Home > Legislatie > Concediu pentru părinți.

Concediu pentru părinți.

help1În aceste vremuri de criză, momentan una globală de sănătate și cu una economică care cu certitudine va urma, în ajutorul părinților salariați a fost publicată Legea 19/2020 – lege privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ.

Legea intră în vigoare de mâine, 17 martie 2020.

Cui se adresează această lege? Cine poate beneficia de ea?

Beneficiază de această lege părinții copiilor de până la 12 ani înscriși în cadrul unei unități de învățământ sau a copiilor cu dizabilități cu vârstă de până la 18 ani, înscriși în cadrul unei unități de învățământ. Dar beneficiază numai dacă locul de muncă al acestora nu permite munca la domiciliu sau telemunca.

Așadar dacă salariații au copii, dar cu o vârstă mai mare de 12 ani – nu pot beneficia de această lege decât dacă sunt copii cu dizabilități și au până la 18 ani. O altă condiție, pe lângă cea a vârstei copiilor este cea a situației lor școlare – să fie înscriși într-o formă de învățământ. Dacă aceștia nu sunt înscriși într-o formă de învățământ, salariații nu pot beneficia de acest concediu.

De asemenea, în cazul angajaților din unitățile sistemului energetic național, din unitățile operative de la sectoarele nucleare, din unitățile cu foc continuu, din unitățile sanitare și de asistență socială, de telecomunicații, ale radioului și televiziunii publice, din transporturile pe căile ferate, din unitățile care asigură transportul în comun și salubritatea localităților, precum și aprovizionarea populației cu gaze, energie electrică, căldură și apă, acest concediu se acordă doar cu acordul angajatorului.

Câte zile se acordă?

Numărul de zile de concediu de acest tip se stabilește de către Guvern, prin hotărâre de guvern.

Cum se acordă aceste zile libere?

Zilele libere se acordă la cererea salariatului. Nu pot fi impuse de către angajator. Salariatul este cel care trebuie să le solicite. Anexă la cerere trebuie să fie o declarație pe propria răspundere a celuilalt părinte, din care să rezulte că acesta nu a solicitat la locul său de muncă zile libere ce i s-ar cuveni potrivit prezentei legi. Această declarație nu este necesară în cazul familiilor monoparentale.

Cine plătește indemnizația de concediu? Limite minime și maxime.

Plata indemnizațiilor de concediu se va face de către angajator. Indemnizația de concediu este de în cuantum de 75% din salariul corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Așadar indemnizația se va stabili pe zi lucrătoare.  Ca exemplu: dacă aveți un salariat cu un salariu de încadrare de 2230 lei, indemnizația zilnică pentru o lună cu 20 de zile lucrătoare va fi de 75% din salariul zilnic – adică (2230 lei : 20 zile) x 75% = 111,50 lei x 75% = 84 lei/zi.

Salariul mediu brut pe economie este de 5429 lei în 2020. Așadar indemnizația zilnică pentru o lună de 20 de zile lucrătoare va fi de (5429 lei : 20 zile) x 75% = 271,45 lei x 75% = 204 lei/zi. În lună cu 21 zile lucrătoare indemnizația zilnică va fi de maxim 194 lei, în lună cu 22 zile lucrătoare indemnizația maximă va fi de 185 lei/zi, iar în cele cu 23 de zile lucrătoare va fi de maxim 177 lei.

Se decontează aceste sume, ulterior, de către stat?

Da, potrivit legii sumele se vor deconta, ulterior, angajatorilor, din fondul de garantare a creanțelor sociale.

Modalitatea exactă de decontare precum și alte detalii legate de aplicarea legii, probabil vom avea prin normele de aplicare a ei. Momentan legea nu are norme de aplicare.

În ce privește partea legată de contabilitate – în mod cert va fi necesară o modificare a declarației 112 pentru a reflecta și astfel de situații.

Să sperăm că statul român, măcar acum, va realiza că având toate informațiile în format digital, este mai simplu să instituie mecanisme simplificate, folosind mijloace electronice, de depunere a cererilor de recuperare și de reducere a birocrației. Măcar acum.

