în cazul asta ce beneficii este ideal pt instructorii? Poate să mai rămână la șomajului tehnic? Codul caen avem 9312. Mulțumim

    • Cristi
      June 2nd, 2020 at 20:47 | #19

      Da, pot rămâne în șomaj tehnic.

  12. Ivan Oana
    June 2nd, 2020 at 23:13 | #20

    Buna seara!
    Pentru o firma cu organizări de evenimente (cod Caen 9329) se poate solicita șomaj tehnic in continuare? Firma are anulate toate evenimentele din acest an. Menționez ca administratorul a foat sfătuit sa încheie suspendarea contractelor (conf. Art. 53) cu data de 31.05.2020. In aceasta situație se pote face iar suspendarea contractelor pentru a beneficia de șomaj tehnic in continuare? Sigur, dacă acest lucru este posibil!
    Mulțumesc anticipat!

    • Cristi
      June 5th, 2020 at 10:36 | #21

      Da, se poate. Firma are, clar, un obiect de activitate ce este supus în continuare unor restricții.

  13. Vasi
    June 3rd, 2020 at 07:28 | #22

    Buna ziua. Stiti cumva cum se va face solicitarea celor 41,5%? Tot prin AICI.GOV.RO? Multumesc!

    • Cristi
      June 5th, 2020 at 10:36 | #23

      Cel mai probabil da.

  14. sophia
    June 3rd, 2020 at 08:09 | #24

    Buna ziua, Unde gasim codurile CAEN pentru care firmle pot prelungii suspendarea contractelor de munca in vederea obtinerii somajului tehnic? Pt. un cabinet de biorezonanta, unde este si activitatea de balneofizioterapie se poate prelungii somajul tehnic pana 14 iunie? Multumesc

    • Cristi
      June 5th, 2020 at 10:38 | #25

      Da, se poate. Nu există o astfel de listă. Legea trimite spre o lege care arată ce măsuri se aplică și în ce condiții se pot desfășura anumite activități, unele din ele fiind limitate ca desfășurare ori restricționate total momentan. Dacă activitatea este supusă unor restricții totale sau parțiale, se poate solicita decontarea șomajului tehnic în continuare.

  15. Ana
    June 3rd, 2020 at 13:57 | #26

    Eu încep să nu mai înțeleg nimic și cred că mă duc să fac o tură în jurul blocului!Dacă până la 31.05.2020 ca și măsură de ajutorare, s-a prelungit șomajul tehnic, atunci, unde, sau de unde reiese din OUG 92, că această subvenție de 41,5% din salariul de bază brut, acordata conform primei măsura din OUG , începând cu data de 01.06.2020, face referire la salariile pentru luna mai și nu la cele începând cu luna iunie?Mulțumesc tuturor celor care mă luminează!

    • Cristi
      June 5th, 2020 at 10:41 | #27

      Ordonanța intră în vigoare din 29 mai, adică de la data publicării ei și produce efecte de la 1 iunie. În intervalul iunie – decembrie se pot acorda aceste subvenții. Luați în calcul că nu toate firmele au avut suspendați salariații până în data de 14 mai. Unii au reluat activitatea din mai și au solicitat șomaj tehnic doar până la 30 aprilie. Alții au avut șomaj tehnic, dar pe care l-au suportat ei și nu au solicitat nimic de la stat și în mai au reluat activitatea.

  16. Ioana
    June 3rd, 2020 at 14:15 | #28

    Daca am avut somaj tehnic in perioada 09.04 — 14-05 pentru 2 angajati si am solicitat somaj tehnic pt.ei in aceasta perioada, pot solicita acum indemnizatia pt.perioada 14.05-31.05?
    Se va considera ca si o luna sau o jumatate? Cererile urmatoare vor cuprinde perioada 01.06-30.06; 01.07-31.07 si 01.18-15.08?
    Multumesc

    • Cristi
      June 5th, 2020 at 10:42 | #29

      Nu puteți solicita pentru aceiași salariați atât indemnizația de șomaj tehnic cât și subvenția de 41,5%.

  17. Attila
    June 3rd, 2020 at 15:43 | #30

    Buna ziua.
    Va felicit pentru articolul dvs. Permiteti-mi, va rog, doua observatii:
    1. Inteleg ca, desi in textul OUG 92/2020 mentioneaza “…se aplică numai persoanelor care au avut o durată a suspendării a contractului individual de muncă de minimum 15 zile în perioada stării de urgenţă sau de alertă”, opinia dvs este ca “ar trebui să aibă cel puțin una de minim 15 zile calendaristice pentru a se încadra în aceste cerințe” si nu s-ar aplica pentru “persoane ce au avut suspendări multiple”. Eu as lua exemplul zilelor de concedii medicale din ultimele 12 luni (valabil si pentru dl. Gheorghe Ion din commentul de mai sus), pe care listam pentru angajatii care se duc la doctori. In lista respectiva se trece nr zile total CM dintr-un anumit interval (1 an). Cred ca este acelasi principiu. Nr zile suspendare CIM in perioada de urgenta (+alerta), adica intre 16 martie – 31 mai (sau mai incolo). Nu se specifica cum sunt constituite acele zile suspendate. Opinia mea 🙂
    2. Desi in articol ati mentionat ca nu se prevede clar in OUG92 luniile pentru care se aplica subventiile de 41.5%, nu am inteles cum pot sa aplic pentru salariul aferent lunii mai 2020, daca in perioada 1 aprile (1 mai) -14 mai 2020 statul asigura salariul angajatului aflat in somaj tehnic, asta insemnand ca teoretic aplic pentru o subventie de 41.5% asupra unui salariu asigurat tot de stat. Ori, in acest caz, dupa opinia mea, se poate aplica doar pentru salariul aferent lunii iunie 2020, cand salariul angajatului este asigurata exclusiv de societate. Sau poate pur si simplu am inteles gresit exemplul dvs (“deja în intervalul 1-25 iunie ar trebui să se poată depune primele cereri în acest sens”)?
    Multumesc.

