Home > Legislatie > OUG 33/2020–măsuri noi de stimulare

OUG 33/2020–măsuri noi de stimulare

În monitorul oficial 260 din 30 martie 2020, pe lângă OUG 32/2020 care modifică OUG 30/2020, a fost publicată și OUG 33/2020.

Aceasta vine cu unele stimulente fiscale pentru anumite categorii de contribuabili, prin acordarea unor bonificații sau scutiri.

Să vedem despre ce este vorba:

1. Plătitorii de impozit pe profit beneficiază de bonificații pentru impozitul pe profit datorat pentru trimestrul I an anului 2020, dacă achită acest impozit în termen. Bonificațiile sunt, în acest moment, exclusiv pentru impozitul datorat pentru primul trimestru din 2020. Nivelul acestora este următorul:

  • contribuabili mari – 5% din impozitul datorat pentru trimestrul I, 2020
  • contribuabilii mijlocii și mici – 10% din impozitul pentru trimestrul I, 2020

2. Beneficiază de aceste bonificații și cei care efectuează plăți anticipate dacă plătesc impozitul datorat pentru trimestrul/plata anticipată trimestrială până la termenul scadent cuprins în intervalul 25 aprilie – 25 iunie 2020.

3. Beneficiază și acei plătitori de impozit pe profit care aplică și impozitul specific, pentru impozitul pe profit din activități altele decât cele pentru care se aplică impozitul specific.

4. Se acordă o bonificație de 10% și celor care plătesc impozit pe venitul microîntreprinderilor dacă își plătesc impozitul datorat pentru trimestrul I, 2020, integral, până la data de 25 aprilie.

Aici, legea arată ca termen 25 aprilie 2020, termen de plată pentru a beneficia de bonificații, dar codul de procedură fiscală stabilește scadența în prima zi lucrătoare de după termenul de 25 a lunii dacă ziua de 25 e într-o zi nelucrătoare așa cum va fi în aprilie 2020. Întrebarea este dacă bonificația se acordă dacă plata este efectuată până la scadența legală sau până la 25 aprilie?

De asemenea, nu este clar ce se întâmplă cu cei care au impozit pe profit de recuperat, din anul anterior și care acoperă integral impozitul pe profit datorat pentru trimestrul I. Nici în cazul compensărilor din TVA de recuperat sau alte creanțe deținute asupra statului.

5. Pentru anumite produse (medicamente, echipamente medicale, dispozitive medicale, etc. care pot fi utilizate în prevenirea, limitarea, tratarea și combaterea COVID-19), prevăzute în anexă la ordonanță, pentru perioada de urgență și încă 30 de zile după aceea, nu se va plăti TVA în vamă, importatorii folosind taxarea inversă în aceste situații.

6 Cel mai interesant este art.3 al OUG 33/2020 – anume că prin certificatul pentru situații de urgență emis de Ministerul Economiei, se va constata, în baza declarațiilor pe propria răspundere, diminuarea veniturilor sau încasărilor cu minim 25% în martie 2020, prin raportare la media lunilor ianuarie și februarie 2020, sau se va constata închiderea parțială sau totală a activității urmare a deciziilor autorităților.

Acum acest certificat nu mai este solicitat pentru plata indemnizațiilor de șomaj tehnic, fiind necesar însă pentru cei care doresc să amâne plata utilităților, chiriei, etc. conform OUG 29/2020.

  1. Vali
    March 30th, 2020 at 22:14 | #1

    Oare pfa urile nu sunt menționate? Iar au uitat de noi?

    • Cristi
      March 30th, 2020 at 22:19 | #2

      PFA primesc în anumite condiții anumite sume. Am explicat la articolul anterior legat de șomajul tehnic.

  2. Bogdan
    March 30th, 2020 at 22:54 | #3

    Daca titularul unui PFA care a suspendat total activitatea dar are si un contract de munca activ de 1 ora la o alta societate, mai beneficiaza de vreo indemnizatie?

    • Cristi
      March 31st, 2020 at 20:04 | #4

      Teoretic da. V-am mai răspuns la această întrebare.

  3. Gheorghe Ion
    March 30th, 2020 at 22:57 | #5

    Nu-i in regula art.3 din Ordonanta de urgenta nr.33/26.03.2020 prin raportare la Art. I.- din Ordonanta de urgenta nr.32/26.03.2020_

  4. Calin Stupariu
    March 31st, 2020 at 06:18 | #6

    …prietene, multumirile sunt de prisos,…

    • Cristi
      March 31st, 2020 at 18:27 | #7

      Pentru puțin.

  5. Vali
    March 31st, 2020 at 08:07 | #8

    ma refeream la bonificatii pentru plati anticipate

    • Cristi
      March 31st, 2020 at 18:39 | #9

      Pentru că la PFA bonificațiile sunt anuale nu trimestriale, cel mai probabil. În cazurile de aici am explicat că ea se acordă exclusiv pentru trimestrul I.

