Home > Legislatie > Codul fiscal se modifică. Substanțial.

Codul fiscal se modifică. Substanțial.

January 22nd, 2013

Taxe11Ministerul de Finanțe a postat ieri pe siteul său un proiect de modificare a codului fiscal și a celui de procedură fiscală.

Termenul de la care se dorește intrarea în vigoare a modificărilor din acest act normativ este 1 februarie 2013 și ținând seama de modul în care s-au mai modificat în trecutul nu foarte îndepărtat actele fiscale, are toate șansele să intre în vigoare de la această dată.

De aceea modul în care e citită legea în România e cam așa:

În teorie se aplică legea:

ART. 4 Modificarea şi completarea Codului fiscal

(1) Prezentul cod se modifică și se completează numai prin lege, promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia.
(2) Orice modificare sau completare la prezentul cod intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege.

În realitate, se aplică acest articol de lege nescrisă:

(1) Prezentul cod se modifică și se completează numai prin lege, promovată, obligatoriu, când vrea guvernul și cum vrea guvernul chiar cu o zi înainte de intrarea în vigoare a acesteia.
(2) Orice modificare sau completare la prezentul cod intră în vigoare când spunem noi, pentru că de fiecare dată este urgent și nu mai putem aștepta anul următor. Am zis!

Așa că, să le luăm pe rând… cu răbdare că e mult, destul de mult, de citit și analizat. Și e doar o sinteză…

Impozitul pe profit

- se definește valoarea fiscală a activelor biologice pentru contribuabilii ce aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară pentru determinarea valorii fiscale
- reconsiderarea tranzacțiilor artificiale (acele tranzacţii care nu au conţinut economic şi care în mod normal nu ar fi utilizate în cadrul unor practici economice obişnuite) în cazul relațiilor dintre firme din România și cele din alte state, în scopul dovedit de a evita impozitarea şi care aduc contribuabilului un avantaj fiscal, se va face fără a se ține seama de convențiile de evitare a dublei impuneri aplicându-se strict regulile instituite de codul fiscal român
- veniturile din servicii prestate în România şi în afara României, exclusiv transportul internaţional şi prestările de servicii accesorii acestui transport sunt considerate venituri obținute în România
- se înscrie, în codul fiscal, obligația completării registrului de evidență fiscală, registru din care trebuie să reiasă clar veniturile impozabile și cheltuielile aferente realizării lor.
- cheltuielilor de cercetare-dezvoltare  li se modifică deducerea suplimentară de la 20% la 50%
- stimulentele pentru activitatea de cercetare-dezvoltare se vor acorda dacă se obțin rezultate a cercetării valorificabile, în folos propriu, pentru activități desfășurate fie în România fie în statele membre UE și dacă cercetările sunt din domeniul cercetării aplicative și/sau de dezvoltare tehnologică relevante pentru activitatea industrială sau comercială a contribuabilului, iar acordarea se va face pentru fiecare proiect în parte.
- pentru contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară se modifică regula fiscală pentru tratarea sumelor din contul de rezultat reportat ca urmare a actualizării cu  indicele de inflație în sensul tratării lor ca rezerve și impozitate dacă se înregistrează prin analitic distinct, iar dacă nu se înregistrează prin analitic distinct se tratează fiscal în funcție de momentul deducerii lor.
- sunt venituri neimpozabile cele din modificarea valorii juste a activelor biologice/investițiilor imobiliare concomitent, dar devin impozabile concomitent cu deducerea amortizării fiscale sau la scăderea din gestiune a activelor
- la cheltuielile integral nedeductibile s-a generalizat termenul de penalități datorate autorităților române/străine. Înainte se vorbea de penalități de întârziere, acum, după modificare textul se referă la penalități, fără a le mai categorisi
- pierderile de valorare în cazul evaluării în funcție de valoarea justă, a activelor biologice, se vor considera  nedeductibile fiscal
- se vor considera nedeductibile și cheltuielile cu dobânzile, stabilite în conformitate cu reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, în cazul în care mijloacele fixe/imobilizările necorporale/stocurile sunt achiziţionate în baza unor contracte cu plată amânată.
- se introduce o nouă categorie de cheltuieli nedeductibile: cele ce sunt dovedite ulterior ca fiind legate de fapte de corupție

- se definește termenul de credit/împrumut, acesta însemnând  orice convenție încheiată între părți, ce generează cheltuieli cu dobânzile.
- se vor considera mijloace fixe și investițiile efectuate în cazul asocierilor în participațiune pe lângă cele aflate în chirie, locație de gestiune sau concesiune
- amortizarea fiscală a mijloacelor de transport persoane ce au cel mult 9 scaune de pasageri inclusiv cel al șoferului va fi limitată la suma de 1500 lei lunar, ceea ce depășește fiind amortizare contabilă