    • Cristi
      June 5th, 2020 at 10:50 | #31

      Mulțumesc.
      1. Am și spus că sper ca opinia mea să fie infirmată, dar de un o clarificare legală. Aș fi apreciat dacă ar fi existat ordinul ANOFM legat de procedură, ordin care să clarifice acest aspect. Altfel și dvs aveți dreptate 🙂
      2. Am spus că primele cereri se pot depune deja în iunie. De ce? Foarte simplu:
      – de la 29 mai ordonanța este publicată
      – de la 1 iunie măsura este deja activă
      – nu toți angajatorii au avut șomaj tehnic până în mai. De exemplu eu știu firme ce au avut salariații în șomaj tehnic doar în aprilie. Din 1 mai salariații sunt activi. De ce nu ar putea aplica pentru această subvenție în iunie?
      – nu toți angajatorii au avut șomaj tehnic pentru care au solicitat plata indemnizațiilor de la stat. Unii au plătit ei acele indemnizații. Iar în mai i-au reactivat. Aceștia pot cere și ei plata acestei subvenții.

  18. Eniko
    June 4th, 2020 at 10:05 | #32

    Bunaziua . Daca societatea are convenție încheiată cu AJOFM în baza în baza art. 85 din Legea nr. 76/2002 poate benefiacia de subventie pentru alte persoane – decat pentru care a fost incheiat conventia – trimisa in somaj tehnic.

  19. Ioana
    June 5th, 2020 at 09:08 | #34

    Buna ziua,
    Nu inteleg de ce la observatii spuneti ca deja in perioada 1-25 iunie ar trebui depuse primele cereri pt. subventii de 41,5% cand specificati ca aceste cereri se depun pentru perioada incepand din 1 iunie si se trimit care cei la somaj in perioada 1-25 a lunii urmatoare celei pt care se solicita subventii.
    Multumesc

    • Cristi
      June 5th, 2020 at 11:09 | #35

      Eu am spus că acordarea se face începând cu luna iunie nu am spus că doar pentru salariile din luna iunie. Da, pentru că ordonanța produce efecte începând cu iunie.
      Nu am spus că este obligatoriu să se depună de către toți în luna iunie. Dar sunt angajatori care pot depune. Am explicat în comentarii anterioare cine și de ce pot depune în iunie.

  20. Florina
    June 5th, 2020 at 09:09 | #36

    Buna ziua,
    Nu inteleg de ce la observatii spuneti ca deja in perioada 1-25 iunie ar trebui depuse primele cereri pt. subventii de 41,5% cand specificati ca aceste cereri se depun pentru perioada incepand din 1 iunie si se trimit care cei la somaj in perioada 1-25 a lunii urmatoare celei pt care se solicita subventii.
    Multumesc

    • Cristi
      June 5th, 2020 at 11:10 | #37

      Postați același mesaj cu nume diferite 🙂

  21. Gheorghe Ion
    June 6th, 2020 at 10:54 | #38

    In MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA I, Nr.481/5.VI.2020 a fost publicat Ordin nr.457/3 iunie 2020 a presedintelui Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca care aproba modelul documentelor prevazute la art.II alin. (2) din Ordonata de urgenta a Guvernului nr.92/2020, respectiv al cererii, al declaratiei pe propria raspundere si al listei persoanelor care beneficiaza de prevederile art.I alin. (1) din ordonanta de urgenta antereferita.
    Cererea se completeaza de catre contribuabillii care declara:
    – lunar obligatiile fiscale aferente veniturilor din salarii si asimilate salariilor;
    – trimestrial obligatiile fiscale aferente veniturilor din salarii si asimilate salariilor, o singura cerere, cu cate un rand pentru fiecare luna in parte.
    La cerere, se anexeaza copia documentului care face dovada platii (ordin de plata/extras de cont, etc.) obligatiilor fiscale aferente lunii/trimestrului.
    Declaratia pe propria raspundere se completeaza de declarant.
    Lista persoanelor se completeza de angajator
    – conform informatiilor din registrul general de evidenta a salariatilor cand completeaza numarul de zile de suspendare a contractului individual de munca in perioada starii de urgenta/starii de alerta;
    – cu numarul de ore efectiv lucrate in luna pentru care se solicita decontarea sumei si, dupa caz, inclusiv cu orele aferente concediului de odihna efectuat.
    Asadar, perioada pentru care se solicita decontarea sumei reprezentand 41.5% din salariul de baza brut corespunzator locului de munca ocupat, dar nu mai mult de 41.5% din castigul salariat mediu brut, trebuie sa cuprinda numai veniturile din salarii si asimilate salariilor.
    Exemplu: Daca in luna mai 2020 angajatorul/ contribuabilul:
    – nu a avut salariati ale caror contracte individuale de munca au fost suspendate;
    – au avut salariati cu durata suspendarii contractelor individuale de munca de minimum 15 zile in perioada starii de urgenta;
    – si-a indeplinit obligatiile declarative si de plata aferente veniturilor din salarii si asimilate salariilor din perioada de raportare ( in exemplul nostru: luna 05.2020) pentru care se face solicitarea,
    poate depune documentele, de indata ce procedura va fi activata ( cerere – cu anexe, declaratie si lista) pana la data de 25 iunie 2020.

  22. Laura
    June 7th, 2020 at 09:10 | #39

    Daca un angajat a avut 10 zile de supendare in luna mai in baza OUG 30/2020 si alte 5 zile supendare in luna iunie in baza art 52 al 1 lic c Codul Muncii (somaj platit de societate), se incadreaza la decontarea a cei 41.5%? incepand cu iunie sau iulie?
    Nedumerirea mea deriva din modelul de Declaratie pe propria raspundere pt cei 41.5% prevazut in Ordinul 457/2020 unde trebuie sa se bifeze din variantele urmatoare:
    – au avut o durata a suspendarii contractului de minim 15 zile in perioada starii de urgenta sau alerta si au beneficiat de prevederile art XI al 1 Oug 30/2020;
    – au avut o durata a supendarii in baza art 52 al 1 lic c Codul Muncii de minim 15 zile in perioada starii de urgenta sau alerta.

    • Cristi
      June 9th, 2020 at 09:03 | #40

      Eu zic că da. Suspendarea e suspendare.

