Archive

Posts Tagged ‘norme aplicare cod fiscal’

Norme cod fiscal. Plus alte mici chestiuni…

December 22nd, 2015 6 comments

kcgetreadyDacă sunteți curioși, le puteți vedea pe site la Ministerul Finanțelor în secțiunea de transparență decizională.

Ca idee – la alte venituri se cuprind și veniturile obţinute de persoanele fizice sub forma bacşişului, potrivit prevederilor legale, prevederi legale care sunt abrogate. Asta așa să ne distrăm.

Veniturile din convenții civile sunt venituri din activități independente dacă au caracter de continuitate și asta presupune înregistrarea fiscală – implicit autorizarea. Se consideră alte venituri doar dacă nu au caracter de continuitate. Să vedeți aici distracție. Așa cum am spus este foarte greu de demonstrat caracterul independent aici dacă nu ai autorizație și dacă venitul este constant din astfel de convenții.

Read more…

Norme cod fiscal.

March 23rd, 2013 36 comments

accounting2După cum știți deja, acum câteva zile au apărut modificările aduse la normele de aplicare a codului fiscal. Acestea au fost modificate prin HG 84/2013.

Ca urmare a modificării lor și definirii conceptului de factură simplificată, reiau și eu aici avertismentul legat de deducerea TVA pe bonurile fiscale și vă atrag atenția că, începând cu 14 martie 2013, nu veți mai putea deduce TVA din bonurile fiscale decât dacă îndeplinesc următoarele condiții cumulative:

– să aibă o valoare de până la 100 EUR
– să aibă înscris, tipărit de către aparatul de marcat fiscal al emitentului, codul de identificare fiscală a beneficiarului (aici vreau să fac o precizare: nu este nevoie de sufixul RO. Acesta este un atribut fiscal, nu e parte a codului fiscal. Codul fiscal este strict partea numerică)
– să conțină următoarele elemente minime: data emiterii bonului, datele de identificare a persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile, denumirea bunurilor și/sau  serviciilor furnizate și suma taxei sau informaţiile necesare pentru calcularea acesteia.

Legat de aceste noi reguli vreau să vă atrag atenția că, odată ce veți avea un astfel de bon, va trebui să țineți seama de faptul că deși scrie pe el “Bon fiscal”, el este asimilat din punct de vedere al TVA unei facturi, chiar dacă e factură simplificată, și de aceea va trebui să apară în D394.

Despre celelalte modificări și mai ales despre lipsa unor norme clare, în special pe art.71-74 cod fiscal, într-o postare viitoare.

TVA la încasare. Iarăși.

January 11th, 2013 72 comments

odihna1Sunt zeci de întrebări deja pe tema acestui subiect. Pe forumul SAGA s-au deschis subiecte peste subiecte, s-au pus aceleași întrebări formulate identic sau reformulate despre acest sistem încât nu mai știi ce să faci, să mai explici sau nu încă odată ceea ce s-a explicat de multe ori înainte.

MF vine cu o actualizare a normelor de aplicare a codului fiscal postând un proiect de modificare a acestora. Despre acest nou proiect vom povesti puțin, în cele ce urmează, dar nu înainte de a revedea niște sfaturi și reguli utile pentru acest sistem. Atenție, sfaturile cuprind și reguli de operare în SAGA a datelor.

TVA la încasare–ghid (oficial?)

October 21st, 2012 30 comments

Motto: “Evitarea taxelor este singurul efort intelectual care mai contează.” (John Maynard Keynes)

și vorbele lui Albert Einstein despre completarea unei declarații fiscale: “Este prea dificil pentru un matematician. Am nevoie de un filozof.”

news02Am o veste pentru dumneavoastră. Se pare că normele de aplicare a codului fiscal sunt finalizate și urmează să apară. Iar MF se pare că a elaborat un ghid privind aplicarea noilor prevederi ale codului fiscal, incluzând și exemple, mai ales pentru partea referitoare la TVA la încasare.

Acest ghid, pe care l-am primit și eu, “pe surse”, prin amabilitatea unei colege de pe forumul SAGA, îl puteți găsi aici sau aici.

Din prima lectură a acestuia se poate constata un prim lucru: discrepanțe flagrante între textul codului fiscal și normele de aplicare, dar și clarificarea unor aspecte ce, așa cum am mai scris, era absolut normal să fie clarificate. Unele din prezumțiile făcute de mine în subiectul cu TVA la încasare  – exemple, se adeveresc, unele sunt contrazise, altele sunt interpretate într-un alt mod decât estimam acolo.

Să le luăm pe rând:

Read more…

Proiect norme de aplicare cod fiscal

June 22nd, 2012 2 comments

stilouMinisterul Finanțelor a publicat proiectul de modificare a normelor de aplicare a codului fiscal. Cum ultimele modificări au generat discuții aprinse, mai ales la cheltuieli și la TVA aferente cheltuielilor de întreținere, funcționare și utilizare a vehiculelor rutiere cu masă mai mică de 3500 kg, toată lumea aștepta aceste norme.

Iată că proiectul a apărut și, din experiența anilor anteriori, sunt slabe șanse ca acestea să sufere modificări semnificative.

Așadar, să vedem, pe scurt, ce spun acestea.

Read more…