Și, ca actualizare în 17 martie 2020 a acestui post…

image

Categories: Legislatie Tags:
  1. Adrian F.
    March 17th, 2020 at 09:29 | #1

    Buna ziua. Este corect calculul de la paragraful “Plata indemnizațiilor de concediu se va face de către angajator.” ?
    Nu inteleg de ce se inmulteste de doua ori cu 75%. Eu zic ca ar trebui sa se inmulteasca o singura data cu 75% cu conditia sa nu depaseasca 75% din castigul salarial mediu brut.
    Rog sa ma lamuriti (poate nu inteleg eu bine).

    • Cristi
      March 17th, 2020 at 13:16 | #2

      Nu este înmulțit de două ori. Este o singură dată. Citiți așa
      2230 lei : 20 zile = 111,50 lei
      111,50 lei x 75% = 83,63 lei adică 84 lei/zi

  2. ioan
    March 17th, 2020 at 13:29 | #3

    Sa presupunem ca intra orice drept salarial(cum ar fi spor vechime) proportional cu 75%, poate mai putin unele sporuri care nu se acorda pentru timpul nelucrat, cumva ca la concediul de odihna, iar contributiile CAS, CASS si impozit se vor plati tot proportional cu suma de 75% si nu ajungem iar la calcule “laborioase”.

    • Cristi
      March 18th, 2020 at 18:11 | #4

      Impozitele și contribuțiile se vor calcula în funcție de brut. Nu sunt atât de laborioase calculele.

  3. ANCA
    March 17th, 2020 at 14:18 | #5

    Multumim…

  4. Maria
    March 17th, 2020 at 15:50 | #6

    Pentru drepturile salariale acordate cf.Legii 19/2020 se calculeaza si datoreaza contributii sociale si impozit?

    • Cristi
      March 18th, 2020 at 18:12 | #7

      Da, de ce nu s-ar datora?

  5. melter alina
    March 18th, 2020 at 10:17 | #8

    Buna ziua, si ce retineri sunt la acest tip de concediu ?

    • Cristi
      March 18th, 2020 at 18:13 | #9

      Cele care sunt și la un salariu normal. Nu există nici o scutire în acest moment pentru acest tip de concediu.

  6. ANCA
    March 18th, 2020 at 12:59 | #10

    Buna ziua, va rog daca se poate sa imi spuneti daca in cazul somajului tehnic se platesc contributiile sociale si impozitul pe venit… va multumesc anticipat!

    • Cristi
      March 18th, 2020 at 18:14 | #11

      Da, se plătesc.

  7. ION URSACHI
    March 18th, 2020 at 13:12 | #12

    Buna. Aceasta perioada se declara in Revisal ca suspendare CIM identic cu somajul tehnic?

    • Cristi
      March 18th, 2020 at 18:13 | #13

      Nu se declară în REVISAL pentru că nu este o suspendare de contract prevăzută de codul muncii.

  8. Csorik Ilona
    March 19th, 2020 at 01:39 | #14

    Buna ziua,
    La o societate cu domeniul de activitate proiectare instalatii, CAEN 7112, o salariata solicita zile libere pentru supravegherea copilului (copilul este inscris la gradinita grupa mijlocie). Salariul de incadrare este 3050 lei/luna, 8h/zi.
    3050 lei : 22 zile = 138,64 lei/zi
    138,64 lei x 75% = 104 lei/zi
    (138,64 x18 zile) + (104 x4 zile) = 2496 + 416 = 2912 lei
    1-Daca salariul brut va fi 2912 lei / luna va beneficia de facilitati?
    2-retinem din salariu numai CAS 21,25%? sau
    3-retinem CAS 25%, CASS 10% si impozit?
    Multumesc anticipat pentru ajutor.

    • Cristi
      March 20th, 2020 at 16:19 | #15

      1. Nu
      2. Se taxează normal.
      Cele de mai sus ar putea fi invalidate de o eventuală modificare legislativă. Despre care nu știm nimic în acest moment.