  23. Ioana
    June 8th, 2020 at 09:25 | #41

    Florina :
    Buna ziua,
    Nu inteleg de ce la observatii spuneti ca deja in perioada 1-25 iunie ar trebui depuse primele cereri pt. subventii de 41,5% cand specificati ca aceste cereri se depun pentru perioada incepand din 1 iunie si se trimit care cei la somaj in perioada 1-25 a lunii urmatoare celei pt care se solicita subventii.
    Multumesc

    imi pare rau, nu mi s-a incarcat mesajul pe site, am crezut ca nu functioneaza si am probat cu alta adresa de mail, scuze din nou

  24. Attila
    June 9th, 2020 at 11:47 | #42

    @Cristi
    Buna ziua.
    Din pacate nici in Ordin 457/2020 nu s-a clarificat situatia celor 15 zile, totusi in anexa 3, cu lista, in coloana 6 din tabel, denumirea coloanei impreuna cu explicatia aferenta **) regasita mai jos sub tabel, parca ar indica (asta inseamna ca asa inteleg eu) ca vorbim de zile calendaristice, care nu trebuie neaparat sa fie neintrerupte. Dvs. cum interpretati? De altfel am scris si catre AJOFM Mures (unde apartinem), si (ca sa fiu realistic, NU 🙂 ) ma astept sa primesc un raspuns pentru interpretarea ordonantei.
    Multumesc.

  25. Ioana
    June 9th, 2020 at 19:18 | #43

    De unde putem descarca modelele de lista, declaratie si cerere, aveti un link?
    Multumesc frumos

    • Cristi
      June 12th, 2020 at 09:16 | #44

      Momentan nu știu să existe documente oficiale.

  26. LuminitaZ
    June 10th, 2020 at 19:16 | #45

    Buna ziua,

    Va rog, ce parere aveti ref la aplicare in domeniul Constructii, se pot cumula facilitatile scutire contributii oug 114 cu subventia OUG 92/2020?
    Procentul de 41.5% pare a fi exact partea de contributii din salariu, insa au deja scutire..
    Pe de alta parte, nu sunt mentionate restrictii, in OUG 92/2020.
    Va rog, ce parere aveti dvs?

    va multumesc
    LZ

    • Cristi
      June 12th, 2020 at 09:15 | #46

      Da. Nu există o interdicție în acest sens.

  27. Cristina
    June 11th, 2020 at 10:12 | #47

    Buna ziua,

    Pentru aprilie si mai am primit indemnizatiile de somaj de la ANOFM pt salariatii intrati cf OUG 30, salariatii rentorcandu-se la serviciu cu data de 02.06.2020.
    intrebare: Pot solicita pentru acesti salariati la ANOFM cei 41.5%? Daca da, se solicita pentru ambele luni odata sau pt aprilie solicit in iunie, iar pt luna mai solicit in iulie?

    Multumesc pentru raspuns!

    • Cristi
      June 12th, 2020 at 09:16 | #48

      În iulie puteți solicita această subvenție.

  28. Attila
    June 12th, 2020 at 07:36 | #49

    Raspunsul ANOFM Mures la solicitarea mea de clarificare a textului OUG92:
    “Bună seara,
    Referitor la solicitarea dvs. de clarificări, la momentul actual vă pot comunica urmatoarele:
    – în ceea ce privește cele 15 zile, urmează să primim unele clarificări, în sensul dacă sunt calendaristice sau lucrătoare. Având în vedere modul de aplicare al legislației privind șomajul tehnic, cred că e vorba de zile lucrătoare (șomajul tehnic s-a platit pe zile lucrătoare ) și cred că intervalele de suspendare se pot cumula;
    – se aplică începând cu salarul aferent lunii iunie 2020. Din analiza modelului documentelor in care baza cărora se vor solicita aceste sume, rezultă că s-ar putea cerere pentru oricare 3 luni.

    Vă rog să reveniți cu un email sau telefon după data de 15.06.2020, în speranța că până atunci vom primi și noi toate clarificările și lămuririle
    Mulțumesc”

    • Cristi
      June 12th, 2020 at 09:19 | #50

      Mulțumesc pentru amabilitatea de împărtăși aceste informații.
      Eu zic că zilele sunt zile calendaristice, pentru mine fiind foarte clar acest lucru.
      Nu sunt de acord că se aplică cu salariile lunii iunie. Sunt cazuri cum am explicat care în iunie, deja, pot depune cereri pentru subvenția de 41,5%.

  29. Cristina
    June 14th, 2020 at 06:15 | #51

    @Cristi
    Multumesc!

    pot solicita pentru ambele luni in luna iunie sau doar pentru aprilie?

    • Cristi
      June 17th, 2020 at 11:11 | #52

      Subvenția de 41,5% nu are legătură cu lunile în care au fost în șomaj tehnic. Nu pentru ele se acordă.
      Se acordă pentru prima lună în care salariații au contracte active și nu se solicită pentru ei indemnizație de șomaj tehnic.

  30. Marian T
    June 16th, 2020 at 10:53 | #53

    Cristi :
    Da, se poate. Firma are, clar, un obiect de activitate ce este supus în continuare unor restricții.

    Si din care act normativ ar reiesi asta?

    • Cristi
      June 17th, 2020 at 11:34 | #54

      Chiar din actul la care se face referire în articol. Mai exact art.X din OUG 92/2020.

  31. vasi
    June 16th, 2020 at 17:50 | #55

    Stiti cumva, a aparut ceva,..cum se va va face, efectiv , solicitarea celor 41.5%?

    • Cristi
      June 17th, 2020 at 11:33 | #56

      Da. Ordinul a apărut și aprobă modelele de formulare. Formularele însă nu au apărut. Cel mai probabil prin aici.gov.ro
      Se pare însă că deși ordonanța e în vigoare și textul spune că începând cu iunie se pot solicita aceste subvenții, statul înțelege că începând cu salariile lunii iunie, adică doar în iulie să poată cere aceste sume.

  32. Adelina
    June 16th, 2020 at 22:24 | #57

    Buna ziua! In cazul in care toti angajatii au contractul de muncă suspendat conform prevederilor art. 52, alin. (3) din Codul Muncii, prin reducerea programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe săptămână, se poate beneficia de subvenția, de 41,5%? Merita sa încerci depunerea cererii dacă codul CAEN al firmei nu se afla printre cele afectate de restricții, dar compania este afectata datorita faptului ca oferă servicii pentru companii din industria turismului?

    • Cristi
      June 17th, 2020 at 11:39 | #58

      Nu se pot solicita. Condiția este să fie suspendat pe art.52 alin.1 litera c și indemnizația de șomaj să fie suportată fie de stat fie de angajator.