Impozitul pe venit

- în cadrul veniturilor impozabile au fost incluse pe lângă veniturile din agricultură și cele din silvicultură și piscicultură.
- dacă până acum doar în cazul microîntreprinderilor și ONG-urilor se considerau venituri asimilate salariilor indemnizațiile de deplasare sau de delegare/detașare ce depășeau 2,5 ori, limita de acum aceasta se va întâmpla în orice situație, fără excepție
- se asimilează veniturilor din salarii și sumele sau avantajele primite de persoanele fizice dintr-o activitate dependentă desfășurată într-un stat străin indiferent de tratamentul fiscal  dis statul respectiv cu excepția cazurilor în care angajatorul este rezident în România sau are sediu permanent în România.
- pentru salarii, diferențe de salarii, actualizări cu indicele de inflație a salariilor, stabilite prin hotărâri judecătorești, impozitul se va calcula la data plății sumelor și se va declara și plăti până la 25 a lunii următoare
- și urmează impozitarea a tot ce mișcă în țara asta: impozitul pe venitul agricol. Va fi, în mod cert, o modificare ce va provoca extrem de multe discuții.
- se modifică din temelii art.71-74 cod fiscal.
- veniturile din activități agricole sunt veniturile obţinute, individual sau într-o formă de asociere, din:
     a) cultivarea produselor agricole vegetale;
     b) exploatarea pepinierelor viticole, pomicole şi altele asemenea;
    c) creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală.
- după cum se vede, a dispărut cerința ca acestea să fie obținute din comercializarea de astfel de produse
- veniturile din silvicultură sunt reprezintă veniturile obţinute din recoltarea produselor specifice fondului forestier naţional, respectiv a produselor lemnoase şi nelemnoase
- veniturile din piscicultură sunt cele obţinute din exploatarea amenajărilor piscicole.
- în ambele situații, nu se pune condiția comercializării. Simpla deținere și exploatare a fondului forestier și/sau a amenajărilor piscicole duce la impozitarea veniturilor.
- cei ce obțin venituri din silvicultură și/sau piscicultură vor fi impozitați după regulile stabilite pentru veniturile din activități independente și vor avea obligația conducerii evidenței în partidă simplă.
- dacă produsele agricole nu se valorifică în stare naturală se va considera că s-au obținut venituri din activități independente.
- veniturile din activități agricole se vor impozita în baza unor norme de venit. Pentru acele venituri pentru care nu există stabilite norme de venit, dar se încadrează în categoria veniturilor din agricultură se va datora acest impozit după regulile de impunere a veniturilor din activități independente persoanele fizice ce le obțin având obligația de a conduce evidență contabilă în partidă simplă.
- veniturile obținute din valorificarea în stare naturală a produselor capturate din fauna și flora sălbatică sunt venituri neimpozabile.
- se stabilesc și venituri neimpozabile: de exemplu pentru cereale de până la 2 ha, culturi de cartofi de până la 2 ha, 2 vaci, 5 porci, etc.
- se stabilesc norme de venit pe unitatea de măsură: pe ha sau pe cap de animal. Spre exemplu între 2 și 50 de ha de cereale norma de venit va fi de 449 lei/ha/an, pentru cartof va fi de 3488 lei/ha/an, pentru vaci de la 3 la 50 de capete norma va fi de 698 lei/cap/an. Dacă o persoană are o suprafață de teren de 6 ha de teren din care 3 ha cultivați cu cereale și 3 cu cartofi și mai deține în gospodărie 4 vaci, i se va stabili o normă de venit de: (3 ha cereale x 449 lei) + (3 ha cartofi x 3488 lei) + (4 vaci x 698 lei) = 1347 lei +10464 lei +2792 lei = 14603 lei
- din 2014 normele de venit se vor stabili de către Ministerul Agriculturii și se vor publica de MF până în 15 februarie.
- calculul impozitului va fi efectuat de fisc în baza normelor de venit stabilite prin codul fiscal.
- cota de impozit va fi de 16%, fără excepții și nu va mai exista acel impozit de 2% cu reținere la sursă.
- persoana fizică ce obține astfel de venituri va avea obligația depunerii unei declarații speciale , anuale, până la 25 mai a anului în curs. În cazul asociațiilor această obligație revine unui asociat desemnat și declarația va cuprinde și cota de distribuire a veniturilor pe fiecare asociat în parte.
- veniturile neimpozabile nu se declară. Această prevedere poate induce o mică neclaritate, o confuzie ce va fi, probabil, clarificată prin normele de aplicare. Ținând seama de exemplul anterior am putea interpreta ca pentru primele 2 ha nu datorează așa că am putea calcula norma și astfel: 3 ha-2 ha neimpozabil x 449 + 3 ha – 2 ha neimpozabil x 3488 lei + 4 vaci – 2 capete neimpozabil x 698 lei = 1 ha cereale  x 449 lei + 1 ha cartofi x 3488 lei + 2 capete vaci x 698 lei = 5333 lei.
- termenele de plată vor fi 25 septembrie și 25 noiembrie la fiecare termen achitându-se 50% din impozitul datorat
- pentru ianuarie 2013 se vor stabili norme de către Ministerul Agriculturii, prin direcțiile sale teritoriale, norme ce vor fi aprobate de MF prin direcțiile generale de finanțe, venitul ajustându-se la nivelul acestei luni. Impozitul va fi final și va fi stabilit respectându-se obligațiile fiscale valabile înainte de modificarea codului fiscal. Dacă impozitul se va stabili în sistem real pentru ianuarie se va depune o declarație specială până la 25 mai 2014, fără a se mai stabili plăți anticipate.
Mi-e groază de ce va urma. De cum vor reacționa oamenii. Mă uit cum noi, profesioniștii contabili, de foarte multe ori avem extrem de multe neclarități legate de codul fiscal și de foarte multe ori inspectorii fiscali sunt total pe dinafara problemelor luând decizii nu pe o modalitate corectă de interpretare a codului fiscal ci prin una bazată pe poziții de forță.

Impozitul pe venitul microîntreprinderilor

Este cel de-al doilea capitol la care modificările sunt substanțiale și cu un impact profund. Să vedem de ce:

- impozitul devine obligatoriu, regimul opțional fiind eliminat
- vor fi obligate la plata acestui impozit orice firmă nou înființată sau orice firmă ce are la 31/12/2012 venituri în echivalentul a 65.000 EUR, față de 100.000 EUR cât este acum limita. Asta înseamnă că dacă la 31/12/2012 aveți venituri totale de 287.865,50 lei veți trece la impozit pe venit.
- a fost eliminată condiția legată de numărul de salariați pentru încadrarea ca microîntreprindere
- contribuabilii ce obțin veniturile ce nu se încadrează la impunerea cu acest tip de impozit se mențin. Mă refer aici la cei ce desfășoară activități bancare, de asigurări/reasigurări sau piețe de capital (cu excepția celor de intermedieri în aceste domenii), jocuri de noroc, consultanță și management .
- va trebui să notificați trecerea la acest impozit prin depunerea unei declarații de mențiuni, 010 ce se va depune până la 25 martie 2013
- pentru ianuarie se va definitiva calculul impozitului pe profit și până la 25 martie 2013 se va depune o declarație 101 cu datele pentru această lună.
- dacă în 2012 ați realizat mai mult de 65.000 EUR, dar mai puțin de 100.000 EUR li ați optat pentru impunerea cu acest tip de impozit, atunci în 2013 vă veți menține această modalitate de impunere
- dacă în cursul anului veți depăși plafonul de 65.000 EUR veți trece la impozitul pe profit din trimestrul în care a avut loc depășirea. Pentru aceasta veți depune 010 la organele fiscale.
- Atenție însă! În anul 2013 dacă faceți parte dintre cei ce treceți obligatoriu la acest regim de impozitare ca urmare a faptului că ați avut venituri mai mici de 65.000 EUR la 31 decembrie 2012, atunci plafonul se va recalcula corespunzător perioadei ce începe la 1 februarie. Deci, pentru dumneavoastră plafonul pentru 2013 va fi 65000 EUR/12×11=59583,33 EUR. La fel și calculul impozitului pe profit se va face doar pentru perioada ce începe la 1 februarie (asta pentru că pe ianuarie se va depune o D101 distinctă)
- ce nu se spune clar, dar, extrem de probabil se va face “pe ușa din dos”, adică prin norme sau instrucțiuni, este faptul că în aceste condiții anul 2013 va fi văzut ca unul ce va conține doi ani fiscali din punct de vedere al impozitului pe profit. Este o speculație personală nu un fapt.
- în cazul în care depășiți cifra de afaceri de 65000 EUR veți trece la impozit pe profit, dar sumele datorate la impozitul pe venit în perioadele anterioare vor constitui plăți anticipate la impozitul pe profit caz în care veți plăti doar diferența, dacă este cazul.