  9. ioan
    March 19th, 2020 at 09:11 | #16

    @Cristi
    Multumesc 🙂

  10. Bernadett
    March 19th, 2020 at 10:30 | #17

    Buna ziua,
    Firma privata in domeniul telecomunicatii este obligat sa acorde acest concediu sau poate refuza cererea?

    • Cristi
      March 20th, 2020 at 16:34 | #18

      Poate refuza cererea. Angajatorii din acest domeniu trebuie să-și exprime acordul în mod explicit. Chiar și dacă poate oferi alternative – muncă la domiciliu, concediu de odihnă, program decalat, telemuncă, etc. angajatorii din telecomunicații, au regim aparte și pot să refuze acordarea acestui tip de concediu.

  11. Claudia Dumitru
    March 19th, 2020 at 11:09 | #19

    Buna ziua,
    Somajul tehnic se declara in Revisal este o suspendare a activitatii, actiunie unilaterala a angajatorlui, se calculeaza si se platesc taxe pentru 75 % din salariul de baza. Este suma minima la care are dreptul un angajat in aceasta perioada. Somajul tehnic are o perioada clara, de la pana la, si se poate prelungi daca situatia o impune.
    Reducerea temporara a activitatii pentru perioade mai mici de 30 zile este o alta optiune pentru angajatori tot cu plata a 75% din salariul de baza. Peste 30 zile se face cu consulatarea sindicatului/reprezentantilor societatii si se poate adopta reducerea saptamanii de lucru de la 5 la 4 zile.
    “Reducerea temporara” pentru perioada mai mica de 30 zile se poate face unilateral, fara acordul angajatului in temeiul art 48 Cod Muncii – in situatii de forta majora. Cum la noi este “stare de urgenta” poate fi folosit art 48.
    Modificarile in ceea ce priveste durata/salariul trebuie facute cu acordul ambelor parti, exceptie forta majora cand se pot face unilateral. Se declara in Revisal.

  12. ANCA
    March 19th, 2020 at 11:46 | #20

    @Cristi
    Multumesc…

  13. Vasilache M.
    March 19th, 2020 at 13:34 | #21

    buna ziua ! Caontributia asiguratorie de munca (CAM) cine il suporta?
    Angajatorul sau se deconteasza de stat (ma refer la CAM cf. L19/2020)

    • Cristi
      March 20th, 2020 at 16:44 | #22

      Angajatorul. Decontarea – modalitățile de declarare, de recuperare a sumelor în acest moment sunt necunoscute. Cel mai probabil se vor reglementa prin norme la o dată incertă – ulterior.

  14. Florin
    March 19th, 2020 at 20:51 | #23

    In OUG cu privire la Legea 19/2020, se spune la art. 2. al.6 “Angajatorii acordă zilele libere în condițiile prezentei legi, după epuizarea tuturor opțiunilor prevăzute de reglementările legale în vigoare pentru desfășurarea activității și cu obligația asigurării continuității activității, inclusiv prin decalarea programului de lucru sau implementarea formelor de muncă flexibile.”
    Eu inteleg de aici ca”dupa epuizarea optiunilor prevazute…”, inseamna ca se poate acorda concediul pentru parinti, doar dupa ce angajatul si-a luat concediul de odihna? Sau s-o fi referit la altceva!

    • Cristi
      March 20th, 2020 at 16:45 | #24

      E și asta una din opțiuni. Acordare de CO, modificarea programului de muncă dacă este posibil, muncă la domiciliu, telemuncă, etc.

  15. Elena
    March 19th, 2020 at 23:39 | #25

    Buna seara!
    Am primit telefon in seara asta ca de maine intru in concediu fara plata. In conditiile in care am o fetita de 4ani si 10luni inscrisa la gradinita. Indeplinesc toate conditiile . Ei au spus ca inca nu am trei luni la ei si ma baga fara plata, dar in lege scrisa nu scrie nimic despre asta. Maine nu semnez nimic . Va rog sa imi da ti un sfat

    • Cristi
      March 20th, 2020 at 16:49 | #26

      Concediul fără plată se acordă la cerere. Suspendarea pe acest motiv se poate face, legal, cu acordul ambelor părți. Faptul că nu aveți 3 luni (de fapt 90 de zile pentru CIM încheiat pe perioadă nedeterminată) poate da posibilitatea angajatorului să înceteze contractul de muncă cu o simplă notificare din care să rezulte că nu corespundeți postului.
      Însă strict legat de concediu fără plată – este necesar acordul ambelor părți.