  33. daniel gilca
    June 17th, 2020 at 08:24 | #59

    Buna ziua. Eu tot n-am inteles nimic. Am dreptul sa cer subventia de 41,5% pentru salariatii care au fost in somaj tehnic mai mult de 15 zile cf.OUG 30+32 pentru luna mai? Si pentru luna mai pentru ce perioada am dreptul sa cer subventia? Pentru toata luna sau pentru perioada efectiv lucrata? Va multumesc anticipat pentru raspuns.

    • Cristi
      June 17th, 2020 at 11:40 | #60

      Nu puteți solicita pentru o lună atât indemnizație de șomaj cât și această subvenție.
      Nu contează că e solicită indemnizație pentru o parte de lună sau pentru o lună întreagă. Dacă ați solicitat pentru mai indemnizație de șomaj nu puteți solicita și această subvenție.

  34. ildiko
    June 18th, 2020 at 06:49 | #61

    Buna ziua, doua persoane, 33 respectiv 31 ani, care nu au lucrat inainte de Covid19, se inregistreaza la Anofm, ii pot angaja si sa beneficiez de cei 41.5% ? Multumesc

    • Cristi
      June 18th, 2020 at 13:04 | #62

      Nu se acordă subvenția de 41,5% pentru cei angajați acum. Acea subvenție se acordă pentru salariații care au avut CIM suspendat în baza art.52 alin.1 lit.c minim 15 zile în perioada stării de urgență sau alertă și care acum au revenit la muncă.

  35. Ana22
    June 19th, 2020 at 10:49 | #63

    Am si eu o persoana care s-a intors din somaj tehnic OUG 30 cu data de 01.05.2020. Inteleg ca pot sa cer subventia de 41,5% incepand din iulie, pt o perioada de 3 luni? Adica nu o sa ma trezesc ca va spune cineva ca tb sa cer subventia incepand din luna iunie?
    Multumesc

    • Cristi
      June 26th, 2020 at 15:32 | #64

      Nu, nici nu se poate cere în iunie pentru că nu există formulare electronice pentru a face asta în acest moment.

  36. Corina
    June 20th, 2020 at 12:08 | #65

    Buna.1. Am citit in clarificari de la AJOFM Iasi ca totusi daca am un singur obiect de activitate de exemplu restaurant pot cere si subventia de 41.5% si somajul tehnic doar sa nu fie pentru aceeasi salariati. Este adevarat?
    2.In cazul in care din 15.06 au inceput toti salariatii lucrul si nu merge bine activitatea pot ca de la 01.07.2020 sa trec o parte din salariati in somaj tehnic si pentru cei care lucreaza sa cer subventia de 41.5%?

    • Cristi
      June 26th, 2020 at 15:32 | #66

      1. Da.
      2. Da.

  37. NEAGU FELICIA
    June 22nd, 2020 at 13:36 | #67

    Buna ziua!Am avut CIM suspendate cf.OUG 30 din 01-16 aprilie,din 17.04.2020,salariatii si-au reluat activitatea.Pot solicita subventia de 41.5% pentru luna iunie,adica sa fac cererea intre 1-25 iulie….nu stiu daca reusim sa platim contributiile pana pe 25 iunie ca sa aplic pentru luna mai.multumesc mult!

    • Cristi
      June 26th, 2020 at 15:34 | #68

      Da. Nici nu se poate solicita pentru mai în iunie. Au clarificat acest aspect. Prin începând cu iunie au înțeles începând cu salariile lunii iunie. Și nici fișiere ce să se depună electronic nu există oficial în acest moment.

  38. viorica bulzan
    June 23rd, 2020 at 15:45 | #69

    firma are 2 salariati in somaj tehnic pina in 31.08.2020 avind cod caen de 5610 prepararea hranei istanduri si piete ,va intreb daca primeste somaj tehnic pt iunie 2020 sau fac incetare
    suspendare
    multumesc

    • Cristi
      June 26th, 2020 at 15:35 | #70

      Primește dacă are suspendată activitatea pe durata stării de alertă. Dacă nu are și activitatea este permisă, nu va primi. Din ce am înțeles se vor reglementa și domeniile de activitate în care operează restricții.

  39. Manole Liliana
    June 23rd, 2020 at 16:10 | #71

    Buna ziua,
    Subventia se acorda trei luni, pentru toate persoanele care au avut minim 15 zile suspendare in perioada starii de urgenta si alerta. din ce am citit pana acum, decontarea se face incepand cu 1 iulie, iar toata documentatia se transmite la Agentia de Somaj din raza careia se afla societatea…
    partea proasta ca sa spun asa este ca, inca nu au pus nimic pe site..nu cred ca se va depune tot pe aici.gov..

    • Cristi
      June 26th, 2020 at 15:36 | #72

      Eu cred că tot prin aici.gov.ro se va trimite. Și cred că vor publica formularele abia în iulie.