TVA

- se aduc clarificări legate de exigibilitate în cazul leasingului, închiriere, concesionare, arendare sau chiar acordare de drepturi reale (ex.uzufruct), exigibilitate ce are loc la data stabilită pentru plată în contract
- în cazul tranzacțiilor cu o persoană afiliată baza de impozitare este valoarea de piață, în cazul în care contrapartida este mai mică decât cea de piață și beneficiarul nu are drept de deducere integrală a TVA conform art.145, 145^1 și 147, sau când furnizorul nu are drept integral de deducere conform art.145 și 147 și livrarea este scutită conform art.141 sau în cazul în care contrapartida este mai mare decât cea de pe piață iar furnizorul nu are drept integral de deducere conform art.145 și 147
- definiția valorii de piață este: valoare de piaţă înseamnă suma totală pe care, pentru obţinerea bunurilor sau serviciilor în cauză la momentul respectiv, un client aflat în aceeaşi etapă de comercializare la care are loc livrarea de bunuri sau prestarea de servicii ar trebui să o plătească în condiţii de concurenţă loială unui furnizor ori prestator independent de pe teritoriul statului membru în care livrarea sau prestarea este supusă taxei.
- în cazul în care nu se pot stabili valori sau tranzacții comparabile, valoarea de piață va fi pentru bunuri o sumă care nu este mai mică decât preţul de cumpărare al bunurilor sau al unor bunuri similare sau, în absenţa unui preţ de cumpărare, preţul de cost, stabilit la momentul livrării, iar pentru servicii, o sumă care nu este mai mică decât costurile complete ale persoanei impozabile pentru prestarea serviciului.
- se extinde categoria de sume neincluse în baza de impozitare a TVA, în sensul în care nu se vor cuprinde în bază și sumele reprezentând daune-interese, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, penalizările şi orice alte sume solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parţială a obligaţiilor contractuale, dacă sunt percepute peste preţurile şi/sau tarifele negociate. Până acum nu se cuprindeau dobânzile percepute pentru plata cu întârziere.
- în cazul importurilor baza de impozitare va cuprinde și valoarea cheltuielilor accesorii, precum comisioanele,cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare, care intervin până la primul loc de destinație a bunurilor în România, în măsura în care aceste cheltuieli nu au fost cuprinse în baza de impozitare stabilită în vamă, precum şi cele care decurg din transportul către alt loc de destinaţie din Comunitate, în cazul în care locul respectiv este cunoscut la momentul la care intervine faptul generator
- în categoria operațiunilor neimpozabile (dar taxabile prin opțiune) de la art.141 au fost introduse și acordarea cu plată unor drepturi reale asupra unui bun imobil, precum dreptul de uzufruct şi superficia
- când se mai ajustează TVA? atunci când o persoana impozabilă îşi pierde dreptul de deducere a taxei pentru bunurile mobile nelivrate şi serviciile neutilizate în cazul unor evenimente precum modificări legislative, modificări ale obiectului de activitate, alocarea de bunuri/servicii pentru operaţiuni care dau drept de deducere şi ulterior alocarea acestora pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept de deducere, bunuri lipsă din gestiune, inclusiv bunuri furate
- se nuanțează faptul că ajustarea TVA nu se face în cazul bunurilor distruse sau pierdute ca urmare a unor calamităţi naturale ori a unor cauze de forţă majoră, în condiţiile în care aceste situaţii sunt demonstrate sau confirmate în mod corespunzător
- pentru bunurile furate, se face ajustarea de TVA (adică se va pierde dreptul de deducere al TVA aferent valorii de achiziție a acestora) la momentul constatării furtului, dar această ajustare se poate anula (adică se va recâștiga dreptul de deducere al TVA) dacă furtul este dovedit legal prin hotărâre judecătorească definitivă.Ceea ce ridică o grămadă de probleme.
Una din ele legată de justiție. Nu detaliez dar aveți suficientă imaginație pentru a vă da seama de ce.
- în cazul celor ce vor să opteze pentru înregistrarea în scopuri de TVA a fost eliminată prevederea de la art.152 alin.3 conform căreia “În cazul persoanelor impozabile care ar fi obligate pentru aplicarea sistemului TVA la încasare, în cifra de afaceri prevăzută la alin. (1) se cuprind operațiunile prevăzute la alin. (2) în funcție de data la care ar interveni exigibilitatea taxei fără aplicarea sistemului TVA la încasare.)”
- înregistrarea în scopuri de TVA conform art.153 se va face pentru acele persoane ce realizează sau intenţionează  să realizeze o activitate economică ce implică operaţiuni taxabile, scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere  şi/sau operaţiuni rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operaţiuni ar fi fost realizate în România conform art. 145 alin. (2) lit. b)
- dacă înregistrarea în scopuri de TVA a fost anulată din oficiu de către organele fiscale, pentru depunerea de deconturi fără operațiuni pentru 6 luni consecutive, vă veți putea reînregistra în scopuri de TVA în baza unei declaraţii pe propria răspundere din care să rezulte că veți desfăşura activităţi economice cel mai târziu în cursul lunii următoare celei în care solicitați înregistrarea în scopuri de TVA. Data înregistrării în scopuri de TVA a persoanei impozabile este data comunicării deciziei de înregistrare în scopuri de TVA. Dar în situaţia în care  nu depuneți o cerere de înregistrare în scopuri de TVA în maximum 180 de zile de la data anulării, organele fiscale nu vor aproba eventuale cereri ulterioare de reînregistrare în scopuri de TVA.În acest caz după cele 180 de zile se vor putea aplica criteriile de scutire de la art.152 (ceea ce înainte de modificare nu se putea) și vă veți reînregistra ca plătitor de TVA la depășirea plafonului de scutire.
- dacă solicitați ieșirea de la TVA, veți depune o declarație specială legată de ajustarea TVA în următoarele cazuri: a) nu ați efectuat ajustările de taxă prevăzute de lege în ultimul decont depus înainte de scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA sau au efectuat ajustări incorecte, conform art. 128 alin. (4), art. 148, 149 sau 161; b) trebuie să efectuați regularizările prevăzute la art. 134 alin. (5) sau să ajustați baza de impozitare conform prevederilor art. 138, pentru operaţiuni realizate înainte de  anularea înregistrării ori c) trebuie să efectueze alte ajustări ale taxei pe valoarea adăugată în conformitate cu prevederile din norme
- persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat potrivit prevederilor art. 153 alin. (9) lit. a) – e) trebuie să depună o declaraţie privind taxa colectată care trebuie plătită, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a intervenit exigibilitatea taxei pentru livrări de bunuri/prestări de servicii efectuate şi/sau pentru achiziţii de bunuri şi/sau servicii pentru care sunt persoane obligate la plata taxei, a căror exigibilitate de taxă intervine în perioada în care persoana impozabilă nu are un cod valabil de TVA.
- notificarea 097 se va depune la organul fiscal pentru cazul în care în anul anterior nu a fost depășit plafonul de 2.250.000 lei, dar nu o vor depune cei ce în anul anterior au aplicat acest sistem și-l vor aplica și în anul următor. Să mă explic: o firmă ce este deja înregistrată în acel sistem, nu va depune 097. Dar dacă firma va intra în acel sistem după data de 1 octombrie 2012 va depune până la 25 ianuarie, ori o firmă înființată în 2013 ce va fi în sistemul de TVA la încasare de la aplicare va depune 097 până la 25 ianuarie 2014 dacă va avea cifră de afaceri mai mică decât plafonul, dar o firmă ce în 2013 a fost deja în sistem fiind înregistrată prin 097 ce s-a depus pentru perioada de până la septembrie 2012, nu va depune acea notificare.
- nedepunerea notificării duce la înscrierea din oficiu, dar înscrierea din oficiu presupune amânarea dreptului de deducere al TVA până la momentul plății, dar colectarea se va face și ea la încasare. Acum se amână dreptul de deducere pe când colectarea se face după regula generală dacă se face înscrierea din oficiu.ș Practic înscrierea din oficiu nu face nimic altceva decât să oblige firmele ce au aplicat regula generală și nu au depus notificarea să aplice regulile din sistem
- dacă o persoană ce aplică sistemul de TVA la încasare va solicita anularea codului de TVA pentru a aplica regimul special de scutire și al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat potrivit prevederilor art. 153 alin. (9) lit. g) trebuie să depună o declaraţie privind taxa colectată care trebuie plătită, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a intervenit exigibilitatea taxei pentru livrări de bunuri/prestări de servicii efectuate înainte de anularea înregistrării în scopuri de TVA, dar a căror exigibilitate de taxă potrivit art 134^2  alin.(3)-(8) intervine în perioada în care persoana impozabilă nu are un cod valabil de TVA
- dacă se constată  că persoana impozabilă a fost înregistrată de organele fiscale, în temeiul alin. (11) sau al art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ca urmare a unei erori, în Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, aceasta va fi radiată, din oficiu sau la cererea persoanei impozabile, de organele fiscale competente din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, începând cu data înscrisă în decizia de îndreptare a erorii materiale
- similar dacă se constată că persoana impozabilă a fost radiată de organele fiscale,  ca urmare a unei erori, din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, aceasta va fi înregistrată, din oficiu sau la cererea persoanei impozabile, de organele fiscale competente, începând cu data înscrisă în decizia de îndreptare a erorii materiale,  în Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare
- în ambele situații descrise anterior se aplică reguli specifice detaliate în codul fiscal
- pentru firmele ce sunt înscrise în ROI apar obligații noi:  în termen de 30 de zile de la data modificării listei administratorilor să depună la organul fiscal competent cazierul judiciar al noilor administratori. Persoanele impozabile înscrise în Registrul operatorilor intracomunitari, cu excepţia societăţilor pe acţiuni, au obligaţia ca, în termen de 30 de  zile de la data modificării listei asociaţilor, să depună la organul fiscal competent cazierul judiciar al noilor asociaţi care deţin minimum 5% din capitalul social al societăţii. În caz contrar organele fiscale vor radia din oficiu firma din ROI.

