Nu, nu este vorba despre vreo inițiativă a Guvernului sau Parlamentului. Este o propunere personală, legată de modificarea legislației pe TVA. Una la care m-am tot gândit de ceva timp încoace. Și asta pentru că apar tot felul de discuții despre colectarea TVA și despre cum firmele sunt responsabile de plata TVA și despre cum firmele sunt rele că nu plătesc TVA. Da, unele sunt de rea credință și nu plătesc altele însă au probleme și problemele sunt generate de stat.
În acest context au apărut opinii legate de modificări a legislație TVA care să contribuie la combaterea fraudei cu TVA și la îmbunătățirea colectării TVA.
Cum ar fi de exemplu propunerea domnului Biriș care este un adept al taxării inverse generalizate pe relația B2B. Opinie ce a fost contestată de unii și susținută de alții.
Doamna Vizoli, de exemplu, a explicat de ce în opinia dânsei aplicarea generalizată a taxării inverse pe B2B ar reprezenta o problemă. Pentru că ar genera o presiune pe buget prin lipsirea acestuia de resurse financiare încasarea fiind întârziată.
În timp ce statul român blamează firmele pentru neplata TVA, el însăși, prin buget gestionat iresponsabil, prin amânarea plăților pentru facturi emise de firme a creat o parte din probleme. Și pentru a responsabiliza și statul, eu aș propune următoarele:
- Eliminarea sistemului de TVA la încasare existent acum.
- Introducerea TVA la încasare în ceea ce privește doar colectarea TVA, dar exclusiv pentru livrări de bunuri și servicii efectuate către instituții publice, firme cu capital majoritar de stat, regii autonome. În cazul acestor livrări să se factureze cu TVA la încasare și la momentul încasării sumelor de la acestea firma să colecteze TVA. Eventual cu colectarea obligatorie la data scadenței stabilită prin contracte și cu plata de penalizări de către beneficiari pentru neplata sumelor la scadență.
- TVA să poată fi dedusă integral conform legislație aplicabile, dar fără posibilitatea rambursare a TVA de recuperat pentru o sumă egală cu TVA ce urmează să fie colectat din facturile emise cu TVA la încasare.
- Introducerea de legislație conexă care să sancționeze beneficiarii în cazul de neplată a facturilor la scadența din contracte și de protejare de asemenea pentru eventuale abuzuri – de exemplu pentru litigii suspendarea sancțiunilor până la rezolvarea litigiilor în instanță. De exemplu: penalizarea obligatorie a celor ce nu plătesc la scadență, diminuarea sumelor alocate de la buget către acele instituții, schimbarea conducerii acestora, etc.
- modificarea legislației pentru ca litigiile să fie judecate cu celeritate la termene scurte în instanțe specializate.
Ce obținem așa? Cel puțin astea:
- statul prin instituțiile sale să fie obligat să-și respecte contractele și să-și ajusteze bugetul corect
- statul prin instituțiile sale să fie responsabilizat în a nu mai contracta bunuri și servicii pentru care nu poate asigura finanțare
- firmele vor avea certitudinea că la data încasării vor avea bani pentru plata TVA și nu vor mai avea scuze că nu pot plăti
- firmele, dacă nu-și vor încasa la scadență banii au certitudinea că pot obține dobânzi până la încasarea lor.
De asemenea aș obliga prin lege la plata la scadență a facturilor și la plata de penalități în cazul nerespectării termenelor scadențelor, chiar dacă vorbim despre facturi emise pe relația B2B sau B2C nu doar pe B2G.
În ceea ce privește taxarea inversă, eu aș opta pentru menținerea taxării inverse așa cum este acum, eventual prin includerea în lista produselor pentru care aceasta s-ar aplica și a altor produse ce sunt cu risc fiscal.

În România există în prezent două regimuri de TVA.
Primul este sistemul clasic, în care TVA se plătește lunar pe baza facturilor emise (TVA colectată / TVA deductibilă), indiferent dacă respectivele facturi au fost sau nu încasate efectiv.
Al doilea este TVA la încasare, unde TVA se plătește și se deduce doar atunci când facturile sunt efectiv plătite, nu doar emise.
Primul sistem ar trebui eliminat complet. Nu există niciun motiv rațional pentru care o firmă să plătească TVA pe bani pe care nu i-a încasat încă. Această schimbare, de una singură, ar rezolva o mare parte din problemă — foarte multe firme ajung să nu poată plăti TVA-ul tocmai pentru că clienții lor nu și-au plătit facturile sau le plătesc mult mai târziu.
Statul — și ANAF în special — nu ar trebui să intervină în mecanismele de cash-flow dintre firme (B2B) sau între firme și consumatori (B2C). Sincer, statul are puțină credibilitate în această zonă, având în vedere că abia reușește să-și gestioneze propriile cheltuieli. Dacă va încerca să suprareglementeze și mai mult comerțul și activitatea economică, ceea ce a mai rămas din economie va dispărea foarte repede.
Aplicarea TVA la încasare doar în relația firmă–stat ar introduce un al treilea regim de TVA, complicând inutil un sistem deja excesiv de complicat. După tot ce s-a făcut din anii ’90 până astăzi, statul nu a realizat încă faptul că intervențiile sale au adus beneficii aproape inexistente mediului de afaceri?
TVA ar trebui să aibă un singur regim, indiferent de părțile implicate. ( bazat pe cash-flow )
TVA ar trebui plătită și dedusă exclusiv pe sumele efectiv încasate. Acest lucru ar simplifica radical lucrurile, atât pentru firme, cât și pentru autoritățile fiscale. ( este un win-win pentru toata lumea )
Rambursările de TVA ar trebui, de asemenea, procesate trimestrial, nu ad-hoc, pentru a îmbunătăți predictibilitatea și a reduce abuzurile. Dacă ar exista un singur regim de TVA, bazat strict pe cash-flow real (încasări și plăți), rambursările de TVA ar deveni extrem de rare.
Privind lucrurile mai larg, TVA în sine ar trebui reconsiderată la nivelul Uniunii Europene. A fost concepută în urmă cu decenii (inițial pentru combaterea fraudei, într-o cu totul altă eră economică), iar utilitatea sa este depășită de cel puțin 20–30 de ani.
Astăzi avem facturare electronică, trasabilitate a tranzacțiilor, vizibilitate în lanțurile de aprovizionare și raportări aproape în timp real. TVA nu mai îndeplinește scopul inițial. În schimb, ea adaugă aproximativ 20% la prețul final al bunurilor, făcând produsele europene mai scumpe și mai puțin competitive.
Un sistem de taxă pe vânzare, similar celui din SUA, ar fi mult mai simplu. O cotă între 0% și un maxim de 10%, cu o medie în jur de 7%, ar fi probabil suficientă.
Pentru a pune lucrurile în perspectivă, azi la nivel general de EU:
Aproximativ 170 € brut devin 100 € net, care permit achiziționarea de doar 80 € în bunuri, după aplicarea TVA.
Cu alte cuvinte, în mare parte din UE, 170 € câștigați brut se transformă în doar 80 € de consum real.
Doar acest lucru merită o reflecție serioasă.