  40. Gheorghe Ion
    June 25th, 2020 at 19:00 | #73

    Nr.3230/ AJOFM TM /23.06.2020

    Comunicat de presă – Măsură activă începând cu 01.06.2020
    Subvenţie 41,5% conform OG 92/28 mai 2020
    Angajații care au beneficiat de șomaj tehnic în contextul pandemiei de SARS-COV-2 și cărora le sunt menținute raporturile de muncă ulterior reluării activității de către angajatori, beneficiază, pentru o perioadă de trei luni, prin intermediul angajatorului, de plata a 41,5% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020.
    Pentru a beneficia de această măsură, angajatorii au obligația de a menţine raporturile de muncă ale salariaților până la 31 decembrie 2020, cu excepția lucrătorilor sezonieri și a situației în care încetarea contractului individual de muncă intervine din motive neimputabile angajatorului. Măsura se aplică numai în cazul persoanelor care au avut o durată a suspendării a contractului individual de muncă de minimum 15 zile în perioada stării de urgență sau de alertă.
    ATENŢIE
    1). „ … minimum 15 zile suspendare CIM …” (art.1, alin. 3 – OUG92/2020)
    – dacă actul normativ nu reglementează expres termenele prevăzute, se calculează pe zile calendaristice deci zilele menţionate la acest articol se consideră ZILE CALENDARISTICE,
    – perioada de minimum 15 zile se poate cumula din zilele de suspendare a CIM atât din starea de urgenţă cât şi din starea de alertă fără să existe cerinţa ca acestea să fie zile consecutive.
    2). De prevederile noului act normativ beneficiază și persoanele care au convenții individuale de muncă încheiate în baza Legii nr.1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
    3). În situaţia în care angajatorul are 1 (un)singur obiect de activitate şi se află sub incidenţa restricţiilor stabilite prin acte ale autorităţilor competente poate beneficia SIMULTAN de ajutorul de 41,5 şi de şomaj tehnic dacă doar o parte dintre salariaţi îşi reiau activitatea, DAR NU pentru acelaşi SALARIAT!
    4). Angajatorii care au mai multe obiecte de activitate, dintre care cel puțin unul se află sub incidența restricțiilor stabilite de autoritățile competente, pot opta fie pentru aplicarea măsurii de susținere a salariilor, fie pentru continuarea plății șomajului tehnic de la data de 1 iunie 2020, până la ridicarea acestor restricții.
    Pentru decontarea de la bugetul asigurarilor pentur şomaj a cotei de 41,5% din salariu, angajatorii suportă integral contravaloarea salariilor angajaţilor care beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă şi ulterior, începând cu data de întâi până la data de 25 a lunii următoare perioadei de raportare căreia îi sunt aferente veniturile, depun, prin mijloace electronice prin aplicaţia https://aici.gov.ro/home , o cerere semnată şi datată de reprezentantul legal însoţită de o declaraţie pe propria răspundere, lista persoanelor care beneficiază de această sumă, asumată de reprezentantul legal al angajatorului şi documente justificative (extras de cont), după îndeplinirea de către angajator a obligaţiilor declarative şi de plată.
    Decontarea sumelor acordate se face în cel mult 10 zile de la depunerea documentelor, prin virament în conturile deschise de angajatori la băncile comerciale, și numai după verificarea îndeplinirii obligațiilor declarative și de plată aferente salariilor pentru care se suportă cota de 41,5%.
    !!! PRIMA DECONTARE a 41,5% din salariul de bază brut al angajaţilor aferent lunii iunie 2020 se poate efectua în luna IULIE, după îndeplinirea de către angajator a obligaţiilor declarative si de plată.

    Formularele necesare sunt afişate pe pagina de facebook a AJOFM Timiş.
    Vă mulțumim,

    Director executiv,
    Marcel-Dumitru MICLĂU

  41. Vasi
    June 26th, 2020 at 07:24 | #74

    Problema este urmatoarea: Eu am termen de plata a contributiilor aferente salariilor pe iunie data de 25 iulie. Solicitarea pentru 41,5% trebuie depusa in perioada 1-25 iulie. Deci pentru a putea face dovada platii contributiilor sunt OBLIGAT sa le platesc mai inainte de 25 iulie. Pentru ca altfel nu mai pot face solicitarea. E corect asa sau am inteles eu gresit? Multumesc!

    • Cristi
      June 26th, 2020 at 15:39 | #75

      Da. Este corect.

  42. Attila
    June 30th, 2020 at 13:31 | #76

    Am primit o clarificare (promisa) de la AJOFM Mures:
    “Bună ziua,
    Revin cu clarificările restante :
    1. -dacă actul normativ nu reglementează expres termenele prevăzute, se calculează pe zile calendaristice deci zilele menţionate la art.1, alin. 3 – OUG92/2020 se consideră ZILE CALENDARISTICE,
    -perioada de minimum 15 zile se poate cumula din zilele de suspendare a CIM atât din starea de urgenţă cât şi din starea de alertă fără să existe cerinţa ca acestea să fie zile consecutive.
    2. PRIMA DECONTARE a 41,5% din salariul de bază brut al angajaţilor aferent lunii iunie 2020 se poate efectua în luna IULIE, după îndeplinirea de către angajator a obligaţiilor declarative si de plată

    O zi bună!”

  43. Cristina
    July 2nd, 2020 at 12:53 | #77

    Buna ziua,

    Spuneti-mi va rog daca am inteles bine. Am angajati care au fost in somaj tehnic perioada 16.04-31.05.2020. Solicit cei 41.5 % pana pe 25 iulie si inca2 luni dupa? Adica pentru aceeasi angajati statul imi da de 3 ori 41.5% din salariul de baza brut?

    Multumesc!

    • Cristi
      July 3rd, 2020 at 13:57 | #78

      Da. Cu condiția să plătiți dvs prima dată taxele pentru ei și să le plătiți lor salariul.

  44. Schinteie
    July 2nd, 2020 at 18:05 | #79

    Am urmatoare problema, salariati in concediul medical partial pe luna iunie, pot solicita cei 41,5% pentru acestia.

    • Cristi
      July 3rd, 2020 at 13:58 | #80

      Da. Problema este la “timp efectiv lucrat”. Așa cum e acum se poate înțelege că nu pe perioada CM sau CO.

  45. July 3rd, 2020 at 08:22 | #81

    Suntem deja pe 03 iulie si pe site-ul aici.gov.ro nu a aparut procedura de depunere a subventiilor.
    Ce facem- avem unde reclama la autoritati? Sau ne apucam sa le completam in word pe modelele publicate in MOF si le trimitem prin email? Sau asteptam… si pana cand?
    Am firme unde sunt deja achitate salariile, darile la salarii si depusa si D112– dar aici ne-am oprit– ca nu exista procedura pe aici.gov.ro…

  46. Lucian Mihai Voicu
    July 3rd, 2020 at 10:24 | #82

    Pe aici.gov.ro nu a aparut nimic inca. Imi puteti spune unde se pot incarca aceste documente?

    • Cristi
      July 3rd, 2020 at 13:59 | #83

      Nu. Doar ANOFM poate răspunde la asta și, din comunicatele lor, se înțelege că doar prin acel portal se pot trimite documente.

  47. Alina
    July 6th, 2020 at 11:49 | #84

    Buna ziua. Aveti vreo veste despre aceasta procedura ? Cum / cand pot fi depuse solicitarile ?

    • Cristi
      July 8th, 2020 at 15:41 | #85

      Legal ar trebui să se poată depune deja. Practic nu se prea poate.

  48. Adochitei Iulia
    July 6th, 2020 at 19:15 | #86

    1. Daca firma are datorii restante, dar face plati catre bugetele adigurarilor sociale pentru luna iunie pana la 25 iulie, poate primi subventia de 41,5%? 2.
    In oricare trei luni pana la 31 decembrie poate cere subventia? Consecutive sau nu are importanta? 3. Platile pot fi acoperite prin contracte de cesiune de creanta intre tva de rambursat al clientului si datorii la bugete ale furnizorului?

