Home > Diverse > Dintre solicitările clienților…

Dintre solicitările clienților…

Happy1Am selectat una ce este cel puțin simpatică. Mai ales la argumentație. Clientul ce a trimis mailul solicita implementarea în program a unui “Registru general electronic al facturilor fiscale”, conform “normelor legale”.

Întrucât la firmă nimeni nu avea cunoștință despre așa ceva, mai ales că e vorba de facturi fiscale, noțiune inexistentă în România de vreo 7 ani, i s-au cerut detalii. Și…iată-le:

 

Bună ziua,

În urma discuției avute cu dvs.vă răspundem solicitărilor:

<<Cu privire la necesitatea anulării înregistrării facturilor fiscale în Registru general electronic în cazul facturilor fiscale anulate.

FS teritoriale

DGMC

Inspectoratul Fiscal Principal de Stat în urma examinării Registrului general electronic al facturilor fiscale şi în urma depistării a unui număr considerabil de facturi fiscale anulate, comunică următoarele.

                În conformitate cu prevederile Legii contabilităţii nr. 113 din 27 aprilie 2007 (în continuare Lege), documentul primar este confirmare documentară (pe suport de hârtie sau în formă electronică) care justifică efectuarea operaţiunii economice, acordă dreptul de a o efectua sau certifică producerea unui eveniment.

                De asemenea, conform art. 13 alin. (2) lit. d) al Legii, persoanele de răspundere a entităţii sunt obligate să asigure întocmirea şi prezentarea oportună, completă şi corectă a documentelor primare conform regulilor stabilite de Ministerul Finanţelor, precum şi integritatea şi păstrarea lor conform cerinţelor Organului de Stat pentru Supravegherea şi Administrarea Fondului Arhivistic al Republicii Moldova.

                Totodată, menţionăm că eliberarea facturilor fiscale se efectuează strict în conformitate art. 117 şi art. 1171 al Codului fiscal, cu respectarea procedurii de înregistrare în Registrul general electronic al facturilor fiscale menţionate în art. 1181 al Codului fiscal.

                Conform pct. 12 şi 14 al Instrucţiunii privind modul de înregistrare a facturilor fiscale în Registrul general electronic al facturilor fiscale, aprobată prin Ordinul IFPS nr. 446 din 21 iunie 2012, facturile fiscale anulate pe suport de hârtie, urmează a fi anulate de către furnizor şi în Registru general electronic al facturilor fiscale. Anularea înregistrării urmează a se efectua în aceeaşi zi în care are loc anularea facturii fiscale.  

                Anularea înregistrării facturii fiscale în Registru general electronic al facturilor fiscale se admite doar cu condiţia anulării exemplarelor 1 şi 2 ale facturii fiscale.

                La anularea înregistrării facturii fiscale în Registru se indică motivul anulării, în conformitate cu punctul 6 al Instrucţiunii privind evidenţa, eliberarea, păstrarea şi utilizarea formularelor tipizate de documente primare cu regim special, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 294 din 17 martie 1998 „Cu privire la executarea Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.406-II din 23 decembrie 1997", conducătorul entităţii poartă răspundere pentru starea evidenţei, păstrării şi utilizării formularelor cu regim special, iar păstrarea formularelor cu regim special se efectuează în conformitate cu normele de păstrare a mijloacelor băneşti.

                Concomitent, conform punctului 10 al Instrucţiunii menţionate, pe formularele cu regim special, completate cu greşeli, radieri, corectaţi nestipulate şi cu alte înregistrări nepermise se efectuează înscrierea "deteriorat". Pentru formularele deteriorate se întocmeşte o listă, care se prezintă persoanei responsabile de evidenţa, păstrarea şi eliberarea formularelor, cu anexarea lor. >>

Vă rugăm să ne comunicați în ce măsură putem efectua această procedură din programul SAGA.

Mulțumim pentru înțelegere!

Paragrafele scrise cu bold sunt evidențiate de mine. Cum credeți că s-ar putea implementa chestia asta în program?

Categories: Diverse Tags: ,
  1. Teo
    July 15th, 2014 at 15:25 | #1

    E foarte simplu ….va extindeti si in Republica Moldova si adaptati SAGA la legislatia de acolo ….

  2. Angi
    July 15th, 2014 at 15:28 | #2

    Mai nou ne adaptam legislatiei fiscale din Republica Moldova? Sa-si tina evidenta facturilor anulate sau deteriorate pe hartie. Suna antic dar daca asa impune legislatia :)))

  3. gramaco
    July 15th, 2014 at 15:43 | #3

    Cristi …Republica Moldova ?? I don’t get it :) A ajuns Saga si la Chisinau ?

    • Cristi
      July 15th, 2014 at 15:47 | #4

      Nu știu. Probabil. Clientul e din România. Și firma pentru care solicită modificările la fel 😀

  4. Septimiu
    July 15th, 2014 at 16:12 | #5

    Cre’ca in loc de simpatica trebuia sa pui altceva :)

  5. Franco
    July 18th, 2014 at 13:26 | #6

    Duamne, mai bine vă potoliți că le dați idei și ăstora de dincoace de podul de flori.

    • Cristi
      July 21st, 2014 at 15:12 | #7

      :)
      Bună asta.

  6. July 18th, 2014 at 14:00 | #8

    Intrebare – se va actualiza in Saga si D 100, avand in vedere ca au mai introdus un rand (ANAF), sau putem sa depunem si asa.

    • Cristi
      July 21st, 2014 at 15:11 | #9

      Aveți nevoie să declarați “Impozit pe veniturile realizate din transferul masei patrimoniale fiduciare de la fiduciar la beneficiarul nerezident”? Dacă da, atunci nu puteți folosi formularul din program. Dacă nu, atunci nu e nici o problemă.

  1. No trackbacks yet.