Accize.

Sunt o serie de modificări pe care nu le detaliez. Țin de reducerea evaziunii în sfera accizelor la băuturi alcoolice şi de a asigura o mai bună corelare a cotelor de accize cu conţinutul de alcool şi procesul de producţie pentru creșterea veniturilor din accize.

Contribuții sociale

- în baza de calcul a acestora s-a inclus și suma ce depășește de 2,5 ori limita pentru instituții publice, stabilită pentru indemnizațiile de deplasare și detașare
- se introduc reguli noi pentru angajații ce sunt plătiți de un angajator nerezident
- persoanele care realizează venituri din activităţile agricole prevăzute la art. 71 alin. (1). și cele care realizează venituri din silvicultură şi piscicultură prevăzute la art.71 alin. (3) vor datora și contribuții sociale conform art.296^21 și următoarele.
- baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele ce obțin venituri agricole va fi valoarea normei stabilită conform art.73, raportată la 12 luni.
- în cazul veniturilor în regim de reţinere la sursă a impozitului pe venit, din activităţi de natura celor prevăzute la art.52 alin. (1) şi din asocierile fără personalitate juridică prevăzute la art.13 it. e) se vor include în baza de calcul a contribuțiilor sociale (venitul brut) și orice alte venituri obţinute, indiferent de denumirea acestora, pentru care se aplică reţinerea la sursă a impozitului pe venit.
- în cazul veniturilor din silvicultură și piscicultură baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate este diferenţa dintre totalul veniturilor încasate şi cheltuielile efectuate în scopul realizării acestor venituri, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuţii sociale, raportată la cele 12 luni ale anului
-
persoanele care realizează venituri de natura celor prevăzute la art. 71 alin. (1) şi (3) (din agricultură și silvicultură sau piscicultură) sub nivelul salariului de bază minim brut pe ţară lunar şi nu fac parte din familiile beneficiare de ajutor social, baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate reprezintă o treime din salariul de bază minim brut pe ţară
- dacă veniturile din agricultură, silvicultură și piscicultură sunt obținute dintr-o asociere cu o persoană juridică, microîntreprindere, sau dintr-o asociere cu o persoană juridică plătitoare de impozit pe profit, asocieri ce ce nu generează o persoană juridică, nu se vor datora contribuții sociale
- nu vor datora contribuții de asigurări sociale (CAS) acele persoane care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor şi orice alte venituri din desfăşurarea unei activităţi dependente, venituri din pensii şi venituri sub forma indemnizaţiilor de şomaj, asigurate în sistemul public de pensii, persoanele asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale neintegrate în sistemul public de pensii care nu au obligaţia asigurării în sistemul public de pensii, precum şi persoanele care au calitatea de pensionari ai acestor sisteme, nu datorează contribuţia de asigurări sociale pentru veniturile obţinute ca urmare a încadrării în una sau mai multe dintre situaţiile prevăzute la art.296^21 alin. (1)

Despre codul de procedură fiscală într-un alt articol

Cristi Legislatie , ,

  1. fagarasa176
    January 23rd, 2013 at 09:29 | #1

    Multumim pentru explicatii.
    Eu am insa o nelamurire
    [quote]- dacă în cursul anului veți depăși plafonul de 65.000 EUR veți trece la impozitul pe profit din trimestrul în care a avut loc depășirea. Pentru aceasta veți depune 010 la organele fiscale. [/quote]

    Insa
    [quote](3) În cazul în care, în cursul anului fiscal, una dintre condiţiile impuse nu mai este îndeplinită, microîntreprinderea comunică organelor fiscale teritoriale ieşirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului fiscal respectiv.[/quote]

    • Cristi
      January 23rd, 2013 at 13:12 | #2

      Este una din micile aberații ale codului fiscal. Practic există reglementat distinct faptul că la depășirea cifrei de afaceri în cursul anului, se va trece la impozit pe profit, așa că textul legat de modificarea criteriilor și aplicarea impozitului de la începutul anului următor rămâne să fie aplicat numai pentru realizarea altor tipuri de venituri ori pentru schimbarea tipului de capital, mai exact al acționariatului.

  2. raluca
    January 23rd, 2013 at 20:53 | #3

    Vă supun atenţiei o chestiune în care vă solicit un punct de vedere. Microîntreprinderile nu pot desfăşura, printre altele, activităţi de consultanţă. Eu am în statut şi este autorizat la Reg Com codul CAEN 6202 – Activităţi de consultanţă în tehnologia informaţiei (activitate secundară). Adaug aici că la sfârşitul acestui an am o cifră de afaceri de circa 30.000 de euro şi am emis facturi de consultanţă. Voi emite şi în acest an. În normele la codul fiscal se precizează că “Microîntreprinderile care în cursul unui trimestru încep să desfășoare activităţi de natura celor prevăzute la art. 112^2 alin.(6) din Codul fiscal datorează impozit pe profit luând în calcul veniturile și cheltuielile înregistrate începând cu trimestrul respectiv”. Nu-i aşa că rămân în continuare la impozit pe profit?

    • Cristi
      January 24th, 2013 at 00:15 | #4

      Așa e. Contează însă, după cum bine știți, nu doar facturile ci și contractele încheiate, contracte din care să rezulte clar că e vorba de consultanță.