  16. Daniela
    March 20th, 2020 at 18:50 | #27

    Buna seara,
    transmiterea in revisal a suspendarii cim cf art 52 alin 1 lit c somaj tehnic se transmite cu o zi inante de inceperea datei de suspendare? sau in termen de 20 zile de la data de inceput a suspendarii? Va intreb deoarece sunt foarte multe firme care au inchis de luni- restaurant- si i-am sfatuit sa astepte publicarea in MO,insa deja se intarzie si nu stiu ce sa le mai zic.Va rog sa imi spuneti parerea dumneavoastră .Multumesc

    • Cristi
      March 20th, 2020 at 19:19 | #28

      Cu o zi înainte de suspendare.

  17. Daniela
    March 20th, 2020 at 22:29 | #29

    Multumesc frumos, îmi puteti spune la data sfârșit suspendare ce se completează ? Ce data trecem ? Calculam 30zile de la suspendare? Multumesc încă o data !

    • Cristi
      March 21st, 2020 at 08:30 | #30

      Data la care încetează suspendarea asa cum este decisă de angajator.

  18. Daniela
    March 21st, 2020 at 13:45 | #31

    Buna ziua,cum ar putea sa procedeze angajatorii in contextul in care din data de 16.03.2020 si-au inchis restaurantele,insa au lasat contractele active in asteptarea masurilor luate de catre stat.Credeti ca vor modifica termenul de raportare in revisal al suspendarii? Ce solutii credeti ca mai au acum sa nu plateasca contributiile la stat aferente perioadei in care au fost inchisi?Multumesc

    • Cristi
      March 21st, 2020 at 16:22 | #32

      Suspendarea nu se poate face retroactiv decât sub sancțiunea amenzii contravenționale pentru faptul că nu a fost comunicată în REVISAL la termen. Nu se modifică nimic legat de revisal.

  19. Daniela
    March 21st, 2020 at 16:49 | #33

    Daca opteaza sa ii trimita in concediu fara plata din data de 16.03.2020 pana in 20.03.2020 cu asumarea posibilii amenzi contraventionale pentru ca nu a transmis in revisal -suspendare concediu fara plata -si din data de 21.03.2020 sa ii bage in somaj tehnic, ar beneficia de acest somaj tehnic de la stat ?Practic asta s-a si intamplat;unitatea a fost inchisa toata saptamana fara posibilitatea ca angajatorul sa aiba cum sa isi plateasca angajatii in aceasta perioada.Imi cer scuze ca tot insist dar nu stiu ce solutii sa le mai ofer.Multumesc!

    • Cristi
      March 21st, 2020 at 16:58 | #34

      Atunci mai bine să-i treacă direct în șomaj tehnic dacă își asumă eventuale amenzi.

  20. Daniela
    March 21st, 2020 at 17:00 | #35

    Mutumesc!

  21. Carmen
    March 31st, 2020 at 13:43 | #36

    Bună ziua,
    am înțeles bine că se pot solicita zilele libere plătite pentru părinți, doar după efectuarea concediului de odihnă? E obligatoriu, sau opțional?

    • Cristi
      March 31st, 2020 at 19:34 | #37

      Nu. Dacă unul din părinți se află în concediu de odihnă, atunci celălalt nu poate solicita acest concediu.

  22. Simona
    April 2nd, 2020 at 16:24 | #38

    Buna ziua,
    Va rog sa ma ajutati cu urmatoare situatie: Am o salariata care solicita concediu pentru parinti. Prezinta cererea, copia certificatului de nastere al copilului (11 ani) si adeverinta de la locul de munca al sotului precum acesta nu a solicitat concediul pentru parinti, dar aceasta familie mai au un al doilea copil care are 15 ani. Este legal sa-i accept concediul pentru parinti salariatei mele?