  6. Dumitrescu
    March 31st, 2020 at 09:25 | #10

    Pentru asociatul unic al unui SRL _D , actvitate ghid montan , fara salariati , se poate solicita indemnizatie pe durata situatiei de urgenta ? Multumesc !

    • Cristi
      March 31st, 2020 at 18:43 | #11

      Discutabil. Aici, să fiu sincer, ar fi de folos un jurist care să confirme dacă o astfel de persoană intră în categoria “alți profesioniști” definiți de art.3 din codul civil. Dacă da, atunci beneficiază.

  7. Vali
    March 31st, 2020 at 11:28 | #12

    Ma refeream la subiectul acestui articol, bonificatii pt plata in termen.

  8. Bogdan
    March 31st, 2020 at 14:21 | #13

    pentru posesorul unei Intreprinderi Individuale fara angajati care isi intrerupe total activitatea( nu mai emite facturi) dar acel posesor mai are un contract activ de 1 ora la o alta firma, in aceasta cauza credeti ca mai beneficiaza de plata indemnizatiei?

    • Cristi
      March 31st, 2020 at 19:36 | #14

      Da. În cazul PFA, II, etc. aș aștepta și apariția ordinului pentru aprobarea modelului de cerere și declarație pe proprie răspundere.

  9. Dumitrescu
    March 31st, 2020 at 18:56 | #15

    @Cristi
    Multumesc ! Normal ar fi sa beneficieze din moment ce pensionarii care au si contracte de munca primesc si somaj tehnic…Ce noroc avem ca existati . Sanatate si putere de munca !

  10. hincuA
    April 1st, 2020 at 13:51 | #16

    @Dumitrescu teoretic avand contract de munca pe perioada nedeterminata si avand activitatea suspendata datorita starii de urgenta ,(a se vedea in og 30/2020 dac va incadrati ca si cod caen) beneficiati de sprijinul financiar acordat de stat,indiferent de statutul din firma.

  11. Mihaela Staneiu
    April 3rd, 2020 at 12:03 | #17

    Buna ziua!
    – Cum inregistram in declaratia 100 bonificatia de 10 % aferenta microintreprinderilor ( eventual la suma deductibila) pentru plata impozitului pana in 25.04.2020 si cum o contabilizam efectiv? Multumesc!

    • Cristi
      April 3rd, 2020 at 16:33 | #18

      Habar nu de în acest moment. Vă rog să așteptați publicarea unei declarații noi și instrucțiuni de completare a declarației.

  12. Adina Bularca
    April 7th, 2020 at 14:08 | #19

    Pentru o microîntreprindere, declarația 100 se completează direct cu suma rămasă de plata după aplicarea bonificației de 10%? Va mulțumesc!

    • Cristi
      April 7th, 2020 at 16:19 | #20

      Nu știe nimeni. Aveți răbdare să apară D100 și modul efectiv de aplicare a bonificației.
      Dvs întrebați dacă se aplică bonificația la suma datorată, dar legea bonifică în funcție de plata anticipată a impozitului. Este posibil să fie acordată sub forma unui credit fiscal pentru trimestrul II. Nu spune nicăieri că se plătește mai puțin cu 5% sau 10% ci că se poate acorda o astfel de bonificație în cazul plății anticipate a impozitului datorat.

  13. Adina Bularca
    April 7th, 2020 at 14:15 | #21

    In cazul unei microintreprinderi, la calculul impoziului pe venit in declaratia 100 se completeaza direct cu suma ramasa de plata dupa aplicarea bonificatiei de 10%?
    Sunt corecte inregistarile:
    698=4418 2393 lei
    698=4418 -239 lei
    Iar in declaratia 100 pune diferenta de plata a impozitului de 2154 lei?
    va multumesc!

    • Cristi
      April 7th, 2020 at 16:19 | #22

      Nu mai repet mesajul anterior, decât o parte din el: aveți răbdare.

  14. Attila
    April 8th, 2020 at 09:16 | #23

    “Nu spune nicăieri că se plătește mai puțin cu 5% sau 10% ci că se poate acorda o astfel de bonificație în cazul plății anticipate a impozitului datorat.”
    OUG 33, art. 1, al (5) Contribuabilii care aplică prevederile alin. (1)-(4) determină impozitul pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor de plată prin scăderea din impozitul datorat a bonificaţiei calculate potrivit prezentului articol.
    Ceva tot scrie (chiar daca nu specifica perioada, dar implicit in acest articol vorbeste despre trim. I)… stiu, am rabdare, of course. 😉

    • Cristi
      April 9th, 2020 at 12:23 | #24

      Scrie ceva, așa este, problema este una de lipsă de claritate.
      Bonificația se va înscrie pe rubrică de deductibil cum se întâmplă la sponsorizare? Sau se înscrie suma debitului deja diminuat? Cum se procedează dacă nu se achită în termen? Se anulează bonificația de către ANAF sau se rectifică declarația de către contribuabil, iar dacă se anulează bonificația de către ANAF nu ar fi mai logic ca undeva în D100 să existe o mențiune explicită legată de aplicarea sau nu a acelei bonificații?
      La aceste aspecte m-am referit :). În rest ordonanța scrie tot ce doresc firmele să audă 🙂