  3. Cristina Vasile
    January 24th, 2013 at 06:54 | #5

    Deasemeni, am urmatoarea speta:

    Firma are 2 coduri CAEN: ,,Comert cu amanuntul prin internet(cod 4791)” si ,,Activitati de consultanta si management (cod 7022)”, pe C.U.I. fiind trecut cel de comert.
    Insa a incheiat in anul 2012 (anul infiintarii)2 contracte, unul de consultanta pe sisteme de management(ISO) si unul pe audit de certificare sisteme de management in baza carora a realizat venituri in valoare de 18.250 lei.
    Veniturile din vanzarea de marfuri sunt in valoare de 43.300 lei.

    Oare am sansa sa raman ca platitor de impozit pe profit sau trebuie sa trec la impozit pe venit?

    Multumesc!

    • Cristi
      January 24th, 2013 at 13:40 | #6

      Da. Fiscul nu va trece automat firmele la microîntreprinderi. Le poate notifica eventual, dar dacă faceți dovada că, în fapt, activitatea, veniturile au fost din activitate de consultanță, atunci nu e problemă, veți rămâne la impozit pe profit.

  4. fagarasa176
  5. Florin
    January 24th, 2013 at 12:46 | #8

    O sa avem un update care sa trateze aceasta problema? Sa faca 101 pt Ianuarie si de la 1 feb sa rtecem la microintreprinderi automat?

    • Cristi
      January 24th, 2013 at 20:35 | #9

      Da și nu. Nu va trece automat la microîntreprinderi. Nu se poate așa ceva în toate cazurile. Unele venituri pot fi din consultanță, iar programul nu are de unde să știe că provin din consultanță, unele societăți au ca acționar un Consiliu Local și acestea nu vor trece la micro. De aceea, da, se va introduce suport pentru 101 cu condiția ca acesta să apară și nu, nu se va face trecerea automată la micro de către program. Contabilul este cel ce știe dacă firma trece sau nu la micro.

  6. Cristina Vasile
    January 24th, 2013 at 13:07 | #10

    Nu se deschide link-ul!

  7. Cristina Vasile
    January 24th, 2013 at 14:54 | #12

    Nu l-ati scris!;)

    • Cristi
      January 24th, 2013 at 20:30 | #13

      Era scris, dar din cauza unei setări aiurea nu era afișat.

  8. Septimiu
    January 24th, 2013 at 17:07 | #14

    Si e lenea mare!
    Se poate intra pe site-ul monitorului oficial si se cauta acolo monitorul oficial

  9. fagarasa176
    January 25th, 2013 at 09:25 | #15

    Nu merge deschiderea automata a link-ului prin click pe el, nush din ce cauza, am avut aceeasi problema.
    Click dreapta pe link, copiaza adresa legaturii. si paste intr’o fereastra noua

  10. Septimiu
    January 25th, 2013 at 13:20 | #16

    adica, una peste alta, din februarie poti sa nu ai salariati si ramai micro, super! Sunt curios, aia care au facturat in ianuarie 65.001 euro, nu se sinucid ca trec la profit?

  11. Alin
    January 25th, 2013 at 14:33 | #17

    Sunt legale astfel de modificari ale codului fiscal? Aceeasi intrebare i-am adresat-o si primului ministru aici: http://www.hotnews.ro//stiri-politic-14073240-premierul-victor-ponta-discuta-online-cititorii-hotnews-vineri-ora-13-00.htm#comentariu_14078705 . Binenteles ca intrebarea a ramas fara raspuns. Voi ce parerea aveti?

    • Cristi
      January 25th, 2013 at 18:07 | #18

      Și nici nu veți primi vreun răspuns. Nici o autoritate a statului nu va spune că a dat un act cu încălcarea legii. Cu atât mai mult un politician. Iar ordonanțele le pot ataca doar Avocatul Poporului care avocat e numit de putere și se comportă ca atare după cum se vede.
      Și eu sunt scârbit: codul fiscal e încălcat clar. Adică dacă la art.4 alin.1 există o scăpare (“de regulă”), alin.2 deja nu mai are nicio scuză pentru a fi încălcat. La fel legea transparenței decizionale ce spune că un act trebuie să stea 10 zile în dezbatere publică e încălcată grosolan. Dar e de înțeles: realitatea este că nu sunt bani. Iar cei ce s-au colectat s-au consumat, în bună parte, fără cap. Și nimeni nu are curajul de a se pune cu găurile negre: CFR, CNH, șamd. Nu, ăștia nu produc evaziune prin nevirarea reținerilor din salarii, nu. Ăștia au dificultăți financiare. Și alea se acoperă din bani de la buget. Dar unul ce are firmă și este propriul lui angajat, dacă nu-și virează contribuțiile sociale comite un act de evaziune fiscală și se sesizează instanța de către fisc, chit că același fisc are datele de la contribuabil că și le declară și același fisc începe executarea silită împotriva lui. Cine nu crede e invitat la mine, că am exemple concrete.
      Am mai văzut o discuție cu domnul Voinea legată de TVA la încasare. Dânsul o ținea pe-a lui: e în interesul firmelor, deși i se dădea exemplu cu sume, cu calcule, că nu prea e așa. Și dacă nu știați, declarația aia inutilă 097, a apărut pentru, și-l citez pe domnul Voinea, “conștientizarea de către contribuabili a faptului că trebuie să aplice acel sistem”. Nu era mai normal ca fiscul dacă oricum are toate datele la îndemână să-l înscrie din oficiu și să-i comunice asta?
      Așa că, dumneavoastră așteptați răspuns de la domnul Ponta, prim-ministru, pe o chestiune de acest gen? Vă spun eu: NEVER :)

      Și să vă răspund la întrebare: da, e legal, câtă vreme e un act normativ emis de Guvern, act cu putere de lege, ce nu este atacat de nimeni, nu e contestat de nimeni, și este publicat în Monitorul Oficial.

  12. alexandra
    January 25th, 2013 at 15:20 | #19

    Referitor la aplicarea pe veniturile microintreprinderilor pentru firmele cu venituri din consultanta si management.

    Am citit in Ordonanta 8/2013 asa:
    “(6) Nu sunt obligate să aplice sistemul de impunere reglementat de prezentul titlu persoanele juridice române care:
    a) desfăşoară activităţi în domeniul bancar;
    b) desfăşoară activităţi în domeniile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital, cu excepţia persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de intermediere în aceste domenii;
    c) desfăşoară activităţi în domeniile jocurilor de noroc, consultanţei şi managementului. „

    Deci, pana la urma, chiar daca am venituri din consultanta si management, e o chestiune de optiune (si nu o obligatie) trecerea la sistemul de impunere al microintreprinderilor, asa-i?
    Gresesc undeva?

    • Cristi
      January 25th, 2013 at 18:10 | #20

      Nu, nu e așa. Dumneavoastră rupeți puțin din context. Luați-o de la început:

      Art. 1122. – (1) Impozitul reglementat de prezentul titlu este obligatoriu.
      (2) Microîntreprinderile plătitoare de impozit pe profit sunt obligate la plata impozitului reglementat de prezentul titlu începând cu anul fiscal următor, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 1121.

      Apoi vine textul citat de dumneavoastră.

