Archive

Archive for the ‘De contabilitate’ Category

Început de an. 2017.

January 1st, 2017 131 comments

newstress_year1_thumb1Ca în fiecare început de an, acum odată cu primele zile din 2017, vă doresc și eu un an mai bun ca cel care tocmai a trecut și, sper eu, cu mai puține modificări legislative. În 2015 a fost adoptat codul fiscal într-o formă rescrisă, precum și codul de procedură fiscală. Ambele au suferit modificări de la adoptarea lor inițială. Unele din ele chiar la finele anului 2016.

De aceea, vă propun să reluăm puțin datele despre începutul de an așa cum suntem obișnuiți noi contabilii.

Evidențele firmelor

February 23rd, 2016 41 comments

accounting4Scriu acest articol provocat fiind de Cornel Grama printr-un comentariu postat la articolul precedent legat de partida simplă. În fapt e o dezvoltare a unor comentarii postate anterior, însă merită postat un  articol aici pentru a se clarifica lucrurile. E scris și urmare a faptului că am văzut că există o confuzie în rândul contabililor atunci când vine vorba despre ceea ce înseamnă evidența contabilă a firmelor (prin firmă – ca termen general, înțelegând aici orice persoană fizică sau juridică care desfășoară o activitate în România).

Scriam, în articolul precedent despre norme și cutume, că în cazul unei persoane fizice impusă la normă de venit, aceasta nu are obligația de a întocmi nici o evidență contabilă sau vreun document contabil.

Și am văzut comentarii sau chiar am fost întrebat în cadrul discuțiilor purtate telefonic sau față în față: “bine, dar în acest caz cum mai face un decont de TVA acea persoană, cum depune D392 sau D394”?

Read more…

Partidă simplă. Norme vs. cutume.

February 22nd, 2016 49 comments

accounting1Am tot scris despre partida simplă de ceva timp. Am scris și înainte de apariția OMFP 170/2015 și după.

Am pus recent un mic test, un chestionar legat de trei situații ipotetice. Spuneam acolo că două persoane fizice din trei nu întocmesc NIR și nici raport de gestiune. Doar unul din  cei trei are așa ceva.

Și v-am rugat să îmi răspundeți care din cei trei procedează incorect. Care încalcă legea și ce reglementare legală încalcă.

Înainte de a vă spune ce date am colectat prin formularul încorporat în postarea respectivă, aș dori să mulțumesc celor care au postat comentarii și, probabil, au și completat chestionarul pe blog argumentându-și poziția, dar și celor care nu au postat comentarii, dar au completat chestionarul postat în articol.

Îmi cer scuze celor care au postat comentarii pentru faptul că nu le-am publicat decât acum, dar am vrut să nu fie influențate răspunsurile de comentariile plasate anterior.

Iată statistica răspunsurilor primite

Read more…

Despre contabilitatea în partidă simplă…

February 13th, 2016 9 comments

question1Am un mic test. Se dă următoarea situație: trei persoane fizice autorizate, una impusă la normă de venit, celelalte două impuse în sistem real. Toate au activitate de comerț cu amănuntul. Să le numim A, B și C. A impus la normă de venit, B o PFA și C a doua PFA, ambii impuși în sistem real.

A, cel impus la normă de venit, cumpără marfă spre a o vinde. Cumpără cu factură de la distribuitori. Nu întocmește NIR. Nu are raport de gestiune. Nu are registrul jurnal de încasări și plăți. Vinde marfa emițând bonuri fiscale pentru fiecare vânzare pe care o efectuează.

B, prima PFA impusă în sistem real, cumpără marfa de la distribuitori cu factură. Nu întocmește NIR, nu are raport de gestiune. Conduce evidența încasărilor și plăților în partidă simplă cu ajutorul registrului de încasări și plăți. Vinde marfa emițând bonuri fiscale pentru fiecare vânzare efectuată.

C, a doua PFA, impusă în sistem în sistem real, conduce evidență contabilă în partidă simplă. Cumpără marfă cu factură de la distribuitori și întocmește NIR precum și un document căruia îi spune raport de gestiune și în care înscrie intrările/ieșirile de mărfuri. Vinde marfa emițând bonuri fiscale pentru fiecare vânzare. Conduce registrul jurnal de încasări și plăți unde înscrie fiecare încasare și plată pe care o face.

Întrebare: care din persoanele A, B sau C credeți că lucrează eronat din punct de vedere contabil. Aș aprecia argumentarea răspunsului. Ce lege încalcă, ce reglementare legală încalcă și de ce credeți că o încalcă?

PS: aș aprecia răspunsul pe blog nu pe Facebook unde nu pot răspunde dintr-un motiv simplu – nu am cont acolo.

Am pus și un mic chestionar la care vă invit să bifați opțiunile dorite, pe lângă răspunsul dat pe blog, dacă doriți.

Mulțumesc

Categories: De contabilitate Tags:

Început de an. 2016.