    • Cristi
      April 2nd, 2020 at 18:24 | #39

      De ce nu ar fi legal? Legea nu face referire decât la situația celuilalt părinte. Și dacă celălalt copil ar fi avut 18 sau 20 de ani și cel mic doar 11 ani, nu ar fi contat decât dacă celălalt părinte s-ar afla în una din situațiile în care solicitantului nu i s-ar putea acorda acest concediu.

  23. Mirela Felicia Garau
    April 3rd, 2020 at 18:48 | #40

    buna ziua ,
    am o salariata care va sta acasa cu copilul sub 12 ani
    cum o pontez ? (concediu ?)
    anunt in revisal?

    • Cristi
      April 3rd, 2020 at 19:17 | #41

      1. Da. Concediu pentru părinți.
      2. Nu se înscrie în REVISAL acest concediu.

  24. Postelnicu Roxana
    April 7th, 2020 at 09:32 | #42

    Buna ziua,

    Incepand cu ce zi putem acorda zile libere pentru supraveghere copil:
    1. Cu data de 11 Martie cand au fost suspendate cursurile scolilor
    sau
    2. cu data de 14 Martie cand a aparut legea 19/2020

    • Cristi
      April 7th, 2020 at 16:13 | #43

      Legea 19/2020 a intrat în vigoare la data de 17 martie 2020. Nu puteți solicita un astfel de concediu anterior acestei date.

  25. Arhip Camelia
    April 9th, 2020 at 10:32 | #44

    Va rog sa ma ajutati.
    Pentru un parinte care este in concediu pt supraveghere copil, cu salariu de 3.000 lei, lucrand in constructii, se retine din salariu doar CAS sau nu mai beneficiaza de facilitatea din constructii? Am inregistrat in saga si nu sunt sigura ca este actualizat programul ( la NC emise nu inteleg cum sunt calculate sumele) Multumesc anticipat

    • Cristi
      April 9th, 2020 at 12:44 | #45

      Nu beneficiază de facilități dacă brutul este mai mic de 3000 lei.

  26. Alina
    April 12th, 2020 at 21:06 | #46

    Buna seara! Daca eu beneficiez de Legea 19, iar sotul intra in somaj tehnic in acest timp, eu pot sa beneficiez in continuare de Legea 19? Va multumesc!

  27. PASCA ADRIANA CODRUTA
    April 14th, 2020 at 17:30 | #48

    De când se poate solicita acordarea de zile libere pentru supravegherea copiilor având în vedere faptul că angajatorii invocă lipsa normelor de aplicare a Legii nr.19/2020?
    A: Legea se aplică începând cu data de 21 martie 2020, respectiv data publicării Hotărârii de Guvern nr. 217/2020 în Monitorul Oficial, hotărâre care stabilește efectiv numărul de zile libere, modul efectiv de aplicare a legii și modalitatea prin care angajatorii pot deconta sumele de bani.

    http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/comunicare/intrebari-frecvente/5847-2020-03-23_intrebari-frecvente-somaj-tehnic-supravegherea-copiilor-servicii-sociale

    • Cristi
      April 15th, 2020 at 15:43 | #49

      Adică avem o lege în vigoare de la data de 17 martie și ea se poate aplica doar din 21 martie?! Înseamnă că la codul fiscal nu putem aplica acele modificări legislative pentru care nu există norme de aplicare, pentru că deși codul fiscal e modificat de multe ori, normele nu mai sunt actualizate de prin 2018.
      Vă dați seama că acest răspuns este o aberație?!