  13. gaalo
    January 25th, 2013 at 15:40 | #21

    (3) Pentru anul 2013, persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit care la data de 31 decembrie 2012 îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 1121sunt obligate la plata impozitului reglementat de prezentul titlu începând cu 1 februarie 2013, urmând a comunica organelor fiscale teritoriale modificarea sistemului de impunere, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, până la data de 25 martie 2013 inclusiv. Până la acest termen se va depune şi declaraţia privind impozitul pe profit datorat pentru profitul impozabil obţinut în perioada 1 ianuarie 2013–31 ianuarie 2013, prin excepţie de la prevederile art. 34 şi 35.

  14. Alin
    January 25th, 2013 at 20:07 | #22

    @Cristi
    Cristi multumesc pentru raspunsul tau. Chiar acum ma documentam sa vad daca exista vreo cale de a ataca in instanta aceasta hotarare de guvern. Eu unul m-am saturat sa platesc pentru incompetenta dusa la extrem a politicienilor. Referitor la depunerea declaratiei 097, respectiv 010 (OG8/2013), cred ca ne obliga sa le depunem pentru a ne asuma modificarile pe propria raspundere, astfel noi renuntam tot pe propria raspundere la orice cale de atac in caz de executare silita. Ma gandesc tot mai serios la varianta de a nu depune declaratia 010(trecere la microintreprindere)cu riscul de a primi amenda de la anaf. Sunt curios daca instanta ar anula amenda…

  15. Oana
    January 28th, 2013 at 15:06 | #23

    Buna ziua ,
    Am o nelamurire,poate ma puteti ajuta.
    Am o firma platitoare de impozit pe profit care indeplineste conditiile si trece obligatoriu la microintreprindere cu impozit pe CA.
    Ce se intampla cu pierderea fiscala de recuperat ?
    Firma a facut investitii majore la infiintare si inca nu si-a recuperat pierderea ( ar fi trebuit sa fie 7 ani) .

    • Cristi
      January 28th, 2013 at 15:44 | #24

      O va recupera dacă va trece la impozit pe profit, altfel va fi pierdere contabilă.

  16. mari
    January 29th, 2013 at 16:53 | #25

    buna ziua
    am o firma srl, care desfasoara activitate de comert cu ridicata.a avut cifra de afaceri in 2012 decembrie mai mica de 65000euro.banuiesc ca voi trece automat la 3% impozit pe venit desi acuma platesc 16% pe profit.
    intrebare: in cazul in care activez la registrul comertului un cod caen de consultanta(care il am oricum in statut) si facturez pe el pot ramane la impozitul vechi chiar daca veniturile mele in cantitate de 95 la suta sunt din comert?

    • Cristi
      January 29th, 2013 at 20:22 | #26

      Da veți putea rămâne. Cu toate acestea va trebui să modificați vectorul fiscal de 2 ori: odată pentru trecerea de la profit la micro ca urmare a constatării că la 31/12/2012 nu îndepliniți condițiile pentru a rămâne la profit și încă odată atunci când se constată că firma obține venituri din consultanță. Atenție la aceste venituri: va trebui să aveți contract de consultanță, rapoarte de activitate pentru consultanță, etc, nu doar factură.

  17. scortarum
    January 29th, 2013 at 20:40 | #27

    Ce s-ar intampla daca Mari ar emite o factura de consultanta in luna Decembrie, si daca e cazul, ar depune alta declaratie 394 si ar regulariza TVA-ul aferent in primul decont din 2013 ? Din moment ce are caen-ul respectiv in statut, unde anume cere in mod expres, ca activitatea desfasurata proriu-zis, sa se gaseasca in certificatul constatator de la ORC ? Chiar nu stiu si mi-ar place sa aflu, multumesc.

    • Cristi
      January 29th, 2013 at 21:28 | #28

      Nu poate factura dacă nu are în obiectul de activitate. Trebuie să faceți distincția între dreptul de a desfășura o activitate și autorizația pentru desfășurarea ei. Dreptul de a desfășura o activitate ăl are dacă are înscris codul CAEN în statut, dar nu poate desfășura decât activitățile pentru care a solicitat și obținut autorizații de funcționare.

  18. gabi
    February 1st, 2013 at 17:03 | #29

    chiar daca ai in obiectul principal de activitate consultanta si obtii venituri din comert in prop de 90%, vei fi micro

    • Cristi
      February 1st, 2013 at 17:09 | #30

      Nu contează obiectul principal de activitate și nici proporția veniturilor din consultanță. Pentru a rămâne plătitor de impozit pe profit trebuie să obții venituri din activitate de consultanță.

  19. vladmar ana
    February 23rd, 2013 at 12:47 | #31

    In 2012 am platit 3% micro, dar in cursul anului am depasit conditia cu salariatii, care era in vigoare atunci:1-9 persoane.La 31 decembrie 2012 am o cifra de afaceri realizata de 384.000 lei.Intrebarea mea este in 2013 ce platesc 3% sau 16%?

    • Cristi
      February 24th, 2013 at 10:21 | #32

      16%, pentru că nu mai îndepliniți condiția legată de total venituri și nici nu ați fi putut opta să rămâneți la micro din cauza depășirii numărului de salariați.

  20. Florin
    February 25th, 2013 at 14:27 | #33

    Pana acum am fost platitor de impozit pe profit 16%, dar acum sunt obligat sa trec la impozit pe venit.

    Problema e ca am platit in plus in contul impozitului pe profit o anumita suma, ce se intampla cu aceasta? Se poate compensa cu ce voi avea de platit pt. impozitul pe venit?

    • Cristi
      February 25th, 2013 at 15:54 | #34

      Da, se poate. Teoretic o astfel de compensare s-ar face şi din oficiu, dar fiscul face foarte rar așa ceva. De aceea cel mai bine ar fi să faceți o cerere în acest sens și compensarea să fie efectuată la cerere.

  21. Florin
    February 26th, 2013 at 14:17 | #35

    Si declaratia 101 pentru ianuarie 2013 cum se poate face? Este suportata deja in SAGA?

    Ma uitam la ANAF (http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Declaratii_R/AplicatiiDec/D101_XML_2012_v101.pdf) si nu am vazut sa pot specifica ca e doar pt o anumita luna.

    • Cristi
      February 27th, 2013 at 20:46 | #36

      Da este și în SAGA. Trebuie să aveți închisă luna decembrie și să aveți ultima versiune de program.

  22. Florin
    March 2nd, 2013 at 21:37 | #37

    Am inchis luna decembrie, dar declaratia 101 care apare nu este pt 2012? Ce treaba are luna decembrie cu 101 pentru ianuarie 2013

  23. Florin
    March 2nd, 2013 at 21:52 | #38

    In cazul in care nu am fost destul de explicit, toate nedumeririle mele sunt legate de D101 impozit pe profit pentru perioada 01-31.01.2013 pentru cei care de la 01.02.2013 sunt obligati sa treaca de la impozit pe profit la impozit pe venit, si nu de D101 pentru anul 2012.

    • Cristi
      March 3rd, 2013 at 13:57 | #39

      Am înțeles. E același formular. Refaceți actualizarea pentru a avea acces la formularul 101 actualizat.

  24. vladmar ana
    March 11th, 2013 at 19:12 | #40

    Buna seara,
    Am facut o vanzare de spatiu si nu stiu cum se opereaza in saga.
    Am inregistrat-o la iesiri, dar nu stiu la imobilzari cum fac.
    Multumesc mult.