    • Cristi
      July 8th, 2020 at 15:42 | #87

      1. Teoretic da.
      2. Tot teoretic nu este necesar să fie consecutive.
      3. Nu.

  49. Iulia Adochitei
    July 6th, 2020 at 19:18 | #88

    1. Daca firma are datorii restante, dar face dovada platii pentru luna iunie pana la 25 iulie, poate primi subventia de 41,5%

  50. cami
    July 7th, 2020 at 07:52 | #89

    Buna ziua. Am o persoana care a avut contractul suspendat minim 15 zile, deci este eligibil pentru subventia de 41.5% pentru luna iunie. dar, in iulie i se desface contractul cu art. 81.7. In situatia data, pot cere aceasta subventie pentru luna iunie ? Multumesc frumos !

    • Cristi
      July 8th, 2020 at 15:44 | #90

      Eu zic că da. Pentru că legea obligă la menținerea lui ca salariat cu excepția cazurilor în care i se desface CIM din motive ce nu țin de angajator.

  51. Elisabeta
    July 7th, 2020 at 13:41 | #91

    Buna ziua, Am contract de drepturi de autor, nu am CAEN/nu sunt PFA, ce cod CAEN trebuie sa trec daca ma incadrez in prima categorie de activitati restrictionate?

    • Cristi
      July 8th, 2020 at 15:35 | #92

      Nu ați avea motiv să completați cod CAEN. De altfel formularele pentru cazul dvs nici nu cer completarea acestui cod CAEN.

  52. ANCA
    July 8th, 2020 at 12:16 | #93

    Buna ziua, un resturant cu activitatea suspendata in perioada 23.03-15.06.2020,isi reia in totalitate activitatea (cu toti angajatii) incepand cu data de 16.06.2020. Pentru perioada 01-15.06 am depus cerere pentru decontarea somajului tehnic. Pentru perioada 16.06-30.06.2020, nu pot depune cerere pentru 41.5% din salariu, conf. Oug 92/2020?

    • Cristi
      July 8th, 2020 at 15:28 | #94

      Eu zic că da.

  53. ANCA
    July 9th, 2020 at 08:20 | #95

    Ca da, se poate depune? Am pus intrebarea si am primit raspunsul cu interpretare…

  54. ANCA
    July 9th, 2020 at 08:35 | #96

    Am cerut puct de vedere Anofm privind situatia mai sus expusa si mi s-a comunicat ca sunt eligibila pentru 41.5%, conform OUG 92/2020.

  55. Corina
    July 10th, 2020 at 11:33 | #97

    Buna ziua! Si eu am situatia de mai sus. In lege scrie ca in luna nu se poate cere pentru acelasi salariat si somaj tehnic si 41.5%. In cazul in care un salariat la un restaurant este in somaj tehnic 7 zile si restul lucreaza , eu aleg sa cer 41.5% pt timpul lucrat . Pentru cele 7 zile cand a fost in somaj tehnic conform OUG 30 cum il platesc?

    • Cristi
      July 17th, 2020 at 07:50 | #98

      Dacă aveți un singur obiect de activitate puteți cere ambele ajutoare.

  56. Lucian Mihai Voicu
    July 14th, 2020 at 12:27 | #99

    Tot nimic nu a aparut pe aici.gov deci presupun ca o sa putem depune documentele pentru Iunie dupa 24 Iulie cand pana la aceasta data ar fi trebuit sa avem platite contributiile si in asa fel pot verifica daca am plaiti sau nu contributiile..

  57. Raluca
    July 15th, 2020 at 07:41 | #100

    @Cristi
    pt Brasov, am primit raspuns sa depunem cererile la ajofm@bv.anofm.ro

  58. Raluca
    July 15th, 2020 at 08:22 | #101

    @Lucian Mihai Voicu
    astazi a aparut 🙂

  59. Ela
    July 15th, 2020 at 08:54 | #102

    Buna ziua,

    Daca salariatul ce a avut cim suspendat pana in data de 31 mai,iar in luna iunie are contractul reactivat dar incepand cu 18 iunie este in concediu medical,poate angajatorul solicitat cei 41,5 % ?

  60. Otilia
    July 15th, 2020 at 10:34 | #104

    Buna ziua . Daca societatea a avut in perioada 2018-2019 convenție încheiată cu AJOFM în baza art. 85 din Legea nr. 76/2002, poate beneficia de subventia 41,5% pentru aceeasi persoana conf Oug 92/2020?

  61. Cristina
    July 15th, 2020 at 11:01 | #106

    Buna ziua, pentru un angajator cu activitate in mall, angajatii in somaj tehnic in perioada 1-14 iunie, pentru cei full time s-a recuperat ind. somaj 75%, pentru cei part-time nu.Reactivate toate cim incepand cu data de 15 iunie.
    1. In perioada 15-30 iunie se poate opta pentru 41.5% pentru toti angajatii, sau doar pt cei part-time unde nu s-a recuperat cf OUG 30?
    2. Daca nu optam pentru 41.5% incepand cu salariile lunii iunie, vom putea opta pentru iulie-septembrie? Multumesc

    • Cristi
      July 17th, 2020 at 08:04 | #107

      1. Restricția se aplică celor cu mai multe obiecte de activitate
      2. Da

  62. Ioana
    July 15th, 2020 at 14:36 | #108

    Saga calculeaza zile lucratoare la zile suspendate ( in cerere se specifica conform Revisal), deci se iau in considerare zilele lucratoare, fara sarbatori, e corect ??

    • Cristi
      July 17th, 2020 at 08:05 | #109

      S-a corectat acest aspect. Refaceți actualizarea.

  63. Mihaela
    July 15th, 2020 at 19:04 | #110

    Buna ziua, poate sa-mi spuna cineva daca este obligatorie plata totala a datoriilor salariale pe luna iunie sau se poate plati numai pentru acei angajatiti pentru care cerem subventia de 41,5 % ?

    • Cristi
      July 17th, 2020 at 08:06 | #111

      Plata debitelor integral pe iunie.

  64. ANCA
    July 16th, 2020 at 14:08 | #112

    Buna ziua, ce spuneti despre acest punct de vedere aparut pe legislatiamuncii.ro?

    Decontarea din bugetul asigurarilor pentru somaj a sumelor prevazute la art. I alin. (1) se efectueaza in termen de cel mult 10 zile de la data indeplinirii de catre angajatori, potrivit legii, a obligatiilor declarative si de plata aferente veniturilor din salarii si asimilate salariilor din perioada de raportare pentru care se face solicitarea.