January 1st, 2016 133 comments

newstress_year1Ca de fiecare început de an, acum odată cu primele zile din 2016, vă doresc și eu un an mai bun ca cel care tocmai a trecut și, sper eu, cu mai puține modificări legislative. În 2015 a fost adoptat codul fiscal într-o formă rescrisă, precum și codul de procedură fiscală. Ambele au suferit modificări de la adoptarea lor inițială. Să sperăm că nu se vor modifica la fel de des precum cele vechi, odată la câteva luni, deși semnele nu sunt foarte bune în sensul ăsta. Să sperăm că vom avea parte de norme clare și de o predictibilitate mult mai mare în materie de fiscalitate. Deși proiectul de norme publicat arată că sunt scrise să fie puse acolo, câtă vreme apar definite veniturile din bacșiș în acele norme. În 30/12 Guvernul a adoptat normele de aplicare, dar până la publicarea acestui articol nu am văzut forma finală a acestora.

Spuneam anul trecut, la început de an, că 2015 este anul fără alegeri așa că sunt foarte multe șanse să existe măsuri fiscale nepopulare.  Ei bine unele din acestea au fost adoptate, deși efectul lor se va vedea abia în 2016.  Dacă anul trecut se discuta despre eliminarea plafoanelor pentru CAS precum și introducerea CAS și în cazul liber-profesioniștilor, anul acesta sunt o certitudine.

De aceea, vă propun să reluăm puțin datele despre începutul de an așa cum suntem obișnuiți noi contabilii.

Categories: De contabilitate Tags:

Norme cod fiscal. Plus alte mici chestiuni…

December 22nd, 2015 6 comments

kcgetreadyDacă sunteți curioși, le puteți vedea pe site la Ministerul Finanțelor în secțiunea de transparență decizională.

Ca idee – la alte venituri se cuprind și veniturile obţinute de persoanele fizice sub forma bacşişului, potrivit prevederilor legale, prevederi legale care sunt abrogate. Asta așa să ne distrăm.

Veniturile din convenții civile sunt venituri din activități independente dacă au caracter de continuitate și asta presupune înregistrarea fiscală – implicit autorizarea. Se consideră alte venituri doar dacă nu au caracter de continuitate. Să vedeți aici distracție. Așa cum am spus este foarte greu de demonstrat caracterul independent aici dacă nu ai autorizație și dacă venitul este constant din astfel de convenții.

Read more…

Proiect raportări semestriale 2015

July 2nd, 2015 30 comments

accounting3Ministerul Finanțelor a publicat proiectul de ordin pentru aprobarea raportărilor semestriale. Ordinul modifică și OMFP 1802/2014 – modifică încadrarea entităților în microentități, întreprinderi mici, mijlocii și mari.

Noua încadrare, propusă prin ordin:

Read more…

Categories: De contabilitate Tags: ,

TVA redus la alimente.

April 23rd, 2015 157 comments

ANAFimg1După cum știți deja Guvernul României a modificat TVA de la 24% la 9% pentru alimente, inclusiv băuturi, cu excepţia băuturilor alcoolice, destinate consumului uman şi animal, animale şi păsări vii din specii domestice, seminţe, plante şi ingrediente utilizate în prepararea alimentelor, produse utilizate pentru a completa sau înlocui alimentele, precum şi pentru serviciile de restaurant şi de catering, cu excepţia băuturilor alcoolice

Read more…

TVA. Reduceri?

April 7th, 2015 No comments

accounting3Azi a apărut știrea potrivit căreia Guvernul va propune reducerea TVA la toate produsele agroalimentare de la 24% la 9% inclusiv pentru băuturi non-alcoolice. Domnul Ponta, prim-ministrul României, a afirmat că reducerea va opera și în cazul serviciilor de alimentație publică argumentând că

Pentru a păstra o coerenţă, am introdus în această dimineaţă ca această cotă de 9% să se aplice şi la toate serviciile de alimentaţie publică. Adică nu cumperi carnea cu 9% şi, când o vinzi la restaurant, o vinzi cu 24%. Că nu are un sens. Tot ce înseamnă produsele agroalimentare şi băuturile nealcoolice şi inclusiv serviciile de alimentaţie publică vor beneficia, de la 1 iunie, de cota de 9%

Vă aduceți aminte de scăderea TVA la pâine? Dar de circularele MFP date pentru aplicarea acelei prevederi? Iat-o aici. Și ce spune acolo?

Read more…

Categories: De contabilitate, Legislatie Tags:

Partidă simplă. În sfârșit.

February 26th, 2015 270 comments

registre_01Proiectul despre care scriam cu ceva timp în urmă, ultimul proiect de fapt, s-a concretizat în Ordinul 170/2015 ce se aplică de la 1 martie 2015.

Spre deosebire de proiect, forma finală are și prevederi legate de preluarea soldurilor contabile pentru cazurile în care se optează pentru conducerea evidenței în partidă dublă:

Categories: De contabilitate Tags: