Home > Diverse > Opinii: salariul minim, CAS–propuneri, reacții

Opinii: salariul minim, CAS–propuneri, reacții

precizariȘtiți ce spuneam în postarea de acum două zile? Legat de CAS și de salariul minim?

Iată și niște reacții:

Domnul Mugur Isărescu: nu vedem posibilă reducerea CAS în următoarele 6 luni. Cu alte cuvinte, nici domnul Florin Georgescu, noul, viitorul, ministru de finanțe, nu prea vede o astfel de variantă.

Dar, viitorul ministru al economiei, domnul Lucian Isar, cel ce e suspectat ca fiind unul din cei ce au participat la atacul speculativ asupra leului, în 2008, este adeptul majorării acum a salariului minim. Citiți opinia dânsului cu atenție și veți vedea că, deși sună bine, este departe de realitatea cotidiană. Se argumentează printre altele că salariul minim e doar pe hârtie în majoritatea cazurilor. Eu zic că e doar o presupunere, nefiind un fapt dovedit, dar se omite motivul pentru care s-ar declara doar salariul minim. Se omite că România are un cost fiscal al muncii, mai mare decât media europeană, fiind situată pe locul 8 în UE din acest punct de vedere devansând state ce o duc mult mai bine decât statul român. Se omite faptul că mulți angajați români nu își cunosc valoarea, cer bani mulți nu pentru aptitudini sau competențe ci, pentru că au o hârtie sau au o anumită vârstă spre exemplu. Că pentru mulți salariați codul muncii și alte reglementări nu contează. Că angajatorii sunt sufocați de birocrație, hârtii, taxe și controale. De asemenea, domnul Isar nu vede numărul ajutoarelor sociale acordate de statul român. Eu l-aș invita la sediile Administrațiilor Fiscale la începutul toamnei, sau pe la începutul anului și îl invit să stea la o coadă unde 99% stau să obțină adeverință de venit. După care să treacă pe la primării și să le ofere salariul minim celor ce aleargă după ajutoare sociale, chiar majorat la 800 lei. Eu zic că va fi refuzat de majoritatea, pentru că e mai simplu să iei bani fără să faci nimic, eventual lucrând cu ziua pe ici, colo, decât să lucrezi la program. Sau să mergi să lucrezi dar să ceri să fi angajat fără contract că pierzi ajutorul social.

De aceea sunt de acord cu opinia doamnei Oana Osman legată de punctul de vedere al domnului Isar.

Categories: Diverse Tags: , ,
  1. Tzica
    May 11th, 2012 at 20:27 | #1

    Fara doar si poate a participat la respectivul “atac”.Ramane sub semnul intrebarii, daca doar a executat sau..a fost “mana” din spatele atacului (ma indoiesc).
    Despre salariul minim.E un subiect care genereaza multa patima.Lipsa educatiei economice, ne indeamna sa gandim “sa mareasca patronul salariile, sa caute clienti s.a.m.d”.
    D.p.d.v macroeconomic, regula e simpla..e vorba de raportul productivitatii muncii (printre altele).Fara indoiala ca d-l Isar este unul din economistii de frunte, dar se pare ca are asa zisa scoala americana.La ei e simplu, exista cerere de moneda (dolarul) macar din/pentru tranzactiile cu petrol.Acolo se justifica, sa ofere moneda pentru ca cetateanul sa cumpere, sa creasca consumul s.a.m.d.Dar cerere pentru moneda romaneasca ??Cat despre cresterea consumului romanesc…de acord poate sa creasca cifric ..statistic, prin marire de salariu minim (sau prin micsorarea numarului de locuitori !!), dar…cat din acest consum ramane in Romania, avand in vedere produsele/marfurile ce vor fi cumparate ??Personal, sunt de acord cu metafora d-lui MI referitoare la masinile de lux (acu’ cativa ani) da stiu ca pare cinica..dar asta e adevarul.Nu putem avea salarii ca in vest, cat despre preturi ca in vest..este alta discutie,ce implica…cel putin veniturile la Bugetul de Stat.Ca veni vorba…cam cate popriri de cont, controale etc… s-au facut la CN a Huilei ?!?!? 🙂

  1. No trackbacks yet.