    Astfel, pentru salariile lunii iunie pentru care perioada de raportare este 25 iulie, angajatorul va depune documentele incepand cu data de intai august respectiv pana la data de 25 august adica luna urmatoare perioadei de raportare careia ii sunt aferente veniturile.

    • Cristi
      July 17th, 2020 at 08:07 | #113

      Nu spun nimic altceva decât ceea ce am scris.

  65. Vali
    July 16th, 2020 at 17:09 | #114

    Bună ziua, oare s-a clarificat situația celor 3 luni, sunt luni consecutive incepand din iunie sau pot fi oricare pe parcursul anului 2020?

    • Cristi
      July 17th, 2020 at 08:08 | #115

      Nu e clarificat nimic.

  66. iona
    July 17th, 2020 at 09:21 | #116

    inreg 4451-7414 pentru cei 41.5% cand se opereaza in luna iunie sau in luna iulie cand am depus cererea si probabil vom primi banii?

    • Cristi
      July 17th, 2020 at 17:35 | #117

      Eu îi voi înregistra la data cererii. Adică în iulie.

  67. POPESCU SILVIA
    July 22nd, 2020 at 15:00 | #118

    Buna ziua dle Toma,multumim pt info.As vrea sa va intreb pt un srl cu caen 4711 comert amanunt alim , care isi desfasoara activ in zona de food a unui mall, deschis in 26.06.2020 cu salariati in somaj tehnic in aprilie si mai integral, iar in perioada 01-25.06.2020 in somaj tehnic suportat de angajator cum credeti ca este mai ok sa solicit 41.5% pt perioada iunie-august sau iulie-sept avand in vedere ca in iunie sunt 4 zile lucratoare?Multumesc mult.

    • Cristi
      July 23rd, 2020 at 20:24 | #119

      Iulie – septembrie.

  68. Gigi Toma
    July 23rd, 2020 at 11:34 | #120

    În urma afectării activității noastre economice de către situația globală cauzată de COVID-19, am fost nevoiți să introducem angajații firmei în șomaj tehnic, conform OUG 30/2020 – modificată prin OUG 32/2020, începând cu data de 08.04.2020.
    Întrucât nu am mai avut suport legal pentru a prelungi șomajul tehnic al angajaților noștri, începând cu data de 15.06.2020 i-am rechemat la lucru, reactivându-le contractele de muncă.
    În prezent, dorim să beneficiem de decontarea a 41,5% din salariul acestora (aferent perioadei 15.06.2020-30.06.2020, perioadă pentru care nu s-a beneficiat de niciun fel de subvenții), în baza OUG 92/2020.
    Menționăm că avem achitate toate contribuțiile la zi și nu înregistrăm niciun fel de datorii fiscale.

    Putem beneficia de această decontare pentru luna iunie a anului curent? În cazul în care nu se poate, datorită faptului că am avut angajații în șomaj tehnic în prima parte a lunii respective, vă rugăm să ne comunicați dacă putem solicita în luna următoare (august 2020) decontarea a 41,5% din salariul angajaților noștri din luna iulie 2020.

    Mulțumesc anticipat și felicitări pentru tot ceea ce faceți!

    • Cristi
      July 23rd, 2020 at 20:28 | #121

      Puteți solicita și pentru iunie dacă doriți.

  69. Attila
    July 24th, 2020 at 07:51 | #122

    Cristi :
    Eu îi voi înregistra la data cererii. Adică în iulie.

    Buna ziua!
    Asa m-am gandit si eu. Dar totusi, citind astazi Ordinul 1802/2014, cred ca am sa fac un rectificativ la D100.
    “399. – (1) În cele mai multe situaţii, perioadele de-a lungul cărora o entitate recunoaşte cheltuielile legate de o subvenţie guvernamentală sunt uşor identificabile. Astfel, subvenţiile acordate pentru acoperirea anumitor cheltuieli sunt recunoscute la venituri în aceeaşi perioadă ca şi cheltuiala aferentă….”
    E parerea mea. Dvs ce ziceti?

    • Cristi
      July 24th, 2020 at 17:26 | #123

      Teoretic este așa, dacă subvenția este destinată acoperirii unor costuri, dar aici subvenția este un ajutor primit de angajator, nu neapărat pentru acoperirea unor cheltuieli. De aceea rămân la părerea mea că ele se înregistrează la data cererii.

  70. Gigi Toma
    July 24th, 2020 at 11:54 | #124

    @Cristi

    Mulțumesc frumos pentru răspunsul prompt!
    Înțeleg că pot solicita decontarea de 41,5% pentru lunile iulie, august, septembrie (mai exact, nu este un impediment faptul că n-am solicitat începând din luna iunie).

    • Cristi
      July 24th, 2020 at 17:27 | #125

      Eu zic că da. Legea nu impune de când să se solicite ci doar stabilește o perioadă în care se poate solicita.

  71. Cecilia
    July 25th, 2020 at 18:24 | #126

    Daca societatea a depus fara sa stie declaratia pt 75% si a incasat si banii si acum si a dat seama de eroarea facuta, deoarece suma pt recuperarea a 41.5 ar fi fost suma mult mai mare, se mai poate face ceva? Multumesc anticipat!

  72. Cecilia
    July 26th, 2020 at 08:06 | #128

    Revin la intrebarea mea cu o completare.am 2 coduri caen, pt unul din ele, fiind restaurant am depus pt recuperare somaj 75% pt luna iunie, pt celalat cod nu mai pot obtine 41.5% pt iunie, insa pot recupera 3 luni incepand cu iulie, aug si sept 41.5?

  73. ANCA
    July 29th, 2020 at 09:55 | #130

    Buna ziua, as vrea doar sa va mentionez ca la unele judete (cum ar fi Covasna) se resping dosarele de decontare a 41.5% din salariu de baza aferent lunii iunie. Am avut salariatii in somaj tehnic in perioada 01-15.06, iar pt perioada 16-30.06 am solicitat 41.5%.Motivul: nu scrie in lege ca se acorda pt fractiuni de luna.