  28. Iulia
    April 21st, 2020 at 10:47 | #50

    Buna ziua!
    Lucrez la o gradinita particulara si sunt in situatia in care, desi am depus cerere cf legii 19/2020 exact cand s-au suspendat cursurile, mi s-a spus ca ramane de vazut daca mi-o si ia in considerare, caci atunci, pe 16 martie, legea nu avea inca norme de aplicare. Prin urmare, cateva zile mai tarziu, mi s-a cerut sa lucrez de acasa (un fel de telemunca cu copiii prescolari). Am aflat abia acum ca mi s-a luat, totusi, in considerare acea cerere si, prin urmare, am primit 75% din salariu. Adica am muncit in perioada asta, dar am fost platita ca stand acasa cu copilul (ca nefacand nimic). Intrebarea mea este: exista posibilitatea sa mi se ia zilele de co ulterior, in baza aceleasi legi, desi eu muncesc in tot timpul asta? Ar fi mai bine sa sistez activitatea online cu copiii si sa vorbesc cu parintii lor despre aceasta situatie? Cu certitudine, angajatorul imi va prelungi automat cererea.
    Multumesc anticipat!

    • Cristi
      April 21st, 2020 at 11:29 | #51

      Angajatorul nu poate prelungi automat. Este ilegal. Angajatorul trebuie să ia decizii în funcție de cerere și doar pentru perioada din cerere. Nu poate prelungi un astfel de concediu în mod unilateral.
      Dacă ați și muncit este o problemă și problema este a angajatorului. Un astfel de concediu înseamnă că angajatul nu muncește. Nu poate fi obligat să muncească.
      Dacă vi s-a solicitat să munciți de acasă și dacă și puteți face asta, atunci nici nu ați beneficia de un astfel de concediu și angajatorul este obligat să plătească normal salariații.

  29. Iulia
    April 21st, 2020 at 12:59 | #52

    Multumesc pentru raspuns! Angajatorul meu este avocat si, se pare, se joaca foarte bine cu legile. Cu siguranta, nu face nimic in necunostina de cauza. Cum ma sfatuiti sa procedez in continuare? Nu m-a obligat sa muncesc de-acasa, dar mi-a ascuns faptul ca mi-a acceptat cererea, iar eu am continuat sa-mi vad de treaba, considerand ca trebuie sa procedez ca restul colegelor care nu au copii. Apoi, in ziua de salariu si datorita faptului ca am intrebat eu, mi-a spus ca mi-a luat in considereare cererea…
    Multumesc!

    • Cristi
      April 21st, 2020 at 16:21 | #53

      Această chestiune trebuie tranșată între dvs și firmă.

  30. DINESCU GEORGIANA
    April 21st, 2020 at 14:56 | #54

    telefonic, cei de la somaj au confirmat plata concediilor pentru parinti incepind din 17 martie.

  31. DINESCU GEORGIANA
    April 21st, 2020 at 14:57 | #55

    eroare declaratie 112. ma ajutati ?

    E: angajator (1) sectiune angajatorC2 (1)
    Suma total suportata de angajator – mod de calcul eronat
    eroare regula: A63: C2_T6 (‘lipsa’) = C2_16 + C2_26 + C2_36 + C2_46 + C2_56 (13395)
    E: angajator (1) sectiune angajatorC2 (1)
    Total cuantum prestatii de suportat din bugetul FNUASS pentru concedii si indemnizatii – mod de calcul eronat
    eroare regula: A67: C2_10 (13395) = C2_T6 (‘lipsa’)

    • Cristi
      April 21st, 2020 at 17:40 | #56

      Nu vă pot ajuta și nici nu este acesta scopul acestui blog. Trimiteți problema dvs pe mail la SAGA cu baza de date atașată. Cel mai probabil nu ați introdus corect concediul medical.

  32. Anca
    May 5th, 2020 at 11:54 | #57

    Buna ziua!
    Cum se declara in D112 zilele libere pt. supraveghere copil? Ca zile lucrate sau suspendate?

    • Cristi
      May 11th, 2020 at 13:01 | #58

      Ca zile lucrate. Dacă în D112 generată din program le duce la suspendate, refaceți actualizarea programului și actualizați datele în ecranul din care se generează declarația sau corectați direct în pdf-ul acesteia înainte de validare.

  33. Goicea Eugenia
    May 11th, 2020 at 21:13 | #59

    Care este monografia contabila pentru zilele libere pentru supravegherea copiilor?

    • Cristi
      May 12th, 2020 at 12:30 | #60

      Când validați statul de salarii vi se generează automat și nota contabilă pentru el.