    • Cristi
      March 11th, 2013 at 19:48 | #41

      Vă poziționați pe imobilizarea cu pricina și selectați pagina “Modernizări/Reevaluări/Casări/Suspendări…” și adăugați acolo operația de vânzare.

  25. vladmar ana
    March 12th, 2013 at 16:23 | #42

    Va multumesc foarte mult.O zi buna va doresc.

  26. ana
    March 14th, 2013 at 08:23 | #43

    Domnule Cristi, va rog foarte mult sa ma ajutati cu urmatoarea problema:
    O societate vinde un spatiu comercial in luna decembrie 2012 cu TVA 24%.Acest spatiu a fost achizitionat in anul 2003 si s-a dedus tva 19% la momentul respectiv.In balanta figureaza cu sume in contul 231.Vanzarea s-a facut sub valoarea contabila.Spatiul nu este in totalitate amortizat, si este reevaluat.In contul 404 am un furnizor neachitat din 2009, si care nu mai figureaza la Reg.com., firma este radiata.Nu stiu daca factura de vanzare trebuia facuta fara tva si trebuia facuta ajustarea tva-ului dedus.M-am gandit la urmatoarele inregistrari:
    461=% 7583,4427(vanzarea);
    212=231 ( modernizarile);
    % = 212 (valoarea contabila in care este inclusa si valoarea din ct.231)scaderea din evidenta contabila.
    105
    2812
    6583 deductibil sau neded.??
    Furnizorul de imobilizari neachitat{firma radiata): 404=7588
    Va rog foarte mult sa ma ajutati cu inregistrarile corecte.

    • Cristi
      March 14th, 2013 at 14:43 | #44

      1.Este deductibilă fiscal acea valoare. Înregistrările sunt corecte.
      2.Da. Suma va fi impozabilă.

  27. vladmar ana
    March 14th, 2013 at 15:18 | #45

    Va multumesc din suflet.O zi buna, si multa sanatate.

  28. tuican milica
    March 21st, 2013 at 11:09 | #46

    1.Daca sant contabil autorizat,membru CECCAR,am dreptul sa semnez Bilantul contabil pe 2012 ?
    2.Cum calculez impozit micro la o firma cu venituri din vanzari cu amanuntul:la cifra de afaceri(vanzari incasate)sau la adaosul realizat in luna(venituri din vanzari din care se scade cheltuiala cu marfa achizitionata) ?

    • Cristi
      March 21st, 2013 at 12:19 | #47

      1. Nu.
      2. Baza de calcul al impozitului pe venit o constituie așa cum îi spune și numele – VENITUL realizat, nu adaosul sau profitul. Venit înseamnă sumele înregistrate prin clasa 7.

  29. Adi Ion
    June 25th, 2013 at 13:55 | #48

    Buna ziua,

    am fost platitor de impozit pr profit, in februaire am trecut la micro 3% deoarece am cifra de afaceri sub 65 mii euro. Acum ma vad in situatia de a face un contract de consultanta si a emite facturi corespunzatoare. Mentionez ca desfasor si comert, iar obiectul principal de activitate este comert, in statut am si cod caen de consultanta. Ce fac mai departe, trebuie sa trec la impozit pe profit sau raman pe micro?

    Multumesc, Cu stima

    • Cristi
      June 25th, 2013 at 15:37 | #49

      Trebuie să treceți la impozit pe profit.

  30. Adi Ion
    June 25th, 2013 at 19:39 | #50

    OK, dar aceasta trecere se face doar prin redepunerea 010?. Daca semnez un ctr. de consultanta in aceasta saptamana, de facturat o sa facturez probabil in iulie sau august, care este termenul pana cand trebuie sa fac trecerea, si de fapt care este procedura de revenire la impozit pe profit?
    Sunt obligat sa fac o schimbare de cod caen principal, respectiv de la comert la activitatea de consultanta?(nu stiu care va fi ponderea in venituri a activitatii de consultanta, e foarte posibil sa devina majoritara)

    Multumesc mult pentru bunavointa,
    Cu Stima

    • Cristi
      June 26th, 2013 at 11:27 | #51

      Nu sunteți obligat să schimbați codul CAEN. Poate rămâne acelaşi. Trecerea o faceți prin depunerea formularului 010 după ce obțineți efectiv venituri din consultanță. Dacă primele venituri le veți realiza in iulie atunci depuneţi 010 atunci.

  31. Badita Mihaela
    July 13th, 2013 at 13:23 | #52

    Buna ziua, sti cumva daca se poate compensa tva de rambursat cu tva rezultat din ajustari?

  32. Adi Ion
    January 6th, 2014 at 13:21 | #53

    Buna ziua si La multi ani.
    Pun intrebarea aici, nu stiu daca este bine, in fine…
    In cursul anului din octombrie am facturat servicii din contracte de recuperari creante.
    e considera consultanta si daca da, trebuie sa depun vreo declaratie si in ce termen. Mai multe detalii daca puteti oferi si pe care eu nu le cunosc ptr. a intreba despre ele.
    Multumesc,

    • Cristi
      January 6th, 2014 at 14:22 | #54

      Eu zic că nu e consultanță. În mod normal se încadrează la consultanță activități de la codurile CAEN 6202, 6920, 7021, 7022 și 7112, o parte din ele sau toate, după caz.
      Dvs aveți cod CAEN 8291 ce, după mine, nu intră la consultanță.
      Dar depinde foarte mult și de ceea ce ați făcut efectiv. La ce cod CAEN se încadrează activitatea prestată, ce cod CAEN aveți autorizat la ONRC, ce servicii sunt prevăzute în contractele încheiate, etc.

  33. Adi Ion
    January 6th, 2014 at 16:03 | #55

    Caen principal este comert, in secundar am si celelalte coduri de care aminteati. Acum, ptr. a nu exista interpretari, si doresc sa trec la 16%, avand facturari din octombrie pe astfel de contracte, pot sa depun 010 acum si trecerea se face cu trim 4 2013(am depunere trimestriala) sau incepand cu trim 1 2014 ?

    Multumesc,

    • Cristi
      January 6th, 2014 at 17:14 | #56

      Nu contează care e codul CAEN principal. Vă repet: contează ceea ce faceți. Dacă recuperați debite în mod efectiv atunci nu e vorba de consultanță. Dacă acordați consultață clienților dvs pentru a-i consilia în legătură cu proceduri legate de recuperarea debitelor, atunci e altceva. Acolo discutăm despre consultanță. Dacă nu faceți servicii de consultanță în adevăratul înțeles al cuvântului și/sau dacă din documentele întocmite (contracte, rapoarte de activitate, etc) nu rezultă acest lucru, atunci nu aveți niciun motiv real și legal în a trece la impozit pe profit.

  34. Laura
    January 14th, 2014 at 10:17 | #57

    Buna ziua,
    Tocmai sunt bulversata de catre cei de la Administratia Financiara.
    Am infiintat in aprilie 2013 o microintreprindere, care in obiectul principal de activitate contine si codul CAEN 7022. Mentionez ca pe toata durata lui 2013 veniturile au fost realizate din contracte de prestari servicii si nu din consultanta si management. Astazi mi s-a spus ca trebuie sa completez Declaratia 010 si sa trec pe impozit pe profit. De ce?
    Conform celor citite de mine, in legislatia in vigoare, pot foarte bine sa raman ca si microintreprindere, dar mi s-a argumentat ca am acest cod CAEN in statut si obligatoriu trebuie sa fiu platitoare de impozit pe profit.
    Este corecta aceasta afimatie? E clar ca imi scapa cev asi as dori sa ma ajutati sa ma lamuresc.