  74. NICOLAE CAMELIA
    August 19th, 2020 at 12:31 | #131

    Buna ziua!
    Va rog frumos sa ma lamuriti si pe mine asupra urmatorului aspect.
    Am avut un angajat in somaj tehnic pe toata perioada starii de urgenta si alerta, pana la data de 15.06.2020. Pe data de 15.07.2020 si-a dat demisia. Pot sa solicit 41.5% pentru acest angajat? Pentru ce perioada pot solicita? (daca pot) Pot solicita pentru 1 luna-luna iulie?
    Pot solicita pt 3 luni?

    • Cristi
      September 3rd, 2020 at 18:15 | #132

      Subvenția se poate solicita pentru perioada cât a fost salariatul dvs.

  75. Chris Moll
    August 25th, 2020 at 10:05 | #133

    Buna ziua,

    va adresez o intrebare in legatura cu OUG 92/2020 ! Am depus actele specificate de ordonanta pentru incasarea subventiei de 41,5% aferente lunii iunie 2020, dupa data de 25, specificata in actul normativ ! Bineinteles ca AJOFM a dat raspunsul peste 25 de zile sub forma: „In conformitate cu cu art. II al. 2 din OUG 92/2020 ati depasit termenul termenul de depunere a documentelor pentru sprijinul de 41.5%.” Desi conform art. I, alin. (1) din ordonanta, expresia: „beneficiază, pentru o perioadă de trei luni, de decontarea unei părți din salariu, suportată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, reprezentând 41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020” stabileste ca este vorba de o creanta de natura salariala, ce este subventionata de stat, si atunci, conform legislatiei privitoare la nasterea creantelor de acest tip, se poate cere plata ei in termen de 3 ani, bineinteles, in limita bugetului aprobat, consider ca nu merita sa incepi sa inaintezi cereri de judecata tribunalelor de resort, ca sa demonstrezi acest lucru, ce se poate sfarsi de altfel in defavoarea ta !
    Prin urmare, acceptand de bun raspunsul lor pe luna iunie 2020, exista posibilitatea sa cer acordarea subventiei pentru lunile iulie, august septembrie 2020 ? Un raspuns nefavorabil pe luna iunie nu-mi reduce doar la doua luni (iulie/august) sansele de a beneficia de aceasta subventie ? Detine vreun participant la conversatiile de pe acest site, un raspuns oficial de la ministerul de resort ca, cele trei luni de acordare a subventiei de 41,5%, sunt strict limitate la cele trei luni consecutive iunie, iulie, august 2020 si nu pot fi de exemplu iulie, august, septembrie 2020 ?
    Multumesc anticipat pentru orice raspuns viitor !

    • Cristi
      September 3rd, 2020 at 18:15 | #134

      Nu există vreo prevedere legală sau punct de vedere oficial care să oblige ca cele trei luni să fie consecutive.
      Dar textul de lege din OUG 92/2020 este clar-documentele se depun cel târziu până în data de 25 a lunii.
      Ordonanța nu stabilește că este o creanță salarială. Este o subvenție, un sprijin financiar acordat angajatorilor, sprijin condiționat de respectarea unor reguli clare:
      – să fi avut salariați în șomaj tehnic (plătiți de stat prin OUG 30/2020 sau de angajator)
      – să fie activi în luna pentru care se solicită subvenția
      – angajatorul să achite efectiv datoriile declarate prin D112 aferente lunii pentru care solicită subvenția
      – angajatorul să depună documentele până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care cere subvenția.
      Nu se poate asimila cu o creanță și cu dreptul de a cere executarea creanței într-un termen de prescripție pentru că nu este vorba de așa ceva. Creanță devine suma respectivă dacă îndepliniți condițiile pentru acordarea subvenției și deși faceți dovada îndeplinirii nu o încasați.

  76. Irina
    September 14th, 2020 at 11:58 | #135

    Buna ziua,
    Un salariat implineste varsta de pensionare in data de 30.06 si i se inceteaza contractul individual de munca. Incepand cu 01.07 i se deschide un contract nou de munca in aceleasi conditii. Se poate cere subventia de 41,5% si pentru luna iulie, salariatul avand continuitate? Stiu ca este un CIM nou dar ordonanta face referire la salariati cu contract suspendat.
    Am depus deja cererea pentru iulie si nu stiu ce sa fac cu august. In cazul in care nu este legal, anulez cererea pentru iulie? Banii nu i am incasat inca.
    Va multumesc

    • Cristi
      September 21st, 2020 at 11:05 | #136

      Nu. Este considerat salariat nou. Subvenția se acordă pentru acele contracte suspendate în perioada stării de urgență/alertă minim 15 zile. Acesta este contract nou.

  77. marcela
    September 18th, 2020 at 14:03 | #137

    Buna,va rog frumos sa ma ajutati cu un sfat.am fost in somaj tehnic pana in luna august si acuma in septembrie angajatorul ne-a informat ca o sa reactiveze contractele de munca pentru a obtine cei 41.5% ajutor de la stat,doar ca ne-am trezit ca suntem reactivati in sistem cu 4 ore doar,noi avand contract pe perioada nedeterminata cu norma intreaga.subliniez ca nu am semnat act aditional la contract odata cu schimbarea asta.intrebarea mea e urmatoarea.e legal ce a facut?ii se permite sa modifice contractul de munca fara sa fie de acord ambele parti?ce putem face sa ramanem la 8 ore cum era contractul initial?

    • Cristi
      September 21st, 2020 at 11:11 | #138

      Modificarea CIM se face cu acordul ambelor părți. Inclusiv modificarea normei de muncă. Și se face prin act adițional semnat de către părți.

  78. Ramona
    September 21st, 2020 at 13:52 | #139

    Buna ziua,
    Pentru angajatii unei pensiuni, pentru lunile iunie , iulie si august 2020 am beneficiat de cei 41.5% ajutor de la stat fiind in somaj tehnic mai mult de 15 zile inainte.
    Din 01.10.2020 pensiunea se inchide pana in 01.12.2020 sau 15.12.2020.
    Ce putem face cu angajatii in aceasta perioada?

    Multumesc!

    • Cristi
      September 25th, 2020 at 11:42 | #140

      Adică?! Ceea ce vă permite legea.

  79. Chriss Moll
    September 21st, 2020 at 15:19 | #141

    @Chris Moll
    Din nefericire in data de 19 septembrie 2020 AJOFM a clarificat in sens negativ fata de agentii economici neclaritatile despre subventia de 41,5% prin cateva raspunsuri publicate pe site-ul institutiei !

  1. No trackbacks yet.