  34. Diana
    May 12th, 2020 at 20:45 | #61

    Bună seara. Am un copil de 11 ani din prima căsătorie care este în custodia mea, în urma unei sentințe jedecatoresti. Acum sunt recăsătorita, iar soțul meu este în șomaj tehnic.Am vrut sa beneficiez de zile libere pt dar la firma m-au refuzat. Au dreptate? Nu pot beneficia ținând cont ca soțul meu nu este tatăl copilului? Mulțumesc

    • Cristi
      May 15th, 2020 at 13:37 | #62

      Da, au dreptate. Nu contează că nu este părintele biologic. În înțelesul legii se consideră părinte.

  35. DIANA
    May 19th, 2020 at 13:36 | #63

    Buna ziua,

    Sotul a solicitat si i s-au acordat zile libere pentru toata luna aprilie 2020. Pentru ca, teoretic am fi avut cate-o matusa, bunica libere in luna mai, a hotarat sa se intoarca la lucru. Acum socoteala nu mai bate…si suntem descoperiti 3 zile din luna mai, pentru care sotul a cerut, din nou, liber. I s-a comunicat ca nu i se pot acorda 3 zile… “ori toata luna ori deloc”. Este firesc?

    Multumesc!

    • Cristi
      May 21st, 2020 at 15:18 | #64

      Nu este firesc. Legea nu impune un termen și nici nu ar putea face asta. Pentru că pot fi și situații de genul în care un părinte este în concediul în baza legii 19 și celălalt nu, iar celui care lucrează i se suspendă contractul de muncă pentru șomaj tehnic, caz în care cel care este în concediu pentru părinți nu mai poate beneficia de acel concediu.

  36. Mirela Felicia Garau
    May 20th, 2020 at 18:23 | #65

    buna ziua ,
    am eroare la decl 112 (firma constructii , angajat in condeciu pt parinti):

    EROARE – (e salariat si A_13>0 si A_8=0) (S21.5)!
    * ATENTIE – Perechea (venit,impozit) (E3_18,E3_21) trebuie sa fie (0,0) sau (n1,n2) !

    ce pot sa fac?
    Multumesc

    • Cristi
      May 21st, 2020 at 15:21 | #66

      Completați în pdf, la zile și ore lucrate, pentru acel salariat în secțiunea A, inclusiv zilele și orele corespunzătoare de concediului pentru părinți.

  37. ana sasaran
    June 4th, 2020 at 22:48 | #67

    Va rog sa-mi spuneti pina in ce data se calculeaza concediul platit pentru parinti conf l 19/2020 sau pina in ce data se acorda?Va rog perioada.

    • Cristi
      June 5th, 2020 at 11:03 | #68

      Până la 12 iunie 2020, inclusiv, aceasta fiind ultima zi a acestui an școlar.

  38. andreea
    June 5th, 2020 at 02:23 | #69

    @Cristi
    Buna seara.Eu nu sunt de acord. Daca actualul sot nu a adoptat copilul, din punct de vedere legal nu este parintele copilului. Sotul doamnei spre exemplu nu ar putea sa solicite acest tip de concediu pentru copilul doamnei, ci singura indreptatita este mama. Eu asa inteleg din prevederile legii 19/2020. Dvs in care din situatii il incadrati pe sotul doamnei?

    (3) Prin părinte, în sensul prezentei legi, se înțelege:
    a) părintele firesc, potrivit Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    b) adoptatorul;
    c) persoana care are copilul/copiii în încredințare în vederea adopției;
    d) persoana care are în plasament copilul sau în tutelă;
    e) persoana desemnată conform art. 104 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    f) părintele sau reprezentantul legal al persoanei adulte cu handicap înscrisă într-o unitate de învățământ.

    • Cristi
      June 5th, 2020 at 11:04 | #70

      Posibil. Nu vă contrazic 🙂

  39. Dragos
    June 8th, 2020 at 16:52 | #71

    Aveti idee de ce programul aplica deducerea personala la calculul concediului pentru parinti in cazul firmelor din constructii?

  1. No trackbacks yet.