    Multumesc anticipat

    • Cristi
      January 14th, 2014 at 12:28 | #58

      Nu, nu este corectă defel. Este imposibil ca din codul CAEN să-ți dai seama dacă activitatea, venitul obținut, este unul obținut din consultanță văzând doar un cod CAEN.
      De altfel, normele de aplicare ale codului fiscal, mai exact cele pentru aplicarea art.112^1 cod fiscal spun clar

      Pentru încadrarea în condiţia prevăzută la art. 112^1 lit. a) din Codul fiscal, persoana juridică română nu trebuie să înregistreze venituri din activităţile prevăzute la art. 112^2 alin. (6) din Codul fiscal.
      Încadrarea în categoria veniturilor din consultanţă şi management se efectuează prin analiza contractelor încheiate şi a altor documente care justifică natura veniturilor.

      adică nicidecum prin analiza codului CAEN. Ci a contractelor și a altor documente încheiate: rapoarte de lucru, comenzi, devize, corespondență, etc.
      Funcționarii ANAF pornesc de la premisa că având codul CAEN principal 7022 orice activitate este una de consultanță. Dar pot exista cazuri în care activitatea desfășurată, venitul obținut să nu fie din activitatea pricipală ci din una secundară sau chiar dacă obțin venituri din activitatea principală, aceasta, deși serviciile prestate se încadrează într-un cod principal, nu este neapărat consultanță.

  35. ion
    February 16th, 2014 at 09:37 | #59

    Buna ziua,
    In primul rand vreau sa va felicit dl Cristi pentru raspunsurile directe date indiferent de intrebare.Spun asta fiindca in general pe majoritatea sitelor unde se pun intrebari mai difile nu se da raspuns
    Rog si eu sa-mi spuneti cum este corect.
    Lucrez din 2011 ,ca persoana fizica neautorizata pamant in arenda ,circa 45 ha in 2013.Cultiv grau si floarea soarelui si productia o vand in stare naturala unitatilor specializate.In 2011 ,am platit 2%impozit,in 2012 7,5%impozit[prin retinere la sursa] din valoarea productiei vandute

  36. ion
    February 16th, 2014 at 09:40 | #60

    iar in 2013 am declarat la fisc suprafata si am platit impozit pe norma de venit.Ca persoana fizica neautorizata eram obligata sa tin evidenta veniturilor si cheltuielilor pentru a afla venitul net la care sa platesc zic eu alt impozit de 16% pe profit in conditiile cand am achitata sumele de mai sus?
    Va multumesc1

    • Cristi
      February 16th, 2014 at 19:50 | #61

      Muțumesc pentru aprecieri. Revenind la problemă: din câte înțeleg eu dvs nu sunteți proprietarul terenului, dvs ați luat în arendă terenul de la proprietarii lui de drept și l-ați cultivat vânzând, în stare naturală, produsele rezultate. Acest venit este considerat ca fiind unul obținut din activități agricole – conform art.71 a cărui norme de aplicare sunt clare:

      149^1. Veniturile din activităţi agricole realizate individual sau într-o formă de asociere fără personalitate juridică, stabilite pe baza normelor de venit, se supun impunerii potrivit prevederilor cap. VII titlul III din Codul fiscal, indiferent de forma de organizare a activităţii. Veniturile din activităţi agricole supuse impunerii pe bază de norme de venit în conformitate cu prevederile art. 73 din Codul fiscal cuprind veniturile rezultate din cultivarea terenurilor, creşterea şi exploatarea animalelor deţinute cu orice titlu, inclusiv cele luate în arendă

      Venitul obținut de dvs. este încadrat la art.71, iar acest tip de venit este impozabil la normă de venit indiferent dacă se face sau nu dovada valorificării produselor.
      Mai mult, norma de aplicare este clară: dacă obțineți doar acest tip de venit, nu aveți obligații contabile

      149^9. Contribuabilii care obţin doar venituri din activităţi agricole pentru care au fost stabilite norme de venit nu au obligaţii contabile

      Ca urmare, dacă obțineți venituri din activități agricole așa cum sunt definite de codul fiscal, depuneți D221 în baza căruia vi se stabilește impozit și contibuție socială de sănătate, conform normelor de venit pe tipuri de activități agricole, impozitul fiind unul final. Nu aveți obligația conducerii de evidențe contabile și nici a autorizării. Dacă ați prelucra recolta și ați valorifica produsele în formă prelucrată ar fi altceva.

  37. Raluca
    March 2nd, 2014 at 12:19 | #62

    Buna ziua,
    va rog sa ma ajutati cu urmatoarea problema:
    Am o societate infiintata in 2010 platitoare de impozit pe profit.In luna februarie 2013 am trecut la impozit pe micro, desi in ianuarie am avut de inregistrat o factura de achizitii.Societatea a avut pierdere pe toti anii.
    Cum inregistrez pierderea de la trecerea impozitului pe profit la impozit pe venit in contabilitate,respectiv saga?

    • Cristi
      March 3rd, 2014 at 11:42 | #63

      Nu are nici o legătură achiziția cu schimbarea modului de impozitare de la impozit pe profit la impozit pe venit. Nu confundați evidența fiscală cu evidența contabilă. Pierderea fiscală se reflectă doar în evidența fiscală. În contabilitate rezultatul anual se înregistrează prin contul 1171 în prima lună din anul următor celui în care a fost realizat. Prin rezultat anual se înțelege soldul contului de profit și pierdere la finele anului financiar.

  38. Raluca
    March 3rd, 2014 at 18:46 | #64

    @Cristi
    Multumesc frumos domnul Cristi.Inseamna ca la sfarsitul anului 2013 inregistrez rezultatul contabil 1171=121 cu rezultatul din 2013, asa cum am facut in ceilalti ani.
    Multumesc inca o data

    • Cristi
      March 3rd, 2014 at 22:47 | #65

      Eu nu am spus asta. Mai citiți încă odată, cu atenție, ceea ce v-am scris.

  39. Valentina
    April 1st, 2014 at 17:35 | #66

    In cazul unui furt de marfuri, avand proces verbal intocmit de politie in care este stipulat faptul ca respectivul a sechestrat/furat marfa, trimiterea in judecata a acestuia, putem storna factura in cazul asta?

    • Cristi
      April 1st, 2014 at 18:24 | #67

      Stornarea presupune să aveți o factură emisă de furnizorul dvs. pentru retur. Dacă furtul a fost efectuat de un agent, un salariat al societății și marfa furată era facturată unor clienți ce astfel nu au mai intrat în posesia bunurilor, da emiteți factură de stornare. Altfel nu aveți ce factură să stornați.
      În cazul furtului se va întocmi o listă de inventar a produselor furate, se va face inventarul gestiunii.
      Produsele constatate lipsă ca urmare a acestui eveniment se vor trece pe costuri.

  40. Valentina
    April 2nd, 2014 at 13:27 | #68

    Multumesc frumos!

  1. No trackbacks yet.