  15. ioana stef
    April 12th, 2020 at 16:33 | #25

    Eu am depus deja D100 pt.primul trimestru cu suma normala, nescazand bonificatia, cand va aparea noul D100, voi depune rectificativa, deocamdata nu stiam in ce casuta sa inscriu bonificatia

  16. MARIA
    April 13th, 2020 at 13:35 | #26

    Daca vorbim de un srl care nu avea angajati…Odata cu aceasta criza si activitatea s-a blocat, este posibil sa beneficieze de o forma de suport? Mentionez ca activitate exista si ca firma functiona din 01.08.2019 dar fara angajati.
    Multumesc

    • Cristi
      April 13th, 2020 at 14:46 | #27

      Nu există această posibilitate.

  17. Ramona
    April 14th, 2020 at 11:58 | #28

    Buna ziua d-nul Cristi

    Inca asteptam clarificari cu bonificatia …..sa avem rabdare .va urmaresc …..daca aveti vesti asteptam raspunsuri.
    O zi buna

    • Cristi
      April 14th, 2020 at 14:07 | #29

      Din informațiile mele și a altor colegi de pe forum, se pare că ANAF va avea o versiune nouă a declarației 100.
      Până atunci aveți mai multe soluții:
      1. depuneți 100 completând la suma datorată suma integrală, nediminuată de vreo bonificație, pe rândul cu sume datorate și pe rândul de sume deductibile completați suma bonificației
      2. depuneți 100 completând la suma datorată suma integrală, nediminuată de vreo bonificație și dacă firma face plata în termen, depuneți rectificativă 710 diminuând suma datorată la nivelul sumei achitate.
      3. depuneți 100 completând la suma datorată suma diminuată de vreo bonificație și dacă firma face plata în termen, rămâne așa, iar dacă nu plătește în termen sau din alte motive nu va beneficia de bonificație, depuneți rectificativă 710 majorând suma datorată la nivelul sumei calculate fără bonificație.
      De asemenea în SAGA, lăsați programul să înregistreze normal 698=4411 sau 691=4411 și dacă se aplică vreo bonificație diminuați, prin articole contabile suma datorată, stornând contravaloarea bonificației.
      Programul se va modifica în acest sens abia după ce apar mai multe informații de la ANAF precum și o nouă D100.
      Altfel, puteți avea puțină răbdare. Informați clienții despre suma datorată și nivelul eventualei bonificații și depuneți D100 abia după ce e clară situația 🙂

  18. Ramona
    April 14th, 2020 at 15:40 | #30

    @Cristi
    Multumesc , am sa astept sa apara o noua decl.100 si da am informat clientii .O zi buna .

  19. ACHIMFA MARIA
    April 20th, 2020 at 14:55 | #31

    Eu vad problema bonificatiei rezolvata chiar prin actualul formular al declaratiei 100, care prevede suma deductibila din impozitul datorat , deci la un control se va vedea de ce s-a diminuat suma datorata , iar suma de plata va fi cea influentata de bonificatie , asa cum rezulta din declaratie . Nu vad o alta rezolvare , si asta mi se pare corecta .

  20. ANCA
    April 22nd, 2020 at 11:14 | #32

    Buna ziua, stiu ca s-a mai discutat acest subiect, dar nu gasesc postarea; microintreprinderea cu toti salariatii in somaj tehnic aplica procentul de 1% la calculul impozitului pe veniturile microintreprinderilor. Aceasta prevedere este cuprinsa in vreo OUG recent aparuta? Nu am gasit niciunde….multumesc!

    • Cristi
      April 22nd, 2020 at 17:35 | #33

      Dacă are cel puțin un salariat cu normă întreagă ori dacă suma normelor parțiale a salariaților cu normă parțială sunt echivalentul unei norme întregi, datorează 1%, indiferent dacă sunt contracte active ori suspendate. Altfel datorează 3%.

  21. ANCA
    April 24th, 2020 at 09:56 | #34

    @Cristi
    Ma refer strict la situatia starii de urgenta, suntem categorie de unitate( microintreprindre) care a fost inchisa urmare a decretului 195/2020 si ca urmarea acestui fapt avem salariatii in somaj tehnic din 23.03.2020 pana cand se va permite redeschiderea unitatii. Urmarea acestui fapt trebuie sa aplicam din aprilie procentul de 3%????

    • Cristi
      April 24th, 2020 at 12:17 | #35

      Vă repet – nu are nici o legătură una cu alta.
      Procentul depinde de norma de muncă și așa cum am spus dacă există cel puțin un CIM cu normă întreagă cota este de 1%. CIM nu contează dacă e activ sau suspendat.

  22. ANCA
    April 25th, 2020 at 16:48 | #36

    La primul dvs raspuns am citit printre randuri, cred! Acum am citit cu atentie…..Multumesc!

  1. March 31st, 2020 at 10:20 | #1
  2. April 15th, 2020 at 12:18 | #2