Home > Legislatie > MF. Proiecte.

MF. Proiecte.

Sigla - Ministerului FinantelorMF a publicat azi e pagina sa de internet proiectele de modificare a codului fiscal și a celui de procedură fiscală.

Proiecte în sensul că au fost rescrise dându-se o altă numerotare articolelor din acestea. Procedurile de administrare a impozitelor și taxelor au fost mutate în codul de procedură fiscală, dacă a fost cazul. Prin aceste proiecte MF vine să arate că nu a uitat ceea ce tot spune, în diverse forme, de aproape 2 ani.

 

Din păcate, încă de la început, MF are și o mică surpriză. În lista impozitelor, taxelor și contribuțiilor ce fac obiectul codului fiscal, a apărut și un nou impozit, o nouă categorie “impozitul specific unor activităţi” – adică acel impozit forfetar al cărui proiect, inițiat de o persoană a cărei prezență în Guvern a fost mai mult decât discutabilă, am crezut că a fost abandonat.

De asemenea, nu a fost eliminată sintagma “de regulă” de la art.4. Adică modificările se pot face la codul fiscal oricând. Problema e însă alin.2 al art.4 cel care a fost încălcat cu grație și nonșalanță de MF de-a lungul timpului. Acesta spune că orice modificare intră în vigoare de abia din prima zi a anului următor celui în care modificarea a fost adoptată prin lege. În felul ăsta ordonanțele din ianuarie 2013 aplicabile de la 01/02/2013 ar fi trebuit să intre în vigoare abia de la 01/01/2014.

M-aș fi așteptat să reglementeze ceva mai amplu atribuțiile Comisiei Fiscale Centrale. În sensul de a stabili ca organele fiscale teritoriale să solicite părerea Comisiei Fiscale Centrale pe spețe unde contribuabilii depun contestații și există situații ce ar necesita o decizie de aplicare unitară din partea comisiei. Spre exemplu eu am avut un control pentru rambursare de TV A când mi sa colectat TVA pe o subvenție încasată de la stat. În ciuda faptului că nici un control anterior și nici altul ulterior nu au avut de comentat, în ciuda faptului că textul legii era evident și că pentru alte tipuri de subvenții existau niște decizii ale comisiei centrale, precum și în ciuda faptului că legislația europeană și spețele de la Curtea Europeană de Justiție erau clare, organele fiscale, au respins contestația formulată considerând-o “fără argumente concrete”. Și nici nu a solicitat punctul de vedere al Comisiei Fiscale Centrale așa cum am solicitat în contestație.

O altă remarcă se poate face legat de definiții. Acum spre exemplu, o activitate independentă poate fi reconsiderată în una dependentă dacă se îndeplinesc anumite criterii. În proiect lucrurile sunt schimbate. Se definesc criteriile ce stabilesc independența nu cele ce duc la dependență.

Oricum, e mult de citit. Și schimbările nu sunt doar de formă. Mai mult, probabil vor mai exista modificări ulterioare aduse proiectului. Dacă aveți curiozitatea de a-l studia, linkurile de la început vă vor permite vizualizarea PDF-urilor fiecărui proiect.

  1. No comments yet.
  1. No trackbacks yet.